Consiliul
Județean Cluj

România
100

weekly magazine in english,
romanian and italian

O sinecdocă istoriografică

 

Aurel Răduțiu
Romos ( jud. Hunedoara ). File de cronică 1850 – 1950
Deva, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, 2015

 

Fericite sunt așezările care cresc oameni aleși, întru pomenirea lor veșnică!… Scuzați-ne tonul cu inflexiuni cucernice, știm că nu se mai poartă, dar i se poate întâmpla oricui când se lasă cucerit de lectura unei cărți aparte. Romos, vechea așezare din preajma Orăștiei, s-a bucurat de acest privilegiu, așadar locuitorii săi pot fi fericiți.
Aurel Răduțiu este unul dintre cei mai cunoscuți istorici ai Clujului, un intelectual de rasă, care a condus un institut de cercetare în domeniu și a scris studii fundamentale pe teme ce țin de istoria Transilvaniei. Discipol al lui David Prodan, s-a înscris în tradiția cercetării arhivistice a acestuia, continuând-o și îmbogățindu-i strălucirea.
Romos. File de cronică: 1850 – 1950, un volum masiv, de peste 560 de pagini, este o carte-eveniment. Nu pare o monografie în sensul clasic al termenului, și totuși este; nu-i nicio cronică, precum cele consacrate, dar nouă ne pare mai mult decât atât. Cartea n-a căpătat forma pe care o are la întâmplare, ea a fost minuțios gândită în toți parametrii săi. Cu modestia care-i stă bine unui cercetător autentic, Aurel Răduțiu își prezintă lucrarea ca „o culegere de material documentar”, în vederea unei posibile monografii, „limitată, deocamdată, la un secol, începând cu anul 1850”. Precizarea care urmează o socotim, însă, mai importantă: „Este perioada în care satul românesc, în general, parcurge ultima sa etapă istorică spre finalul unei disoluții ireversibile a formelor sale de viață arhaică”. Ne pare evident că intenția autorului transcende interesul pentru istoria locală. El procedează sinecdoctic, căutând să ilustreze o întreagă epocă istorică printr-o imagine particulară. Romos devine, astfel, o așezare emblematică pentru ceea ce a însemnat evoluția satului transilvănean în suta de ani la care se referă Cronica (1850 – 1950). Și pentru ca această imagine să nu rămână suspendată între vremuri, autorul consideră oportună o cronologie până la anul 1850, în care sintetizează informații documentare extrem de interesante din istoria mai veche a așezării, cu multele-i evenimente care s-au succedat, pe baza unei bibliografii atotcuprinzătoare. Între anexe, și traducerea din limba latină a documentului în care se face prima atestare a localității: Privilegiul lui Andrei al II-lea, regele Ungariei, din anul 1206.
Cât privește Cronica propriu-zisă, informația este adunată dintr-un număr impresionant de izvoare: arhive; colecții documentare în biblioteci publice; acte și scrisori în colecții particulare; hărți; monumente funerare; publicații periodice; monografii; sinteze; albume. Este greu să le enumeri, dar să le mai și cercetezi. A valorificat, din surse locale, matricolele bisericii evanghelice din Romos, protocoalele celor două biserici românești, greco-orientală și greco-catolică, ale ședințelor comitetelor parohiale, ale botezaților, cununaților, repausaților. Dintre periodicele vremii, a cercetat: Activitatea; Cosânzeana; Foaia interesantă; Libertatea; Solia Dreptății; Revista Orăștiei ( toate din Orăștie), Federațiunea (Pesta) ; Gazeta Transilvaniei ; Transilvania (Brașov) ; Misionarul (Lugoj);Telegraful român; Observatorul (Sibiu); Hunyad; Hunyad varmegye (Deva); Der Siebenburger Bote (Sibiu). Unele informații sunt transcrise, altele rezumate.
Un spațiu important este acordat în Cronică datelor statistice rezultate din recensământurile populației. Primul e din 1850 și are o valoare de referință pentru ce va urma. În acel an, existau în Romos 516 familii care trăiau în 500 de locuințe. Populația era de 2046 locuitori (în medie patru membri de familie). Dintre aceștia, 1033 bărbați și 1013 femei (se nășteau mai mulți băieți decât fete). Pe naționalități, 1578 români, 290 sași sau germani, 178 țigani. După religie, 1490 ortodocși, 268 greco-catolici și 290 evangheliști. La 50 de ani distanță, deci în 1900, populația a scăzut la 1641 locuitori, dintre care români 1417, sași – 212, maghiari – 11. Ortodocșii predomină în continuare (1064), dar crește numărul greco-catolicilor (356). La ultimul recensământ consemnat, cel din 1948, populația a scăzut la 1516 locuitori, dintre care 1296 români și 220 germani. Interesantă involuție a populației între 1850 și 1948!
Viața romoșanilor a curs, oricum, înainte, cu evenimente de tot felul, unele strict locale, altele ca urmare a evoluției istorice. În 1851, bunăoară, au ars 110 case într-un incendiu devastator, cu victime omenești… În 1860, se nășteau 56 de copii de religie ortodoxă (32 băieți și 24 fete), unul „din pat nelegiuit”. Dintre aceștia, au murit, în anii imediat următori, 20… „În anul 1880 au fost toamnă plăcută (…) de-au putut lucra oamenii desferecați”…În 20 septembrie 1891 se aprobă o lungă listă de copii scutiți de școală, între ei: 30 cerșetori, 7 surdo-muți, 2 năuci și 1 servitor… În 3 ianuarie 1892, pleca din Romos, sub semnătura lui Vasile Vaideanu, econom, o emoționantă scrisoare ce urma a fi publicată în Gazeta Transilvaniei, din care cităm: „Așa-dară d.lor maghiari, dacă v-ar plăcea să fiți frați cu noi, nu ne călcați libertatea căci frățietatea și libertatea laolaltă sunt surori bune”…În 4 iunie 1897, formația de călușari din Romos participa la festivitatea populară organizată la Orăștie de adunarea generală a Societății pentru fond de teatru român în Transilvania… În 13 februarie 1910, Despărțământul Orăștie al Astrei organiza la Romos o adunare în care s-au expus prelegeri și s-a desfășurat un program artistic susținut de localnici, după care a urmat Hora până în zori… În februarie 1916, soția lui Adam Stăncioiu, combatant în Regimentul 24 Honvezi, primea o emoționantă carte poștală de pe front, din care cităm: „Dorită Aniță și fiii! Prin aceasta aflați despre mine, al vostru dorit, căci acum, de prezent mă aflu bolnav în acest spital unde am sosit astăzi și aici poate că voi ședea trei zile și vom merge într-alt loc, nu știu în ce parte…” În 27 noiembrie 1918, se întocmește un tabel nominal cu locuitorii comunei Romos care și-au exprimat voința de unire a Transilvaniei cu România. Familiile cele mai numeroase: Baba, Baboi, Basarab, Berian, Borza, Căstăian, Dăian, Dragolea, Drăgan, Heiuș, Hudiță, Lomonar, Măeraș, Măriuț, Mitea, Muntean, Nedel, Ordean, Pârvan ,Pricăjan, Purcariu, Rentea, Stanciu, Stoica, Ștef, Ștefan, Urâtoi, Vaidean, Vasiu, Vochiț, Wolf. În 25 februarie 1926, Partidul Național Român câștiga alegerile locale, devansând cu 200 de voturi Partidul Liberal… În 1928, Adam Basarab, parohul bisericii ortodoxe, senator de Hunedoara din partea Partidului Național Țărănesc participa la lucrările Parlamentului României… În 10 ianuarie 1935, un anunț matrimonial: „Anunțăm cu plăcere logodna drăgălașei d-șoare Genica Drăgan, fiica d.lui notar Ioan Drăgan din Romos, cu dl. judecător A. Răduț de la Judecătoria din Deva” ( Solia Dreptății). În aprilie 1939, sub îndrumarea primarului Niculae Stăncioiu, elevii școlii primare executau ample lucrări de plantare de arbori. O însemnare de pe verso-ul unei fotografii trimise de pe front în 13 februarie 1942: „Cu voi mai stau de vorbă pe aceste meleaguri străine și depărtate, scumpi și dragi puișori. Sărut fotografia voastră fiindcă îmi spuneți cum că mă voi întoarce la voi, rugând pe Dumnezeu”. Semnează sergent T.R. Niculae Stăncioiu… În 16 ianuarie 1945 au fost deportați în lagăre de muncă din U.R.S.S. 20 de sași, dintre care doi nu s-au mai întors… În aprilie 1950, 9 țărani din Romos trimit cereri la raion să fie scoși din categoria chiaburilor și trecuți în cea a mijlocașilor, pentru a scăpa de povara cotelor și impozitelor majorate și a altor persecuții. În august 1950, 12 locuitori din Romos, bărbați și femei, sunt judecați de Tribunalul Militar din Sibiu, pentru presupusa infracțiune de a fi incendiat aria de treierat, deci pentru sabotaj și acțiuni dușmănoase împotriva puterii populare…
Celor 366 pagini de cronică li se adaugă circa 140 de Anexe. Acestea întregesc fericit informația, detaliind-o sau nuanțând-o. Este vorba de genealogii a 25 de familii fruntașe, din care s-au ridicat oameni de seamă; de 11 ferpare; de tabele cu meseriașii, comercianții, vindecătorii și lăutarii comunei în secolul acoperit de cronică; de tabelele cu notabilitățile acestei perioade, primari, notari, învățători și profesori, preoți. Un loc special îl ocupă, în capitolul IV al anexelor, prezentarea câtorva personalități pe care le-a dat Romosul. Între ele, Johann Fiedrich Geltch (1815-1851), rector al gimnaziului din Orăștie și autorul unei antologii din lirica poeților sași; Albert Amlacher (1847-1939), istoric, autor al primei monografii a comunei; Ioan Sever Ordeanu (1864-1936), agronom și publicist, autor a șapte cărți de specialitate; Gheorghe Dubleșiu (1875-1938), jurist, participant activ la Marea Adunare de la Alba – Iulia din 1 Decembrie 1918, prefect de Ciuc și Hunedoara; Adam Basarab (1876-1947), preot, membru de frunte al Partidului Național Român, senator; Aurel Eugen Popoviciu (1926-2001), profesor la Facultatea de Medicină Veterinară din București, autor a numeroase studii de specialitate; Niculae Stăncioiu (1939-1995), ilustrul medic cardiolog, autor sau colaborator la tratate de medicină cardiovasculară, animator al vieții medicale clujene, întemeietorul Institututului Inimii din Cluj-Napoca, ce-i poartă numele.
De mare interes sunt și culegerile de folclor local ori anchetele etnografice din colecțiile lui Ion Rentea (Timișoara), Ioan Basarab, Ionel Dobrotă, Aurel Jidav, Aurel Vasiu (Orăștie) ori răspunsurile la chestionarele pentru Atlasul etnografic al României ale Monicăi Budiș. De asemenea, evocările autobiografice ale ofițerului Aurel Ordeanu, inginerului Ioan Rentea și scriitorului Mihai Dragolea. Suportul lingvistic al cărții este întărit de un scurt glosar de termeni locali ori sensuri aparte ale unor termeni de mai largă circulație.
Încercând o concluzie la cele prezentate, prima observație care ne vine în minte este că ne aflăm în fața unei cărți profund originale, gândită pe coordonate muzeale. O carte – muzeu, mai pe scurt, cu exponate de o mare diversitate, însă convergente. Nu poți trece indiferent printre ele, pentru că au încărcătură istorică, spirituală, umană, păstrată de minune, ca ceara în strălucirea chihlimbarului. Chiar dacă ilustrația iconografică se reduce la cea de pe coperte, simți că te miști printre oameni frumoși, conștienți de noblețea lor arhaică. Înainte de-a părăsi muzeul, autorul ne oferă, în loc de postfață, textul cuvântului pe care l-a rostit în vara anului 2006 la o întâlnire cu fiii satului. Cu modestia-i cunoscută, el le cere romoșanilor îngăduința să suplinească inevitabilele lacune ale cercetătorului istoric „cu preaplinul făpturii mele de om al locului, de fiu al Romosului, ceea ce socot a fi un mare avantaj, o înzestrare anume, de care sunt, firește, foarte mândru”. Cuvinte pline de miez, de profundă dragoste și generos respect pentru romoșani. Care, suntem convinși, i-au și rezervat locul unde să-i înalțe bustul alături de cel al lui Niculae Stăncioiu. Lângă un mare medic, un mare istoric. Pentru că au cu cine se mândri…

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg