Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Pădureanca: Simina ca Seltenvogel (II)

Pădureanca: Simina ca Seltenvogel (II)

 

Despre Woge

Simina vine întru realitate dinspre o altfel de lege, aceea a valului de adâncime, a captărilor și a contopirilor ce nu-și ratează niciodată secvențele și ambițiile – din lumea stării atavice identificată de serialul Grimm drept Woge. Personajul Monroe traduce aproximativ acest termen ca desemnând valul de adâncime dintr-o ființă umană-dar-încă-racordată-în-mod-tainic-la-animalic, care, în situații de criză, irumpe în mod violent și aproape instantaneu și pune stăpânire pe cel ce-și trăiește viața la/ în granița fenomenală dintre Față și Chip. Mai în detaliu: „Woge (VOH-gə; substantiv german care desemnează un val de apă puternic și cu o înălțime deosebită, o mare masă ondulatorie de ceva) este actul prin care un individ își schimbă forma umană în cea de Wesen. (…) Woge fiind o transformare stârnită/ stimulată de impulsuri emoționale [nota autorului: mai precis, de afecte, în chiar definiția și clasificarea pe care Spinoza le-o dă acestora din urmă – plăcere și bucurie (laetitia), durere și tristețe (tristitia) și dorință sau apetit (cupiditas)], un Wesen mort sau inconștient se va transforma înapoi în om (se va „re-trage” în om ; se va retracta în forma umană). (…) Wesenii tind să intre în Woge dacă ceva pe care îl percep ca pe o amenințare se apropie și chiar intră în imediata lor vecinătate. (…) [Nota autorului: Există, de asemenea] și niveluri mai moderate de Woge, adesea declanșate de emoții ce țin de sfera atracției sexuale sau a iubirii (…).”1
În această din urmă categorie de Woge se încadrează manifestările și chemările surde ale Siminei – în definitiv un fel de recul nefript, nefiert și implacabil al memoriei ancestrale care încearcă să comunice cu Iorgovan și să-l transpună pe acesta din urmă într-un plan superior al percepției și al apercepției deopotrivă, la nivelul dorinței, așa cum a văzut Lévinas dorința ca funcționând între doi oameni: „Eul înzestrat cu viață personală, eul ateu și al cărui ateism e fără lipsă și nu se integrează nici unui destin [nota autorului: cazul lui Iorgovan], se depășește în Dorința suscitată de prezența Altuia, (…) dorința e nefericirea celui fericit, o nevoie luxoasă.(…) Dorință manifestându-se ca eroziune a absolutului ființei din cauza prezenței Dezirabilului, prezență relevată și care adâncește Dorința într-o ființă considerându-se pe sine, în separare, autonomă.” (Lévinas, 1999, p. 46). Atât reacțiile emoționale primare ale fetei cât și cele „studiate” relevă de o intensificare a sângelui capabilă să doboare peretele umanului și să elibereze în realitate ce se află cu adevărat dincolo de acesta din urmă (transformarea indicată de serialul Grimm drept Woge apare aici, din nou, ca eliberare a libidoului bestial în/ întru/ înspre vâscozitatea mușcătoare a moleculelor viului [așa se poate „traduce” setea fetei pentru o „viață nouă”]): „Ea însăși le-a făcut, le-a simțit și le-a suferit toate, dar acum, privindu-le cu ochiul ei limpezit de durere, parcă nu le mai credea: gânduri și simțiri se așezaseră cu totul altfel de cum au fost în sufletul ei, și de câte ori se gândea la Iorgovan, obrajii i se umpleau de sânge și o pornire de neîndurare îi trecea prin suflet. Precum puhoiul surpă, dărâmă, ia, duce și nămolește, tot astfel și durerea mare curăță sufletul: precum după puhoi abia pe ici, pe colo se mai zăresc urmele celor foste, tot astfel și după durerea covârșitoare depărtate ni se ivesc și acoperite în uitare cele simțite mai-nainte; dar precum pe urma puhoiului de primăvară crește iarbă verde, tot astfel și durerea mistuitoare lasă în sufletul tânăr o noauă sete de viață.” (Slavici, 2008, pp. 81-82). Spiritul violent-fortifiant al Transilvaniei ancestrale se reaprinde concomitent cu această transformare a Siminei, puhoiului care curăță nemilos peisajul fiind, la nivelul transformării numite Woge, o „alegorie” pentru valul de adâncime ce urcă la suprafață dintr-o ființă umană, direct din forța și vigoarea animalică a arhretipului (încă o dată, dacă e să ne ghidăm după explicația pe care personajul Monroe o dă fenomenul) și-i curăță acesteia indiscretul și neprovidențialul din parcursurile de multe ori descurajante prin jocurile de forțe străine ei.
În Woge, așa cum se poate vedea și din citatul de mai sus, proximitățile nu mai intră într-un timp comun cu ceasurile, ele reprezintă „frisonul eului” (Lévinas, 1999, p. 92) cel mai greu de împărtășit altfel decât prin atracții fatale pentru zonele fioros-fragede și fioros-blâde ale arhetipului. Aici, prin „comuniunea magică a speciilor” (Lévinas, 1999, p. 31), „Chipul vorbește (…), el desface în fiecare clipă forma pe care o oferă.” (Lévinas, 1999, p. 49). Dincolo de față și chip, dincolo de Wesen și de om (omul fiind identificat de serialul Grimm drept „Kehrseite-Schlich-Kennen” – într-o traducere aproximativă din germană, cel ce știe de existența Wesenilor [kennen] și care pătrează această cunoștință a lumilor de dincolo / a lumilor ascunse [Kehrseite] și se folosește de ea într-un mod al tranformărilor și al manipulărilor propriilor întorsături și contorsionări fizice și metafizice specific șarpelui [schlich] … așadar cu o viclenie extrem de inteligentă, precaută, vigilentă și cu un respect maxim [adus la limita paroxistă a METAALDEHÍDEI, adică a „alcoolui solidificat”] pentru forțele nebănuite și nesăbuite ale naturii) rămâne fascinația de a trece dincolo de esență și de aparențe, de sacru și de profan și de a oprera ultima reducția fenomenologică posibilă, aceea care ar trebui să arate însuși Nimicul fabulos-activ și cu adevărat generator de viață din care și pentru care e făcut omul, Frumusețea Inimaginabilă și Fascinantă a Generosului Neant care distruge și făurește tot timpul exact ceea ce trebuie distrus și, respectiv, ce se cere plămădit; urma activă și întotdeauna ultra-specifică a acestuia din om sau…adevărul fenomeno-logic: „Numim tragicomedie a aparenței faptul că chipul dezvăluie doar în măsura în care ascunde, şi ascunde în chiar măsura în care dezvăluie. În acest fel, aparența care ar trebui să îl manifeste devine, pentru om, înfățişarea care îl trădează şi în care el nu se mai poate recunoaşte. Tocmai deoarece chipul nu este decât locul adevărului, el este imediat şi locul unei simulări şi al unei improprietăți ireductibile. Aceasta nu înseamnă că aparența disimulează ceea ce descoperă, făcându-l să pară ce nu este cu adevărat: mai degrabă, ceea ce omul este cu adevărat nu e decât această disimulare şi această nelinişte în aparență. Tocmai pentru că omul nu este şi nici nu trebuie să fie vreo esență sau natură, nici vreun destin anume, condiția sa este cea mai goală şi mai nesubstanțială: adevărul. Ceea ce rămâne ascuns nu este, pentru el, ceva în spatele aparenței, ci apariția însăşi, faptul său de a nu fi altceva decât chip.” (Agamben, 2013, p. 71)
Cu toate acestea, când creatura „semi-arhetipală” nu este în starea de Woge (adică nu se află într-o regiune de necucerit a sinelui ci, dimpotrivă, în plină umanitate sau în plin act uitat al existenței), ea aduce a om normal, păstrând totuși, undeva la limita dintre față și chip, foarte intense și tulburătoare (răscolitoare) emanații în ochi, în aură și în carismă:
„Șofron, când o văzu pe Simina, se uita la ea așa din întâmplare, apoi se uita mai cu dinadins, apoi rămase cu gura căscată și în cele din urmă simți parcă i s-ar fi stricat toată viața câtă-i mai rămăsese, și întregul suflet i se strânse într-un singur gând: s-o ascundă, ca numai el să știe de dânsa.” (Slavici, 2008, p. 24, italics-ul nostru); „– Măi Iorgovane, grăi scriitorul, îți mai aduci tu aminte de pădureanca? Al dracului de frumoasă mai era. Iorgovan se uită lung la el. – Îmi aduc, zise, grozav îmi aduc aminte. Măi! știi tu că fata aceea – aceea-i fată, măi! cum nu mai e alta pe lume.(Slavici, 2008, pp. 117-118); „Era frumoasă Simina și se știa frumoasă. Încă pe când era copilă simțea că toți se uită după dânsa, iar de când se făcuse fată mare, îi spuneau alții în fieștecare zi că e frumoasă, și se vedea și ea însăși în ochii flăcăilor. Iar fetele frumoase pot să aleagă din plin.” (Slavici, 2008, pp. 21-22)
Simina, chiar și și atunci când e „tra-vestită” în Kehrseite-Schlich-Kennen, transformă „străpungerea în prăbușire (…), oprirea silită a proceselor sau continuarea lor în gol.” (adaptare după Deleuze și Guattari, 2008, p. 504)

Note
1 Descriere preluată de pe http://grimm.wikia.com/wiki/Woge, consultat pe data de 9.07.2015, 17:20 p.m. Traducerea noastră.

Bibliografie
Agamben, Giorgio. (2013). Mijloace fără scop. Note despre politică. Traducere de Alex Cistelecan. Cluj-Napoca: Editura TACT.
Deleuze Gilles și Guattari Félix. (2008). Capitalism și schizofrenie (I). Anti-Oedip. Traducere de Bogdan Ghiu. Pitești: Editura Paralela 45.
Lévinas, Emmanuel. (1999). Totalitate şi Infinit. Traducere de Marius Lazurca. Iaşi: Editura Polirom.
Slavici, Ioan. (2008). Pădureanca. București: Editura Cartex 2000.

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg