Un fel de compresie paroxistică a timpului, ca și multiplele deplasări prin țară – în care, indiferent cu ce călătorești duratele se dilată, marcând, astfel, un paradox temporal național – m-au făcut să amân comentarea a două festivaluri la care revin acum, pentru a consemna succint punctele lor de rezistență în 2017. E un scrupul de istoric teatral, aproape, deși spectacolele la care mă refer – o parte din ele, măcar – se joacă încă și merită „vânate” de spectatori.

Bacău Fest Monodrame e noua titulatură a consacratei public „Gala Star”, festivalul organizat de Teatrul Municipal „Bacovia”. Și anul acesta, competiția a inclus one person show-uri – asta e marca evenimentului băcăuan – alături de spectacole-lectură și recitaluri extraordinare memorabile.
În sejurul meu festivalier am izbutit să văd doar… competitoarele, și nici acelea pe toate. În concurs au fost prezenți doi actori și cinci actrițe. Andreea Darie a reușit să redea dramatismul traumatic în Două piese cu o femeie, după Franz Xaver Kroetz, în ciuda unei puneri în scenă nițel prea burgheze a lui Ion Mircioagă (Teatrul 7, Iași), care denatura oarecum portretul caracterologic al eroinei. Iulia Verdeș a compus un soi de thriller învăpăiat prin energia cu care și-a susținut partitura din Before breakfast după O’Neill (r. Constantin Florescu, Teatrul Municipal Ariel, Râmnicu Vâlcea) – cu un focus bun, dar și cu anumite stridențe. Nu mai puțin energică, deși cu un deficit de ambitus vocal, s-a dovedit Simona Codreanu (Târgu Mureș) într-un recital bine adaptat pe club: Gări înlăcrimate, un colaj din Cehov regizat de Nicoleta Dănilă. Menționez și numele celorlalți concurenți: Valentina Zaharia (care a și câștigat trofeul), Ada Lupu, Ali Deac și Alex Buescu, pentru a conchide că și anul ăsta competiția festivalului băcăuan a reunit tineri actori cu bună experiență scenică și un parcurs profesional deja remarcabil.
Programul a inclus și recitaluri și spectacole invitate, după tradiția deja consacrată.
Cu un trac vizibil, actrița Denise Ababei de la Teatrul „Bacovia” a reușit să dea veridicitate, pregnanță și versatilitate personajului din Știu că nu asta vrei să auzi după Carmen Dominte. Textul redă confesiunea unei adolescente în ultimii ani dinainte de 1989 și are un aer ușor obosit, de deja-vu prin scriitura cu accente proaspete pe alocuri dar minată de clișee dramaturgice. Totuși, regizoarea Irina Crăiță-Mândră a imprimat un ritm bun spectacolului, dându-i dinamica necesară, iar Denise Ababei a jucat cu convingătoare naturalețe și anduranță fizică.
Emil Boroghină a fost una din personalitățile teatrale prezente la Bacău Fest Monodrame, cu un rafinat și admirabil recital Berenger, după Eugene Ionesco, în regia Alinei Hiristea (Teatrul Național Craiova). Spectacolul are un scenariu inspirat compus, care conturează, din „fărâme” monologale, portretul atipicului erou ionescian. Cu o știință fermecătoare a „prefacerii” scenice și o interiorizare plină de miez a personajului său, Boroghină a construit un recital impecabil, cu alternanțe de dramatism și poezie, de speranță și deznădejde, exact în spirit berengerian.
Scriam recent despre o foarte bună premieră de comedie de la „Nottara”, în regia lui Felix Alexa. Realizez acum că flerul comic al regizorului s-a exersat nu demult și cu Ursul, după Cehov, montat la Teatrul de Stat Constanța și jucat cu un meritat succes de public la Bacău.
Alexa pune într-o cheie potrivit și savuros grotescă povestea văduvei habotnice și a moșierului necioplit, sfârșită ca o idilă. În spectacolul constănțean, Dana Dumitrescu interpretează personajul feminin cu un „fior” de doliu ce o transformă într-o parodică eroină de tragedie, spre hohotul de râs al spectatorului. Evident teatrală, patetic-serafică, ea devine brusc femeie dintr-o bucată, energic-brutală, pragmatică, la întâlnirea cu moșierul-creditor jucat de Marius Bodochi – acesta cu un amestec de bădărănie, bonton, persiflaj masculin și poftă de flirt, la fel de amuzant. Iureșul dialogului celor doi este secondat cu bună articulare de detalii și ipostaze scenice de Marian Adochiței, astfel că Ursul devine, sub bagheta inspirată a lui Alexa, o comedie excelentă, bine dozată și bine prizată de spectatori.
Cel mai copleșitor spectacol de la Bacău Fest Monodrame 2017 a fost, de bună seamă, un one woman show: Obsesii, un scenariu de Claudiu Sfirschi-Lăudat după Margarita Karapanou, în regia lui Yannis Paraskevopoulos și interpretarea magistrală a Ceraselei Iosifescu (ARCUB, București).
Cu o frisonantă exprimare a traumei și o uimitoare abstractizare a jocului scenic, Cerasela Iosifescu întruchipează fluidul parcurs între fantasme și luciditate al unei eroine scufundate în magma psihozei. Aproape nemișcată pe scenă, cu o economie impresionantă de gesturi, bazându-se pe o expresie corporală exemplar-interiorizată, actrița a reușit să transmită perfect angrenajul de anxietate, deznădejde, speranță, derută, abandon, într-un spectacol care te ține cu sufletul la gură și-ți eliberează empatia. Un recital actoricesc splendid, bazat pe un text cu scriitură admirabilă și cu o regie discretă și foarte acută, totodată. Un spectacol de ne-ratat.
Iar Bacău Fest Monodrame nu trebuie decât să aducă laolaltă astfel de recitaluri exemplare pentru a stârni oricărui actor pofta de a-și focaliza energia în felul ăsta incandescent…

TESZT. O bună parte din spectacolele jucate în festivalul organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara au fost tot one person show-uri, subsumate, evident, profilului experimental și euro-regional al evenimentului. Anul acesta, selecția mi s-a părut mai diversă, mai generoasă în a releva direcții artistice (în grade variabile de calitate, firește), deși am participat la TESZT doar în ultimele zile, astfel că experiența directă mi-e oarecum limitată.
Primele trei producții pe care le-am urmărit au fost one woman show-uri, fiecare cu gradul său de inedit, de căutare, de experiment.
Forecasting (1er Stratageme, Croația/Franța, text și regie Giuseppe Chico și Barbara Matijevic – aceasta și jucând) tentează un soi de simbioză (melo)dramatică între actant și noua tehnologie. „Cuplată” aproape organic la un laptop care rulează diverse filmulețe, actrița transformă aparatul într-o prelungire nu doar a personalității sale, ci chiar a corporalității proprii. Impecabilă și surprinzătoare a fost sincronizarea interpretei cu imaginea, până la anihilarea convenției tehnice (momentul în care ea linge degetele unui picior feminin proiectat pe monitor, parodiind o scenă erotică, e năucitor de fizic, în pofida interfeței virtuale evidente).
Tot o sincronizare, dar cu un fel de partitură grafică video-proiectată, a operat Lisa Verbelen în spectacolul său One (BOG, Olanda, regie finală Judith de Joode). One e un concert, un recital vocal-vizual, aș spune, cu un grad destul de mare de abstracțiune matematică și conceptuală, construit cu o ingenioasă geometrie, dar care presupune un efort de aderență a privitorului. Partitura e însă susținută cu destulă alertețe pentru a menține trează curiozitatea, iar fluxul grafic asigură dinamica vizuală.
Un construct eseistic minimalist a fost Situație cu brațul întins (Hauptaktion, Germania, regia Oliver Zahn), o conferință de istoria artei despre originea, ipostazele și utilizările salutului cu mâna dreaptă întinsă de-a lungul istoriei. Cu un discurs rostit de o voce din off (Helmut Becker) și o interpretă (Sara Tamburini) ce deambulează în diverse puncte ale scenei, cu brațul ridicat, spectacolul a părut la început simplă paradă calofilă. Pe măsură însă ce efortul actriței devenea vizibil, transmițând o anume angoasă empatică spectatorilor, Situație… a căpătat o netă greutate de semnificație, un tâlc plin de substanță ideologică.
Vreau să remarc virtuozitatea disciplinată a celor trei actrițe, care s-au adaptat perfect acestor discursuri scenice tehnologizate.
Într-un registru cu totul diferit, incantatoriu, având ceva dintr-o celebrare tragică, imnică, a fost Katër i Radës. Naufragiul (Teatrul Koreja, Italia, regia Salvatore Tramacere). O montare aparte, de teatru-operă, cu un libret de Alessandro Leogrande pe muzica formidabilă a lui Admir Shkurtaj, care combină teme și motive originale, într-o partitură tipic contemporană, cu melodii polifonice tradiționale albaneze, interpretate de rapsozi populari.
Katër i Radës. Naufragiul este o comemorare artistică a unei catastrofe maritime din 1997, care a dus la moartea a 81 de migranți albanezi.
Spectacolul este construit de Tramacere ca un parcurs hieratic, în penumbră, cu voci care incantează, coruri sonore și o mișcare scenică cu amplitudine tehnică, decoruri-platformă, o dinamică unduitoare dar monumentală, iar combinația de muzică și joc scenic dă întreaga măsură a acestei celebrări emoționante, de o profundă și acută umanitate.
Katër i Radës. Naufragiul e un fel de bocet arhetipal pentru toți cei ce au murit fără vină; spectacolul de la Lecce depășește condiția de frescă a evenimentului și devine o matrice artistică impresionantă, mai ales în contextul extrem-contemporan.
Nu mai puțin emblematică pentru o sublimare semantică ce potențează savoarea scenică a fost producția teatrului-gazdă: Sonet 66 după Shakespeare, în regia lui Kokan Mladenovici, în care joacă practic toată trupa de la „Csiky Gergely”. Nu văzusem acest spectacol la premiera sa, așa că l-am descoperit cu încântare în atmosfera de la TESZT, unde s-a integrat perfect, prin amestecul de rigoare și „deșucheală”, de înverșunare și dezmăț ludic, de statement politic și rafinerie estetică pe care-l decelezi din momentele sale. O combinație de actorie, coregrafie, cântec, acrobație, un melanj de semne ce duc cu gândul la pânzele tenebros-carnavalești ale maeștrilor medievali, cu aceeași apetență pentru detaliul grotesc, dublat însă aici de o certă vocație ludică – regizorală și actoricească – fac din Sonet 66 unul din cele mai zguduitor-umane și inovativ-artistice spectacole din ultima perioadă.
Festivalul s-a încheiat cu un concert – spectacol în sine – al unui neconvențional perfomer bulgar, Ivo Dimcev, care și-a cântat propriile compoziții din spectacole. Histrion desăvârșit – în cel mai bun sens al cuvântului – actorul, compozitorul, cântărețul, entertainerul bulgar a marcat cum nu se poate mai bine amprenta din acest an a Festivalului TESZT: un festival plin de curaj.