Știți cum arată Bucuria? Vă invit la Oradea la spectacolul Cartea junglei, regizat la Teatrul „Regina Maria” de Daniel Vulcu. Iată, e sala plină de copii curioși, nerăbdători, însoțiți de părinți. Fețele lor oglindesc bucuria despre care vorbeam. Kipling ar fi extrem de mulțumit, văzându-și opera strălucind pe scena luxuriantă. Imediat am realizat cât de necesar e acest spectacol pentru atragerea tinerilor în sălile de teatru. Adică viitorii spectatori. Un subiect iubit de ei, parcurs în filme animate și nu numai, departe de spectacolele dificile pentru adulți. Se așteaptă gongul. Managerul, actorul și regizorul Daniel Vulcu trece printre exuberanții spectatori, cu o reținută euforie, ca o oglindă vie a evenimentului.
Un decor surprinzător, exotic, polifuncțional, fosforescent (Răzvan Chendrean), îmbietor, cu lumini magice, versatile. Costume adecvate, colorate, pitorești, create de Oana Cernea. Coregrafia: Dimény Levente. Avem și un coordonator la mânuirea de păpuși: Florian Silaghi. În inima pădurii, Mowgli (Rareș Roșu/Luca Bran) învață multe lucruri de la înțeleptul Bagheera (Ciprian Ciuciu), pantera neagră, și de la ursul Baloo (Igor Lungu/David Constantinescu). Nu toate ființele sunt prietenoase, ca să nu mai vorbim de tigrul Khan, feroce și vindicativ. O lume vibrantă, verdeață luxuriantă, peșteri și trunchiuri ciudate. O odisee care marchează relația cu natura. Scenele se succed cu surprize, cântece și suspans. Regizorul nu uită o clipă de spectatorii-copii, servindu-le pe tavă secvențe elaborate, provocatoare. De sus, dinspre o lojă, coboară o pasăre uriașă. Din sală, urcă pe scenă imensul șarpe. Totul e gândit spre șocuri pozitive. Lupi, vulturi, maimuțe, elefanți, cu mișcări sincronizate, tonice. Tigrul, simbolul răului, va fi învins. Mama va fi regăsită în final; nu se putea fără un happy-end solid. Toți actorii evoluează cu o dăruire totală, alchimică (Mirela Niță Lupu, Carina Bunea, Armanca Serac, Tudor Manea, Alexandru Pop, Angela Tanko, Giorgiana Coman, Andrei Fazecaș, Cosmin Petruț, Alexandru Rusu, Mihaela Gherdan etc).
Un spectacol caleidoscopic, curativ, departe de digitalizări nocive. Vibrând la aplauzele furtunoase, mi-a trecut prin minte replica lui Scott Fitzgerald: „tinerețea e un fel de nebunie chimică”. Da, dar uneori e nevoie de stimuli artistici de excepție. Cum a fost la Oradea.