Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Politică, literatură și teatru

Vreau să spun că domnul Tudose îmi devenise oarecum simpatic. Părea un personaj din literatura clasică rusă, după care, cum se știe, ne dăm cu toții în vânt. Liniștit și greoi, părea că vine direct din Suflete moarte sau din Demonii… ori mai degrabă din Mascarada lui Lermontov… Păcat de niște mari prostii, cu care și-a încununat fulguranta lui trecere pe prima scenă politică a țării. În acest teatru național, care e acum cel în care joacă protipendada românească, un teatru poate chiar mai prost decât teatrul unde domnește ca un bimbașa grațiosul campion balcanic Ion Caramitru. Pe care, însă, nu-l deranjează nimeni, lumea l-a uitat de mult acolo și va mai sta probabil până va ajunge la vârsta din urmă a lui Radu Beligan, deci încă vreo douăzeci de ani…
Dar ziceam de domnul Tudose și de prostiile lui din urmă. Nu mai știu care a fost ordinea lor în timp. Dar să-i ameninți pe unguri cu spânzurătoarea și asta în public, nu la un șpriț, când ești cu amicii, mi se pare la nivelul unei porne de căruțaș… Și, disperat că nu-ți ies banii pe care ți-i cere programul-cacealma al domnului Dragnea, să pui pe drumuri oamenii să se-nghiontească pe la ghișeele Fiscului și să mai încerci să și justifici astfel de ticăloșii… Și au mai fost vreo două tâmpenii, pe care le simt, știu că m-au revoltat și pe mine, dar nu le am acum pe limbă să le bag în tastatură…
Dar oricum, în final, totuși, a dovedit că e un bărbat și nu o păpușică, bună de întors cu cheia… A, da .. Și altă măgărie… Să facă pe marele republican, care întoarce curul casei regale și încă ce cur imens trebuie să aibă omul ăsta! Se sparie gândul când te gândești la el! Ce gazometru, dom’ne, vorba lui Caragiale…
Acum, însă, domnul Dragnea s-a gândit la o păpușică adevărată! Poate ține, și domnul Iohannis, ca să își securizeze scaunul, amenințat de Olguța și de alți talibani pesediști, va lăsa să treacă de la el. Dar nu-l văd! Un om cu statura și cu carura sa, nu cred că se va comporta ca un iepuraș. Poate că și asta este în calculele inginerești ale domnului Dragnea și tanti Viorica n-o fi decât ea un iepure, lansat la derută, ca într-o cursă atletică de fond, iar candidatul pe bune să fie propus la strigarea a doua, când președintele nu mai poate refuza. Eu, unul, l-aș vedea în rolul candidatului admisibil pe domnul Fifor, dealtfel nu degeaba cred eu că însuși domnul Iohannis l-a scos la încălzire, cu acceptul deocamdată tacit al domnului Dragnea. Dar sigur că visul domnului Dragnea ar fi să fie unsă chiar doamna Vioica, dumneaei având puține șanse să se hainească la un moment dat, ca domnii Grindeanu și Tudose.
Acum să trecem la literatură, mai precis la viața literară. Citesc pe facebook de lansarea lui Dan Lungu în cursa pentru președinția Uniunii Scriitorilor. Un program foarte ambițios și coerent, care dă speranțe tuturor celor care suportă tot mai greu dictatura manolescană și camarila din jurul intangibilului academician, ăștia care i-au asigurat o barieră de foc în jur. Și mai ales un system electoral care permite toate mânăriile posibile, mergând până la cele mai grosolane furturi de voturi. Dar, chiar, se apropie alegerile? Cred că ar trebui să ne strângem în jurul lui Dan Lungu și să căutăm să-l sprijinim, deși pare și el foarte puternic, fiind în floarea vârstei, are 48 de ani, este senator USR în Senatul României și, în plus, are o carieră strălucită, fiind adorat de critica literară și tradus în mai multe limbi străine, ceea ce exclude simplul veleitarism, ca în alte cazuri…
Și acum, hai, la teatru! La începutul acestui articol aminteam de Suflete-le moarte ale lui Gogol. De mult vroiam să văd spectacolul de la Teatrul de Comedie după acest teribil roman, mai ales fiindcă dramatizarea aparține nici mai mult nici mai puțin decât lui Mihail Bulgakov!
Aveam, însă, un ghimpe în suflet. Mai văzusem un spectacol al tânărului regizor Vlad Cristache și mă jurasem să nu mai calc pe la vreo creație de-a lui. Deși era și atunci o piesă din patrimoniul universal, fiind vorba de Volpone a lui Ben Johnson și având în rolul titular pe marele actor, care este astăzi Gheorghe Visu.
Atunci reușisem, barem, să stau până la sfârșit. Acum nu am reușit să rezist nici până la pauză. Și am invidiat rău de tot pe unul din dreapta mea, care adormise ca un prunc în brațele mamei și pe altul, în stânga, ce tot pipăia pe androidul aprins. Și nu era singurul, că mai erau încă vreo trei numai pe rândul meu!
Poate că ăștia erau niște imbecili, incapabili să-l guste pe Gogol! Dar eu? Ce să face eu, care am venit odihnit și n-am putut adormi și care nici nu prea le am cu telefoanele astea de orbecăială!
Oi fi eu un ruginit și nu-nțeleg teatrul modern și mai ales regia modernă, hai, să admitem, dar de ce mama dracului ne momesc ăștia cu un Gogol, care nici pe departe nu-i Gogol, ci doar un circ de urlete, în care actori de primă mâna ai teatrului de azi se scălămbăie penibil, ca Mitu Boierul, copilul acela silit de niște ticăloși imbecili să se prostească, într-una din marile nuvele ale lui Caragiale?

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg