Consiliul
Județean Cluj
Obiectivitatea nemiloasă

Robert D. Kaplan
Cucerirea Munților Stâncoși
Cum determină geografia rolul Americii în lume
Editura Humanitas, București, 2018
Universitarul orădean Dan H. Popescu este merituosul traducător al acestei cărți, care include în paginile ei o multidisciplinaritate și o diversitate a aspectelor acesteia – istorico-geografice, dar și sociologic-culturale – pe care le abordează din unghiuri și perspective care aduc în prim-plan o autenticitate vibrând de nedisimulată prospețime, dar și o acuitate a percepției coabitând benefic cu un spirit analitic pătrunzător. Autorul, cunoscutul istoric și sociolog american Robert D. Kaplan – pe care revista Foreign Policy l-a inclus de două ori în,,Top 100 Global Thinkers”, ca fiind unul dintre cei mai influenți analiști ai epocii de după cel de-al Doilea Război Mondial, autor a numeroase volume de analiză geo-politică și de călătorii – pornește, la volanul automobilului său, în anul 2015, pe urmele unui itinerar urmat, în copilărie, împreună cu tatăl său, în anii ’60 ai secolului trecut, de pe coasta de est (Stockbridge, Massachusetts), până pe cea de vest, având drept punct final marele port la Pacific, San Diego. În Invocație, autorul schițează, sintetic,,,pornind de la detalii specifice” (William Carlos Williams),,,portretul” acestei aventuri pe autostradă, în încercarea de a cunoaște, în acest mod, evoluția în timp a unei țări- continent: ,,prin amintirile unui tată, printr-o geografie a speranței, aparținând unui istoric, printr-un deșert de proporții biblice și un ocean care duce către China, o provocare ce trebuie înfruntată, dar fără de care nu te poți ridica la înălțimea altor provocări”.
Așadar, suntem martorii unui paralelism descriptiv, între ceea ce rememorează autorul din urmă cu 45 de ani, și aspectele din arealul ipostaziat cu noile lui înfățișări: ,,Am învățat de timpuriu că orice comparație e dureroasă și nu implică întotdeauna respect, dar reprezintă fundamentul oricărei analize serioase. Călătoriile mi-au pus pe umeri o povară cu care nu m-am simțit niciodată confortabil: o obiectivitate nemiloasă. Iar expresia să cucerești Stâncoșii mi-a dat imboldul de a călători, dorință de altfel insuflată de tatăl meu de când mă știu pe lume”. Este evocat, cu o empatie nostalgică, istoricul și prozatorul Bernard DeVoto, cel care l-a învățat să înțeleagă experiența americană ca funcție a geografiei, dar și rolul Americii în lume, și chiar dacă glorifică,,impulsul expansionist american”, admite totuși cu onestitate pe parcursul lucrărilor sale, ambiguitatea morală a acestuia. În călătoria sa, Robert D. Kaplan subliniază, decis și riguros, că are nevoie nu de experiența unui călător sau jurnalist, ci de aceea mai cerebrală, a unui analist. Pentru a cunoaște realitatea locurilor prin care trece și unde face popasuri, nu se sfiește să tragă pur și simplu cu urechea la vocile oamenilor de la masa alăturată, pentru că, zice, dacă îi abordează direct, aceștia se comportă fals, apelează la,,poză”, nu se simt în largul lor. Ni se spune că frontierele (aici, cea de est),,mai bine decât orice altceva, testează ideologiile, nu e timp de teoretizări, de aceea, funciarmente, America nu a fost prietenoasă cu comunismul, fascismul sau cu alte forme, mai benigne, de utopie”. Că, drept urmare, conceptele idealizate au prins rareori rădăcini în America, așa că intelectualii au fost nevoiți să se uite înspre Europa, pentru a găsi surse de inspirație. Aflăm despre cum coloniștii, în secolul XVIII, i-au îndepărtat pe băștinași, pentru că dinamica noii societăți capitaliste – care a pus accentul pe autodisciplină și muncă laborioasă – ar fi fost diluată și alterată de moravurile culturii băștinașe. Trecem prin Sagamore Hill, vizitând încăperile Case Albe de vară, în primul deceniu al secolului XX, unde, de pildă, Theodore Roosevelt, care a amenajat-o, citea o carte pe noapte. Cel care, ni se spune, într-un grad neatins de niciun alt președinte înainte sau după el, a conceput în mod concret imaginea Statelor Unite ca forță globală fără egal. Pe de altă parte, versurile cântecului compus de Simon și Garfunkel sugerează că,,totul începe cu autostrada New Jersey”, prin legăturile ei cu marile artere care constituie Sistemul Interstatal de Autostrăzi al lui Eisenhower. Un popas al acesteia, între multe altele, special amenajate, se numește Joyce Kilmer, după numele unui poet, critic literar și jurnalist, ucis în a doua bătălie de pe Marna, în 1918.
Un alt popas este la Valley Forge, lângă autostrada Pennsylvania, unde se află Parcul Național de Istorie, datorită căruia a fost conservat terenul pe care generalul Washington și-a petrecut iarna lui 1777- 1778, cu Armata Continentală hărțuită și prost aprovizionată, dar care a supraviețuit în lupta cu stihiile și s-a închegat într-o forță unificată, de profesioniști. Autorul se oprește apoi în Lancaster, ca să viziteze casa lui James Buchanan,,, ce importanță are că a fost poate cel mai slab dintre președinții noștri”, cel de-al cincisprezecelea. Zice autorul: ,,Dar până și aici, în Pennsylvania rurală, văd femei musulmane, cu veșminte lungi și acoperământ pentru cap, o adunătură de srăini care n-au nimic de împărțit unul cu celălalt, cu telefonul mobil la ureche. Societatea e bogată, cosmopolită, chiar așa atomizată cum e de tehnologie. Mașinile se răresc și pe drum nu mai e decât caravana continuă a autocamioanelor pe 18 roți, transportând containere spre interiorul continentului.” În Pittsburgh vedem unul din cele mai mari noduri de navigație din America de Nord, pe fluviul Ohio, care se varsă în imensul Mississippi, care la rându-i se varsă în Golful Mexic. Iată și o… picanterie narativă pe care noi, ăștia de prin estul Europei o putem savura, ca pe un pizzicato violonistic, într-o baladă despre cuceritorii Vestului sălbatic: ,,Într-un salon de luat masa îmbrăcat în pluș, aud fără să vreau o imigrantă din Ungaria discutând despre afacerea ei locală de fizioterapie și despre cum a ajuns în America în urmă cu 20 de ani, cu numai 50 de dolari în buzunar. Realitatea cotidiană a Americii e încă mitică, bănuiesc.” În orașul Marietta admirăm statuia primilor coloniști din Noua Anglie, executată de Gutzon Borglum, cel care a sculptat și Muntele Rushmore,,,în acel stil voit simbolic pentru care e renumit, iar figurile președinților par să iasă de-a dreptul din stâncă.”
Kaplan nu se sfiește să recunoască faptul că America este civilizată și politicoasă în cea mai mare parte, la fel de unică în felul ei de a fi,,,în pofida lipsei de cultură înaltă și așa-zisa sofisticare, ca Orientul Mijlociu și Asia Orientală, pe unde am călătorit”. Autorul întâlnește oameni mai în vârstă, în Kentucky, care poartă șepcuțe de veterani, pe care scrie în ce războaie de peste mări au luptat. Portsmuth, Ohio, este, un loc mai pustiu și mai gol de conținut decât Wheeling, din Virginia de Vest, iar în Cincinnati este o… erupție de zgârie nori, în timp ce în Indiana, mai la vest,,,peisajul american se întinde și parcă l-ar fi apucat căscatul”. În America, ni se spune, rar poți auzi pe cineva discutând politică de dragul politicii,,,chiar dacă CNN și Fox News trâmbițează non-stop pe monitoarele de deasupra rafturilor cu whiskey de la barul local și din ce în ce realizez, cu fiecare zi de călătorie, că americanii nu doresc să cunoască detalii despre politica externă.” Nu ne scapă nici informația că Donald Trump a fost ales pentru că a fost,,un strigăt primar împotriva elitei politice”, incapabilă să intre în legătură cu oamenii de jos, care devin alienați, pur și simplu, căzând în capcana propriilor temeri, pe măsură ce viața devine tot mai complexă. În interiorul Illinoisului ajungem în prerie, cu pământ neted, cât vezi cu ochii, mile întregi cu culturi de porumb și soia, silozuri mari, circulare, apopi un tren de marfă,,Union Pacific” întinzându-se parcă pe toată lungimea orizontului. În Springfield, Illinois, se vizitează casa cu două nivele, a lui Lincoln, cel care i-a înfrânt pe sudiști.,,Pe autostrada 67, în McDonough County, Illinois, inima țării atinge un grad de sinteză cu valoare de simbol: peisajul solului negru aidoma unei mări, preria plată, de-un verde electric, bătută de vânturi, cu nesfârșite variații topografice.” Și: ,, America va trebui să-și modereze impulsurile și obiectivele dacă dorește să continue să prospere, în special în condițiile în care o lume haotică și instabilă e din ce în ce mai aproape”. Vedem că afirmațiile și punctele de vedere ale lui Robert D. Kaplan sunt, adesea, tranșante și chiar virulente, dar nu e mai puțin adevărat că acestea sunt propulsate, ca să zic așa, din lăuntricitatea și,,cerebralitatea” sa mustind de experiențe la fața locului/ locurilor, precum și din profunda cunoaștere a fenomenelor socio- politice ale establishmentului nu doar american, ci la nivel planetar. După ce ajungem în Nebraska, ni se descrie,,peisajul orizontal”, intrăm în Vestul adevărat, traversăm meridianul de 100 de grade longitudine, la Cozad, unde fiecare bucată de autostradă e dedicată forțelor armate, iar pe o plăcuță citim povestea Narcissei Whitman, prima femeie albă care a traversat continentul american și care, împreună cu soțul ei, Marcus, au fost masacrați de indienii Cayuse. În Marele Deșert American, orizontalitatea căruia a fost percepută ca spectaculoasă, înșelătoare și romantică.,,America, așa cum o știm, s-a născut oarecum cu această nouă perspectivă. Era un peisaj care dădea frâu liber singurătății, venerației, exaltării și depresiei.”
Pe autostrada US26, ne îndreptăm, cu automobilul kaplanian, spre vest, de-a lungul râului Nort Platte, în Nebraska, unde,,tăcerea este asurzitoare, cu excepția sunetelor pătrunzătoare scoase de cintezoi și ciocârlii, în timp ce podișul se înalță în valuri sculpturale. (…) Da, excepționalismul american poate fi insuportabil, dar este în parte și produsul peisajului.” Ni se spune că gândurile devin abstracte, pentru că Vestul te copleșește prin chiar repetarea platourilor și canioanelor sale, dar apoi ne minunăm de Parcul Național Zion, în sud-vestul Utahului, care,,,prin monumentele sale de gresie impozante, catifelate, străpungând cerul, este suma tuturor peisajelor din Vestul sălbatic”. Ajungem în sudul Nevadei, la barajul Hoover, una dintre marile minuni inginerești ale lumii moderne, apoi în deșertul Nevadei și, într-un târziu, vedem un semn luminos care vestește,,Bine ați venit în California!”
„Am călătorit timp de multe săptămâni de la est la vest, de-a lungul celei mai impresionante geografii politice din lume, sau din istorie, la drept vorbind. Traversez alt șir de munți, înainte ca briza rarefiată a oceanului să dea claritate peisajului. Ajungând în portul San Diego, întrezăresc un șir de carene cenușii ale unor vase de război gigantice, în danele lor, cu prova îndreptată spre restul lumii”. Iar eu concluzionez: o carte ca un tablou impunător și măreț, pictat măiestru, din care ne surâd ademenitor și-un pic ironic, Geografia și Istoria, strâns îmbrățișate…