Uneori, simezele sălilor de expoziții ne oferă o surpriză mai mult decât plăcută, ne introduc în lumea unor personalități ale lumii artistice transilvănene, care pe parcursul vieții au fost monumente ale discreției și ale excelenței în același timp. Nimic nu îți produce mai multă plăcere decât să revezi lucrări ale unui artist cu care ai avut întâlniri revelatoare mai mult prin intermediul paginilor literaturii de specialitate sau ale albumelor și cataloagelor de artă. Expoziția retrospectivă Gergely István (1939-2008), organizată la Muzeul de Artă din Cluj cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare, reprezintă unul dintre aceste momente speciale, în care întâlnirea este și scânteie energică care te pune față în față cu o serie de creații ale căror esență nu ai reușit să o savurezi până acum dincolo de atributele bidimensionale ale tipăriturilor. Colecția de lucrări devine o narațiune care se scurge în fața ochilor tăi și îți oferă o imagine unitară despre viață și parcurs artistic. Nu este de mirare că, de nenumărate ori, o expoziție de această anvergură devine o bornă de kilometru în viața simezelor și a publicului. Un astfel de contact direct te face să înțelegi nu numai structura gândirii artistice, dar îți oferă și o incursiune în lumea creației și a mesajului sublim din spatele acesteia. Sculptura devine vie în fața ochilor, trăsăturile generale și specifice de pe suprafața materialului devin vizibile și vizionabile din mai multe perspective, oferind sens și contur imaginarului construit în jurul nostru. Spre deosebire de lucrările de pictură, grafică sau gravură, sculptura își dezvăluie adevăratele atribute doar în momentele de taină când ochiul uman intră în contact cu forma materialului finit și luminile, respectiv umbrele deschid noi orizonturi de interpretare. Gergely István devine astfel un mesager al gândului și, prin modelarea formei, transmite un mesaj care devine o boltă asupra spiritului uman, făcând legătura între timp și materie, într-un sens profund și puternic personalizat, unde se creează și o punte spirituală între artist și public. Compozițiile complexe, elementele bine conturate specifice artistului sunt în același timp revelatoare, dar și constructe de idei cu profunzime și consistență dinamică, centrate pe figurativ și nonfigurativ în același timp, oferind o tranziție între diverse etape de creație. Putem spune că artistul reușește să pună o amprentă prin care spațiul devine parte integrantă a creației, iar lucrările de sculptură devin elemente vii ale unei lumi care se extinde dincolo de materia modelată, sculptura devine o axă în jurul căreia se învârte nu doar Gergely, dar și lumea lui și a celui care privește opera în sine. Expresivitatea și coerența de formă transformă lucrările în elemente naturale ale mediului înconjurător, care nu ies în evidență prin stridență sau lipsă de echilibru, ci prin faptul că se aliniază armonios cu formele trasate și cu spiritul mesajelor transmise într-un univers feric și spiritual, comprehensiv și aproape palpabil din toate perspectivele sale. Finețea și suplețea argumentelor fizice devine marca care îl definește cel mai bine pe artist.
Pe de altă parte, nu trebuie uitat faptul că Gergely István este un artist transilvănean desăvârșit prin artă și prin moștenire. Atenția lui se extinde dincolo de limitele creației generale și se aventurează către cele personale ale comunității maghiare din Transilvania. Maeștri artei, cum sunt Vetro Artur, Kós András sau Balaskó Nándor, i-au modelat anii studenției, insuflându-i și un sentiment autentic față de datoria artistului de a promova identitatea și comunitatea nu numai prin creație, ci și prin mesajele transmise prin aceste creații. Astfel, seria de reliefuri ale personalităților culturii maghiare transilvănene reprezintă un panteon personal al memoriei și al identității maghiare. Heltai Gáspár, Báthory István, Apáczai Csere János, Brassai Sámuel, Arany János, Czetz János, Jókai Mór, Orbán Balázs, Kodály Zoltán etc. devin piloni ai existentei spirituale, ai trecutului și ai viitorului sub forma unor lucrări din ipsos patinat, unde mesajul identitar atemporal devine elementul cheie al procesului de creație, iar lucrarea în sine devine mesagerul trecutului. Sculpturile devin, astfel, unul dintre pilonii moștenirii lui Gergely István, care se extinde de la lucrările generale până la cele monumentale de for public, cum sunt cele dedicate lui Lórántffy Zsuzsanna, Végh Antal, Bod Péter, Gábor Áron, Benedek Elek, bustul lui Báthory István din Cluj sau relieful Sfântului Anton din Băile Tușnad. Desigur, aceste două dimensiuni nu reprezintă o totalitate, ele sunt flancate și de un pilon al creației care, deși nu are o unitate tematică atât de evidentă, creează un univers artistic paralel cu temele majore și completează moștenirea lăsată posterități cu o multitudine de creații care, prin existența lor, demonstrează dinamismul și diversitatea unei vieți dedicate artei.

 

 

[Gergely István s-a născut la Cozmeni în anul 1939. Elev al lui Izsák Márton, este descoperit de Nagy Pál, își începe studiile în domeniu la Liceul de Muzică, Balet și Arte Plastice din Târgu Mureș. Devine student al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, unde obține diploma în 1964. Pe parcursul studiilor universitare, îi are ca maeștri pe Vetro Artur, Balaskó Nándor și pe Kós András. Între 1968-1990 este profesor de desen la Cluj. Din 1968 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar din 1994 devine membru al Breslei Barabás Miklós. Se stinge din viață la Cluj, în anul 2008. Cele mai cunoscute lucrările ale sale sunt reliefurile în formă de compoziții cu o schemă simbolică specifică și plachetele cu figuri emblematice ale vieții culturale maghiare din Transilvania.]