Ion Cristofor: — Ai fost unul din inițatorii revoluției din Decembrie, care a început de fapt la Iași în 14 decembrie 1989. Din păcate, ca întotdeauna, orice act de curaj își găsește la noi contestari. Cum privești astăzi evenimentele de atunci?
Cassian Maria Spiridon: — E o realitate și un adevăr înscrise în Istoria României, recunoscute la toate nivelurile… Iașul a avut întotdeauna vocația începuturilor. Să ne amintim că Revoluția din 1848 din Țările Române a debutat în martie 1848 la Iași. Cât privește contestatarii… Când faci revoluție privind la televizor e greu de acceptat că alții, în acele zile, și-au riscat viața…
— Ai terminat o facultate cu profil tehnic, ai lucrat o perioadă ca inginer și cercetător. Nu ai impresia că poetul a pierdut ceva prin energia cedată acestor ocupații?
— Ce se pierde atunci când ceva se câștigă? Se întreba Alexandru Dragomir. Ca inginer mi-am asigurat mie și familiei existența, am câştigat libertatea de a nu fi aliniat la ideologia vremii, refuzând să public texte cerute de tovarăși, nu mai puțin libertatea de a lectura doar ce mă preocupa (și te asigur că i-am citit și eu pe filosofii antici, începând cu Platon și Aristotel, până la Kant, Hegel, Heidegger și… nu-mi propune să fac liste).
Să nu uităm, și tu ești poet, poezia ne vizitează numai când vrea muza, așa că, întotdeauna pierdem într-o parte și câștigăm în alta.
— Critica literară te afiliază generației 80. Ce credit acorzi conceptului de generație, în ce măsură e utilizabil pentru postura ta actuală?
— Termenul de generație este util celor care se ocupă de critică și istorie literară, în demersul lor critic. Pe poet nu-l preocupă astfel de clasificări. Nu cred că sunt un optzecist „autentic”, dar mai toți prietenii mei sunt din această generație – în fond e o realitate biologică, suntem născuți cam în același interval, am urmat un traseu educațional asemănător, am trăit aceleași timpuri apăsate de dictatură etc. etc… Sunt nenumărate fire care ne leagă la acest nivel, dar poezia rămâne, ca întotdeauna, o „aventură” strict personală.
— Ce loc ocupă în viața ta Iașiul și, mai ales, „Convorbirile literare”?
— Sunt născut la Iași, la Spitalul Sf. Spiridon, în prima zi de Paște, pe la orele şase, şase și ceva, cînd preotul împreună cu enoriașii înconjurau Biserica Sf. Spiridon din curtea Spitalului cîntînd: Hristos a Înviat din morți! Era în 9 aprilie 1950. Prima gură de aer pe care am respirat-o aparține Iașului, probabil, când va fi să fie o voi expira tot în atmosfera Capitalei Moldovei.
După naștere au trecut 28 de ani până am revenit în Iași unde m-am stabilit cu hotărâre pentru totdeauna. În acest interval am străbătut prin cele școli, am urmat ingineria la Politehnica București, am făcut stagiul, care era pe atunci, pe la Botoșani și abia după m-am întors la locul unde am respirat pentru prima oară.
Visul de a realiza o revistă l-am avut de la 17 ani, la 20 de ani am înțeles că e cu neputință în contextul epocii, iar la 25 am știut că nici să lucrez într-o redacție nu va fi cu putință, nici profilul academic, nici disponibilitatea de a servi regimul nu mă recomandau.
În 13 ianuarie 1990 editam la Iași primul număr din săptămînalul Timpul. De altfel, după momentul ieșirii din închisoare, n-am mai lucrat nici o clipă ca inginer. Am mai înființat în 1994 revista Poezia, iar în 1995 am inițiat Caietele de la Durău. N-am gândit nici o clipă că voi prelua revista Convorbiri literare, o instituție națională de un prestigiu copleșitor.
După preluarea, în mod revoluționar, a conducerii revistei, imediat după 22 decembrie 1989, de către echipa condusă de Al. Dobrescu, foaia junimistă a suferit câteva transformări, a devenit săptămânală, s-a politizat excesiv (să ne amintim că în tot lungul istoriei sale, revista nu a făcut, prin programul ce și l-a impus, politică, cu excepția perioadei de până în mai 1995), și-a schimbat formatul, și-a schimbat periodicitatea, a redevenit lunar, apăreau câte trei numere într-un număr etc. În final, practic a dispărut din peisajul publicistic național. În aceste condiții, conducerea USR a cerut Comitetului filialei Iași să propună un redactor șef care să editeze revista și să o reintroducă în circuitul publicistic național. Au fost trimise de la Iași șase propuneri – între cei șase eu aveam cele mai multe voturi, dar cei din Comitet au considerat că mai bine să decidă Bucureștiul. Și s-a decis. În decembrie 1995 eram numit redactor șef al Convorbirilor literare. Au trecut 22 de ani, am intrat în al 23-lea de când, cu o frecvență de metronom, revista apare în fiecare lună, ocupându-și un loc care face cinste înaintașilor. În 2017, în aprilie, la ediția a XXI-a a Zilelor Revistei Convorbiri literare am sărbătorit 150 de ani de Convorbiri literare. La acest moment aniversar, pe lângă momentele consacrate, în cadrul zilelor revistei (zile inițiate de mine, după preluare conducerii), am înființat: Premiul național de critică Titu Maiorescu și Premiul pentru cea mai bună revistă Iacob Negruzzi. Nu cred că mai este necesar să mai adaug ceva. Viața mea actuală are ritmul Convorbirilor literare.
— Care sunt scriitorii care te-au modelat în tinerețe? Care sunt scriitorii și cărțile pe care le citești astăzi?
— Marii poeți români și străini, prozatorii noștri, de la Slavici, Creangă, Preda, Sadoveanu, Breban, nu mai puțin Cervantes, Balzac, Dostoievski, Thomas Mann, Kafka, Musil și lista ar putea continua cu marii eseiști și filosofi, dramaturgia antică, dar și cea medievală și modernă… Nu cred că e cazul să înșir tot ce m-a preocupat și mă preocupă, pe lângă literatură și filozofie, genetica, cosmologia, psihologia etc.
Și astăzi citesc cu aceeași pasiune devoratoare, preocupat și de chestiunile ce frământă societatea contemporană, despre care și scriu, mai ales, în Convorbiri literare. Citesc și scriitorii contemporani din generațiile 60, 70 dar și paginile colegilor din generația noastră, dar și ale celor care vin…
— Te-ai pensionat de curând. Cum apare viața și literatura pentru un tânăr pensionar?
— Scriitorii ies la pensie când părăsesc pentru totdeauna această lume. Sunt prea implicat în viața culturală și socială pentru a privi cu detașarea celui retras să-și devoreze pensia.
— Ai participat la diverse festivaluri de poezie din străinătate. Cu ce amintiri ai rămas de acolo, ce rost crezi că au aceste întâlniri într-o lume tot mai materialistă?
— Am fost invitat și am participat la numeroase festivaluri în Țară și străinătate. Astfel de întâlniri sunt un excelent mijloc de a ne cunoaște, de a interacționa, de a face schimb de cărți și mai ales de a descoperi universuri lirice foarte variate. E un prilej de socializare care îți oferă șansa de a cunoaște în direct ce fel de poezie se scrie, care sunt problemele ce-i frământă, cu ce ne deosebim și cu ce ne asemănăm. Cu mulți am păstrat legătura, pe mulți i-am publicat în haină românească în Poezia și Convorbiri…, unii au fost prezenți la edițiile Zilelor Convorbiri literare…
Tocmai într-o lume copleșită de goana după aur sunt necesare și benefice astfel de întâlniri, întâlniri care ne redau încrederea că umanitatea nu s-a pierdut cu totul.
— Editezi două reviste literare, foarte reușite. Cât de greu este să faci azi o revistă bună?
— Dacă în regimul trecut o revistă avea asigurat totul pentru a fi editată, nu și libertatea de exprimare, astăzi avem libertatea de exprimare și mereu insuficiente mijloace financiare pentru a menține fără emoții apariția publicațiilor.
Nu-i simplu a atrage colaboratori de bună calitate, în condițiile în care nici Poezia, nici Convorbirile nu plătesc colaboratorii. Spre onoarea revistelor, cu osebire a colaboratorilor, reușim să avem pagini de mare înălțime axiologică, semnate de scriitori remarcabili.
— Care crezi că ar trebui să fie prioritățile obștii scriitorilor la ora de față, când societatea românească traversează o criză adeseori dramatică?
— De a acționa ca o breaslă ce-și cunoaște importanța într-o societate în degringoladă, să-și coaguleze membrii în jurul unor proiecte prin care să se afirme demnitatea și calitatea de scriitor. Diriguitorii să aibă știința de a diminua conflictele la nivel de dezbateri, firește într-o lume scriitoricească, cum se știe, plină de orgolii.
— Ce cărți pregătești, ce proiecte stau pe masa ta de scriitor?
Am publicat nu mai puțin de cincizeci de cărți, poezie, eseu, publicistică… În 2017 au apărut trei volume: Dușmanii societății sau Cînd pacienții pun stăpînire pe ospiciu, la Editura Cartea Românească, Alte gînduri despre poezie, la Editura Tracus Arte și Marea înfățișare a lui Mihai Ursachi, la Editura Junimea. Pe 15 ianuarie 2018, am lansat volumul Eminescu, ziarist politic (Editura Junimea) la Ipotești, de ziua Poetului. Până în primăvară intenționez să public o carte nouă de poezie, ultima mi-a apărut în 2013 la Charmides, sub titlul de Poeme în balans. Noua carte de poezie se va numi Cu gîndiri și cu imagini.

 

Inerviu realizat de
Ion Cristofor