Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

O poveste de vară

Cu o prezență destul de discretă până mai de curând în viața literară, solicitat mai degrabă de anumite proiecte culturale de anvergură sau de alte complicate obligații de catedră universitară, Florentin Gabriel Niculescu ( n. 1969) se afirmă, în cele din urmă, ca autor de proză scurtă, cele trei recente volume de povestiri (Fâșoaica, Editura Semne, 2013; Criza D. + 2 povestiri din volumul Fâșoaica, Editura Anemone Collection, 2014; Roșii roșii: proză scurtă, Editura Anemone Collection, 2015) fiind în măsură să anunțe un prozator foarte sensibil la sensurile grave și contradictorii ale unei realități postdecembriste, pe care, lipsit de orice inhibiții, reușește să le surprindă cu un bun ochi analitic. În această situație, dacă am avea în vedere „impresia de autenticitate” creată de un autor capabil să creeze lumi ficționale bine conturate și „să fixeze, în mișcarea haotică a vieții cotidiene, câteva caractere”, după cum observa și Eugen Simion în prefața volumului Fâșoaica, nu ni s-ar părea deloc întâmplător că romanul Soția ta ș-a mea (tot editura Anemone Collection, 2016) vine să confirme tocmai o anume subtilitate prin care sunt notate consecințele jocului riscant al unui grup de tineri căsătoriți, supuși, încetul cu încetul, tentației ca bărbatul și femeia unei perechi să se îndrăgostească de dublul opus. Ușor de plasat în descendența unor prozatori din categoria „două miiștilor”, capabili de prelucrări personale ale unor experiențe romanești mai recente, și-i numim aici, pur și simplu la întâmplare, pe doar câțiva dintre cei care s-au impus tot mai convingător în ultimii ani, Florina Ilis, Petru Cimpoeșu, Dan Perșa, Iacob Florea, Radu Aldulescu, Lucian Dan Teodorovici sau mai puțin cunoscuții Ionuț Chiva sau Ion Fercu, romancierul Florentin Gabriel Niculescu ne convinge că are puterea de a stăpâni materia epică și dispoziția către dezvăluirile minuțioase ale frământărilor și ezitărilor ființei umane aflate în momente de criză.
Ceea ce definește cu deosebire strategia romanului Soția ta ș-a mea, atât de îndelung exersată de altfel în cele trei volume de povestiri, rămâne tocmai coerența prin care Florentin Gabriel Niculescu atrage atenția asupra unei experiențe consumate în decorul exotic al litoralului românesc, în a doua parte a lunii august, unde, după o mai veche tradiție, două grupuri de tineri bucureșteni, colegi de serviciu în domeniul publicitar, își petrec concediul anual de odihnă. Supusă unui mecanism narativ lipsit de complicații, fără digresiuni și amestec inutil de planuri narative, povestea este ușor de urmărit. Ferite de la început de un artificios convenționalism, relațiile dintre personaje se disting printr-o remarcabilă naturalețe a comunicării, de un pitoresc melanj de familiaritate și nonșalanță tipic bucureștene, fără manifestări ce ar putea anticipa apariția vreunor obsesii sau a cine știe ce atracții amoroase irezistibile între partenerii celor două familii cu o viață afectivă ce părea normală, pe de o parte, cea formată din tânărul și mai impetuosul Cornele, „cel inspirat și curajos”, și frumoasa sa soție, Talida (sau Tali), „vulcanică, energică”, luxuriantă și de o suavă frăgezime, cabotină carnal, și, pe de altă parte, al doilea cuplu, format din Teodor (Teo), mai tăcut, naiv și agreabil, și soția sa, Pușica sau Puși, mamă a unui băiețel, dar mereu cochetă și sportivă, persoane trecute de vârsta primei tinereți, cu studii universitare și destul de serios implicate profesional, doi bărbați inteligenți și dezinvolți, indivizi maturi și fără prejudecăți, și cele două eroine, ambele prezențe decorative deosebite, admirate insistent de mulți privitori din jur pentru frumusețea lor.
Romanul debutează prin relatarea unor întâmplări absolut obișnuite, drumul spre mare, programul formal și plictisitor de plajă, chefurile prelungite seară de seară prin cârciumi și baruri până aproape spre dimineață, cu abuz de alcool și țigări. Acțiunea curge cu dezinvoltură, cu pasaje derulate într-un ritm alert, pline de dinamism, rătăcirile și mișcările sufletești ale celor patru tineri reușind să confere cărții un plus de încărcătură particular emoțională. Printr-o angrenare succesivă de secvențe portretistice și peisagistice suprapuse unor episoade mai frivole sau fantezist psihologice, autorul devine tot mai atent la detaliile călătoriilor de pe litoral, hoinăreli și distracții agreabile prin stațiunile românești și bulgărești, cu cine romantice la Neptun sau Vama Veche, la Constanța, Mamaia sau la bulgari, pe la Kaliacra și Balcic, plimbări agrementate de gesturi și răsfățuri reciproce, cu subtile frânturi de gânduri, excursiuni sentimentale descrise într-o manieră tipic postmodernistă, esențiale prin felul în care, inversând rolurile, fiecare dintre eroii cărții încep să resimtă spre final o tot mai tiranică atracție reciprocă față de opusul celuilalt. Lăsându-se atras într-un asemenea joc al iubirii față de Puși, Cornele, de exemplu, încearcă fascinat să se justifice pe larg: „Era complet, definitiv, îndrăgostit, așa cum nici el nu putea să se gândească. Și din senin, beat într-o noapte, și de o colegă, nevasta unui prieten, mai mult chiar, pe care o știa de câțiva ani, pe care n-o văzuse altfel niciodată. S-a tot gândit dacă măcar vreodată o urmărise și-o secundă doar, vreun mini, vreun decolteu, vreo fustă transparentă, vreun picior peste picior în conference, fuseseră și la piscină la Olimpia, și tot nimic. Miop, chior, orb, surd, lemn, piatră amorfă, aspra de baie. Până sâmbătă seara la o votcă, sau la o vomă mică. Și de atunci, cutremur! Dezastru, cataclism, bombă atomică, tsunami. Și ea vedea, vedea chiar tot, surpriza lui, și nebuneala, și hotărârea, și temerile, și zâmbetul până mai ieri neutru ajuns azi tandru, melancolic, infinit. Ea a fost prima care a făcut fără nicio ezitare primul pas, ea a fost prima care a spus Cornele, te iubesc, ea a fost prima care a dat totul, însă știa că el era deja și hotărât, și îndrăgostit, și consolat și mai bine acomodat cu gândul.”
Ipostază a feminității aflate în fața descoperirii unei noi identități, echivalentă cu aspirația regăsirii de sine, sau, în ultimă instanță, pe fondul unor incidente fugare sau amăgiri obscure, doar o simplă și trecătoare aventură consumată într-o vacanță de vară, nevinovata atracție încrucișată a unuia spre celălalt duce în final la complicații cu efecte dezastruoase pentru coeziunea cuplurilor în cauză. Prinse în păienjenișul acestor rătăciri sentimentale, personajele ajung victimele propriilor instabilități și suspiciuni. Totul se transformă într-o tacită pândă reciprocă, ca, spre final, vocea profund exteriorizată, ca un țipăt disperat de durere a Talidei în momentul descoperirii adulterului, să surprindă dimensiunea complicațiilor sentimentale: „Asta a fost tot! Băieții nu au mai zis nimic. În liniștea stânjenitoare care se lăsase niciunul nu știa ce să mai zică, niciunul nu știa ce să mai facă, nu știau unde să se mai uite, nu știau unde să se așeze, nu știau cum să-și țină mâinile, nu știau cum să stea-n picioare, și capetele nu știau dacă n-ao sta greșit, pereții toți păreau penibili, spațiul pe care îl făceau părea ciudat, era un fel de hău de stânjeneală în care chiar și șpicherița de la PRO TV părea jenantă.” În contrast cu locvacitatea și dezinvoltura de până acum, comunicarea dintre parteneri se face în surdină, discret, cu gesturi ușor perceptibile, sugerându-se astfel trecerea de la exuberanța teribilistă a gesturilor la stări de îndelungi meditații ce ar putea ascunde, la urma urmei, și o anume suferință a frustrării ireversibile.
Acțiunea se încheie cu imaginea drumului de întoarcere spre București, traversarea imensului Bărăgan fiind făcută într-o notă de totală muțenie, o subtilă combinație de gânduri și rătăciri, de speranțe și reflecții. Atent la inevitabila tragic-comedie a duplicității, naratorul transcrie insolitul situației în care au ajuns personajele, dezvăluind micile lor slăbiciuni excentrice, pasionalități, deprimări sau vulnerabilități, combustii proprii, mutații de tot felul, morale sau, în egală măsură, pur erotice. Dornică să se pună la adăpost de unele discrepanțe, deși acum Cornele era numai al ei, Puși își caută motivele prin care să-și vindece rănile („Puși a închis ochii, nu mai putea, avea în cap și ură, și durere, și regret, și gelozie. Da, gelozie, era geloasă într-un fel pe toată lumea, pe Tali, pe Teodor, știa că e golan și că mai umblă, dar nu se aștepta la ea, chiar într-un fel și pe Cornele era ea geloasă, pentru modul cum s-a spălat pe mâini și a scăpat de o panaramă ca Talida.”), după cum, dinspre bărbați, același Cornele, mai calm, perseverent și metodic, are și el nevoie de un reazem de „supraviețuitor”, trimiterile sale spre trecutele experiențe și peripeții ale Talidei ilustrând de această dată o viziune egoistă și perfidă: „Și ce-o să fac fără Talida? Mi-e clar, pe Puși o iubesc, dar peste o lună, peste două, n-au să-mi lipsească nebuniile, părerile, scăpările, pierderile, insistențele, istericalele ei, ale Talidei? Și separați, dar tot vedea că toată plaja se întorcea după ea. Ce, el nu știe cum trăgeau toți mai demult de ea? A suspectat-o că l-a luat ca să scape de ceilalți, să stea și ea tihnită. Și boul ăsta de Teodor, tocmai el, credea că sunt prieteni, și oare de când, pentru că părea practic imposibil ca să li se fi întâmplat și lor la fel, totul, de la început până la sfârșit, în săptămâna asta singură. Practic de necrezut.”
Prozator cu simț al detaliului semnificativ, Florentin Gabriel Niculescu construiește personaje incapabile de a realiza mental dezastrul lăuntric și neputința de a pune capăt, într-un fel sau altul, tulburărilor sentimentale de care sunt cuprinși. Cu un limbaj de o naturalețe debordantă, ferit de trivialități, caracterizat printr-un stil colorat, cu un aer de oralitate expresivă, romanul Soția ta ș-a mea surprinde prin maniera narativă de evocare ce amintește, prin dezinvoltură și franchețe, de proza cu tineri intelectuali prinși de elanuri și rătăciri sentimentale. Scriere exotică de o remarcabilă fluiditate, fără inserții meditative de profunzime, cu o acțiune plasată în atmosfera unei vacanțe de vară, romanul Soția ta ș-a mea rămâne, în definitiv, povestea unei experiențe de viață, o poveste de iubire sau o căutare a unei iubiri împlinite, după romanul politic, acest tip de scriere epică mai complexă rămânând una dintre mizele majore ale prozei românești de azi.

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg