Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Paradox

Paradox

 

 

Paradox

Nu sunt decât o sumă a înstrăinărilor tale
Nu ești decât un ansamblu de nevăzute mișcări
cine ești tu
cine sunt eu
paradoxul lui fermi își face de cap.

 

Poem marin

în toate zilele astea

în care plouă abundent
și piersicile miros a sare
în zădărnicia acestor mângâieri
ghicesc niște gesturi hieratice

azi și mâine
azi și ieri
la o adică mai departe nu mai știm
nici să citim, nici să vedem
la un moment dat ni se vor încețoșa ochii
o să ne usture ca de la nisip.

 

Masochism opt

poeziei mele nu-i stă bine în brațele tale
fac ședințe de spiritism ca să te găsesc
călătoresc la gdansk ca vântul și ca gândul
acolo redescopăr mersul pe sârmă,
anxietatea și boarea uscată a prefacerii de sine
după asta, dumnezeu cu mila, suntem fericiți cât putem
compulsivi și pârdalnici
mirosul de păr ars nu ajunge deloc pentru a mă trezi cu totul
rămân în dimensiunea femeilor mistuite pe jumătate.

 

 

Primăvara necunoscută

stai și usucă-mi părul întâi
simte căldura, acolo de unde rădăcinile
încep să își schimbe culoarea
atinge-mă, doar atât,
doar mângâieri ce-mi fac sânii
să tresară absurd

fără pretenții
adevărul este că… nu știu niciun adevăr
nu vă mai uitați la mine
stau și râd pe o bancă, așteptând să vină sfârșitul
mă gândesc că aș fi putut fi o amantă sofisticată
cu părul împletit
am fost și asta într-un fel, când țâșneau greierii
de sub roata mașinii și cântau
printre stele neștiute
aș fi fost o poetă a lui dionis cel sorbit de vrajă
aș fi fost orice
și chiar am fost privind la fețele schimbătoare ale pământului
pot spune că mai sunt nuanțe pe care nu le-am încercat
să nu-ți pară rău că nu mă mai iubești.

 

Masochism nouă

Mă preumblu printre oasele mele,
ca un pitic înamorat
beau vodka la 9 dimineața în amintirea sfintei întâlniri
care ne-a marcat toate zilele
mă ridic, deci, și umblu
prin craniul meu cresc flori
mătăsuri și mărgăritare.

 

 

Diana

La un moment dat mă numeam Diana
și lucram la 89 89,
mă prefăceam că sunt o brunetă
cu ochii căprui și că am succes la bărbați.
În realitate
eram o brunetă cu ochi căprui și aveam succes
la bărbați,
dar eu habar n-aveam.

 

Text

Îmi dau seama cât de îngustă e lumea mea
pentru unii sunt rai în asfințit
pentru alții curbură tehnică
spectacol teatral și de artă cinematografică
în sensuri diferite și fără prea multe explicații
nu am timp să regret
caut tot felul de fâșii ascuțite

din nopțile încercănate mă dau pe brazdă.

Pentru a ghici amploarea zâmbetelor e necesară
mult mai multă rațiune.

 

Poem discordant

Faptul că nu te mai vreau
e ca un un sunet discordant în clavicule
cu fiecare zi mai aproape
cu fiecare zi mai dureros.

În rest, totul din jur a tăcut
așteaptă să te muți undeva
cel mai clar în lenjeria veche
de la erotic shop
cu care plănuiești diseară
să vânezi iepuri.

 

Te plătesc

Te plătesc să mă împuști în cap
fluturi fremătători se vor așeza pe bucățile de creier
te plătesc ca să urli,
în viața asta nu mai avem voie să urlăm
la fel cum nu mai avem voie
să ne înjurăm unul pe altul de mamă
te plătesc să mă iubești
așa cum te plătesc să mă urăști
te plătesc să mă minți
e bine să stai în lanțuri în timp ce te biciuie sfoara udă
e bine să ai iluzii
e bine să mănânci carne crudă,
e bine să faci pe sfântul, te plătesc pentru liniștea asta
păstrată cu sila,
e bine să-mi bagi pumnul în gură
e bine să-mi fii trădător, te plătesc pentru asta
te plătesc să faci noapte
te plătesc să faci ziuă
te plătesc să taci, așa cum te plătesc să mă îmbii peste poate
până la sațietate, până la vomă,
nu-mi place comedia sinistră, dar îmi place să mă dau în spectacol
uită-te,
nu suport să stau la capăt de masă
am atâtea datorii, dar tot dau și dau, nu-mi mai pasă.

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg