Darie Dup este unul dintre acei artişti care nu pot fi încadrați cu precizie din punct de vedere stilistic, deşi munca lui se bazează pe o sumă considerabilă de constante. Una dintre acestea, poate chiar cea care generază echivocul, este refuzul narațiunii, ca sursă de alimentare a temelor abordate. Pentru artist, desfăşurarea în timp este cel mult coordonată a formei create, de natură morfologică, nu dimensiune iconografică. Etapele de lucru pot fi şi chiar sunt, atunci când execuția permite, marcate prin semne vizuale.
Autorul acestor rânduri consideră că ludicul şi fabulosul se constituie în doi poli ai creației lui Darie Dup. Lucrările sale pendulează între reperele semnalate, indiferent de materialele folosite, cu predilecție lemn şi răşini, ceea ce diferă de la un artefact la altul fiind proporția şi raporturile dintre acestea. Intervențiile cromatice au rol de sine stătător în economia pieselor, ca şi asocierile de materiale, uneori surprinzătoare. Refuzul algoritmilor de combinare a părților componente, căci aproape de fiecare dată este vorba despre elemente distincte ale unui întreg, cum altfel decât eterogen, pare o clauză specială a actului artistic.
Numeroase proiecte se dezvoltă ca instalații, asamblaje sau readymade-uri. Nu de puține ori, expozițiile însele sunt gândite matricial. Componenta minimalistă se întâlneşte adeseori cu cea conceptuală. Sub egida intermedialității, în munca artistului pot coexista obiecte volumetrice, imagini bidimensionale, bunăoară fotografii, surse de lumină sau de sunet, ori imagini video, toate puse în slujba unei idei bine conturate. Aşadar eclectism pe toată linia.
Instalația Simțul Tactil, expusă într-un proiect colectiv, deschis de către semnatar la Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” Mogoşoaia în 2015, caracterizează gândirea vizuală a artistului. Instalația la care ne referim reunește bronzul, piatra și readymade-ul într-o metaforă vizuală care eludează total epicul. Centrată în jurul văzului și tactilului, simțuri care fără a fi antagonice pot prevala unul în fața celuilalt, respectiva lucrare trăiește prin forma sa interogativ-seducătoare. Platforma de bronz constituită în oglindă, seria de piese volumetrice de piatră aşezate pe ea şi circuitul electric luminos, alcătuit din becuri cu firele lăsate la vedere, spun împreună o poveste despre texturi, aranjamente, aparențe și revelare. Un alt punct notabil al lucrării este relația dintre constante și variabile. Indiferent de poziționarea elementelor pe suprafața alocată lor, jocul luminii și al umbrei conduce spre rezultate similare, ca efecte vizuale și stare de spirit. Chiar dacă aparențele pot fi înșelătoare, deoarece simțurile nu oferă întotdeauna informații precise despre proporții, consistență, greutate sau textură, cunoașterea prin intermediul vizualului rămâne cea mai apropiată de realitate, consideră artistul.
Într-un alt proiect din 2016, de data aceasta cu implicații sociale, Darie Dup a expus în proximitatea fostei clădiri a guvernului (cea de pe acoperişul căreia îşi lua în 1989 zborul elicopterul care l-a purtat pe ultimul drum aerian pe Ceauşescu) o rețea de urechi supradimensionate, vopsite în culoare de semnalizare şi prevăzute cu difuzoare încastrate. Instalația audio difuza în buclă celebrul discurs al fostului preşedinte: “ … Alo! Stați liniştiți la locurile voastre …”.
Fiecare moment expozițional este un posibil studiu de caz. Rezumând, Darie Dup reuşeşte să fie mereu altul, fiind de fiecare dată acelaşi. Privindu-i lucrările din diverse perioade, putem găsi elementele comune sau conexiunile dintre ele, atâta doar că niciodată nu-i putem anticipa pasul următor. Faptul de a ne surprinde prin creația sa este întotdeauna firesc, dar niciodată banal.
Spuneam încă din primele rânduri că artistul nu poate fi lesne încadrat. Dacă ar forța totuşi o încadrare, autorul l-ar plasa pe Darie Dup undeva între Niki de Saint Phalle şi Marian Zidaru.