Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Prezența Cărții

Prezența Cărții

Un personaj care merită atenția celui care citește/recitește Hanu Ancuței este moș Leonte zodierul, cel care poartă în permanență cu sine „cartea lui de zodii”, pentru a tălmăci „semnele lui Iraclie-împărat”. Cartea pe care bătrânul o ține într-o „tașcă de piele” este în realitate un gromovnic, după Dicționarul explicativ al limbii române o „carte populară cu caracter astrologic, care cuprinde preziceri privind soarta omului și starea vremii pe baza interpretării tunetelor și fulgerelor în raport cu zodia în care se petrec”. Gabriel Mihăilescu amintește într-un studiu dedicat Gromovnicului că în anul 1795 apare la București un „Gromovnic, atribuit, printr-o tradiție apocrifă, împăratului bizantin Heraclius”, acel Iraclie împărat, cum îl numește naratorul.
Ceea ce contează însă în mod deosebit în cunoscuta operă sadoveniană este faptul că gromovnicul lui Leonte zodierul este sinonim Cărții înseși, ca model după care decurg toate evenimentele lumii.La începutul operei, Leonte zodierul este surprins „cercetând” cartea lui de zodii și, mai ales, interpretând semnele acesteia, pentru cei inițiați, pentru ca să dovedească în ultimă instanță că toate ale lumii se află în Carte și sunt supuse autorității acesteia: „Și moş Leonte, cercetând in cartea lui de zodii şi tălmăcind semnele lui Iraclie-impărat, a dovedit cum că acele paseri cu penele ca bruma s-au ridicat rătăcite din ostroavele de la marginea lumii și arată veste de război intre impăraţi şi bielşug la viţa de vie” (s.n.). Așadar, realitatea se conformează autoritarului model al Cărții, neabătându-se de la litera ei: „Apoi, într-adevăr, Împăratul-Alb şi-a ridicat muscalii lui impotriva lumii păgâne, şi, ca să se împlinească zodiile, a dăruit Dumnezeu rod in podgoriile din Țara-de-Jos de nu mai aveau vierii unde să puie mustul”.
În felul său, moș Leonte este un hermeneut capabil să descifreze, să caute tâlcurile lumii care nu trădează cartea din tașca lui de piele: „Stătea stâlp acolo, în acele zile grase şi vesele, un răzăş străin, care mie îmi era drag foarte, închina oala cătră toate obrazele, asculta cu ochii duşi cântecele lăutarilor şi se lua la întrecere până şi cu moş Leonte la tâlcuirea tuturor lucrurilor de pe lumea asta…”. Pentru călugărul Gherman, Leonte nu este doar „un bătrân prea înțelept”, ci, mai ales, omul care „cunoaște semnele vremii și crugul lumii și al stelelor și poate ceti în zodii”(s.n.).
Nu trebuie omis de asemenea un detaliu, secvența în care zodierul laudă calul comisului Ioniță: „cal ca al dumitale nu se găsește să umbli nouă ani, la toți împărații pământului! Numai pielea lui câte parale face! Când mă gândesc, m-apucă groaza…”. Bătrânul zodier știe să mascheze cu abilitate sensurile de profunzime ale vorbelor sale, apreciind ostentativ pielea calului care „face” multe parale, dar nu trebuie uitat că prin cifra nouă la care apelează el trimite la cu totul alt orizont. De ce tocmai cifra nouă? Fiecare lume „este simbolizată de un triunghi, o cifră ternară: cerul, pământul, infernul. Nouă este totalitatea celor trei lumi”1. Pe de altă parte, nouă, fiind ultimul din seria de cifre, anunță deopotrivă un sfârșit și reîncepere, adică o mutare pe alt plan. Aici se regăsește ideea de naștere nouă și de germinare, precum și cea de moarte (…). Ultimul dintre numerele aparținând universului care s-a manifestat, nouă deschide faza transmutațiilor. El exprimă sfârșitul unui ciclu, finalul unei curse, închiderea unei verigi”2. Cum despre cifra nouă și despre calul comisului Ioniță îmi rezerv plăcerea de a mai scrie, să reținem deocamdată că în Iapa lui vodă un cal cu încărcătură simbolică este prezent, cu simbolistica lui, în timpul istoric.
Zodierul pare cel mai interesat de poveștile spuse la han, el fiind de acela care va insista asupra legăturii dintre poveste și spațiul în care aceasta este spusă, legătură asupra căreia atrage de altfel atenția:„Cum am spus, asemenea povești, numai la un asemenea han se pot auzi”(s.n.). Zodierul știe de asemenea că povestea își poate dezvălui adîncile sensuri gustând vinul care temperează acțiunea ralității imediate asupra individului, lăsându-i liberă calea spre imaginar: „Gustând băutură bună, ascultăm întâmplări care au fost”. Povestea nu se poate asculta oricum, o spune tot Leonte,; călătorii de la han trebuie să se asigure că au la dispoziție tot ce presupune ritualul ascultării :„Să vedem dacă avem pe lângă noi ce ne trebuie și s-ascultăm”. Mai mult, povestitorul trebuie să fie conștient de datoria sa și de forța cuvântului („Chiar voiam să te rog, comise Ioniță, să nu-ți uiți datoria și cuvântul. s.n.), cu atât mai mult cu cât povestea în sine conține o înțelepciune, un sfat ce se întemeiază prin logos: „Noi, aici, de când țin eu minte, încă de pe vremea Ancuței celei de demult, am luat obiceiul să întemeiem sfaturi.(s.n.).
Revenind, zodierul este cât se poate de nerăbdător să asculte povestea/poveștile și dorința sa este exprimată cât se poate de convingător: „— S-ascultăm povestirea comisului… a strigat cu vocea-i repezită moş Leonte zodierul. Să ascultăm povestirea cinstitului comis!”. El pare de altfel cel mai interesat de povești, mai mult chiar decât de propria-i istorisire: „-Mult n-am de spus, se apără zodierul, fărădecât numai ce-am văzut. Cu voia comisului Ioniță am să povestesc- și mare dorință am s-ascult pe urmă istorisirea dumnisale…” Cum se explică această curiozitate a zodierului, mai intensă decât a celorlalți? Răspunsul ni-l oferă narațiunea bătrânului Leonte, Balaurul, dar și Negustor lipscan.
Leonte este fiu de zodier, fiind inițiat în „meșteșug” de tatăl său(„Eram așa, flăcău trecut de douăzeci de ani, și părintele meu mă învăța meșteșugul lui, căci și el a fost zodier și vraci care nu se mai afla pe lume”.), un zodier la care vine boierul convins că de la el și de la cartea lui poate afla adevărul: „Acuma am hotărât eu în inima mea ce să fac, am venit însă și la tine, ca să nu greșesc cumva. Tu ești un om care poți cunoaște adevărul și vreau să mi-l cetești și mie”. Pentru căutarea adevărului scris în cartea din aceeași tașcă de piele, tatăl face gesturi apropate ritualice: „Iar tătuca, fără întârziere, a intrat în colibă și a ieșit în clipă cu tașca aceasta pe care o vedeți la șoldul meu. Și scoțând cartea, s-a așezat lânga foc-pe scaunel, a îmbăiat degetul și a început a întoarce foile”. El caută în ultimă instanță tiparul ordinea, „rânduiala” lumii, consemnată în carte: „-Atuncea, a cuvântat tătuca pe gânduri, se cuvine să deschidem la zodia Scorpiei, căutând și-n alte locuri, dupa rânduiala adevărată. Luminate stăpâne, aicea se spune adevărat, cum că măria ta ești om mânios: deci cunoscând această patimă, nu trebuie să te lași în voia ei”. Doar cele scrise în cartea din tașca de piele contează. Și de aceasta este conștient și boierul( – Spune-mi, Ifrime, ce scrie despre căsnicia mea.): „ „Tătuca s-a uitat cu luare-aminte în carte si i-a răspuns astfel:- Măria ta, casa nunții domniei tale este Taurul. Cununia cu cucoana Irinuța ai pus-o măria ta în luna lui april, în săptămâna luminată, după Sfintele Paști. Deci aceasta este însoțirea cea bună și adevărată, după zodie. Iar aicea, stăpâne, scrie astfel: casa împreunării nunții lui este Taurul, atuncea va avea mare noroc cu muierea lui… și mai spune aici mai departe, măria ta: casa norocului lui este Cumpăna; la acel ceas va avea tulburare mare a minciunoaselor mărturii… Așadar, slăvite stăpâne, dacă sunt scrise aici aceste cuvinte, apoi atuncea eu socot că vorbele auzite sunt netrebnice, și trebuie să departezi de la inima măriei tale gândurile cele rele”.
În Negustor lipsca se găsește un adevărat elogiu adus cărții și lui Dumnezeu: „- Cinstite comise, a zis el cu tărie; și dumneata, jupâne Damiene, dacă v-oi spune că numai Domnul Dumnezeu si cartea pe care o am în tașcă mă luminează întru toate câte le spun, atunci mirarea domniilor voastre față de mine trebuie să fie mai mică. Căci pentru Dumnezeu și pentru cartea aceasta înțeleaptă nimic nu poate fi ascuns… Eu, ca om, puteam greși. Cartea mea nu greșește. Și spunând cartea care-i înfățișarea omului născut sub cutare semn și cutare stăpânire, eu îl cunosc pe om după acea înfățișare în care zodie și sub care planetă l-a născut maică- sa. Mai pot spune și altele, deschizând cartea: despre căsnicie, despre avere și cinste, despre sănătate și anii vieții, dar știința mea nu poate pătrunde pretutindeni. Și dac-aș putea să-ți spun, cinstite jupâne Damian, că are să-ți placă vinul și tovărășia noastră, nu știu dacă, întrebându-mă dumneata, aș fi în stare a-ți răspunde că vii de la Liov ori de la Lipsca, cu marfă din țara nemțasca”.
Ultimele două fragmente cel puțin ne îndreptățesc să credem că zodierul este nerăbdător să asculte poveștile pentru a se convinge că aceste povești nu trădează și nu ascund adevărurile cărții din tașca lui de piele.

 

 

Note
1 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Volumul 2, București, Editura Artemis, 1995, p. 352.
2 Ibidem, p. 352.

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg