Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Prieten cu cititorul

Prieten cu cititorul

 

Andrei Gazsi
Cu alte cuvinte
Cluj-Napoca, Editura Limes, 2017

 

Cu alte cuvinte este al doilea volum de poezie al lui Andrei Gazsi. Girat, într-o precuvântare sui generis, de Ioan Milea, sub forma unei scrisori personale.
Primul capitol, intitulat De vorbă cu…, e o dovadă că poetul se ia în serios. Raportându-se, printr-o serie de dialoguri lipsite de inhibiție, cu poeți celebri: Baudelaire, Poe, Bacovia, Arghezi, Blaga (Lucian, nu vă gândiți la prostii), Esenin, Nichita, Sorescu. Pe care îi amestecă apoi cu poeți, oricum remarcabili în sine, dar mai apropiați universului nostru: Negoiță Irimine, Mirce Petean, Viorel Mureşan, Traian T. Coşovei, Radu Săplăcan, Sorin Grecu.
Să adăstăm un moment privind lista convorbitorilor. Procedeul literar are un precedent sui generis. Îndeajuns de îndepărtat în timp ca acum să-şi valorifice cota de originalitate. E vorba de volumul de debut al lui Sorescu: Singur printre poeți (1964). Tematizarea poetică a conştientizării – şi afirmării – propriei condiții e un act de curaj. De salutat ca atare. Că astfel poetul îşi plasează din capul locului o ştachetă înaltă în față, cu atât mai bine. Dar însăşi identitățile poeților cu care autorul conversează poetic îl caracterizează.
Fiecare din cele 14 poeme din acest insolit capitol începe cu câte un citat semnificativ, plasat ca moto, din fiecare interlocutor poetic. Versurile lui Baudelaire, primul interlocutor, sunt din sonetul Mortul vesel. Andrei Gazsi îi răspunde cu un poem meditativ, în care cuvintele erotice sunt materiale de construcție pentru un vis melancolic. În care sesizăm o trimitere discretă la Florile răului.
Primele două versuri din scurtul poem Pentru *** al lui Poe primesc ca răspuns o nouă meditație. Tema mamei rămâne prezentă, discreta trimitere la Prăbuşirea casei Usher idem.
Versul din Bacovia e, poate, cel mai cunoscut, să nu spunem popular. Dar discursul autorului pare un capitol dintr-un lung poem al morții. Arghezi e interpelat prin poezia sa Domnița. Cu o pezie ce poate fi citită şi ca o rafinată parodie a stilului arghezian. Versurilor lui Blaga, din poezia Primăvară, din ciclul Cântecul focului, autorul le replică cu o reflecție cu parfum de apoftegmă: „Vulnerabil în fața cunoaşterii / învăț a muri încă o dată”… Esenin e chemat la bară cu un diptic din poezia Focul vânăt. Replica autorului aduce ca martori iubita şi, ca de obicei, mama. Îndrăzneț e apelul la Nichita: un fragment din… Internaționala. Ce va răspude autorul? Şi mai îndrăzneț. Polemizând subtil cu poetul necuvintelor. Din Marin Sorescu, alege pemul Dacă nu cer prea mult, citând o întrebare existențială. Iar răspunsul autorului regăseşte, ca la Arghezi, aburul parodic.
Spre ruşinea mea, n-am găsit sursa versurilor lui Negoiță Irimie. Dar răspunsul, în vers clasic, e unul din cele mai rotunde din întreg volumul. În schimb, versurile lui Mircea Petean, culese din Poemele Anei (volumul sublim al poetului editor), declanşează o replică plină de înțelegere fraternă. De fapt din întreg capitolul, e mostra cea mai dialogală. Din poezia lui Viorel Mureşan, autorul alege o bujuterie. Cititorul sesizează structura de hai-ku a versurilor, înainte de a căuta. Desigur, amănuntul prosodic nu poate scăpa replicii autorului. Versurile lui Traian T. Coşovei, pe care personal îl apreciez în mod cu totul deosebit, sunt din poezia Omul care aşteaptă la ceas. Precizez că identificarea lor mi-a depăşit posibilitățile şi o datorez Ştefaniei Coşovei, căreia îi mulțumesc public pentru ajutor. Replica autorului e oarecum satirică. Acelaşi eşec al căurilor în ce-l priveşte pe Radu Săplăcan. Dar poezia cu care autorul dă răspunsul e de mare densitate. Dialogul cu ultimul interlocutor putea lipsi. Oricum capitolul e oarecum neomogen.
Capitolul următor, Câte o carte poştală pe lună, cuprinde nouă poeme, ca şi cum ar fi scrise din închisoare. Interesant e hibridul dintre fondul epic (o lume definită, personaje de gen, derulare narativă) şi limbajul poetic consistent. E momentul de lectură în care tu, cititorule, îți spui că, deşi e doar al doilea volum, Andrei Gazsi e un poet constituit, aflat în controlul mijloacelor genului. De remarcat şi aici prezența constantă a mamei. Cu valențele larg simbolice ale personajului generic.
Centrul de greutate al volumului e capitolul final, care poartă şi titlul de pe copertă. Cuprinde 31 de poezii, cu decelabilă diversitate. Cumva, totul până acum, deşi valoros în sine, pare mai degrabă un ambalaj, sau o lungă introducere la mesajul poetic de fond, sublimat de acest capitol. De remarcat poemul Ceasul cu pendulă, dedicat regretatului Mihai Dragolea, cu care autorul a fost prieten. Mai departe, el nu se sfieşte să inventeze cuvinte (înforjat, facetime, mândenie), cultivă alăturări insolite (geometria inimii, gând despletit), cu potențial radiativ. Nu se poate evita citarea a două versuri esențiale, din poezia Povestiri despre drumul mătăsii: „Ca metaforă însă, domnule profesor,/ drumul mătăsii e doar un exercițiu de iubire.” Nu e tocmai o profesiune de credință, dar e formula alchimică a identitătii sale poetice.
Mai apar dedicații confraterne (lui Aurel Pantea şi Ion Mureşan), apoi volumul se încheie cu un text mărturisitor, nici CV, nici autobiografie, în care inocența funciară a lui Andrei Gazsi se etalează molcom, sfătos şi blând. Sub titlul lipsit de emfază, Notă despre mine însumi. Chiar necitind-o, simpla lectură a delicatului volum spune limpede că autorul s-a apucat oarecum târziu de scris. Dar a făcut-o gata format. Într-un anume fel această ieşire târzie în public se înrudeşte vag cu Arghezi, dar şi cu Şcoala de la Târgovişte. Cu deosebirea că prozatorii din categoria numită au debutat după 40 de ani la modul programatic.
Ce fel de poet e Andrei Gazsi? Poet urban? Nu. Poet transilvan? Nu. Poet meditativ? Nu sută la sută. Poet confesiv? Nici atât. Dar are câte ceva din toate aceste categorii. Poziția sa față de cititor e prietenoasă, înțelegătoare, total neostentetivă. Poetul Mircea Petean a avut încă o dată fler şi mână bună. Spun asta numai deoarece n-am citit primul volum al lui Andrei Gazsi. Dar sper să-l citesc pe al treilea…

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg