Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

O absență aproape ireală

O absență aproape ireală

Una din figurile aparte ale Clujului literar a fost Vasile Sav. Poet și excelent traducător din latină – meserie extrem de rară în zilele noastre, când în liceu nu se mai predă latina și nici în învățământul superior, filologic, nu i se acordă atenția cuvenită, Vasile Sav a fost prezent în viața scriitoricească din Cluj cu o vitalitate debordantă. Nu cred că era vreo manifestare – lansare de carte, conferință, festival etc. – la care să nu fi participat, însă nu oricum, ci într-un mod care atrăgea atenția, dintr-odată, asupra lui. Tip locvace, plin de umor și de anecdote, el însuși oferind, prin prestația sa, subiectul unor savuroase anecdote, a fost prietenul tuturor și moralistul de ocazie pentru oricine dorea să-l asculte. Cunoștea limba latină în profunzime. Traducerile sale din Sfântul Augustin și din alți antici o dovedesc cu prisosință. Ar fi putut fi un profesor de renume în această disciplină dacă cei de la Literele clujene ar fi insistat mai cu temei, după decembrie ‘89. Dar, n-a fost să fie…
L-am cunoscut încă din vremea studenției sale și mai pe urmă am avut plăcerea să fiu alături de el în diferite împrejurări, unele de-a dreptul hazlii. Haz pe care îl provoca dezinvolt, jucându-și firesc cabotinitatea. Așa bunăoară, prin anii ‘90, când un mare număr de scriitori clujeni au mers la București, la unul din faimoasele Congrese de după… revoluție, s-a nimerit să am loc într-un compartiment de clasa întâia, la tren, împreună cu el. În întregul vagon erau presărați scriitorii clujeni, printre alți călători, pentru că nu se putuseră asigura locuri compacte acestora. Așa se face că în compartimentul în care mă aflam, împreună cu Vasile Sav și alte două doamne scriitoare clujene (n-are importanță numele lor), mai erau încă doi domni străini. Unul dintre ei se dovedise foarte retras, tăcut, înfundat în fotoliul (să-i zic așa) de la intrare, cu un maldăr de ziare și reviste pe care le răsfoia și din care citea cu sârg încă de cum a pornit trenul. Noi, scriitorii, discutam tot felul de chestii legate de lumea artelor. Așa se face că după o bună bucată de vreme, a venit vorba despre ultima premieră de la Naționalul clujean. O piesă din repertoriul clasic, montată foarte… modern. Latinistul care era Vasile Sav, om de formație culturală clasică, nu se arăta câtuși de puțin încântat, așa că s-a apucat să facă praf totul: regia, interpretarea, scenografia și coloana sonoră. Cel mai abitir atacase muzica spectacolului, care nu-i plăcuse de loc. „– E compusă de unul, Pascal Bentoiu. N-are melodie, n-are ștaif, domnule, ori muzica de scenă trebuie să dea noblețe spectacolului. Ori asta…” După insistente perorări pe această temă, străinul, care fusese preocupat până atunci să-și citească ziarele și revistele, a intrat brusc în discuție: „– Să știi – a zis el, destul de hotărât – că nu ai dreptate. Muzica a făcut progrese, s-a modernizat în ultimul secol…” Și așa mai departe. Vasile Sav, luat prin surprindere, a ascultat ce-a ascultat apoi a reacționat cu destulă brutalitate: „– Dumneata ce te bagi? Vezi-ți de lecturile dumitale. Noi suntem scriitori și ne pricepem la artă.” „– Și eu mă pricep o leacă la muzică”, a zis cetățeanul. „– Mă rog”, a convenit Vasile, simțindu-se dator să-i reteze elanul individului. „– Eu sunt Vasile Sav, poet și traducător din latină. L-am tradus pe Catul, pe Tibul, pe Properțiu iar acum o să-l traduc și pe Sfântul Augustin!” Se pare că nu a fost prea convingător, pentru că replica a venit oarecum în răspăr: „– Ăștia toți au fost mari în antichitate. Acum, cel puțin în muzică, sunt alte idei”. Vasile s-a înfuriat de-a binelea: „– Da, recomandă-te și dumneata, să văd cu cine am onoarea?!” Devenise ironic. Omul s-a recomandat, dacă a fost somat: „– Eu sunt Pascal Bentoiu.” O clipă a fost surprins Vasile Sav dar în următoarea și-a revenit cu grandoare: „– Ei, da, v-am recunoscut și am zis tot ce am zis ca să vă provoc. Dați-mi voie să vi-i recomand și pe colegii mei…” Apoi, ca într-un triumf: „– Desigur, avem în față un compozitor strălucit, un compozitor european de mare talent. Apreciez din toată inima compozițiile dumneavoastră!” Evident, nu era așa. Am izbucnit cu toții în râs și întreaga călătorie până la București a fost o plăcere: să ascuți un dialog între un latinist și un compozitor modern, care pe tot parcursul călătoriei s-au tachinat galant, cu strălucire… O, dar câte asemenea întâmplări minunate a fost în stare Vasile Sav să le provoace, cu aplombul său. Tocmai de aceea, absența lui, astăzi, ni se pare ireală.

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg