Constantin Cubleșan
Poezia de zi și noapte
Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2019

 

 

Mereu energic, de pază la hotarul literaturii, cu un creion ascuțit, pregătit să întâmpine noile apariții editoriale, Constantin Cubleșan, apropiat al revistei „Tribuna”, a împlinit un număr frumos de ani. Este absolvent al Facultății de Filologie-Istorie-Filosofie a Universității „Victor Babeș” din Cluj, secția Limba Rusă, cu doctorat în Științe filologice, la aceeași universitate. Debutul îl are în paginile revistelor „Steaua” și „Tribuna” din Cluj. Este mereu în câmpul culturii, lucrând la Radio Cluj, apoi la revista „Tribuna”, Editura Dacia, director al Teatrului Național din Cluj-Napoca, dar și la revista „Steaua”, în calitate de redactor-șef adjunct, profesor la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
În seria volumelor editate la marcarea a 80 de ani ai criticului Constantin Cubleșan, la Editura Limes din Cluj a apărut volumul Poezia de zi și noapte. Înscrisă în linia de tradițională de critică literară cu care ne-a obișnuit Constantin Cubleșan, cartea propune o oglindă întinsă pe o perioadă destul de vastă a poziei românești, începând de la clasicii literaturii, până la postmoderni, într-o ordine alfabetică a autorilor.
Primul eseu este dedicat Mitropolitului Bartolomeu Anania, de această dată în calitate de poet, criticul remarcând: „poezia laică, scrisă de Valeriu Anania, are în substratul ei de profunzime o vibrantă și autentică emoție de mărturisire religioasă, cum nu se află la prea mulți dintre acei poeți pe care, de obicei, îi numim, religioși, și a căror operă se caracterizează printr-o rostire moralizator-dicactică, ilustrativă, în registrul tematic al mitologiei biblice. Volumul Geneze (1971) este întru totul reprezentativ pentru lirica meditativă („Poemul meu e-o toamnă cu aripi călătoare…”), cu tentă filosofică, înduhovnieită, viața de zi cu zi împlinindu-se, în melancolia sa, sub spectrul luminii și dramatic în umbra morții. E o poezie viguroasă totuși, cu deschidere, vizionară în felul ei, în perspectivă de universalitate și istoricitate, în sens arghezian, din când în când poetul rostindu-și verbul ca pe-o profesiune de credință (p. 7).
Despre Eugen Barz, alt truditor la altar și un poet reprezentativ al generației românești actuale din Diaspora, spune că are „o poezie a referințelor domestice, dar dincolo de această voită aparență se află neclintita chemare misionară a unui preot poet” (p. 18).
„Discursul liric sobru, metaforizarea cumpănită, evocarea trecutului în halouri temperate, descripțiile ritualice, totul urmând regulile (nu spun: canonul) unei prozodii de o simplitate emoționantă, iată ce caracterizează poezia de acum a Doinei Cetea pe care, dacă ar fi s-o încadrăm, după tabloul generaționist lansat de Laurențiu Ulici, așezând-o în rândul șaizeciștilor, ar fi să-i surprindem, cu plăcere, evoluția spectaculoasă prin tocmai esențializarea fiorului poetic, vibrând sub aura mitologizării satului ca reper de viață, ancestral” (p. 41) este de părere criticul, făcând referire la colega de la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor.
Referindu-se la poezia lui Gabriel Chifu, Cubleșan consideră volumul Elegia timpului. Un an de poezie „emblematic pentru vârsta (totuși) poetului /…/ un discurs meditativ de o limpezime expresivă puțin obișnuită la cei din generația căreia îi aparține, demonstrând, dacă era cumva nevoie, puterea cuvântului rostit simplu, necăutat cu ostentație” (p. 49).
Ion Cristofor este cunoscut în lumea literară ca un critic ce observă tot ceea ce se întâmplă pe „piața” actuală, dar și ca un poet important, dublă ipostază, la fel ca a lui Constantin Cubleșan, despre acesta cel din urmă menționând că „probează prin actuala sa poezie, finalitatea armonică a acestui demers programatic” (p. 69). Pe același palier de critic și poet este și Horia Gârbea, a cărui poezie „se distinge, cu evidență, în peisajul liric contemporan, prin simplitatea rostirii, prin eleganta reverență a verbului, menit de a translata metaforic o stare de spirit grav-contemporană, surdinizată discret, într-un dramatism al candorilor sufletești dintotdeauna” (p. 86). Și pentru ca lista să fie completă, o adăugăm și pe Andreea Hedeș, la care „universul poetic e unul marcat de candoare și inocență, de grațiozitatea pură a gestului juvenil, de jubilație în fala naturii percepută ca un dar pentru desfătarea primară” (p. 99).
Camil Petrescu este surprins în ipostaza mai puțin luată în seamă, aceea de poet: „Umbrit de virtuozitatea romanelor și a dramaturgiei sale, poetul a fost (și continuă să fie) nedreptățit, prea puțin discutat și aproape deloc citat în discuțiile despre modernitatea liricii noastre contemporane” (p. 151). Despre unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii române, Nichita Stănescu, este de părere că „gesticulația abstractă a liricii lui Nichita Stănescu a reprezentat pentru generația șaizecistă, și de atunci înainte pentru generațiile
ce au urmat, modelul unei poezii dezinhibate dogmatic, impunând o profundă mutație a structurilor limbajului, într-un postmodemism practicat (descoperit) înainte de vreme” (p. 165).
Cartea se încheie cu un text despre Lucian Vasiliu, poet stabilit în Țara Moldovei, care „se înscrie sub semnul acelei noi ordini ‘mondiale a lecturilor‘, pentru ‘instituirea unei noi discipline a cititului!‘”, care face din sarcastica reflexivitate a discursului său, o paradigmă originală în cadrul desfășurării demonstrației prozodice optzeciste, clasicizată de-acum în felul său nonconformist” (p. 204).
Poezia de zi și noapte este o carte care surprinde prin valoarea textelor inserate, parte dintre ele inedite, reușind să descifreze mesajul transmis de autori importanți și modificările prin care a trecut de-a lungul vremii structura poetică, rămânând totuși tematici – iubirea, cu dramele ei, dar și problemele sociale aflate mereu în preocupările poeților – valabile de-a lungul veacurilor.