Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Piaţa sintaxa

Piaţa sintaxa

 

 

Iarnă şi viscol
şi urmele vulpii
la marginea unei cărţi deschise.
Se luminează ferestrele unei crescătorii de şerpi
o lumină roşie scrie profeţii
pe pereţii de lut ai unei fierării de ţară
din care un copil
intră şi iese
beat de fericire
cu un cui înroşit în mînă.

Reproducere: Antonio Nunziante

 

 

Piaţa sintaxa

Dacă tragi întunericul de coadă cu siguranță miaună
Sau cântă o piesă de Paganini, nu poţi să ştii nimic sigur
Dar dacă îl mângâi pe sâni s-ar putea să te trezeşti cu o palmă pe faţă
tocmai în micul cinematograf de pe strada Paris.
Nu ştiu dacă între timp micul cinematograf a ars
sau dacă nu cumva fraţii penticostali
l-au transformat într-o pioasă casă de rugăciune.

Ce ştiu precis e că la această oră târzie o femeie te caută prin ploaie
Că un beţivan tocmai iese de-a buşilea din Tratatul de metafizică
Şi mai ales că Homer a ajuns taxator
Pe hodorogitul autobuz cu care făceam naveta, zi de zi,
Până în piaţa Sintaxa.

 

Vedenii trec peste pagina albă

Se dedică lui Alexandru Petria

 

Vedenii trec peste pagina albă
Pe care tocmai încerci să scrii un poem
Vedenii cu sâni, cu coapse prelungi de femeie.
Nu eşti la tine acasă, ci într-o cabană de lemn
Lângă un lac îngheţat.

Poate e totuşi casa ta şi sticla de vin de pe masă
Îţi va spune pe nume.
Te hotărăşti să bei tot vinul de pe masă şi poate în acest fel
Onorabilii cititori, mai lucizi decât mine,
Vor reuşi să vadă stolul de fete ce zboară
Pe deasupra mâinilor mele învineţite de frig.

Moneda

Lumina lunii cade în curtea cazărmilor pustii
Frunzele copacului visează femei
Ce se scaldă în râu.

Acum moartea îi ia măsura
Pentru un ultim costum
Bătrânului croitor de pe strada Speranţei.

Privesc senin pe fereastră secera lunii
Cum taie în gol.

O monedă de aur poartă chipul tău adânc în nămol.

Seară

Seara tocmai s-a lăsat peste noi
ca o coală de indigo obosită.

Pe un deal de calcar din vecinătate
luna descifrează neliniştită cîteva versete
dintr-o carte învelită în piele.

O femeie tânără
amăgește senzualitatea unui bătrîn
pe o străduţă în pantă.

Sub lumina roşie a anotimpului
o pisică pândește câteva vrăbii
un preot cu părul vâlvoi
aleargă prin curtea spitalului.

Eram la vârsta de 30 de ani pe atunci,
fumam nepăsător în uşa bucătăriei de vară
pe care tocmai bătusem harta cerului în cuie.

Şi frunzele teiului de la gardul curţii vecine
îmi miroseau a femeie.

Filipii de iarnă

Ce prevestesc augurii în măruntaiele păsărilor întreb
ce spaime prevestesc cântecul lor
rămas stingher pe o creangă a toamnei.

S-au întors Filipii de iarnă, zei taciturni ai casei,
în onoarea cărora doar femeile măritate
sau bătrînele văduve mai țin sărbătorile.
Doar urletul lupilor, simbol hăituit al rasei noastre,
se mai aude din cînd și când
din pustiul pădurilor culcate la pământ.

Un foșnet enorm sau un strigăt se ridică până la fereastra
la care îmbătrânesc
în timp ce privesc îndelung o tânără femeie
cum își duce plasa cu cartofi
ținută în brațe ca un trofeu, ca pe un copil de țâță.

Undeva, în adânc, rădăcinile arborilor se ceartă cu morții
pentru locul ce se cuvine brațelor, picioarelor
și oaselor mele, cărnii ce încă visează
sub zăpada imaculată și pură,
mai albă decât părul tatălui meu
în iarna dintr-o fotografie uitată.

Ca ploaia ivită din senin

Îţi aminteşti oasele ei subţiri ca trilul piţigoiului iarna
lăsau în urmă un parfum de iasomie înflorită
surâsul ei îţi mai străluceşte uneori în memorie
ca un fulger ce luminează acea vară îndepărtată.

Tineri rătăceam desculţi pe faleza pustie
când deodată
ca o secure ce despică lemnul în două
m-a izbit melancolia ochilor ei.

Uneori ea se întoarce printre noi
neştiută ca pasărea nopţii
ca o grădină înflorită, plină de tei
ori ca marea sau ploaia ivită din senin.

Dragostea noastră a ars doar o vară
Sau poate cu mult mai puţin.
Ca ploaia ivită din senin
Îţi aminteşti oasele ei subţiri ca trilul piţigoiului iarna
lăsau în urmă un parfum de iasomie înflorită
surâsul ei îţi mai străluceşte uneori în memorie
ca un fulger ce luminează acea vară îndepărtată.

Tineri rătăceam desculţi pe faleza pustie
când deodată
ca o secure ce despică lemnul în două
m-a izbit melancolia ochilor ei.

Uneori ea se întoarce printre noi
neştiută ca pasărea nopţii
ca o grădină înflorită, plină de tei
ori ca marea sau ploaia ivită din senin.

Dragostea noastră a ars doar o vară
Sau poate cu mult mai puţin.

Viața

Viața noastră
Ca un supermarket
Cu tarabele goale

Și vântul care-și face de cap
Cu rochiile femeilor.

Pe strada pustie
Bătrânul cerșetor și câinele lui
Stau de vorbă cu Dumnezeu.

 

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg