Lucrare capitală din punctul de vedere al efectelor tiparului asupra gândirii umane, „Galaxia Gutenberg” este ca o hartă indispensabilă pentru traseul nostru contemporan prin infinitul peisaj al comunicării. Asemeni unui Nostradamus modern în epoca televiziunii alb-negru, Marshall McLuhan (1911-1980) a anticipat evoluția unei lumi care se dezvolta în nenumărate culori. „Mediumul este mesajul” și „satul global” sunt axiome care au făcut din McLuhan adevăratul guru al industriei mass-media.
Declarând că mesajul capătă sens prin forma în care este diseminat, McLuhan avansează ideea că noile tehnologii nu sunt doar instrumente de propagare a informației, ci mijloace prin care individul se reinventează, inovații care generează noi forme de gândire și redefinesc modalitatea de percepție. Astfel, mijlocul de comunicare determină structura și tipul percepției senzoriale și a activității senzorial-culturale a omului, cu implicații profunde asupra întregii vieți și organizări sociale. Apariția tiparului în Europa a dus la numeroase schimbări sociale, la dezvoltarea gândirii lineare. Așa cum tiparul a determinat alterarea culturilor orale, noile mijloace de comunicare anunțate de McLuhan accesează unele aspecte ale funcționării părții drepte a creierului uman, structuri care fuseseră suprimate prin dezvoltarea culturii tiparului. Noile tehnologii oferă posibilitatea dezvoltării senzorialului, modul de gândire al individului schimbându-se dintr-unul „linear” într-unul „mozaical”.1
McLuhan definește lumea dominată de noile tehnologii prin termenul de „sat global” („global village” 2). „Satul global” este populat de indivizi care sunt, în același timp, martori și subiecți ai dezvoltării tehnologice; confruntat cu această realitate, individul face apel la abilități moștenite de la omul primitiv. Prin noile tehnologii, se instaurează o cultură care aduce în prim-plan intuiția și simțurile, caracteristice culturilor ale căror formă de comunicare se baza pe oralitate: auz, pipăit, expresii faciale etc. Invadat din toate părțile de stimuli, omul contemporan face apel la capacitățile sale primare de integrare, dezvoltând noi forme de creativitate. Instaurarea culturii electronice fiind infinit mai rapidă decât cea a tiparului, totul se schimbă – celula familială, mediul, educația, ocupațiile, relațiile interumane -, iar în fața acestor mutații individul trebuie să-și revizuiască constant modul de adaptare.
Omenirea este readusă la faza orală, auditivă, dar într-un plan superior, având un bagaj format deja din câștigurile dobândite din perioada de gândire lineară dezvoltată în era tiparului. S-a schimbat acordul dintre lume și imagini, iar vechile proprietăți al vizibilului sunt înlocuite cu altele noi.3 Gândirea „mozaicală” îi permite omului contemporan înțelegerea „regulilor” digitalizării pieței și operei de artă, iar internetul nu face decât să multiplice la infinit operele promovate.
În eseul „Opera de artă în era reproducerii mecanice”, Walter Benjamin (1892-1940) vorbește despre posibilitatea pierderii „aurei” obiectului de artă în era multiplicării imaginii, lucru generator de noi forme de comunicare (filmul).4 Mai mult, Benjamin consideră că multiplicarea imaginii a contribuit la emanciparea individului, prin promovarea de noi forme de percepție critică, iar procesul de expresie estetică a evoluat o dată cu tehnicile mecanice de reproducere, tocmai în scopul de diseminare a mesajului artistic. „Acțiunea maselor asupra realității și a realității asupra maselor reprezintă un proces cu caracter nelimitat, atât pentru gândire, cât și pentru receptivitate.”5
Mai mult, dorința contemporaneității de a aduce lucrurile mai aproape din punct de vedere spațial și uman este tot atât de mare ca și tendința de a trece peste ideea de unicitate a obiectului, prin acceptarea multiplicării acestuia. Fără îndoială că imaginea reprodusă a obiectului este diferită de imaginea obiectului în sine, care este unic și permanent. Prin multiplicare, opera de artă se impune și mai adânc în conștiința contemporană, iar succesul artei contemporane constă tocmai în dimensiunea de masă, de reproducere, de percepție și de însușire colectivă.
Conform lui Walter Benjamin, există o mutație politică și socială profundă care nu poate fi redusă la o simplă schimbare tehnică.
Chiar și celei mai perfecte reproduceri a unei opere de artă îi lipsește un element: prezența operei în timp și spațiu, existența sa ca formă unică. […] Autenticitatea unui obiect constituie esența a tot ceea ce este transmisibil. […] Iar în epoca reproducerii mecanice, tocmai aura operei de artă se află în declin. Proces simptomatic a cărui însemnătate merge dincolo de realitatea artei. Generalizând, putem spune că tehnicile de multiplicare detașează obiectul reprodus de domeniul tradiției. Copiile se substituie unicității obiectului reprezentat, iar prin reproducere se reactivează esența însăși a operei în fața privitorului/ auditorului.6
Ce motiv a stat la baza schimbărilor majore care s-au produs cu opera de artă, în ultimii 50 de ani? Astăzi, nu ne putem închipui viața fără calculator și internet, iar acest lucru a adus beneficii și comerțului cu artă. La sfârșitul anilor ‘80, Bill Gates a demarat un proiect amplu de digitalizare a operelor de artă la o rezoluție foarte bună; ideea lui a început să fie comercializată și folosită o dată cu utilizarea la scară largă a rețelelor de internet, iar astăzi se folosește pe scară mondială. Compania „Corbis”, fundată de el în 1989, a cumpărat drepturile de reproducere a lucrărilor din Luvru, Hermitage, Galeria Națională din Londra și Institutul de Artă din Detroit cu peste 100 de milioane de dolari, iar până în 1997 „Corbis” a scanat peste 1 milion de imagini ale operelor de artă aflate în aceste muzee.7 În 2016, Bill Gates a vândut întreaga bibliotecă de imagini realizată de „Corbis” – adică 50 de milioane de imagini – companiei chineze VCG. Prețul de achiziție nu a fost făcut public.8
Pe lângă impresionanta „colecție digitală de imagini” pe care Gates a realizat-o, acesta deține și o rafinată colecție de artă modernă americană (William Merritt Chase, George Bellows, Childe Hassam, Winslow Homer) pentru care magnatul high-tech a plătit zeci de milioane de dolari. În 1994, a achiziționat „Codex Leichester”, un jurnal scris și ilustrat de Leonardo da Vinci (1506-1510), unde artistul și-a notat părerile cu privire la subiecte diverse (geologie, astronomie, paleontologie, hidrodinamică). Bill Gates a plătit peste 30 de milioane de dolari, iar această sumă este considerată recordul mondial pentru un manuscris vândut la licitație.9
Aplicația Artkick a fost dezvoltată de Sheldon Laube și poate fi descărcată pe Android sau
iPhone; aceasta le permite utilizatorilor să aleagă dintr-o bază de date opere de artă pe care să le proiecteze pe ecrane, în locuințele proprii.10 Aceste inițiative s-au dovedit „salvatoare” într-un moment de criză cum a fost epidemia cu virusul SARS-COV-2 din 2020, când numeroase instituții de artă și cultură au fost nevoite să-și închidă porțile (martie-mai 2020), adaptatându-și discursul la mijloacele virtuale pentru a se promova: filarmonicile, operele și teatrele au transmis spectacole online, iar muzeele au oferit tururi de vizitare online.11 Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă aceste instituții nu ar fi digitalizat în timp imaginile cu operele de artă pe care le dețineau.
Dar la început, ideea lui Gates nu a fost îmbrățișată de numeroși negustori și critici de artă. Daniel Wildenstein a criticat aspru acest demers, de pe poziția unei persoane obișnuite cu mijloacele convenționale de promovare din epocă:
Dl. Gates poate să pună toate muzeele lumii pe Internet, n-o să găsiți pe-acolo vreun tablou. Iar șmecheria lui este primejdioasă… Este un șir de imagini care te rup de artă. De plăcerea artei. Un tablou nu are nimic de-a face cu ce se află pe ecran. Deoarece pe ecran nu e nimic de văzut. Nimic. Nu vezi pasta. Nu vezi scriitura pictorului. Nu vezi caligrafia. Nu vezi geniul tipului care a făcut asta. Dezolant. Nu există decât un chip de a îndrăgi pictura: să o vezi. Eu, un tablou, vreau să îl văd. Am chef să-l ating. Am chef să-l am.12
Dacă la început mulți actori de pe scena artei au fost circumspecți în fața acestei metode, în prezent toți se folosesc de internet pentru a-și promova afacerile. Din păcate, numeroși consumatori și-au limitat participarea fizică la evenimentele culturale, consultându-le prin intermediul internetului. Iar adevărata comunicare cu opera de artă, adevărata emoție o produce prezența operei; în spațiul virtual, opera de artă nu există, există doar copia ei, deoarece opera există fizic, și numai în fața ei poți să îi simți puterea. Ecranul produce conținut, dar nu și emoție. Pentru consumatorul de artă, calculatorul și internetul trebuie să constituie un instrument de informare și nu o ruptură de opera în sine.

 

 

Note
1 Cynthia Freeland, But is it art?, Oxford University Press, Oxford, 2001, p. 189.
2 Marshall McLuhan, The Gutenberg Galaxy, University of Toronto Press, 1962, p. 36.
3 Norbert Hillaire, L’expérience esthétique des Lieux, colecția „Ouverture philosophique”, L’Harmattan, Paris, 2008, p. 80.
4 Cynthia Freeland, op.cit., p. 180.
5 Walter Benjamin, The Work of Art in the Age of Mechanical Reproduction, Schocken Books, New York, 1969, p. 6, https://web.mit.edu/allanmc/www/benjamin.pdf.
6 Ibidem, p. 3.
7 Cynthia Freeland, But is it art?, Oxford University Press, Oxford, 2001, pp. 101-102.
8 Matthew Garrahan, „Bill Gates sells Corbis picture library to Visual China Group”, în Financial Times, 22 ianuarie 2016, https://www.ft.com/content/d6fbcb88-c126-11e5-846f-79b0e3d20eaf.
9 Simon Houpt, Miza infracțiunilor din lumea artei. Muzeul operelor dispărute, Vellant, București, 2008, pp. 85-86.
10 Lucia Ruggiero, „Artkick: streaming digital artwork for display. Bringing fine art home in digital format”, în Digital Meets Culture, 24 ianuarie 2014, https://www.digitalmeetsculture.net/article/artkick-streaming-digital-artwork-for-display/.
11 Carlie Portrefield, „In Coronavirus Quarantine? You can Virtually Tour These Museums From Home, în Forbes, 16 martie 2020, https://www.forbes.com/sites/carlieporterfield/2020/03/16/in-coronavirus-quarantine-you-can-virtually-tour-these-museums-from-home/#17bcfc407a3a.
12 Daniel Wildenstein, Yves Stavridès, Negustori de artă, Cluj-Napoca, Echinox, f.a., p. 166.