Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Pauza de odihnă

Pauza de odihnă

 

 

Pauza de odihnă

 

 

Privesc fără milă prin tine și nu văd nimic. O pauză
de odihnă a prafului, dar nu întru totul. Dacă ai putea, măcar,
să împingi apa la vale. Să mărunțești încă o dată nisipul,
să fie mai mult, să ajungă pentru toate gurile!
E totul real între noi, ca un brici care desparte privirea de
rostul privirii. Noi am fost, împreună, în iad și-am ieșit
nevătămați prin rugăciunea cafelei de dimineață. Tu ești
trimisul lui Dumnezeu în patul meu. Tu ai îndurat
falimentul marilor plantații de fum. Dacă ar trece acum
o pisică prin sufletul meu, te-ar cunoaște numai pe tine.
Privesc fără milă prin tine și mă văd, fără milă, pe mine.
O suferință exactă și inutilă.

 

 

Flanelul de război

 

 

Cobor tot mai rar: ești deja salvată. Tu și ghețarii sfrijiți de la poli.
Mi-e greu să port nume și să fiu muribund. Te-am cunoscut
cum cunoști o femeie: ca pe o nesfârșită coborâre-n pământ,
ca o minunată pogorâre la rădăcină. Trupul tău e abstract
și numai mintea concretă. Ca un covrig cu mac din care
a rămas numai macul. Ca o credință din care
numai Dumnezeu a rămas.
Să-mi pui flanelul când merg la război!
Și buruienile alea de ceai!
Și să cojești rănile în fiecare zi!

 

 

Păpușa de cârpe

 

 

La dragoste și la moarte nu se pricepe nimeni. Dovadă fiind
că iluziile omului despre dragoste
sunt identice cu iluziile omului despre moarte.
Pieptănăm toată viața păpușa de cârpe și așteptăm să zică: mama!
Ce spui tu, înțelegi numai tu, în zilele tale bune. Sau nu.
Dar în urma iubirilor și morților tale
rămân pisici părăsite și cărămizi care vor să fie ferestre.
Rămâne numai vocația ta de sufleur în cimitirul eroilor necunoscuți.
Ia-ți păpușa de cârpe afară, ascultă cerul și spune-i: mama!

 

 

Spitalul de apoi

 

 

Doamne, trimite Tu îngerul Tău să ne dea cheia!
Și dacă are multe de lucrat îngerul Tău
și-i e peste poate să ajungă la masa noastră,
trimite Tu unul de-al Tău să ne dea cheia!
Și dacă toți ai Tăi ară și seamănă și treieră
și nu pot veni la masa noastră,
trimite Tu câinele Tău să ne dea cheia!
Ne vom împrieteni cu el și-l vom ospăta și
ne vom bucura că ne-ai trimis cu el cheia
de la ușa spitalului în care se plimbă halate pustii
și nesfârșite medicamente se înghit singure,
fără să ceară voie nimănui.
De la ușa spitalului în care sufletul
se curăță singur, cu pleoapele lui…

 

 

Bidineaua cu lumină

 

 

Au murit mulți mai tineri decât tine. Mai frumoși.
Mai deștepți. Nu trece prin șirul acesta
solemn ca un incendiu la maternitate. Din a doua clipă
de viață, ești un cioclu provizoriu care va trage ușa după el.
Solist într-un concert de uși trase, într-un șir
de rafale de uși.
Doar cei care mor în prima clipă scapă de astea.
Pe ei îi iubește Dumnezeu așa de tare
că le trimite bidineaua care-i spoiește
cu lumină.
Voi, ăștialalții, mai încercați o dată!

 

 

Un portofel cu ceva mărunțiș în el

 

 

Viața asta e o adăpătoare pentru flămânzi. Simfonie
pentru surzi. Morfină pentru cadavre.
Supraviețuiești unui lung șir de morți. Privești
pozele lor, care se tot înmulțesc
și știi exact cine ești, de unde vii și încotro mergi.

Marile iubiri pe care le cântă poeții
sunt focuri de paie și cerul
doar un portofel cu ceva mărunțiș în el.

 

Tratat de mers pe ape

 

 

Eu viața am cunoscut-o și i-am dat brânci aici,
unde n-a pășit nimeni pe ape de niște mii de ani.
Chiar azi voi schimba acest lucru! Voi pune să se picteze
un tablou gata scorojit cu subsemnatul mergând pe ape. Voi
deschide școala de mers pe ape, unde mersul pe ape
se va preda cu răbdare și știința va trece
dintr-o scăfârlie în alta. Voi scrie Tratatul de mers pe ape,
care se va înfățișa în locul meu la
Judecata de Apoi.

Căci eu nu voi putea să particip
fiind foarte ocupat cu o Doamnă.

 

 

Lucruri singure

 

 

N-are cum să nu fie frumos orașul din care vii tu,
de pe o stradă între două uitări.

Acolo se aud nesfârșite fabrici de umbră
împachetând lucruri singure. Vorbim despre ele
cum am semăna nisip în pustiu. Noi,
cea mai împlinită văduvă și cel mai vesel orfan.
Vorbim tăcerilor în case fără drum,
când nu iese soarele și luna mai așteaptă.
Se-ntunecă cerul de vorbe și seacă albia sângelui.

În război există supraviețuitori. În dragoste, nu.

Iar mâinile tale sunt așa de curate
că poți spăla apa cu ele…

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg