Consiliul
Județean Cluj

România
100

weekly magazine in english,
romanian and italian

Poezia, ca pâinea de toate zilele

Poezia, ca pâinea  de toate zilele

 

Constantin Cubleșan
Poezia de toate zilele
Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2017

 

Constantin Cubleşan este unul dintre cei mai activi scriitori ai spațiului transilvan, publicând constant cronici în revistele importante, fiind un critic cu lecturile la zi, un cunoscător a tot ceea ce înseamnă istoria noastră literară.
Volumul Poezia de toate zilele aduce în fața cititorilor nu mai puțin de 51 de texte care vorbesc despre scriitori aparținând diferitelor generații dar care, împreună, formează o oglindă a liricii româneşti.
De la Tudor Arghezi până la Călin Vlasie, singurul criteriu de aranjare în economia volumului este cel alfabetic. Ne întâlnim cu poeții țării a căror operă este surprinsă de Constantin Cubleşan după propria lui grilă estetică. De altfel, în cei peste 40 de ani de când scrie cronici, criticul şi-a format propriile criterii de evaluare a scriitorilor, aşezându-i în curente literare şi creionând portretul acestora în funcție de epoca în care au creat.
Putem vorbi, în cartea de față, ea însăşi o istorie în miniatură a poeziei româneşti, despre relecturi, scriitori readuşi în actualitate, începând cu Tudor Arghezi şi continuând cu Ştefan Augustin Doinaş, Nina Cassian, Marin Sorescu sau Radu Stanca. Urmează generația anilor ’60, cu Ileana Mălăncioiu, Nora Iuga, Ovidiu Genaru, Mircea Ivănescu, apoi șaptezeciștii Horia Bădescu, Adrian Popescu sau optzeciştii Magda Cârneci, Alexandru Muşina, Ioan Es. Pop, Călin Vlasie, nelipsind Mircea Cărtărescu, Ruxandra Cesereanu, iar din generația douămiiştilor Vasile George Dâncu.
Cartea este şi o pledoarie pentru lectura proprie dincolo de obligațiile programelor şcolare pentru acumularea de cunoştințe şi pentru a observa, cu lecturile la zi, unde se integrează literatura noastră în sfera literaturii internaționale. „Mereu proaspătă, mereu actuală, poezia argheziană n-ar trebui să lipsească din bagajul cultural/literar al tinerilor de azi, al liceenilor, chiar şi urmând o programă de învățământ destul de restricționată, pe motive nu îndeajuns de convingătoare. Ea este, după cea eminesciană, creația care a dat limbii poetice româneşti contemporane noi măsuri de împlinire şi rostire verbală de expresivitate şi gândire în canon artistic” (p. 20). La fel ca pentru Tudor Arghezi, Constantin Cubleşan are, pentru fiecare înaintaş într-ale poeziei actuale, un cuvânt pentru lectura acestuia. De fapt, suntem într-o perioadă a literaturii în care ar trebui să ne reîntoarcem la valorile care au aşezat România pe harta mare a lumii.
Deşi cartea nu beneficiază de un indice al numelor prezente în ea, dincolo de cuprinsul în care sunt trecuți doar autorii ale căror cărți sunt recenzate, nu şi numele cu care criticul compară din când în când atmosfera literară dintr-un anumit cadru, dincolo de recepția imediată, se observă, la Constantin Cubleşan, o anumită ordine a ideilor care vine de la sine prin experiența acumulată în zeci de ani. Se vede că stăpâneşte foarte bine curentele literare, fiind cu adevărat o voce care de-a lungul timpului a autorizat prezența unor nume în spațiul literar profesionist.
Despre colegul de la Uniunea Scriitorilor Cluj, cu care se întâlneşte la filială la fiecare eveniment, criticul spune: „Horia Bădescu este un prețuitor împătimit al poeziei clasice, al prozodiei rânduită după formele fixe ale marilor virtuți creatoare (a scris sonete, rondeluri, pe care le-a combinat creator într-o nouă specie ce-i poartă marca) preluând cu lejeritate ritmica populară a cântecului şi descântecului de dor şi of” (p. 32).
Poveştile Ninei Cassian aveam să le aflu în periplul pe care l-am avut la New York, acolo unde autoarea stabilită peste Ocean a fost bine ancorată în comunitatea românească care are un respect deosebit pentru poetă. Despre plecarea într-o altă lume decât cea românească, pe tărâmul făgăduinței, Nina Cassian afirma în jurnalul ei: „La 80 de ani, cât am acum, şi călare pe două continente, e ciudat cum mă cutreieră fantomele vieții trecute, dar nu fantome ci realități atât de vii de parcă s-au petrecut alaltăieri, de parcă le ating cu cele cinci simțuri”. Ca o paranteză ar merita citit şi jurnalul Ninei Cassian, Memoria ca zestre, publicat în 2005, care surprinde dramele literare şi existențiale trăite de aceasta. Despre soarta poetei, Constantin Cubleşan spune că în spatele fațadei active „şi-a ştiut organiza refugiul cu iubirile sale pătimaşe care i-au dimensionat intimitatea existenței. Este, fără îndoială, eroina unui roman dramatic… O eroină ciudată într-un secol ciudat pe care l-a răstălmăcit poetic în dorința de a dobândi o glorie profund feminină şi de aceea viabilă şi veritabilă ca destin artistic” (p. 48). „Pentru nu puțini scriitori care s-au afirmat, s-au validat şi s-au impus în literatura noastră de după război, supraviețuirea dincolo de epoca lor de glorie, din anii proletcultului şi apoi ai realismului socialist a însemnat, fără îndoială, o dramă de creație, în primul rând, chiar dacă unii au reuşit să-şi depăşească mai apoi condiția ideologică din acei ani literari. Este şi cazul Ninei Cassian, una dintre cele mai interesante figuri ale acelei perioade cu prelungirea angajamentului artistic până-n zilele de azi” (p. 35).
Rămânem la mişcarea literară românească de peste Ocean prin preotul şi poetul Theodor Damian, cel care întreține prin Cenaclul „Mihai Eminescu” atmosfera culturală vie la New York şi despre a cărui poezie Cubleşan spune: „Lirica sa se afirmă dincolo de ipostaze strict ilustrative, aducând fiorul unei autentice trăiri mistice în halou transcedental” (p. 68).
Despre Mircea Cărtărescu, cel care este unul dintre cei mai „pomeniți” scriitori ai țării, fiind „la modă”, criticul spune că hotărârea lui de a abandona definitiv poezia în favoarea prozei nu a fost luată în serios de critica literară: „Noutatea pe care o aducea Mircea Cărtărescu în poezia română (nu doar a momentului) constă întocmai capacitatea cu care a contestat – mai mult bravat decât vehement – însăşi poezia, condiția ei prozodică tradițională, abandonarea premeditată a figurilor de stil” (p. 50), putându-l asemăna pe undeva cu ceea ce au făcut avangardiştii la vremea lor.
Câte texte sunt în carte, tot atâtea portrete ale scriitorilor avem, deoarece Constantin Cubleşan ştie să aşeze pe fiecare dintre aceştia pe piedestalul pe care-l merită, dar dincolo de acest lucru, citind un text de-al criticului, îți dai imediat seama de rolul pe care un anumit autor îl are în sfera literaturii.
Pe Ştefan Augustin Doinaş îl cataloghează, dintre membrii Cercului Literar de la Sibiu, „cel mai cerebral, cel mai echilibrat în elaborarea poemelor şi, fără îndoială, de un mare rafinament şi eleganță în filtrarea poetică a unei vaste culturi de unde livrescul implicat al parabolelor sale baladeşti”
(p. 83).
Pe aceeaşi schemă a aşezării fiecăruia în spațiul literar, despre poezia lui Gellu Dorian spune că este împlinită „într-o rezonanță amplă de construcție simfonică, aduce sonorități dramatice în expresie” (p. 93), iar despre Emil Hurezeanu că, deşi în ultima perioadă s-a dedicat publicisticii, rămâne „mereu un poet autentic” (p. 122), „lirica lui…. reține atenția prin sobrietatea elegantă a exprimării, în ea decantându-se o vastă acumulare livrescă stăpânită de cenzura afectivă interioară ce dublează libertatea sensibilității spiritului său reflexiv deplin modern” (p. 126).
Şi merge Constantin Cubleşan mai departe în schema lui cu alți şi alți poeți pe care i-a citit sau recitit în ultimii ani. Despre Ioana Nicolaie spune că are un discurs liric ce „surprinde prin simplitate, prin inocență şi mai ales prin sinceritatea cu care evocă relatând aproape narativ lumea copilăriei, a adolescenței şi apoi a tinereții” (p. 192). Mai departe, ajunge la Adrian Popescu, la care „factologia cea mai banală a vieții devine în trăirea lui… poezie” (p. 218).
„Critic şi istoric literar, eseist, poet, prozator şi dramaturg, profesor de literatura română la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba lulia, Constantin Cubleşan dovedeşte prin cărțile sale o intuiție fină a sensurilor operelor interpretate, o capacitate fermă de a discerne valorile, precum şi o certă pasiune a documentului literar, comentat cu rigoare şi tact critic (…) Sunt, toate acestea, cărți ce dovedesc competența cu care a ştiut să discearnă diversitatea şi specificitatea problematicii circumscrise”, scrie pe coperta IV Iulian Boldea. Şi îi dăm dreptate.
Receptarea cărții ce însumează cărți, fiind ca o enciclopedie, a început să apară. “Prezență extrem de agreabilă în cercurile pe care le frecventează, cuvântul său este ascultat cu respect, bonomia sa induce starea de calm între spiritele încinse. Mai rar un scriitor atât de echilibrat, care nu poate fi rău, oricât s-ar strădui. Mai rar un critic literar cu o atât de cuprinzătoare înțelegere pentru orgoliul confraților, pentru efortul creator al acestora, indiferent de păcatele pe care le-au săvârșit. Trăind de peste o jumătate de veac între actorii și figuranții de pe scena vieții noastre literare, a scris cronici de când îl știm. Și întotdeauna cu deplină onestitate… Criticul își face datoria de cronicar. Citește atent, pătrunde cuviincios în intimitatea cărții, nu atât spre a se desfăta cu delicii de lectură, cât a o face cunoscută publicului în ce are ea particular. Și întotdeauna își exprimă observațiile elegant. Cititorii își pot da seama, după lectură, ce va să zică poezia de toate zilele atât de în vogă astăzi”, spune Iuliu Pârvu.
Fără prefață sau postfață, cartea intră propriu-zis în subiectul poeziei aducând, prin exemplele lecturilor proprii ale criticului, o atmosferă a vieții literare surprinsă de Constantin Cubleşan. Mare parte a acestor cronici au apărut la vremea lor în revistele literare iar acum, fără a mai nota sursa primei apariții, împreună constituie un volum care ne apropie şi mai mult de poezie, de care avem nevoie precum de pâinea biblică în toate zilele. Titlul cărții este unul inspirat, iar setea pentru cunoaşterea poeziei ne-o putem stâmpăra cu ajutorul lui Constantin Cubleşan.
Ce ar mai fi de adăugat? Poate faptul că energia debordantă a criticului, hărnicia lui, modul în care împacă în casa propriului suflet poezia proprie cu critica ar trebui să fie exemplu pentru noi.

 

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg