Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Ofensiva asiatică la FITS 2020

Ofensiva asiatică  la FITS 2020

Perseverent în acţiunile sale organizatorice, directorul Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, actorul Constantin Chiriac, s-a adaptat rapid conjuncturii actuale pandemice şi n-a renunţat la Festivalul Internaţional de Teatru, organizat de 27 de ani la Sibiu. Astfel că ediţia din acest an s-a desfăşurat online, fiind „primul mare festival din Europa Centrală şi de Est” care a adoptat această formulă de supravieţuire în anul marilor încercări virusologice 2020. Şi rezultatele n-au fost câtuşi de puţin neglijabile, în ciuda restricţionărilor deranjante. De pildă, că în aceste condiţii – teatru filmat – actorul nu simte pulsul publicului şi spectatorul pierde contactul cu actorul în carne şi oase de pe scenă. Magia apare vădit diminuată, transmiterea mesajului e ocultată print-o perdea de pixeli.
Spectacole din 30 de ţări de pe 5 continente au fost incluse în programul de 10 zile (între 12-21 iunie). Un bilanţ făcut la repezeală ne spune că 12 producții dintre cele prezentate ne-au adus în prim-plan universul asiatic tradiţional, cu stilul şi specificităţile extrem orientale. Interesant este că majoritatea acestora au fost surprinzătoare îmbinări între tradiţia niponă sau chineză şi cultura europeană. Un spectacol lectură s-a axat pe o problemă politică: Reunificarea celor două Corei, temă acutizată a prezentului trecută prin filtru artistic. Teatrul Metropolitan din Tokio a fost prezent cu două spectacole: Richard al III-lea şi Caractere. Creatorul spectacolului Caractere, regizorul Hideki Noda, spre a sublinia forţa şi trăinicia artei scenice, citează din marele dramaturg japonez Minoru Betsuyakus: Poate că teatrul nu este un leac pentru societate la un anumit moment în timp, dar cu siguranţă este un leac ce va avea efect mult timp de aici încolo. India a participat cu un spectacol-dans, Inter-ruper. Povestea hamalului Gary Gay din Omul e om de Brecht e spusă de Matsumoto Performing Arts Centre. Un minunat actor din Taiwan, Wu Hsing-kuo, a susţinut un fabulos one man show pe suportul textual extras din Metamorfoza lui Kafka, ingenioasă suprapunere a formulei Peking opera peste problematica nuvelei. Producţii în care Japonia şi China tradiţionale sunt puse în oglindă cu literatura europeană se regăsesc şi în alte spectacole precum Coriolan şi Du Liniang, prezentat de Yue Opera Troupe of China şi Visul unei nopţi de vară, producţie National Centre for the Performing Arts. Pentru a întregi lista acestor intersectări culturale remarcabile şi pentru a cunoaşte mai bine arta extrem-asiatică, amintesc spectacolul dans R.O.O.M. – Random. Organ. Oriented. Monster aparţinând Companiei Noism (Japonia) şi În mrejele nopţii de Yamoto Noh Theater, exemplară punere în valoare de artă Nô.
Între aceste proeminente corespondenţe culturale, axate pe căutările teatrului de azi, care-şi probează astfel importanţa şi reuşeşte să-şi afirme valoarea în strânsă legătură cu tradiţia se înscrie şi copleşitoarea înscenare a basmului Prinţesei deocheate în regia inegalabilului Silviu Purcărete. Producţie 2018 a Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, Povestea prinţesei deocheate este o debordantă descătuşare a energiilor expresivităţii actoriceşti ieşită de sub bagheta unui cunoscut magician al scenei. Scenariul original al lui Silviu Purcărete e inspirat din modelul clasic kabuki „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, ofertant suport pentru o montare liberă, zglobie, ce îmbracă în sclipiri aurii ludice tendinţe imaginative, reunite într-un limbaj unitar, tainic alcătuit, de o corporalitate scenică vivantă, îmbinând stilul tradiţional kabuki cu fascinanta coloratură a barocului impregnat în mistere asiatice.
Scenograful Dragoş Buhagiar a marşat energic pe reconstituirea, în linii mari, a amplasamentelor specifice scenei Nô. Fără a fi „casă în casă”, decorul e cât se poate de simplu. O draperie imensă acoperă şi dezvăluie părţi esenţiale dintr-o lume a misterelor. Scena asimetrică se divide în principală şi auxiliară. În stânga e „podul” pe care intră actorii şi tot acolo, mai jos, se află „camera oglinzilor” care face legătura cu cabina actorilor. În spectacolul lui Purcărete, „scena posterioară” de după draperie, e rotativă. În dreapta e „corul” format din câteva persoane, plus instrumentiştii. Podul-platformă, ridicat deasupra nivelului spectatorilor, aminteşte de o împărţire a sălii în manieră Eugenio Barba. Tradiţia creatoare a stilului kabuki are un spaţiu adecvat de desfăşurare, un melanj simptomatic între cântec, dans şi artă vizuală. Purcărete realizează o sinteză între stilurile asiatice străvechi şi tratarea subiectului în manieră ludic-europeană.
Lumea miraculoasă a basmului inundă spaţiul de joc cu personaje fabuloase, înveşmântate ca femei în mătăsuri viu colorate, orientale, sau în costume moderne europene, bărbaţi cu pălărie şi cravată, japoneze cu evantai, zeităţi pe catalige etc. Filonul epic e bogat ornamentat, derutant prin divagaţii şi plin de bizarerii redate cu emfază ironică. Mişcarea amplificată prin muzica originală compusă de Vasile Şirli ritmează acţiunea, punctează momentele dramatice. Rolurile de femei sunt interpretate de bărbaţi (respectând tradiţia teatrului kabuki) şi invers (în recul ironic). Din desişul de personaje-umbre se detaşează două duble roluri: prinţesa Sakura şi tânărul Shiragiku, interpretate de Iustinian Turcu şi stareţul Seigen, îndrăgostit de amândoi şi samuraiul Shinnobu Sota în interpretarea Ofeliei Popii. Sunt roluri grele, încărcate de complexitate şi subtilitate actoricească, dobândite de artiştii japonezi tradiţionali prin practici şi eforturi îndelungate de asimilare a bogăţiei caracterologice, promovate la cotele cerute de măiestrie în arta interpretării. Iubirea interzisă dintre Seigen, stareţul unui templu şi tânărul său discipol Shiragiku sfârşeşte tragic. Tânărul moare şi se reîntrupează în prinţesa Sakura („floare de cireş”), cea care are pumnul drept încleştat din cauza blestemului. Ieşirea de sub vrajă echivalează cu debutul pasiunilor. Când prinţesa (reîncarnare a tânărului Shiragitu) vine la mănăstire să se predea în braţele lui Budha, după 17 ani, stareţul Seigen se îndrăgosteşte de ea. Dar ea se îndrăgosteşte de un hoţ frumos care i-a furat inima. Se configurează imaginea unei lumi răsturnate cu capul în jos: „Au ajuns prinţesele să se îndrăgostească de gropari”. Drept care va fi pedepsită de zei să devină o „prinţesă vagaboandă”. Lanţul întâmplărilor o aduce pe Sakura în situaţia de a se prostitua şi apoi de a se răzbuna. Crime, acte de violenţă extremă se împletesc cu scene de grup ale participanţilor la destinul „prinţesei deocheate” până la căderea în derizoriu şi chiar parodierea fină a încleştărilor dintre personaje.
Silviu Purcărete recreează o pagină seducătoare, în modul său foarte personal de a nara, din suita reprezentărilor teatrului tradiţional japonez, uimindu-i chiar pe reprezentanţii permanenţi ai acestui teatru.

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg