Constantin Ciceovan
A fost odată în Carpatia
Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2021

 

 

Romanul A fost odată în Carpatia poate fi plasat în categoria scrierilor de aventuri, fantasy, și aduce cu sine nostalgia autorului după pământul îndepărtat al României (Constantin Ciceovan fiind stabilit în Statele Unite). Este astfel reconstruită o lume ideală, plasată într-un Ev Mediu din zona Moldovei (în prim-plan este un sat de pe malul Siretului), un timp al pădurilor adânci, al naturii atotstăpânitoare, un timp în care oamenii nu sunt străini de moarte și de cruzime, totuși domină o anumită inocență a personajelor, prin aspirația lor permanentă spre puritate, prin îndemnurile la înfrățirea cu natura, prin construirea unor caractere și a unor personaje luminoase. Există câteva personaje pivot: Iureș, Costin, Tavi și Sabin, în jurul cărora se construiește narațiunea, un grup de patru copii, patru băieți aflați aproape la vârsta adolescenței, împreună cu Smaranda, la rândul ei încă aproape un copil, stăpâna hergheliei de cai. Aventurile acestor cinci personaje înglobează la rândul lor alte povești ale altor eroi care apar pe rând în peisaj, într-un context sau altul, cum ar fi Babor, negustor uzbec, cu servitorul său, KadoKay, boierul Petru Mihalcea, și soția sa, Tamara, părinții copiilor, dintre care cea mai prezentă e doftoroaia Morena, cea care vindecă atât oamenii cât și animalele, Mateus, vânzătorul de ambră, hangiul Chiorul, călugărul Preculaie, fetița Firuța, care sfârșește într-un mod tragic, haiducul Manole și ceata lui ș.a.m.d.
Romanul este construit pe mai multe planuri, cel al lumii pădurilor din zona Siretului în vremea unui Vodă Dragnea, care se arată destul de înțelegător și înțelept în anumite circumstanțe, și cel al lumii orientale, începând cu frumoasa și exotica insulă Ada Kaleh, Perla Dunării, și continuând cu Bagdadul, Buchara, importantul oraș aflat pe Drumul Mătăsii, și deșerturile asiatice, toate aceste locuri sunt bine surprinse în culoarea lor locală. Suntem purtați prin piețe orientale și porticuri ascunse unde se desfășoară tragice idile de dragoste, la curtea mai marilor sultanilor, unde se făceau și desfăceau intrigile pentru a numi domnitorii Moldovei. Cu toate acestea, A fost odată în Carpatia nu este un roman istoric, pentru că este un roman al unei lumi reconstruite într-un mod idealizat, fără a pune accent pe acuratețea împrejurărilor, ci mai mult pe poveștile eroilor cărții. Scriitorul Vianu Mureșan s-a referit la lansarea cărții, care a avut loc on-line în decembrie 2021, la o altă caracteristică a romanului și anume – mentalitatea magică a personajelor, izvorâtă din tradiții și folclor, diferită astfel de personajele miraculoase, cu puteri aparte, care se întâlnesc de obicei în scrierile din categoria fantasy. Un astfel de exemplu este prietenia dintre om și animal, vezi puternica legătură între Iureș și Leu, câinele pe care l-a scăpat de la moarte, dar mai poate fi întâlnită această concepție și în învățăturile călugărului Preculaie, un alt personaj emblematic din A fost odată în Carpatia. Vianu Mureșan plasează acest gen de roman în continuarea basmului. În opinia sa, coerența semnificațiilor stabilite în narațiune devine mai importantă decât adevărul istoric. Eu aș spune că avem de a face cu un gen de narațiune modernă (nu aș plasa această scriere în continuarea tradiției lui Mihail Sadoveanu, de pildă) care îmbină cu succes specificul local al unui spațiu numit Carpatia sau cel al insulei Ada Kaleh, care astăzi mai e doar o legendă, cu construcția unor personaje pozitive sau negative ce reușesc să mențină viu firul poveștii, fără a părea forțate sau scoase din context. Avem și câteva personaje mai complexe, cum ar fi hangiul Chiorul sau servitorul KadoKay, care în ciuda cruzimii de care putea dovadă în a omorî fără milă, la porunca stăpânului, se dovedește în același timp a avea un suflet de aur.
Romanul se citește ușor, e fluid, credibil, în ciuda idealizării unor figuri, nu are un patetism al evocărilor, ci mai degrabă o nostalgie care duce ușor anumite pasaje descriptive spre poezie. Citez: „aerul mirosea a fum, a frunze amare de nuc și flori de iasomie” (chiar în deschiderea cărții), sau o redare plină de culoare a unor spații exotice cum ar fi bazarul din Bagdad: „Pinteni de fier înnegrit, alții de aramă cu creasta stelată, apoi cei de argint cu crăcanul ca aripile și roata ca pliscul de vultur, alții de aur, prinși cu capsă neagră de onix și bănuț zimțat de fildeș, cum purtau doar nababii. Mai încolo sandale subțiri cu șireturi împletite, altele din rafie cu talpa de cânepă bătută des. Pe rafturile de sus, puzderie de conduri cu broderie de mătase și talpă de piele galbenă, conduri cu ciucuri la vârf, conduri cu arabescuri de perle și câte și mai câte, de nu se mai putea opri să le privească”. Cartea poate fi recomandată și copiilor pentru că e plină de învățături și zicale izvorâte din zona populară, de motive mitice și folclorice, este captivantă și are suspans. Autorul însuși mărturisește că unele întâmplări, chiar dacă sunt plasate într-un context al unui timp îndepărtat, sunt reale, experiențe trăite de el sau prietenii săi. De altfel, acest malaxor al amintirilor românești a dus la scrierea cărții de față, ceea ce, trebuie să recunoaștem, este mai mult decât un vis frumos. Așteptăm continuarea.