Sărbătoritul nostru, la 70 de ani, merită mai mult decât un portret „standard” cu enumerarea meritelor culturale. Scriitorul „naturalizat” ardelean e printre puținii creatori care sunt și se comporta așa cum cer în exemplara lor creație. Constantin Zărnescu s-a născut pe meleaguri oltene, la 24 martie 1949, în localitatea Zărnești/Vâlcea și a devenit un redutabil prozator, dramaturg și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Cetățean de onoare al municipiului Râmnicu-Vâlcea, a terminat liceul la Horezu, în acea zonă mitică a unei vechi tradiții de cultură și civilizație, care a dat multe figuri emblematice în istoria noastră. Studiile universitare îl aduc la Cluj, căruia îi va rămâne fidel toată viața. Debutează în 1971, student, la revista clujeană Tribuna, în redacția căreia va fi cooptat imediat după absolvire, în 1972.
Se lansează fulminant obținând Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor pentru romanul Clodi primus (1974) – roman auto-introspectiv al adolescenței și tinereții, stil căruia îi rămâne fidel în proză, ulterior publicând, pe aceeași „tematică”, romanele: Meda, mireasa lumii (1979) și Teii înfloresc pentru Irina (1992). Începe seria de cercetări asupra moștenirii Brâncuși (Ministerul Culturii îi oferă Premiul Brâncuși în 2015) cu Aforismele și textele lui Brâncuși (1980), dar surprinde lumea teatrală autohtonă și internațională cu o dramă originală și profundă: Regina Iocasta (1986), pusă în scenă, cu succes, și în străinătate. Iată ce scrie Thiery Voisin, Președinte al Observateur des Arts, în Caietul-program la Festivalul Teatrelor Europene – Grenoble-Avignon, în 2003: „O premieră în Franța… nici un dramaturg n-a fost atras de suferințele Reginei Iocasta, mamă, iubită și soție a eroului Oedip rege! Constantin Zărnescu a reparat această injustiție, oferind un alt punct de vedere și o altă iluminare a acestei legende universale”. Mai semnalăm romanele Ieșirea la mare (1986) și 1 Decembrie 1918 – Ziua zilelor (2002), despre care Constantin Cubleșan scrie: „Izbândă epică a atâtor și atâtor ani de documentări, pe care i-a topit în pasta densă a unui discurs narativ plin de înțelesuri etnice și de poezie epică, autentică”. Iată un alt mare om de cultură oltean cucerit de „planeta” Transilvania, alături de Horia Bădescu. Eminentul scriitor Miko Erwin îl caracterizează pertinent, schițându-i un indirect potret sui-generis: „Mă cucerește prin cărțile sale înaripate, ce m-au transportat în lumea visului, a sufletului, a grijii și speranței pentru lume și om. M-a învăluit cu poezia puternică și genială a Reginei Iocasta” (Tribuna Ardealului, 1994).
Preiau ștafeta pentru a vorbi de un generos suflet și ales spirit, care a fost un bun prieten pentru colegi și un mentor apropiat pentru mai tinerii în căutare de adevăr și sprijin în acele vremuri tulburi, dar efervescente și catalizatoare pentru creatori. L-am cunoscut în anul doi de facultate, student la Litere, în 1984, și irump frumoase amintiri legate de boema de la cafeneaua Arizona, cu tribuniștii mai „tineri” printre noi: Marcel Constantin Runcanu, Tudor Dumitru Savu și Titi, mi-a zis să-i spun, Zărnescu. Cel mai activ era el! Zilnic petreceam, aici, ore în șir și pot afirma că „frații de spirit&suflet” erau Marcel și Titi. Vorbeam despre orice, fără temeri, ponderea fiind cultura, salvarea ei și a noastră prin și cu ea! Schimbam ultimele noutăți aflate la Radio Europa Liberă, cu atenția cuvenită cine era cu noi – pe vremea aceea cultura însemna foarte mult. Câteodată eram la Pescarul, mai rar la Conti (acolo eram serile, cu alți prieteni, cu Nea Mitru Fărcaș ascultând Semnal M-ul lui Iuliu Merca) unde ne vodcăiam să „înfrumusețăm” peisajul… În general, ne „aghezmuiam” la redacție, unde apărea câte un „peștișor de aur” cu necesara sticlă – eram destui amatori, așa că nu era pericol de „înec bahic”! Anii ’84-’89: discuțiile „sincroniste” interne și externe pe o filieră bine pusă la punct – citeam Libération, Washington Post, New York Times, Le canard enchené, Le Monde etc. plus cărți interzise, fără să mai menționez revistele noastre culturale de bună ținută, îndrăznețe de multe ori (la care nu ajungea, din păcate, oricine), care, și ele, erau pe măsură: filosofie, literatură, democrație, libertate, teatru, balet, film, istorie, revoluții, orânduiri, noutăți politice în lume… Chiar „concursuri” cine scrie „cea mai bună povestire”, în două zile, după o „întâmplare dată” (în „juriu” și Titi cu Marcel), flirturi, nunți chiar… Rememorez, cu încântare: eram cu ei „La varice” (mese în picioare), tactică perversă a „mili-securității” spre a ne obliga să stăm puțin, însă au subestimat capacitatea noastră de rezistență. Cineva deschide ușa cu piciorul și intră cu mireasa în brațe… Călin Nemeș cu prietena: „Venim direct de la Primărie, ne-am căsătorit acum! Voi sunteți familia mea, la Arizona ne-am cunoscut, e normal să o trec pragul, aici e casa noastră!”. Chiote, bucurie mare, luăm șampanie, coniac, pișcoturi de la Alimentara și gata Masa de nuntă!
Integru și generos, căutător permanent de Adevăr, Bine și Frumos, ca demn urmaș al culturi de excelență a vechilor greci, Constantin Zărnescu participă entuziast la Revoluția clujeană din Decembrie 1989, după care strânge, cu acribie și muncă asiduă, o imensă documentație în exemplarul volum de mărturii Revoluția Româna din 17-22 decembrie 1989 – Cluj-Napoca (2005, reeditare 2006): „Am fost și am văzut! Am memorat și am trăit! Secunda (și scânteia) sfântă, istorică, cea care a ars, a concentrat și a unit toate conștiințele atât de îndelung umilite a fost, după Timșoara, mai întâi la Cluj”. Acesta este omul, dincolo de opera sa de mare valoare și calitate umană: generos, cald, altruist, mentor și sprijin al tinerilor confrați (ceea ce nu e prea des întâlnit!), ca un erou elen întrupat în timpurile noastre.
Să ne trăiești mulți ani tot așa, prietene drag, Titi Zărnescu!