La începutul acestui an, practic chiar în a doua zi, după ce pe o rețea de socializare adresase prietenilor urările sale de an nou, poetul George Mihalcea, un apropiat al Tribunei, a plecat să-și scrie versurile în cer. Născut pe 13 martie 1954 la Buzău, a urmat o carieră militară, debutând literar în 1972, în Revista Tomis. Din anul 1991 a fost realizator de emisiuni militare la radio și televiziune, iar din 1998 a optat pentru o carieră civilă, ocupând funcțiile de editor coordonator în departamentul Ştiri al Antenei 1şi redactor şef în departamentul Ştiri la Tele7 abc. Începând cu 2002 a fost, pentru câțiva ani, realizator de emisiuni la postul B1 tv. A publicat numeroase cronici, eseuri, proză și poezie în reviste literare și de cultură. Este autorul mai multor filme documentare și eseuri cinematografice și a avut mai multe misiuni jurnalistice în străinătate, printre care și aceea de corespondent de război în Bosnia-Herţegovina (1997). În timpul vieții a publicat multe cărți, doar în ultimul an de viață, în 2019, i-au apărut trei volume de versuri, fiind, de asemenea, inclus în mai multe antologii. De-a lungul anilor, activitatea sa culturală a fost răsplătită cu numeroase premii și distincții. Poemele din acest grupaj au fost scrise în ultima sa lună de viață, respectiv luna decembrie 2019, și postate de către George Mihalcea imediat, pe contul pe care-l deținea pe rețeaua de socializare, poetul având obiceiul să comunice astfel, aproape în fiecare zi, cu cititorii săi. (A.B.)

 

 

Inscripție pe o veche metopă

nu încercați să vă faceți
leagăne de negură
din zdrențele anilor
care s-au dus

nu ascultați
încremenirea de semne
de sub blândele ape
pe unde mai înoată
niște femei cu mâini albastre
ca și când cea mai adâncă tăcere
le-ar fi devenit casă

nu mai cântați
nici măcar una
dintre poveștile
care vă dorm
prin memorie
ci inventați altele
unde să vă ascundeți
de fiara hămesită
a drumului
către marile vămi
spre niciunde

dar asupra de toate
nu vă mai lăsați îngerii
să umble în libertate
căci există riscul
să fie prinși asupra faptului
de a vă dărui bucuria
strict interzisă
de profeții mincinoși
ai acestui veac
fără identitate

Tomis, 31 Decembrie 2019

 

 

Privirea Sfântului Ștefan

tăcerea urla înspre mine
cu șaptezeci de guri
și încă șapte

m-am întrebat unde sunt
în ce veac
iar buzele mele uscate
încercau să îngaime
o rugă de leac

de sub pietrele care-l zdrobiseră
Sfântul mă privea liniștit
nu fi trist părea că îmi spune
chiar și tu poți fi izbăvit

ochii mei s-au făcut atunci
două talgere de lumină sfioasă
și peste ei răpăia ca o grindină dulce
sângele Lui tăind spaima
în mii și mii de bucăți
neputincioase

Tomis, 27 Decembrie 2019

 

 

Spiritul Crăciunului

prin orașul meu
de la marginea unei țări foarte triste
nu mai colindă copii cu fețe de îngeri
ci niște saltimbanci urduroși
puțind a trăscău
în preajma cărora
trebuie să fii foarte atent
la buzunare

spiritul Crăciunului
ce-o mai fi și ăla
e personajul multimedia la modă
căci pe toate canalele de ștergere
a memoriei colective
vibrează doar îndemnuri
la marea crăpelniță
plus sfaturi de genul
„donează și tu ceva
pentru ca amărâții
să aibă o masă caldă”

Iisus Hristos și nașterea Lui
au devenit elemente secundare
în albul murdar al acestui peisaj
deasupra căruia miroase
din ce în ce mai tare
a țipete de păsări bolnave

încotro s-o mai luăm
Doamne al meu
mai întreb câteodată
exilat cum sunt de o viață
într-un veac dispărut
din calendare

București, 20 Decembrie 2019

 

 

Cântec pentru fratele cel dus

mai greu ca subpământul
din ierni cu dinți de fier
ne mistuie mirarea
orbecăind prin ger

doar eu cu tine frate
mai știm că-n zi de Luni
miroase-a legănare
și-a glas de îngeri buni

o cum se-nfige-n noapte
precum un greu cuțit
un fum de nefiire
și de nicicând mințit

copac cu frunza rară
gemând pe sub ninsori
pe care câteodată
mai vii să le măsori

cu greutatea șoaptei
de sânge preschimbat
în vifor de lumină
prin veacul blestemat

cum se izbesc cocorii
cu frunțile de cer
și plâng colindătorii
o Doamne lerui-ler

ce de păduri încinse
cu șuier de securi
se nasc de prin cenușa
ascunselor scripturi

câte lumini de reazem
pe cruci de aer lin
și câtă dezmierdare
din plinul cel mai plin

de liberă uimire
că încă suntem vii
și că sub stele fixe
ni se mai nasc copii

iar când din toate astea
rămâne doar un drum
călcăm în doi pe moartea
ce se preface-n scrum

București, 8 Decembrie 2019

 

 

Groapa comună a timpului
visul de noapte
pasăre lepădată
de zborul promis

preatârziul din nori
năvălește peste orașul
în care nebunii țin cuvântări
despre necesitatea stocării
de cenușă rezultată
din arderea pe rug
a tuturor cărților scrise
în limba interzisă
a păpușilor de ceară

privirea mea trece grăbită
prin pletele femeilor
care dansează abulic
cu umbre de bărbați rătăcite
pe străzi cu nume uitate
ce se prăbușesc rând pe rând
în groapa comună a timpului
putrezit în memoria noastră

 

Tomis, 1/2 Decembrie 2019