Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

weekly magazine in english,
romanian and italian

O imagine valorează cât o mie de cuvinte…

O imagine valorează cât o mie de cuvinte…

Maurice Pasternak este un grafician belgian, participant la evenimentul Tribuna Graphic (Muzeul de Artă Cluj-Napoca, 15 noiembrie – 3 decembrie 2017). Maurice Pasternak (n. 1946) a urmat cursurile Școlii Superioare de Arte Vizuale La Cambre (Bruxelles); din 1979 este profesor de desen și morfologie a corpului uman, iar din 2005 este profesor-director al departamentului de gravură din cadrul aceleiași Școli. A realizat numeroase expoziții personale în Belgia, Luxemburg, Japonia, Macedonia, Anglia, SUA, Franța.
Maurice Pasternak a fost premiat în mai multe rânduri: 1972 – Medalia de aur la Bienala de la Florența, Italia; 1976 – Bienala de la Frechen, Germania; 1979 – Premiul Bienalei de la Listowel, Irlanda; 2003 – Medalia de argint la Bienala de la Beijing, China; 2007 – Marele Premiu al Bienalei de la Guanlan, Shenzhen, China.

 

Silvia Suciu: — În 1978 făceați următoarea declarație: „Despre gravură nu am foarte multe de spus; pot să vă vorbesc despre pisica sau câinele meu, sau despre ferestrele casei în care locuiesc; despre tavane și despre oamenii care locuiesc în apartamentul de deasupra. De asemenea, pot să spun că poate mâine nu mă voi mai ocupa de gravură, dar ce-aș putea spune despre gravură? Nimic.” Rămân valabile și azi aceste afirmații?

Maurice Pasternak: — Ei bine, o să vă dau un răspuns din realitatea imediată: de șase ani nu mai fac gravură, ci doar pastel și desene. Mă fascina gândul de a lucra timp îndelungat la realizarea unei gavuri. Însă, de vreo zece ani, ideile și preocupările mele au nevoie de un timp mai scurt pentru a fi puse în practică, astfel încât am renunțat treptat la gravură. Și, da, am o pisică.
— De ce ați ales să faceți artă?

— Chiar dacă îmi manifest interesul față de multe lucruri, cred că altceva nu știu să fac.

— Există un fel de mister care vă caracterizează lucrările… Este o modalitate personală de a vă raporta la realitate?

— Este adevărat că în lucrările mele nu inventez nimic și că acolo unde există mister, acesta vine din dorința mea de a nu povesti nimic și de a mă depărta de orice referință narativă.

— Evenimentele din viața de zi cu zi vă influențează creația?

— Nu mă pot gândi la un creator ca fiind impermeabil, ermetic la toate evenimentele care marchează umanitatea.

— În lucrările dumneavostră omul ocupă un loc special, îi împrumută imaginii o anume
energie, un dinamism care animă spațiul…

— Spațiul sau, mai bine spus, definirea unui loc a constituit întotdeauna centrul preocupărilor mele, pentru a evita referințele narative sau situaționale. Spațiul este un mijloc prin care intenționez să disipez orice formă de narațiune.

— Alături de gravură și de grafică în general, ce proiecte mai deosebite ați realizat?

— Din 1974 în 1983 am realizat macheta bancnotelor de 1. 000 și 5. 000 de franci belgieni, pentru Banca Națională a Belgiei. De asemenea, în 1995, am colaborat la coregrafia „Les plis de la Nuit” a lui Michèle Noiret, care a avut loc la „Le Botanique“ din Bruxelles. Am realizat și ilustrație de carte, în colaborare cu alți artiști; aceste proiecte au fost mai degrabă un dialog între artiști, inspirându-ne unul pe altul.

— Piața de artă este un organism viu, cu schimbări succesive în funcție de perioade și de țări. Cum vă raportați la această piață, având în vedere că lucrările dumneavostră sunt vândute în Europa, Japonia și Statele Unite ?

— Lucrările mele au fost vândute în numeroase țări, și îi datorez acest fapt specificității tehnicii gravurii, care reprezintă un mijloc extraordinar de difuzare și de transport al mesajului și limbajului plastic. Gravura este un limbaj specific realizat prin tehnici diverse. Ca orice alt mod de expresie, însușirea acestui limbaj este fundamentală pentru a reda rigoarea conceptuală, mai degrabă decât pentru a afișa tehnica sau efectele acesteia. Avantajul pe care îl prezintă gravura este acela că mesajul poate fi „lecturat“ de mai multe persoane aflate, în același timp, în locuri diferite.
Dar, în același timp, nu măsor „recunoașterea“ artistică sau importanța creativă după criterii legate de piața de artă. Când un artist este recunoscut, acest lucru se vede dincolo de valorile cu care lucrările lui circulă pe piață.

— Există ceva care vă displace referitor la piața de artă?

— Nu. Aceasta se aseamănă cu societatea în care trăim. Unii artiști recunoscuți de „marea piață de artă” sunt fascinanți, alții, mai numeroși, nu prezintă un prea mare interes. Există și artiși care au fost „distruși” de această piață strâns legată de puterea monetară globală, unde există o diferență din ce în ce mai accentuată între bogați și săraci, sau „mari” și „mici”. Dacă vreți, piața de artă din zilele noastre se aseamănă cu sportul profesionist.

— În ce colecții se află lucrările dumneavoastră?

— Lucrări semnate de mine se găsesc în Cabinetele de Stampe de la Bruxelles și Liège (Belgia), în Colecția Bibliotecii Regale Albert I din Bruxelles, în Colecția Băncii Naționale a Belgiei, la Muzeul din Cracovia și Muzeul de Stat din Majdanek (Polonia), Muzeele de Artă Modernă din Taipei (Taiwan) și Stockholm (Suedia), Muzeul de Artă din New Orleans (SUA), Muzeul din Yamanashi (Japonia) și în colecția Universității Alberta (Canada).

— Sunteți și dumneavostră colecționar?

— Eu nu colecționez nimic, adică nu îmi fac un obicei din achizițioanrea de opere sau de obiecte aparținând unei serii stilistice. Însă îmi palce să adun obiecte eteroclite din locurile unde călătoresc; iar, cel mai adesea, acestea sunt obiecte utilitare.

— Există o memorie a operei?

— Cultura este memoria colectivă a civilizației și a umanității. Fără îndoială că aceasta este definiția durabilității și a depășirii propriei epoci.
— Întotdeauna m-am gândit la artist ca la un demiurg care stăpânește domeniul imaginației. Care este senzația înainte de începerea unei lucrări noi? Și ce simțiți când o terminați?

— Nu cred că motorul muncii mele este imaginația, ci, mai degrabă, la baza lucrărilor mele se află indescriptibilul, pasiunea interioară și un fel de „joc secund“ dintre mine și lumea din jur. Eu nu-mi termin lucrările: le las oprite într-o stare, din care se nasc idei și imagini noi.

— Credeți că un mesaj este mai ușor de perceput prin imagine, sau prin cuvinte?

— O imagine valorează cât o mie de cuvinte… Un cuvânt valorează cât o mie de imagini… Un cântec valorează cât o mie de cuvinte și o mie de imagini… O imagine valorează cât mii de cântece și cuvinte… „Mesajul“ este întotdeauna suspect!

— Ar putea exista lumea fără artă?

— Ce ar mai rămâne din acea lume?

 

Realizat de Silvia Suciu
Octombrie-noiembrie 2017

 

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg