Consiliul
Județean Cluj
Nulitatea actului juridic
Qui contra legem agit nihil agit!
Încheierea valabilă a unui act juridic presupune respectarea condițiilor de validitate prevăzute de lege: capacitatea de a contracta; consimțământ valabil și exprimat în cunoștință de cauză; obiect determinat și licit; cauză licită și morală și forma cerută de lege.
Nerespectarea oricărei dintre aceste condiții atrage nulitatea actului juridic, sancțiune de drept civil care constă în desființarea unui act – în tot sau în parte -, din cauza nesocotirii condițiilor juridice necesare pentru încheierea sa valabilă1.
Pentru ca sancțiunea nulității să fie incidentă, se impune ca actul juridic să neglijeze condițiile cerute de legea în vigoare la momentul încheierii acestuia. Un contract perfectat cu nerespectarea unei cerințe prevăzute de legea în vigoare la momentul încheierii, nu va putea fi salvat de o dispoziție legală ulterioară care suprimă această condiție, precum un act care respectă toate condițiile de valabilitate cerute de lege, la momentul încheierii, nu va putea fi invalidat de dispoziții legale ulterioare.
Principalul efect al nulității constă în desființarea actului juridic cu efect retroactiv, acesta este considerat a nu fi fost încheiat niciodată, părțile fiind ținute să restituie prestațiile primite în temeiul acestuia.
Să presupunem că Primus încheie cu Secundus un contract de vânzare având ca obiect un autoturism. Primus primește prețul iar Secundus autoturismul. Ulterior, se constată nulitatea contractului, iar acesta este desființat, respectiv este șters din existența sa juridică. Ca urmare, Primus va fi ținut să restituie lui Secundus prețul primit, iar acesta din urmă autoturismul.
Nulitatea nu este singura sancțiune care anihilează efectele actului juridic. Aceleași efecte, desființarea actului juridic cu efect retroactiv, se produc și în cazul rezoluțiunii, care intervine în cazul în care una din părți nu execută obligațiile contractuale asumate. Însă, spre deosebire de rezoluțiune, care presupune existența unui contract valabil încheiat, nulitatea intervine în ipoteza în care actul juridic nu este încheiat în mod valabil, nepunându-se problema executării acestuia, o parte neputând fi constrânsă să execute un act juridic care nu respectă condițiile de valabilitate.
Pentru a produce efecte, se impune ca nulitatea să fie invocată, iar mai apoi declarată sau constatată de instanța de judecată, căci un contract, chiar afectat de un caz de nulitate poate produce efecte juridice cât timp sancțiunea nu este aplicată.
Regulile privind modul de invocare a nulității intră în conținutul regimului juridic al nulității, care, presupune condițiile în care aceasta poate fi invocată, respectiv de către cine și în ce limite temporare, precum și dacă există sau nu posibilitatea confirmării actului juridic.
Din perspectiva regimului juridic prezintă relevanță distincția nulitate absolută-nulitate relativă.
Nulitatea absolută intervine în cazul în care este încălcată o normă care ocrotește un interes general, cum ar fi respectarea formei autentice cerută de lege pentru încheierea uni contract de donație.
În schimb, dacă la încheierea actului juridic este nesocotită o normă care ocrotește un interes particular, cum ar fi încheierea unui contract de vânzare sub imperiul unei erori esențiale, sancțiunea incidentă va fi nulitatea relativă.
Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată sau chiar de instanță din oficiu, chiar și în situația în care nu este invocată de niciuna din părțile actului juridic.
Nulitatea relativă este incidentă dacă sunt nesocotite norme care ocrotesc un interes particular, astfel, este firesc ca nulitatea să poată fi invocată doar de persoana al cărei interes este ocrotit, neputând fi invocată de partea adversă sau de instanță din oficiu.
De asemenea, nulitatea relativă trebuie invocată în termenul de prescripție prevăzut de lege, respectiv în termen de 3 ani.
Un act juridic anulabil poate fi confirmat expres sau tacit, fiind stopate astfel efectele nulității.
Să presupunem că Primus încheie cu Secundus un contract de vânzare având ca obiect un imobil, despre care Secundus are falsa reprezentare că este situat în municipiul Cluj Napoca. După un timp, cumpărătorul află că imobilul este situat administrativ în comuna Florești.
Pentru a obține restituirea prețului plătit, se impune ca primus să formuleze o cerere de chemare în judecată prin care să solicite instanței să declare nulitatea contractului – să invoce nulitatea. Cererea de chemare în judecată trebuie să fie formulată și înregistrată pe rolul instanței de judecată în termen de trei ani de când Secundus a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de 18 luni din ziua încheierii actului juridic. Presupunând că părțile au încheiat contractul de vânzare la data de 01.01.2000, iar la data de 01.06.2020 Secundus află amplasamentul real al terenului, termenul de prescripție pentru formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect nulitatea contractului începe să curgă cel mai târziu la data de 01.06.2001, dată la care se împlinesc 18 luni de la încheierea actului juridic, iar ultima zi în care poate formula cererea de chemare în judecată este 01.06.2004, o cerere formulată după acesta dată se va respinge ca fiind prescrisă, chiar dacă parte a aflat ulterior despre cauza nulității.
Astfel, chiar dacă este incident un caz de nulitate care afectează valabilitatea contractului, acesta va continua să producă efecte asemeni unui act valabil în lipsa invocării nulității în condițiile legii.
De asemenea, nulitatea relativă va putea fi invocată oricând pe cale de excepție în cadrul unui proces.
Dacă Secundus, descoperind că terenul nu are amplasamentul dorit, refuză să plătească prețul convenit, iar Primus formulează cerere de chemare în judecată prin care solicită obligarea lui Secundus la plata prețului, acesta din urmă se va putea apăra invocând nulitatea relativă a contractului. Reținând apărarea formulată, instanța va respinge formulată de Primus.
De asemenea, chiar aflând că terenul nu este amplasat în zona în care credea, Secundus poate decide să păstreze terenul și să plătească prețul convenit, actul juridic fiind astfel confirmat tacit.
În schimb, Primus nu va putea invoca acest caz de nulitate, eroarea în care s-a aflat partenerul său contractual la încheierea contractului, pentru a justifica refuzul de a preda terenul.
Spre deosebire de nulitatea relativă, nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte interesată, chiar și de instanță din oficiu, fără a fi ținut de termenul de prescripție prevăzut de lege, iar actul juridic lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare.
Revenind la exemplul dat, dacă actul juridic încheiat de Primus și Secundus nu respectă condiția formei autentice, acesta va fi lovit de nulitate absolută.
În acest caz, nulitatea contractului va putea fi invocată de Secundus prin formularea unei cereri de chemare în judecată sau pe cale de apărare. Spre deosebire de nulitatea relativă, acest caz de nulitate absolută va putea fi invocat și de Primus, prin aceleași mijloace procedurale – pe cale de acțiune sau pe cale de excepție.
Mai mult, acest caz de nulitate va putea fi invocat si de instanță din oficiu. Sesizată cu o acțiune în pretenții, prin care Primus solicită lui Secundus să plătească prețul convenit, instanța va respinge cererea formulată reținând că actul juridic nu respectă forma autentică cerută pentru valabilitatea actului juridic.
De asemenea, nulitatea absolută va putea fi invocată de orice persoană interesată. Acesta nu înseamnă că nulitatea poate fi invocată de orice persoană străină de contract, ci doar de aceea care justifică un interes, cea care urmărește un folos practic prin invocarea și declararea nulității. Revenind la exemplul dat, nulitatea contractului de vânzare încheiat de Primus și Secundus nu va putea fi invocată de vecinul lui Primus, care vrea să îl aibă în continuare vecin pe vânzător, însă va putea fi invocată de creditorii lui Primus, care la rândul lor nu sunt parte a contractului de vânzare, pentru ca aceștia din urmă să împiedice ieșirea bunului din patrimoniul vânzătorului în vederea realizării creanței.
Încheierea unui act juridic se face cu scopul de a produce efecte juridice, efecte care se produc, de regulă, odată sau la scurt timp după încheierea acestuia. De exemplu, în temeiul contractului de vânzare, Secundus a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, iar Primus a primit suma de bani convenită cu titlu de preț. Cum circuitul civil este caracterizat prin dinamică, se poate întâmpla ca până la declararea sau constatarea nulității Secundus să fi înstrăinat bunul lui Tertius.
Odată constatată sau declarată nulitatea, absolută sau relativă, efectele acestei sancțiuni se produc în mod retroactiv, actul juridic fiind considerat a nu fi fost încheiat niciodată, fiind șters din ordinea juridică. Concomitent cu actul juridic sunt șterse și efectele produse de acesta, căci quod nullum est, nullum producit effectum.
Se pune astfel problema, care va fi soarta prestațiilor efectuate de părți în temeiul actului juridic anulabil, precum și a drepturilor dobândite de terți. Căci, prin desființarea actului juridic, a dispărut fundamentul juridic al prestațiilor efectuate. Neexistând un contract de vânzare nu a existat nici transferul dreptului de proprietate, iar prețul plătit în scopul dobândirii proprietății, devine o plată nedatorată. Mai mult, nefiind niciodată proprietar al terenului, la rândul său Secundus nu avea un drept pe care să îl transmită lui Tertius.
Retroactivitatea efectelor nulității decurge din principiul legalității2, care impune înlăturarea efectelor juridice produse de un act juridic încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale. Dacă efectele nulității s-ar produce doar pentru viitor, acest aspect ar echivala cu lipsa de utilitate practică a acestei sancțiuni. Desființarea contractului de vânzare, încheiat de Primus și Secundus, doar pentru viitor nu ar produce consecințe practice din moment ce bunul a fost predat iar prețul a fost plătit, fiecare parte păstrând prestația primită nu ar fi afectată de desființarea actului juridic.
Nulitatea ar fi astfel lipsită, în concret, de funcția sa sancționatorie, părțile fiind libere să nesocotească orice dispoziție legală privind valabilitatea actului juridic, condițiile cerute de lege rămânând doar o chestiune de principiu.
În planul raportului dintre părțile contractante, Primus și Secundus, nulitatea și desființarea contractului, au ca efect obligația acestora de a restitui prestațiile primite: Primus va fi ținut să restituie prețul, iar Secundus imobilul.
De regulă, nulitatea atrage și desființarea actelor juridice subsecvente, fiind desființat astfel și contractul de vânzare încheiat de Secundus și Tertius.
Prin excepție, anumite acte juridice subsecvente pot fi păstrate, chiar și în ipoteza desființării actului inițial.
Astfel, vor fi menținute actele juridice de conservare, de exemplu efectuarea unor reparații urgente în lipsa cărora bunul ar fi pierit, căci astfel de acte prin efectele produse nu sunt păgubitoare, ele putând fi încheiate în mod valabil de orice persoană legitimă sau nelegitimă3.
De asemenea, nu vor fi desființate actele de administrare executate integral, fiind menținut un contract de locațiune încheiat cu privire la imobil și care a fost executat integral4.
Desigur, nulitatea poate afecta doar anumite clauze contractuale. De exemplu, în cadrul unui contract de împrumut se constată nulitatea clauzei privind dobânda. În acest caz restul dispozițiilor contractuale nu vor fi afectate, contractul continuând să producă efecte. Și în cazul nulității parțiale se poate pune problema restituirii, în măsura în care părțile au efectuat prestații în temeiul clauzelor contractuale anulate. De exemplu, dacă în executarea contractului de împrumut, creditorul a perceput dobânda în temeiul clauzei anulate, acesta va fi ținut să restituie dobânda primită.
În cazul nulității relative, dacă părțile doresc să mențină contractul, acestea pot confirma actul juridic, expres sau tacit, prin executarea prestațiilor. În schimb, dacă contractul este afectat de o cauză de nulitate absolută, părțile nu au posibilitatea de a confirma actul juridic, căci, în cazul nulității absolute este încălcată o normă care ocrotește un interes general și nu unul particular.
În cazul în care actul juridic încheiat de părți este lovit de nulitate, acestea au posibilitatea de a reface actul juridic, practic, acestea vor încheia un nou contract, în condiții și conținând clauze similare celui vechi, mai puțin viciile care atrag nulitatea, și care va produce efecte doar pentru viitor.
Un act juridic lovit de nulitate, nu va fi lipsit în toate cazurile de efecte juridice. Prin conversiune, acesta va produce efectele actului juridic pentru care sunt respectate condițiile de valabilitate, de fond și de formă. Astfel, contractul de vânzare încheiat de Primus și Secundus, în lipsa formei autentice nu va fi valabil ca un contract de vânzare și nu va transfera dreptul de proprietate, în schimb va fi valabil ca o promisiune de vânzare, având efect obligația de a vinde și de a cumpăra asumată de părți.
Note
1 Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generală. Vol. II. Teoria drepturilor subiective civile, Editura Solomon, București, 2018, p.358
2 M. Nicolae, op. cit., p. 576
3 M. Nicolae, Op. cit., p. 583
4 ibidem