Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Portrete desenate-n sânge și carbon”

„Portrete desenate-n sânge și carbon”

 

 

Gabriel Nan
O altă Romă
Editura Eikon, București, 2020

 

 

Autorul acestei cărți, prahovean de origine, a plecat în Spania (Madrid) în 1994, iar timp de șase ani a fost „cursant” al cenaclurilor și atelierelor de poezie ale lui Jesus Urceloy, cu care, de altfel, rezonează stilistic, în bună măsură, dar nu într-atât încât să-și estompeze decisiv propensiunea spre conturarea propriei identități și voci lirice. Poetul Gabriel Nan a publicat primul său volum în limba lui Cervantes – El Tejedor (Țesătorul) – în 2014, fiind membru al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania, din 2015, fiind și laureat al premiului Fiesta de las letras. Volumul O altă Romă ne propune un compendiu poeticesc prin care autorul ni se dezvăluie- în interioritatea sa afectivă, dar și spiritual- estetică – drept un fervent promotor al unei tipologii poetice îndeajuns de revelatoare, atât în plan sentimental (înstrăinarea, dorul de țară), cât și prin dorința (și voința) de a fi recognoscibil sub aspectul aderenței la acea nouă ipostaziere artistică europeană – care se vrea a fi inovativă – la nivelul expresiei și expresivității poeticești. Este evident că leit- motivele esențializate în poezii sunt ale unei istoricizări nu atât temporale, cronologic- structurale, ci și, mai ales, a unor amprente identitare, spre care ne trimite chiar titlul volumului. Poetul reiterează, convingător și autentic, sincronicități ale apartenenței la rădăcinile și izvoarele latinității; și cum altfel, decât cumulând, în poemul liminar (O altă Romă), cauzalități și interferențe armonios stilizate: „Va trebui să construim o altă Romă./ Cele șapte capete sunt balauri de nisip pe plajă,/ azi Roma își plătește singură impozitele./ A pierdut cornul fioros cu care și-a sfârtecat propriul veșmânt,/ pentru bandajarea barbarilor./ Vrem o Romă să ne biciuiască și la care să revenim supuși!/ (…) Avem nevoie să construim o Romă / unde fiii noștri să devină ucenicii lui Cezar,/ o Romă unde toți suntem Cezar,/ o Romă în care istoria este forjată pe schele de carne./ Roma – fructul și rădăcinile lumii. (…) Am să dau foc Romei cu balaurii ei flămânzi,/ și-am să ridic o Romă nouă, aici, în piept”.
În itinerariile sale preponderent lirice, Gabriel Nan are ca punct de pornire etosul arhetipal al originalității sale, de care s-a îndepărtat de-a lungul vieții, dar căutându-l și căutându-se, iluminându-și lăuntrul cu ecoul vibrant al răsfrângerilor, în chiar lumea/ lumile acelor căutări, inclusiv de natură livrescă: „Tai un colț din cerul satului/ drept pânză pe catarg”, sau aceste secvențe din poezia intitulată Cine sunt?: „Toate bucuriile și tristețile/ încap într-un cablu de fibră optică./ (…) Sunt eu această scară debilitată de ani/ care-atinge conștiința.(…)/ Această înțelegere între gresiile solului/ memoria digitală și această dezolare/ de unde ți-ai retras privirea” (pag. 36). Un simbol mundan al acestor căutări/ îndepărtări/ regăsiri este „autostrada ce-mparte viața-n două”, iar după îndelungi peregrinări, când sufletul aproape se usucă de „un dor fără sațiu”(Emil Botta), vine clipa omniscientă și fragilizată de fiorii evanescențelor ontice: „Să adaug simțirii/ un portativ cu bemoli calzi,/ unde să-și simtă arsurile vecinii și străinii”, pentru că „Amintirile dor în noi, precum perla în scoică”, iar uneori „viața este strivită între ace de ceasornic”. Este recurentă imaginea acelor actanți cu urme scrijelite în istoricitate, dar ingeniozitatea poetului face stratificările temporalității – chiar dacă par intruvabile – să comunice aproape senzorial: (…)„Eroii șovăie, își coboară scuturile,/ Iulius Cezar încearcă un gest dar nu-și amintește pasul,/ în schimb își iubește lichenii de pe picior”. (…); „Fiecare cărămidă a semnat pacea cu ochiul uman”; „Aici cuvintele capătă alt sunet/ în ochii ce recalibrează armonia”. Dar iată și o imagine cu scintilații semantice care impregnează rostirea poetică, în chiar esențializarea vibrației, cu o remarcabilă plasticitate: încruzită, parcă, într-un areal inefabil: „Peregrinul oprește-n fața peretelui/ plin cu portretele sale desenate-n sânge și carbon./ Ultimul, neterminat, tremură-n privirile sale/ precum soarele-n scuturi aurite” (pag. 116). Cititorul simte, nu-i așa, oarecari reverberații dinspre impactul cu transcendența, amintind iradiant de atmosfera cu specificități italice (amintind și acestea de „o altă Romă”) – atent asimilate de poetul Gabriel Nan, sau doar, poate, acestea sunt întâmplătoare asemănări – a lui Eugenio Montale.
Nu-i mai puțin adevărat că șocul acela terifiant al smulgerii din locurile natale, înstrăinarea virulent- agresivă de acestea, are efecte psiho- afective care iau forma unor vulnerabilizări trecătoare, cum sunt depresia și absența: „Aici timpul e un lac de noroi/ unde ți se îneacă părinții./(…) Gândul se agață de stâlpul infamiei/ și se lovește singur cu pietre,/ cerul îmi pare un cearceaf de la morgă.” (Depresia), respectiv: „Cum apasă golul acesta îmi mușcă degetele/ ce-ntind să mângâi o părere./ Spațiul ridică îndoieli/ se trezește din fisurile străzii acum albastre/ și mă absoarbe ca o fântână goală./ Trec de la a fi fericit la a fi absent.” (Absența). Albert Einstein spunea odată: „Mi-e teamă de ziua când tehnologia va deveni mai importantă decât interacțiunea umană”. Iar noi, cei care mai facem umbră pământului greu încercat și chiar luăm aminte la spusele vizionariste ale celebrului savant, ar trebui să simțim acea teamă einsteiniană cum ni se strecoară prin pori, în aceste vremuri care devin pe zi ce trece mai refractare la simțire și sensibilitate. Acest volum de versuri semnat de poetul Gabriel Nan ne îndepărtează de „previziunile” de mai sus, ba chiar, fără vreo urmă de îndoială, ne și încurajează, într-un subsidiar al congruențelor vitaliste : „Se spune că sufletul devine liber în apus. (…) Parcă lumea toată / e un joc cu trei glasuri,/ un ceas de pământ cu trei limbi.”(…)

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg