Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

weekly magazine in english,
romanian and italian

Ora de curs cu profesorul Ion Vlad, om de ştiință al literaturii

Anul acesta profesorul universitar şi scriitorul Ion Vlad împlineşte frumoasa vârstă de 89 de ani. Nu numai omul ci şi misterul longevității sale e o capodoperă, o magnificiență a destinului, o acumulare de zile şi ani de studiu, de muncă asiduă în câmp literar. O binefacere pentru noi toți cei care i-am ascultat cu nesaț prelegerile docte rostite la catedră şi apoi mai târziu i-am urmărit cu interes traiectul literar într-o cultură română căreia i s-a dedicat cu totul, servind-o cu devotament.
Sala 26 a Facultății de filologie din Cluj-Napoca în anul universitar 1965-66. O plăcută rumoare iscată de uşoara nelinişte a celor câteva zeci de învățăcei, nerăbdători să înceapă prima oră de curs, o bucurie a cunoaşterii, a primei întâlniri cu lectorul pe atunci Ion Vlad de care auzisem cu toții dar pe care nu toți îl mai văzusem până acum. Stăteam pe undeva, mai în spate, de unde-mi aruncam privirea peste toată acea adunare de tineri entuziaşti veniți din toate colțurile țării, de la diferite licee, pentru a se instrui şi a instrui la rândul lor. În față, chiar lângă catedră, s-au postat câteva fete ce aveau să fie cele mai sârguincioase dintre noi, cu condeiele şi imensul,,caiet studențesc’’ ațintite, pregătite, cu aerul că nu vor să le scape nici un cuvințel rostit de cel pe care-l aşteptam cu nerăbdare. La un moment dat soneria începe să cânte, semn că pauza s-a terminat, şi ne aşezarăm cu toții, chiar şi întârziații, la locurile noastre pe care în linii mari aveam să ni le păstrăm aceleaşi la toate cursurile viitoare. Apoi uşa s-a deschis şi în cadrul ei apare Ion Vlad, persoană idealizată de studenții dinaintea noastră, omul care a făcut din,,imaginea artistică’’ nu numai deliciul nostru preparatoriu, ci şi teama unor eventuale eşecuri legate de cunoaşterea sau necunoaşterea acestei sintagme şi a tot ce ține de ea. Cei ce acum îl vedeau pentru întâia oară trebuiau să fie electrocutați de sobrietatea şi severitatea maestrului. În fond era un om sensibil, auster, acumulând în persoana sa un mare grad de moralitate şi exigență. Exigent cu sine însuşi şi cu cei din jur, el propunea mirării şi curiozității noastre genuine un limbaj specializat, pitoresc, colorat, impregnat de vibrația unui raționalism sever. Noi veneam din preamultele şcoli medii din țară, având niveluri de pregătire diferite, unde ni s-a predat o literatură română tributară substratului politico-ideologic al vremii. Cursul lui Ion Vlad nu era,,împodobit’’ cu sechele ale ideologiei oficiale, pe care o oculta în mod voit, ocolind cu bună ştiință surogatele inflamant-politice. Nici urmă a compromisului ideologic. Desigur, şi acum mai auzeam câteodată la curs de Scrisorile lui Plehanov dar amintite într-un alt context. Pe Mihai Beniuc (numit de Vlad,,trabantul poeziei româneşti’’), cu al său volum Cu farurile aprinse (1964) îl ironiza. Ca să te poți aduce pe tine însuți la zi, trebuia să citeşti repede, în pas cu maestrul, tot ceea ce el recomanda la curs. Prestația lui se oficializa şi noi eram,,oficialii’’ săi. Se spunea că dacă,,treci’’ de Vlad, adică dacă promovezi examenul de Ştiința literaturii, materie din care el a făcut o a doua artă, te poți numi profesor. De asemenea renume privat se mai bucurau şi profesorii Viciu la,,Politehnică’’ şi Stamate la,,Agronomie’’. Dacă îți treceai examenele patronate de ei, deveneai inginer. Mă gândeam câte frumuseți lecturiale se-nvârteau în capul acestui om, câte tablouri de imagine şi contemplare. Dar Ion Vlad nu trăia exclusiv în turnul său de fildeş, era apropiat de studenți, deschizându-le calea pentru a pătrunde şi a străbate treptele academice până la el. Aşa am descoperit pas cu pas opera literară, aşa descopeream acum pe omul care ne fascina cu farmecul său oratoric. Cu tactul său pedagogic ştia să aştepte ca eforturile noastre să rodească. Îmi amintesc cât de mult s-a bucurat odată când doi dintre cei ce-l aşteptam acuma să vină la prima oră de curs, adică Gheorghe Rațiu şi Peter Motzan, l-au căutat la catedră pentru a-l consulta în anumite ipostaze de lectură şi cât de mult l-a impresionat gestul lor, cu câtă căldură ne-a comunicat acest lucru în plen. Ne impunea oarecum să ne ridicăm şi noi la nivelul lui. Pot spune fără să greşesc că scriitorii Ion Pop, Ana Blandiana, Nicolae Prelipceanu, Aurel Sasu, Marian Papahagi, Ion Simuț, Ştefan Manasia, Mircea Muthu, Doina Curticăpeanu, Nicolae Oprea, Constantin Hârlav, Al. Cistelecan, Ştefan Damian, Tudor Dumitru Savu, Vasile Igna, Mircea Popa, Vasile Voia, Constantin Cubleşan, Ilie Rad, Teofil Răchițeanu, Irina Petraş, Cornel Robu, Marta Petreu, Horia Bădescu, Corin Braga, Ion Iuga, Andrei Moldovan, Adrian Popescu, Ioan Papuc, Virgil Bulat, Ruxandra Cesereanu, Radu Mareş, Petru Poantă, Ion Mircea, Eugen Uricaru, Vasile Sav, Vasile Sălăjan, Alexandru Vlad, Nicolae Băciuț, Ion Cocora, Ioan Alexandru, Dinu Flămând şi mulți alții sunt şi produsul pedagogiei lui generoase, actului său de responsabilitate creatoare în câmp social. Nu aveai cum să faci față exigenței şi nivelului său cultural decât numai citind, citind şi iar citind. Pe acest om îl vedeam acum în persoană aşezându-se duios la catedră. Elocința sa scăpărătoare, presărată cu multe condimente livreşti, extazul în evocarea cutărui scriitor te captivau şi te fermecau. Mergeai cu lecția învățată de la acel curs. Pe parcursul retoricii sale subjugatoare erau readuşi de nenumărate ori în atenție Anton Holban, Proust, Shakespeare, Mateiu Caragiale şi alți scriitori care serveau lui drept model diferitelor şi preciselor sale demonstrații.,,O să vă placă cum vorbeşte Vlad’’ mi-a spus un mai vechi student înainte de a mă înscrie şi eu în rândul acestei categorii de intelectuali. Şi aşa a fost. Nu permitea să te sustragi atenției prin activități străine audierii sau să conturbi ora de savantă elocință prin cine ştie ce manifestări străine interesului general. Te apostrofa în modul cel mai straşnic şi te blama în cuvinte şi expresii memorabile. Unui asemenea singular şi aproape inexistent personaj îi spunea apăsat :,,O să capotezi lamentabil la examen!’’ Expresia te înspământa chiar şi pe tine care nu erai vizat. Din noianul de expresii şi cuvinte rostite de el în răstimpul cursului, formând adevărate straturi sonore de epicism, se desprindeau, însoțite de un mai mare avânt retoric, cu predilecție, următoarele:,,convergență’’,,,semnificații’’,,,structură’’,,,aventura formelor’’,,,între analiză şi sinteză’’,,,forme’’,,,concept’’,,,sferă’’,,,lectură’’,,,constructivism’’,,,labirintul lecturii’’,,,metodologie’’… Toate acestea parcă recompuneau chipul spiritual al celui ce le-a pronunțat aprins, al celui ce avea să întocmească o amplă antologie comentată a romanului românesc contemporan (1975), al celui ce-i va fi răsplătită marea contribuție la dezvoltarea literaturii noastre prin acordarea premiilor Asociației Scriitorilor din Cluj (1970 ; 1996), Uniunii Scriitorilor (1972) şi Academiei Române (1983). Ştiam că e născut în satul Archiud, comuna Teaca a județului Bistrița-Năsăud, dar n-am avut pe atunci curajul să mă înfățişez lui aşa cum au făcut cei doi colegi ai mei. Abia mai târziu, la o şedință a Filialei Uniunii Scriitorilor Cluj, i-am spus lucrul acesta, glumind desigur, cum aş fi putut avea şi eu o pilă în acei ani de studiu. La care el mi-a răspuns :,,Dar ce pilă ai fi avut!’’ Conform Dicționarului biografic al literaturii române întocmit de Aurel Sasu (Ed. Paralela 45, 2006), Ion Vlad,,,prin întreaga sa activitate critică, se situează pe poziții net antiimpresioniste, străduindu-se să confere comentariului critic proprietățile unui examen ştiințific. Definitorie pentru critica şi istoria literară trebuie să fie – consideră autorul –,,cunoaşterea conceptelor’’, precum şi convocarea unor recomandări metodologice din sfera altor discipline cu statut ştiințific consolidat : sociologia, logica matematică, lingvistica.’’ Este exact ceea ce se desprindea din cursul său ținut în fața noastră, a nenumăratelor generații de studenți pe care el le-a învățat cum să citească opera literară, cum să descifreze cele mai ascunse semnificații ale ei, mergând până la psihanaliză. Un curs ce se remarca prin excepționalism didactic, plin de patos academic, vervă, farmec lingvistic, de incursiuni odiseice prin toată cultura literelor. A scris foarte mult, a fost mereu prezent în publicistica literară sau pe piața cărții, devenind doctor în filologie (1971) cu teza Povestirea. Destinul unei structuri epice, a ocupat funcții înalte în ierarhia universitară, fiind prodecan apoi decan al Facultății de filologie Cluj-Napoca, director al Teatrului Național, redactor şef al revistei Tribuna, lector de limba română în străinătate. Cu seriozitatea şi multiplele sale cunoştințe şi disponibilități a statornicit idei, a îndrumat generații de tineri fiind mereu un model făuritor şi explicitator de concepte în aserțiunile sale, publicațiile sale, în demersul didactic adresat celor ce i-au fost emuli. La Mulți Ani, domnule profesor!

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg