Denisa Duran
21 de zile de fericire
Editura Tracus Arte, București, 2021

 

 

De fapt, după primele șapte zile de fericire, autoarea – trecând printr-o sincopă psihedelică – și, implicit, fiindcă Mr. S (subconștientul/ subconștiența) i-a făcut cadou „o porție de nefericire”, a hotărât să-și dea „restart”. Din acea săptămână reținem autoîndemnul „încearcă să scrii/ ca și cum ți-ai ține respirația”, accidentul din parc al fetiței sale, dar și „chemările astea dinspre abis”, deci „șapte zile de fericire pierdute în vânt”.
Trebuie spus că avem de-a face în acest volum – al șaselea al Denisei (fostă Pișcu) Duran – cu un singur poem, format din 28 de părți, care nu face altceva decât să nareze varii întâmplări din viața (cotidianitatea) poetei. „Reprogramming your sobconscious/ (Mr. S sunt eu,/ obișnuită cu apa amară, râd la mine și mă pup în oglindă)”, iar după asta urmează cele 21 de zile, din care aflăm, la început, că „fericirea e atunci când/ nu mai vrei să mori,/ când durerea putrezește,/ când poți să simți bucuria în tine/ ca pe o febră musculară”. Suntem înștiințați și că „rateul, întârzierea, nervozitatea și decepția” sunt greșelile unei zile (a 11-a), dar care nu impietează asupra fericirii în sine, că „poți rămâne fericit/ în propria suferință”, și că e de ajuns „puțin calm și o stare generală de bine”.
Nu de puține ori tandrețea învinge exasperarea, excepție făcând, desigur, „una dintre cele mai înfricoșătoare scene”, aceea cu „haita de câini umani/ formată din cei trei vecini/ care veniseră să mă certe/ că fetița mea sărise de câteva ori pe hol,/ sâmbătă la ora prânzului”(14). Hmm… zâmbim discret și-i dăm dreptate; sau nu. Cu toate că textele din acest volum suferă de o oarecare precaritate la nivel stilistic (să dai cu tunul și nu vei găsi o metaforă ori un epitet mai acătării), totuși seva unui lirism subiacent le irigă autenticitatea, verosimilitatea și naturalețea. Ceea ce le salvează, de fapt, este psiho- comunicarea cu Mr. S, alter/ ego- ul, deosebit de reactiv și persuasiv: omniprezența sa în cotidianitatea coabitării, asigură „priza” la ceea ce înseamnă ritmicizarea ontică, aducerea în prim-plan a acesteia: Sunt fericită de treisprezece zile./ Sunt fericită c-am ajuns aici!/(…) O simțeam pe Mr. S neliniștită:/ Hotărăște-te, acum e momentul!/ O simți prea bine!/ Spune-mi clar!/ Iar eu am cedat./ Ca de obicei, am lungit-o, încercând să le fac pe amândouă (20).
Am văzut, pe Youtube, și câteva lecturi ale autoarei (numai poeta Brândușa Palade poate că e mai expresivă în prestațiile dumisale), care „încurajează” prezumptivul cititor să-și procure volumul. Mai țin să adaug că nu mai vorbim aici de „fata lui tata”, ci de o poetă în toată puterea cuvântului, cu incontestabilă lipsă de aprehensiuni tinzând spre originalitate și chiar… șarm estetic.