Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Oraş ce te întinzi pe mare

 

S-a născut lângă la Baia, Napoli. Este profesor de Istorie şi critică a istoriografiei la Universitatea din Trieste. Director ştiinţific al Centrului Internaţional de Studii şi Documentare pentru Cultura Tinerilor (Trieste). Membru fondator a lui International Society for Cultural History (pentru care se ocupă de Annual Conference, care se ţine la Trieste). Din 2000 se ocupă de proiectul Poesia e Solidarietà Linguaggio dei Popoli.
A gândit şi se ocupă de Concursul Internaţional de Poezie şi Teatru Castello din Duino. Este preşedintă a Asociaţiei Poesia e Solidarietà. A publicat numeroase poezii, iar dintre volume amintim: Lasciami danzare (Firenze, 2000), Gente della mia vita (Empoli 2004), Le molte case dei miei ritorni (Risolo 2012). Este prezentă în numeroase antologii de poezie apărute la diferite edituri. Poezii de-ale sale au fost traduse în slovenă, engleză, spaniolă, germană, lituaniană, sârbo-croată, albaneză.

Oraş ce te întinzi pe mare

Oraş
ce te întinzi pe mare
printre lumini ce se arată pe coline

care
părăsind ziua
au lăsat o urmă
de plâns roşcat.

O femeie, pe chei
fără să ia seama îţi întoarce spatele,
atentă să caute ceva în geanta ei zdrenţăroasă.

Şi eu mă duc
fără să iau seama la traficul nebun
printre zdrenţele amintirilor mele
căutând ceva
care să mă hrănească deseară.

Şi între timp
un fel de mantie uşoară
se-aşează peste noi.

Se va întâmpla

Se va întâmpla
ca păsările-n zori
să cânte
şi glasul lor
să nu fi fost niciodată mai pure
ca atunci când
cu ochii închişi
voi împleti respiraţia mea cu a lor
ca să îl rog pe Dumnezeu
să fie ziua îngăduitoare.

Apoi
lumina e prea multă
cerul gol,
noaptea se îndepărtează în singurătate.

Iar cântul tace.

Jocul

Poate o să îmi spui
că viaţa e tocmai aşa:
fără pretenţii, nici suferinţe
şi rămâne doar
singurătatea plânsului
atunci când se pierde
o dragoste.

Eu te urmez
în gluma făcută de cuvinte:
îţi privesc chipul de copil.

O să uit de roata destinului,
nu mai am visuri,
doar gingăşie pentru tine care te joci
în timp ce mă îndepărtez
cu speranţa că voi găsi poezia.

Sunt gata, de vrei

În care patrie m-ai aşteptat
dintre multele pe care le-am căutat
ca să te pot întâlni?

Acum am capul aplecat,
înfăşurat în ceaţă
ca de un şal negru
femeile ce plâng.

Însă în umbra tăcută
arde o flacără blândă.

Sunt gata, de vrei.
Mi-am lăsat bagajul cu speranţe
să fiu uşoară pe drum,
să te însoţesc.

Dacă mă-ntrebi de ce

Dacă mă-ntrebi de ce
mi-e glasul atâta de gol
o să-ţi răspund:

Cu acelaşi glas am cântat
durerea şi iubirea
din acelaşi izvor mi-am spălat
ochii şi membrele
şi am lăsat
inima gândurilor mele
în mulţime.

Dacă mă vei găsi gol
nu îţi întoarce privirea.
Sunt frumoase
şi rănile mele
ca ale tale.

Este destul să fii bucuros să le vezi.

Doamne, dă-mi puterea

Doamne,
dă-mi puterea să mă gândesc
la micimea mea
înaintea universului stelar
şi să iubesc
trupul şi sufletul meu,
atât de pline de singurătate şi iubire
încât să fie amestecate şi îndurerate
în faţa cerului interior
care-i aproape doar o amintire.

Când voi intra în noua zi
o să duc înaintea mea un salut:
„Salutare prieteni:
azi noapte am vrut să-mi iubesc
trupul şi sufletul.
E tot ceea ce pot dărui
ca să ştiţi că există un cer
şi pentru mine.

Iar lumea e mică

Poate că
mergând pe străzile oraşului
blând sprijinite pe coline
nu departe
se închipuie marea:
tăceri…

Şi nu departe
alte oraşe se vor oglindi.
Glasurile toate se vor aduna
în spaţiul acesta
ce desparte un mal de altul,
o viaţă de alta,
profilul solitar de efemer
care se pierde
în moliciunea serii.

Iar lumea e mică.

Marea,
brăzdată,
îşi pierde misterul depărtării.

Traducere în limba română de
Ştefan Damian

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg