Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

O apropiere cultural-distractivă la Gala TIFF

Transilvanian International Film Festival e un nume devenit emblematic nu numai pentru Cluj, dar și pentru România și ne mândrim că a devenit cel mai mare de acest gen din Estul Europei. Ediția a 15-a a confirmat succesul edițiilor precedente, bucurându-se de un mare aflux de public (circa 80.000!), care a vizionat nu mai puțin de 243 de filme din toate categoriile posibile. Se poate afirma că s-a reușit, de data aceasta, un fel de încoronare a tuturor edițiilor precedente prin convingerea Sophiei Loren să vină și să accepte Marele Premiu pentru Întreaga Carieră. De asemenea, TIFF, sub bagheta inspirată a lui Tudor Giurgiu, a inițiat și girează numeroase acțiuni de sprijin a actorilor și regizorilor tineri, cum ar fi: Competiția locală Tinere talente sau 10 pentru film.
Poate vă așteptați, cum este obiceiul, să prezint acurat și cvasi-exhaustiv ce filme au rulat, care au fost în competiție la diferite categorii și cine sunt fericiții/fericitele cu premiile – eu voi vorbi doar de Gala finală, ce a avut loc în elegantul ambient clasic al clădirii Operei… Dezamăgiți? Sper că recompensa celor comentate va „despăgubi”, din plin, atât pe iubitorii de film, cât și pe cei de „culture trash” – pe românește: Haideți la o bârfă culturală!
Intrarea a fost împodobită regesc pentru o adevărată regină a cinematografului italian și internațional: un covor roșu, lat cât impozanta intrare din Piața Avram Iancu, pavoazat pe laterale cu o mulțime de reflectoare, reporteri, fotografi și… admiratori/-oare. Spectacolul trebuia să înceapă la 20:45 – pe cine a mai interesat aceasta în sarabanda de mașini luxoase ce se perinda cu invitații români și străini. Din păcate, mulți necunoscuți, pentru că mass-media actuală ne focusează „altruist” interesul numai asupra fotbaliștilor, modelelor, măritatelor și (a)cuplatelor cu cineva din categoriile amintite, cărora li se mai adaugă figuri din lumea moderatorilor/moderatoarelor – segmentul mass-entertainment, adică divertismentul maselor într-o frumoasă și „arhaică” limbă română, inundată de englezismele celor care se dau mega-„fashionabili”. Așa s-a constatat că cele „două” vedete recognoscibile ale serii au fost magnifica Sophia Loren și… ei bine, Mădălina Ghenea! Nu auzisem de ea, dar am aflat că e foto-model cu „încercări pe film” – scuzabil, dacă ținem cont că am stat 25 de ani în Occident și am fost „menajat” de tabloidele și „canalele” autohtone cu „vedete” de mucava și maneliști filfizoni nevoie-mare… Am aflat că aceștia își plătesc cu bani aparițiile „pe sticlă” pentru a face impresia că ar fi doriți, chipurile, de sute de mii și milioane de fani!!
După liniștita scurgere „au relanti” a unei ore, mare agitație la intrare – clar, vine monstrul sacru al marelui cinematograf italian și hollywood-ian: La Grande Sophia! Toată în alb: cunoscuta ei coafură, bluză cu sclipiri de nestemate, un decolteu adânc, dar decent, pantaloni evazați și fără multe podoabe – mesajul: simplitatea mea maiestuoasă nu are nevoie de giuvaeruri, Coroana plină de nestemate sunt eu însămi! Are dreptate: se mișcă mai încet ca în anii tinereții, dar câtă măreție, câtă demnitate autentică! Vorbește în italiană, după „lecția” primită, cu o zi înainte, la Casa de Cultură a Studenților; prezentă la celebrul ei film, Căsătorie în stil italian, cu Marcello Mastroianni, a început să „vorbească” în engleză, iar spectatorii strigau entuziamați: Parla italiana! A spus lucruri frumoase despre România, despre cinema-ul românesc, ovațiile celor prezenți au fost entuziaste.
Tudor Giurgiu, factotum-ul TIFF-ului de la început, deschide Gala cu menționata acțiune „umanitară” de promovare a unor tineri actori din toată țara, care nu au jucat în filme – cei zece sunt invitați pe scenă, aplauze. Vine și „Pupat toți Piața Independenței”, dar răbdare! Suntem anunțați că au jucat într-o scenă scurtă și va fi premiat Cel mai bun actor. Rulează pelicula: sunt aduși într-o sală, legați la ochi, și puși, „la întâmplare”, unul în fața celuilalt. Ce va urma?, ne întrebăm curioși. „Realitatea” de pe ecran va depăși cu mult orice așteptare fantezistă a publicului – în negativ: după ce îndepărtează eșarfele înțelegem că „regizorul și scenaristul” le-au cerut să se arunce unul asupra celuilalt și să treacă la acte sexuale!! O pereche no problems, alta homosexuală, un viol… Stop-cadru. Se „amestecă”, din nou, „cărțile”: alte perechi, aceleași acțiuni! Se vede pe actori că nu au intrat în roluri, că unora le repugnă – au dreptate: aceasta e promiscuitate! Urmăresc atent fețele publicului: e șocat și abia aplaudă câțiva la final. Actorii primesc flori, una primește premiul – aplauze anemice… Secvența parcă e căzută la montaj din filmul cult al lui Fellini Satyricon! Nu știu cine e „tăticul” ei, dar responsabil e directorul artistic: Mihai Chirilov. Tinerii protagoniști nu au nici o vină, cu siguranță și-au dorit subiecte mai inteligente – cel puțin li s-a făcut o broșură generoasă, cu biografii și câte trei fotografii. Le doresc, din inimă, să-i ajute! Doar că shooting-ul, în neo-englomână – ce de frumos sună în română, sesiune de fotografie!, a avut loc, clar, după filmări și suntem surprinși, neplăcut, de expresiile lor bulversate, chinuite (cu excepția unei singure actrițe). Un mare deserviciu!
Cum v-am avertizat, vă las plăcerea aflării premiilor din alte surse și trec la următorul culture trash – momentul culminant al Festivalului: Loren și Premiul ei. La Louis de Funès cel care a ținut laudatio și i-a înmânat César-ul (1980) a fost nu altul decât… Jerry Lewis, la Elisabeth Taylor a fost Yul Brynner (1960), la Ann Bancroft, Lee Marvin (1962)! Un monstru sacru e onorat de alt/ă mare actor, regizor/mare actriță etc. Cine îl oferă Sophiei Loren?! Mădălina Ghenea e simpatică și recunoaște că nu are „căderea” să o facă – deci n-are nici o vină în această decizie catastrofală a celor responsabili – și aici se poate doar bănui că „vinovatul” e, probabil, directorul artistic. Tudor Giurgiu, ca „șef de trib suprem”, ar fi trebuit să intervină pentru a proteja imaginea de „mare festival”, câștigată cu atâta trudă și care se poate pierde foarte repede și se reface imens de greu. Bineînțeles, mass-media internațională urmărește atent asemenea faux-pas-uri, sunt multe festivaluri concurente, care abia așteaptă să discrediteze când „prind” ceva. Italienii sunt specialiști în așa ceva: să ne amintim „scandalul (recent al) brânzei” inventat de ei la Comisia Europeană, ca să elimine România, un concurent serios al lor. Au aflat cine a ținut laudatio-ul icoanei lor și vor șarja, pe bună dreptate: cine e necunoscuta care a „primit” marea onoare!? Un foto-model cu o carieră de „prieteni” (exclusiv!) străini, „întâmplător” toți cu renume… Roluri: de preferință goală, eventual o scurtă propoziție de spus… O, Mamma mia!, vor jubila ei, contraatacând: dintr-un „șut”, 10-0 pentru Festivalurile italiene… și nu numai.
Carmen Galin a primit Premiul de Excelență; a venit, la final, să se pozeze cu câțiva prieteni, la panoul special TIFF din holul elegant al Operei. Nimeni altcineva nu a solicitat-o pe actrița noastră atât de unică, să facă fotografii cu ea. Aceeași situație cu mulți actori, actrițe, regizori etc. de renume din România și străinătate prezenți în seara aceea, altfel, minunată pentru Festival. Cu totul altă situație la Ghenea: coadă de femei și mulți bărbați, care se gudurau pe lângă ea ca niște cățeluși ce abia își maschează „călduricile” – O tempora, o mores! Mai grav și mai rău e că marii majorități i se pare „normală” această epocă de anormalitate…

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg