Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Pictura totemică a Angelei Szabo

Pictura totemică  a Angelei Szabo

Încă de la originile sale, arta a fost pentru om atât modalitate de exprimare, de ajungere la înțelegerea propriei ființe, cât și modalitate de cunoaștere, de accedere la marile taine ale lumii, care-i devin astfel mai inteligibile. Folosindu-se de imagini, așadar de simboluri, arta pătrunde în zonele sufletești profunde, transformându-se într-un receptacul al unor influențe multiple – de ordin social, filozofic, moral, estetic etc. – un canal de comunicare preferat de receptori dacă ar fi să ne gândim fie și doar la interesul mereu crescând al omenirii pentru tot ceea ce este vizual. În acest caz, artistul este călăuza, povestitorul care ghidează privitorul prin grădina de simboluri, lăsându-i totodată libertatea deplină în descifrarea și/sau interpretarea operei. Pentru că, în final, nimic nu se mai interpune între spectator și lucrarea de artă, nici măcar modelul inițial, uitat sau voit ascuns în procesul creativ, din care este sublimată ideea.
Arta ca modalitate de cunoaștere prin decodificarea simbolurilor este propunerea pe care ne-o face și Angela Szabo, pictorița ale cărei lucrări ilustrează prezenta ediție a Tribunei. Clujeancă prin naștere, stabilită de o vreme pe plaiuri pitorești bihorene (unde nu se ocupă doar de creația proprie ci și de organizarea unor activități culturale, rezidențe de artă etc.), Angela Szabo a absolvit cicluri de formare artistică încă de timpuriu, începând cu Școala Populară de Artă la Cluj-Napoca, secția pictură, continuând cu Facultatea de Arte Plastice și Decorative la Timișoara, promoția 2001, culminând, în 2019, cu un masterat în pictură la Facultatea de Arte a Universității din Oradea. A avut expoziții chiar din perioada studiilor, dar îndeosebi după absolvirea lor, fiind o prezență frecventă pe simezele galeriilor, muzeelor, teatrelor, saloanelor de artă organizate în țară (Cluj-Napoca, Timișoara, București, Oradea, Târgu Mureș, Brașov, Satu Mare etc.), dar și în străinătate, în țări precum Japonia, S.U.A., Egipt, Franța, Spania, Italia, Anglia, Germania, Austria sau Olanda. Peste trei sute de lucrări ale sale se află în colecții private din S.U.A., Brazilia, Noua Caledonie, Japonia, Australia, Germania, Austria, Franța, Marea Britanie, Egipt, Hong Kong, Ungaria și, firește, România. Angela Szabo este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Bihor.
Prima reacție pe care o poți avea în fața lucrărilor Angelei Szabo este una de surpriză, dublată de încântare, având în vedere că efectul cromatic este cel care generează un prim impact asupra privitorului. Desenul său, cu personaje care amintesc de o lume a basmului, a miticului, se conturează clar sub puzderia de tușe colorate și e chiar întărit de ele. Prin îndrăzneala și, în același timp, extrema finețe a acordurilor cromatice figurile își mențin rolul decorativ, devenind chiar mai semnificative, pictura artistei reușind să adune pe suprafața pânzei adevărate povești suspendate, străbătute de lumină. Sursa lor pare a fi mitologia popoarelor, basmele, credințele și ritualurile unor timpuri străvechi, ori pur și simplu o simbolistică atent aleasă de care pictorița se folosește pentru a iniția dialogul său cu iubitorul de artă. Evocând mituri și figuri totemice, pictura Angelei Szabo împletește frânturi de legendă, de credințe ale unor culturi îndepărtate în timp, cu propriul bagaj imaginar, extrem de bogat după cum se poate vedea, dând valoare simbolică lucrărilor, ceea ce le pune în evidență sensul profund. O atmosferă psihedelică îmbracă acest univers populat cu figuri intens colorate, cromatica fiind elementul care, prin jocuri, prin sensibilitate, ritmuri și contraste creează ritmicitate în desfășurarea scenelor pe pânză.
Artista inventează forme și combinații surprinzătoare. Realitatea presupune, în viziunea sa, proiectări în trecut, prezent și imaginar deopotrivă, lucrările sale desfășurându-se pe mai multe planuri: al ochiului, al închipuirii, al visului, al anamnezei și chiar al rațiunii. Nu doar culoarea este cea care colorează cu adevărat, nu doar perspectiva este cea care conferă adâncime, nu doar lumina și umbra pun în evidență subiectul, este nevoie și de o viziune proprie a artistului asupra lumii. În unele lucrări, pictorița ne propune să vedem lumea cu ochii copilăriei. Personajele amintesc în aceste cazuri de basmele care ne-au stimulat și format imaginația. Asistăm la un amestec de elemente anecdotice, stranii și pitorești reprezentate nu recognoscibil ci recreându-le, dându-le o nouă suprarealitate. În alte tablouri apar evocări lirice de flori împletite cu figuri, liniile profilându-se pe mase de culori vii, îmbrăcând compozițiile într-o poezie încântătoare. Figuri, cu predilecție feminine, purtând desene pe chip și corp ce amintesc de cultura africană, cu ochii alungiți și buzele în formă de inimă, conviețuiesc alături de animale ciudate, cu trăsături umanizate, o desfășurare de personaje ce par a străjui hotarele unei lumi nevăzute în care doar cei care dovedesc că posedă suficientă imaginație pot intra, ceea ce conferă picturii un caracter ezoteric.
Există situații când lucrările unui artist expuse împreună nu reușesc să dea impresia de unitate, părând chiar a avea creatori diferiți. Nu este și cazul Angelei Szabo. Și chiar dacă nu am avut ocazia de a-i vizita o expoziție, selecția făcută pentru Tribuna îmi întărește părerea că, oricât de multe tablouri ale artistei aș vedea adunate la un loc, impresia de întreg rezultat din îmbinări fără fisuri ar persista. Aceasta face ca, în ciuda aparentei uniformități a subiectelor, o asemenea expoziție să nu dea niciodată impresia de monotonie și de repetiție, ci mai degrabă de complementaritate și sintetism. Întrebată, cu vreme în urmă, într-un interviu, despre personajele care migrează în lucrările sale, pictorița afirma: „Da, fiecare tablou este o filă dintr-o poveste al cărei final nu-l cunosc nici eu, deoarece povestitorul este personajul. El este același, dar ni se înfățișează de fiecare dată într-o altă ipostază, adecvată «episodului»”.
O poveste care merge mai departe și, indiferent de punctul de plecare al inspirației, artista reține doar esențialul, parcurgând un proces de descompunere a subiectului și de recompunere apoi, în funcție de ceea ce mâna, ochiul, mintea și sensibilitatea sa au ierarhizat și clasat. Din acel moment structura devine coloana vertebrală a unui nou tablou, pe care artista îl îmbogățește cu tot ceea ce se dezvoltă treptat în câmpul imaginației sale, recurgând sistematic la construcția spectaculoaselor planuri cromatice, pentru a se împlini însuși laitmotivul creației sale, exprimat de asemenea în interviul acordat cu ani în urmă: „[…] am învățat că nu trebuie să renunț niciodată la ceea ce știu eu să fac cel mai bine și anume să transmit celor din jurul meu bucuria de a trăi într-un univers plin de culoare”.

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg