Cel mai iubit președinte american e Franklin D. Roosevelt – el zice: Dacă are loc ceva întâmplător în lume, a fost foarte bine pregătit! Ce legătură cu cinemateca de azi? Foarte mare… În 1974 apare un film care face vâlvă și acum, thriller-ul politic Parallax View, producător și regizor Alan J. Pakula. Scenariul de David Giler și Lorenzo Semple Jr. e bazat pe romanul / 1970 lui Loren Singer cu asasinatul lui Kennedy, dar aici e mixat cu al fratelui Robert, la o întrunire pentru canditatura la președinție. Un reporter de provincie descoperă conspirația și e luat în vizor: compromițător pentru instituțiile de stat. Pakula începe ca asistent la desene animate Warner Brothers, devine producător (celebrul Să ucizi o pasăre cântătoare / 1962 cu James Stewart) și regizor onorat de colegi și public în toată lumea, însă subtil-consecvent boicotat la premii Oscar și de criticii aserviți sistemului!
Voi puncta doar ce-l situează pe lista filmelor cu mare impact cultural și estetic. Trebuie subliniat că, așa cum au „pățit” și alte filme „deranjante” (amintesc „cel mai frumos film de Crăciun: O viață minunată”,,unde Frank Capra e urmărit de FBI – dosar (26.5.47): „filmul încearcă să discrediteze bancherii”! Nota bene naivii care cred că acolo a fost libertate și democrație: a spune adevărul e „discreditare”?! Urmarea a fost boicotarea capodoperei, critici de film cumpărați au atacat-o și abia după terminarea drepturilor de autor, a ajuns la renume mondial și cronici entuziaste. Nu altfel Parallax View: îndrăzneață, demascatoare. Azi e considerat un părinte al thriller-elor politice și lăudat de critică, atunci Pakula era defăimat cu sintagma „trilogia paranoică”: Klute / 1971, The Parallax View / 1974 și All the President’s Men / 1976.
Ex-soția / Paula Prentiss e martoră la asasinarea unui senator liberal, candidat cu mare șanse la președinție, dar „comisia oficială”: un ucigaș fără alte legături. După doi ani vine panicată la ex-soțul Joe Frady / Warren Beatty: șase din martori au murit – e vizată și ea! Nu o crede, ea moare a doua zi: chipurile supra-doză de droguri, însă nu lua. Începe o suită de acțiuni pline de suspans și emoții radicale, în care spectatorul înțelege tot mai mult dedesubturile politicii și realitatea îngrozitoare: Trece prin câteva încercări de asasinat, află cine e în spate: Parallax Corporation „strânge” profile de psihopați violenți! Vă amintiți că mulți idoli ai pacifismului și democrației au căzut victimă unor asemenea personaje, declarați oficial singurii vinovați: „cineva care îi ura, nici o conspirație”! Abraham Lincoln, J. F. și Robert Kennedy, Martin Luther King, John Lennon… Oliver Stone arată adevărul în filmul-bombă JFK: un procuror curajos, în ciuda amenințărilor instituționale, demonstrează că a fost un complot „de sus” – clar că pelicula e ignorată de establishment și primește Oscar doar pentru… imagine! Multe asemenea filme au avut un uriaș impact și succes de critică și public mai mult în Europa, nu „acasă”. Frady îl convinge pe scepticul editor Bill Rintels / Hume Cronyn, îi aduce probe, însă Rintels e găsit mort / atac de cord în birou – probele au dispărut. Frady ia o nouă identitate, ajunge pe listele Parallax Corporation și e contactat de Jack Younger / Walter McGinn. Merge la examinare spre a fi angajat în „servicii de siguranță și securitate”. E atras în sala adunării pentru senatorul Hammond / Jim Davis (Jock Ewing în celebrul serial!), candidat la președinție. Antologice scena de început și final: în prima, camera se apropie, din întuneric, de comisia care anunță rezultatul, la final invers: membrii devin minusculi pe ecran negru! Faimos e filmul în film (3min.40sec.!) cu „montajul” de inducere a dorinței de a asasina. Imagini cu persoane anonime și istorice: Richard Nixon, Hitler, Papa Ioan XXIII, Lee Harvey Oswald (la câteva momente după împușcare), eroul de comics Thor. Juxtapune concepte de IUBIRE, MAMA, TATĂ, ACASĂ, DUȘMAN și EU, sugerând confuzia Americii post-Kennedy cu decăderea valorilor și a tradițiilor, ca scena spălării creierului din Clockwork Orange / 1971 de Stanley Kubrick. Sunt multe secvențe antologice: așteptarea de 1,5min. ca șervețelul cu ”E o bombă în avion!” să fie văzut de stewardesă, Frady e mereu filmat de la distanță, sugerând urmărirea sa.
Puțini critici onești și obiectivi: Roger Ebert îi dă 3 din 4 stele, însă îl critică nedrept pe Beatty: a ratat personajul. Joseph Kanon / The Atlantic: forța sa reală e modul în care amenințarea lui continuă absoarbe materialul din viața contemporană. Reparația vine târziu, 2006 – Chris Nashawaty / Entertainment Weekly: The Parallax View e mama thriller-elor… iar Beatty un actor mereu subestimat! Pe bază noilor recenzii a 40 de critici, Rotten Tomatoes au dat rar acordate 88% scriind: regia inteligentă de Alan J. Pakula combinată cu performanța carismatică a lui Warren Beatty crează unul din cele mai bune thriller-e politice. La lista filmelor cu conspirații / asasinat politic, regizorul Alex Cox afirmă fără echivoc / The Guardian: Cel mai bun film despre conspirația JFK, iar criticul Matt Zoller Seitz exclamă: Un film aproape perfect.
*
1997 șochează criticii și publicul cu comedia neagră de satiră politică produsă și regizată de Barry Levinson, cu Dustin Hoffman și Robert De Niro în rolurile principale: un spin doctor și un producător Hollywood care fabrică un război în Albania pentru a distrage atenția alegătorilor de la un presupus, dar mediatizat scandal sexual al președintelui. Scenariul lui Hilary Henkin și David Mamet e după romanul American Hero / 1993 de Larry Beinhart. Wag the Dog e lansat o lună înainte de scandalul Clinton-Lewinsky, urmat de bombardarea fabricii farmaceutice Al-Shifa din Sudan (aug. 1998), mass-media făcând comparații între film și realitate. Apoi bombardarea Irakului (dec. 1998) în timpul procesului de destituire ori în războiul din Kosovo, bombardare inutilă a Iugoslaviei. Filmul câștigă 65 mil. $ la un buget de 15, critica a lăudat regia, spectaculozitatea, subiectele și umorul. Hoffman a primit o nominalizare la Oscar / Cel mai bun actor, iar scenariștii la Cel mai bun scenariu adaptat. Șeful de imagine al președintelui, Conrad Brean / De Niro și Stanley Motss / D. Hoffman, producător Hollywood inventează, tot mai entuziaști, un război în Albania pentru a distrage atenția alegătorilor cu doar 11 zile înainte de alegeri. Început în forță cu afirmația (excelente și dialogurile): De ce dă câinele din coadă? Pentru că e mai inteligent. Însă dacă ar fi coada mai deșteaptă, ar da ea din câine! Bine ați venit în cea mai bună lume a satirei pe linia unui Jonathan Swift, Rabelais, Voltiare, G. B. Shaw ș. a.!
Brean îi oferă un post de amabasador la Paris sau Roma când pruducătorul cere „răsplată” pe măsură. La fel muzicianul Johnny Dean / Willie Nelson (cunoscut cântăreț și compozitor country!) și ceilalți: banii îi interesează, nimic moral. Mai e asistenta șefului de imagine Wini Ames / Anne Heche, o tânără vicleană, care trădează imediat ce CIA află de înscenare. Noroc că șeful ei, smart big mouth, îi convinge că e spre binele Americii. CIA dau „pontul” contra-candidatului la președinție, care anunță mascarada la tv. Superb-comică reacția echipei – producătorul: Ce înseqamnă asta acum?! Brean: Tocmai ne-au oprit războiul! Suspansul e accentuat de countdown-ul la ziua alegerilor 7-4-2 zile și ce mai inventează ei să apere procentajul realegerii președintelui. CIA și FBI sunt singurele rămase ne-satirizate: și îndrăzneala are limitele ei! Memorabil cum se înscenează, în studio ultra-sofisticat, imagini cu teroriști în Albania, totul din computer – tânăra (N-o mai machia atâta, e în război!) violată să fie pe stradă ori un pod bombardat, să aibă o pisică ori cățel în brațe, dacă pisică, ce rasă, cu batic sau fără etc.? Totul „reglabil” imediat din computer! Și alegerea „țării inamice” e plină de ridicol – sunt obiecții: De ce tocmai ei, nu ne-au făcut nimic! – Noi hotărâm dacă da sau nu! După al 2lea Război Mondial USA n-a mai declarat război, a atacat pur și simplu… La fel de tragic-grav ca acțiunile în sine e faptul că toți actanții acceptă imediat să mintă și însceneze fără nici o mustrare de conștiință, ba chiar se entuziasmează tot mai mult, plini de ei cum pot manipula lumea: șef imagine, producător Hollywood, muzicianul care compune hituri pentru americanii care cred imediat tot și le cântă plini de patriotism. Sarcasm absolut, de exemplu, când cei doi au idea să numească „Old shoe” sergentul american Schumann (=pantofar) „salvat” de teroriști, muzicianul scrie un hit cu titlul, iar ei aruncă, truc marketing, pantofi de sport (legați cu șireturi) în copaci, cu un băiat. A doua zi, toată America are papuci în copaci: genială plasticizare a spiritului de turmă. Final supriză: producătorul nu vrea ambasador, ci recunoașterea meritelor sale artistice: E cea mai mare realizare a mea! Melodia de încheiere cu și de renumitul Marc Knopfler / Dire Straits: Can you weg the dog? Ne întreabă pe noi, adică…