Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Premiile UNITER – o perspectivă implicată

 

 

Am făcut parte anul acesta din juriul de nominalizări pentru Gala Premiilor UNITER pe 2015. Propunerile noastre au fost deja anunțate, competiția e în linie dreaptă, așa că mi se pare firesc, la final de “mandat”, să prezint public – cum au făcut și alți colegi de-a lungul anilor – câteva observații și sugestii despre/pentru mecanismul care coordonează cele mai prestigioase distincții culturale românești, cel puțin prin amploarea lor mediatică. Voi încerca să fiu punctual, pentru coerența demersului.

 

O statistică. 82 de zile (20 noiembrie-20 decembrie 2015; 8 ianuarie-1 martie 2016), 51 de spectacole văzute + 15 radio-ascultate sau TV-vizionate (fără a socoti spectacolele văzute deja în cursul anului) produse de 33 de teatre și companii, 15 orașe, 30 de popasuri (București 7, Sibiu 4, Timișoara 3, Brașov 2, Iași 2, Râmnicu Vâlcea 2, Târgoviște 2, Sfântu Gheorghe 1, Târgu Mureș 1, Arad 1, Craiova 1, Bârlad 1, Constanța 1, Baia Mare 1, Piatra Neamț 1) –,  cca. 16 000 de kilometri parcurși cu trenuri, autocare, microbuze, automobile sau avioane.

 

Un comentariu. Am afirmat deja, public, că respect dreptul oricui de a amenda, comenta, analiza, judeca, demola nominalizările la Premiile UNITER. Face parte din firescul retoricii care înconjoară astfel de evenimente. Acum însă, m-a frapat nițel – și m-a amuzat, trebuie să recunosc – acuza că am fi declanșat, noi, juriul de nominalizări, “o cruciadă a tinerilor împotriva bătrânilor”. Așa că am făcut, evident, o… statistică, din care reiese că media de vârstă a celor nominalizați e în intervalul 45-50 de ani. Or, dacă ăștia sunt “tinerii răzvrătiți”, ce-or fi spunând cei de 30-35 de ani? Percepția a apărut, probabil, dintr-o inerție – justificabilă – pe care o avem în “clasificări canonice”.

Dar dincolo de aspectul anecdotic al istorioarei de mai sus, n-a stat deloc în intenția mea (a noastră, aș spune, dar acesta e un text personal), să facem un statement generaționist. Ca să preiau un truism, în artă, vârsta n-are importanță. Cred însă că asistăm la o subtilă schimbare de canon în teatrul românesc, la o lărgire a piramidei valorice, pe fundalul emergenței spațiului independent, care a determinat și dinamizarea zonei instituționale – oricât de paradoxal sună formula. Nu e locul aici pentru o analiză a interacțiunilor și efectelor, însă cel puțin sociologic și ideologic acestea sunt sesizabile și pot fi deslușite.

Ca o remarcă pragmatică, repet că am judecat și evaluat cu bunăcredință oferta de spectacole, însă prin comparație, așa cum face orice juriu. Și s-a întâmplat ca anul ăsta niște oameni mai tineri sau mai din marginea establishmentului teatral să ne pară mai inspirați. Nu-i musai să fie o regulă.

 

Niște sugestii. Dacă tot am evocat liminaritatea, a venit momentul să punctez și lipsurile Premiilor UNITER sau, ca să nu sune belicos, ceea ce poate fi ajustat, actualizat, transformat la acestea.

Am mai spus-o deja, marele meu regret de anul acesta se leagă de absența din lista de nominalizări a spectacolului Vertij (Teatrul “Aureliu Manea”, Turda, regia Mihai Măniuțiu, coregrafia Vava Ștefănescu și Andrea Gavriliu) și a Andreei Gavriliu, care a avut un 2015 excelent. Dintre categoriile Premiilor UNITER lipsește cea pentru teatru-dans/coregrafie, deși mare parte din spectacole au un coregraf sau coordonator de mișcare scenică, iar numărul producțiilor de teatru-dans e semnificativ. Doar pentru anul trecut am fi putut alege din numeroase creații de gen, între care Hotel PM (Teatrul German de Stat din Timișoara), Dezorient Express (Teatrul “Ioan Slavici” din Arad) – ambele ale Andreei Gavriliu, Bach files (Teatrul “Bulandra”, regia Alexandru Darie), Prin vis (Teatrul Național Timișoara, regia Pal Frenak), Uf! (Teatrul Mic), Vivaldi și anotimpurile (Teatrul Național Târgu Mureș) – ambele create de Gigi Căciuleanu, Cabaret noir (Centrul CreArt, regia Răzvan Mazilu) – ca să dau niște exemple.

Deși am sperat până la finalul mandatului nostru de jurați că vom putea face nominalizări la o nouă categorie, acest lucru nu s-a întâmplat. Nu comentez rațiunile, temporizarea adaptării – orice decizie privind Premiile UNITER aparține Senatului Uniunii, singurul în măsură să hotărască asupra chestiunii. Se pare însă că insistența noastră – prea discretă acum, poate – va face ca de anul viitor sa existe niște premii pentru teatru-dans sau coregrafie. Deocamdată, eu unul rămân cu micul meu regret.

Mai există cel puțin două categorii care lipsesc din “grila” Premiilor UNITER. Precum coregraful, muzicianul de teatru este din ce în ce mai prezent în producțiile teatrale. Nu ilustratorul muzical, nu compilatorul de sunete și acorduri, ci compozitorul. Concerte întregi, muzică de un album sunt create pentru câte un spectacol. O să dau tot exemple din 2015, dar care marchează anvergura fenomenului: Yves Chambelain la Mult zgomot pentru nimic (r. Alexander Hausvater, Teatrul “Ioan Slavici” din Arad), Șerban Ursachi la evocatul Vertij, Adrian Enescu la Bach files, Mihai Dobre la Trei ore după miezul nopții (r. Mihai Măniuțiu, Teatrul “Tony Bulandra” Târgoviște), Tibor Cari la A XII-a noapte (direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis). Iar lista nu e exhaustivă. Mi s-ar părea firesc să apară și o categorie de muzică de scenă. Formula premiilor speciale, care s-au dat punctual de vreo trei-patru ori, e caducă în actualul context.

Aș propune mai degrabă instituirea de premii speciale pentru două categorii de producții onorabile în sine, dar care intră într-un oarecare conflict cu principiul premiilor: teatrul TV și teatrul radiofonic. Repet – o să-mi sară lumea-n cap: nu am nimic cu spectacolele de acest gen, care merită premiate. Însă nu e logic ca doi producători unici (Televiziunea Română, respectiv SRR) să-și adjudece anual câte un Premiu UNITER. Cum ar fi ca, într-un an, la toate categoriile să fie nominalizate doar spectacole sau interpreți dintr-un singur teatru?

Precizez încă o dată, acestea sunt doar niște observații și sugestii personale, eventuale subiecte de discuție.

În fine, o jumătate de lume teatrală e nedreptățită, an de an în ultima perioadă, ca și când nici n-ar exista. Nu avem între Premiile UNITER nici unul pentru teatrul de marionete! Mai mult, de-a lungul timpului, doar câțiva – pe degete numărați – artiști din această arie au fost recompensați cu vreun premiu. Mi se pare dureros de nedrept, deși vina le aparține și lor. Juriul nostru, de pildă, nu a fost chemat – rugat, somat, implorat, amenințat – la nici un spectacol de păpuși sau marionete. Un soi de păguboasă resemnare pare să domine breasla, pe care o îndemn colegial să iasă din amorțeală și să-și facă lobby. Iată, eu o spun public: e rușinos ca păpușarii să nu fie niciodată premiați!

O ajustare ar trebui făcută și la nivelul metodologic. Nu vreau să supăr sau să acuz pe nimeni, dar e străveziu, ca teatru, să propui juriului, spre vizionare, toate premierele anului. E o manieră de a te degreva de eventuale vaiete ale artiștilor nemulțumiți: să se plângă la/de juriu… Cred că normal ar fi ca fiecare teatru/companie să avanseze un număr fix de producții spre vizionare. Altfel, dacă prind toți gustul de a propune en gros, riscăm să devenim ca Academia Română: să dăm anul ăsta premiile de acum doi ani.

Revenind la statistica de mai sus, mai am o sugestie – concretă, dar cu reverberație și simbolică, și pragmatică: nu văd nici un motiv pentru care juriul de nominalizări să nu fie anunțat imediat după Gala Premiilor. Anul acesta la sfârșit de mai, de pildă.

De ce? Păi ca să evităm “performanțe turistice” de felul celor din statistica mea. Ca să avem putința de a vedea mai multe spectacole, mai așezat – au existat frustrări justificate și în această privință. Criticii de teatru participă de regulă la festivaluri, așadar își pot gestiona portofoliile de vizionări cu anume eficiență, câtă vreme sunt avertizați asupra “misiei” lor oficiale. Teatrele și-ar putea coordona regional oferta de spectacole. Iar ca aspect pragmatic, cred că s-ar economisi chiar niște bani.

Și dacă nu mă credeți, recitiți statistica și luați trenul până la Urziceni. De zece ori…

 

Lista de nominalizări și Premii Speciale poate fi consultată pe www.uniter.ro

 

 

 

 

 

One Response to Premiile UNITER – o perspectivă implicată

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg