Faptul că Speculațiunea se referă la totalități și procesualități infinite în spațiu și timp, cu depășiri ale limitelor oricărei experiențe posibile, determină procese psihice deosebite prin care se realizează și mental „depășiri” ale gândirii obișnuite. Este vorba despre ceea ce s-a numit „meditație”, proces psihic de bază al Speculațiunii, diferit și de percepția intelectivă și de contemplația rațională, având ca finalitate revelația speculativă, față de intuiția intelectivă și față de reflecția rațională.
Despre meditație s-a vorbit mai mult în legătură cu religiile, deci din perspectivă mistică. Termenul „mistic” provine din gr. myo care înseamnă a închide ochii, a-ți întoarce privirea respectiv gândirea spre interior (gnoti se auton). Închiderea ochilor a devenit simbol al meditației. Avea legătură cu misterele (mystes) de la Eleusis, cu ritualurile de inițiere, care erau secrete, misterioase (mystereon). Ele presupuneau purificarea (katharsis) și pregătirea pentru moartea (melete thanatou) și renașterea rituale ale inițiatului, melete însemnând și exercitarea acestor ritualuri într-o stare deosebită de conștiință (de concentrare și meditație). Melete are și semnificația generală de meditație, care originar de la gr. melo, înseamnă a se pregăti, a îngriji, a exersa un ceremonial, un ritual de inițiere, de divinație (la oracole), mai nou, a-și călăuzi gândirea spre ceva, a se concentra.
Termenul „meditație” (lat. meditatio) provine din rădăcina indo-europeană med-, care înseamnă „înapoi”. Ea presupune întoarcerea gândirii (germ. Nachdenken) spre sine. O gândire „îndărătnică” s-ar putea zice, cu semnificația speculativă de reproducere catoptronică.
Meditația speculativă, spre deosebire de percepția intelectivă și de contemplația rațională este o activitate psihică deosebit de complexă și nu se reduce la 1) meditația mistică, ci există și 2) meditație artistică; 3) meditație științifică; 4) meditație social-politică și 5) meditație filosofică. Și fiecare dintre acestea presupun tipuri de meditație subordonate.
Ce-i drept, au fost studiate ca atare mai mult meditațiile mistice, împărțite în două clase: transcendente și transcendentale. Cele transcendente occidentale sunt de tipul isihasmului, cu numeroase variante. Cele transcendentale orientale sunt în genere de tip ebraic, islamic, indian, budist, taoist, tibetan și zen.
Fiecare tip de meditație se bazează pe tehnici speciale de procedură (melete) și de exersare, dar au fost acceptate totuși câteva elemente caracteristice, în genere comune fiecărei meditații, „elemente” numite și „faze” sau „etape” ale meditației speculative, considerată ca un fel de „proces” al cărui obiectiv ar fi revelația. Fazele meditației pot fi reduse la următoarele cinci: 1) Pregătirea; 2) Claustrarea; 3) Relaxarea; 4) Extazul și 5) Revelația.
Contrar accepțiunilor New Age-ste, procesul meditațiilor speculative este de lungă durată, nu poate fi considerat un simplu „experiment”, care ar putea fi făcut de către oricine și oricând.
1) Pregătirea meditației speculative în orice accepție durează mai mulți ani; la anumite populații toată perioada copilăriei și adolescenței, căci membri unei comunități tradiționale își educă copiii în spiritul credințelor în divinități transcendente la occidentali sau transcendentale la orientali. Finalitatea acestora, în măsura în care sunt religii autentice și urmăresc legătura (religio, de la religo, religare=a lega) cu Divinitatea este realizarea unității mistice (unio mistica) a credinciosului cu Divinitatea. De fapt, reunirea cu aceasta (în urma unei despărțiri, păcat originar, alungare din Rai, viață iluzorie, blestemul existenței etc.,) sau, în terminologia noastră, reproducerea catoptronică a reunirii prin Revelația Speculativă.
O parte dintre adolescenții selectați și supuși unor probe, urmează calea inițierii în doctrina mistică. În acest timp sunt supuși la exerciții fizice și spirituale, corespunzătoare „tehnicii” (melete) de meditație tradițională. Au un regim special de alimentație, de igienă (corporală și spirituală), de comportament. Au, de regulă, câte un învățător, inițiator sau călăuzitor pe căile meditației spre desăvârșire sau perfecționare în vederea obiectivului meditației.
2) Claustrarea este retragerea, însingurarea, despărțirea de colectivitatea, în care și-a făcut pregătirea. Aceasta, cu îngăduința inițiatorului, care nu acceptă claustrarea decât în urma unor probe și ritualuri, numite, de regulă, „ritualuri de trecere”, ca cele de la adolescență la maturitate.
Claustrarea este extrem de complicată, datorită faptului că presupune organizarea traiului pe o perioadă îndelungată în singurătate. Presupune „apărarea” singurătății, posibilitatea procurării de hrană și de apă, asigurarea curățeniei locului și a igienei corporale, a rezistenței în fața intemperiilor etc. Sunt, firește, multe cazuri de abandon și renunțare până la obținerea calității de „sihastru”, cum se spune în limbaj popular, „locația” acestuia fiind numită „sihăstrie”. Sihăstriile autentice sunt rare.
3) Relaxarea este activitatea propriu-zisă de Meditație Speculativă, care nu se confundă cu tehnicile obișnuite de relaxare relativă prin: controlul respirației, prin concentrare vizuală (cu mandale) sau auditivă (cu mantre sau muzică), prin introspecții corporale, percepții la distanță, levitații etc.
Relaxarea autentică presupune automatizarea oricăror mișcări corporale care să nu mai presupună executarea lor conștientă (un fel de somnambulism) și controlul organelor de simț care, simultan sau succesiv, să transmită sau să nu mai transmită informații de la orice distanță sau din orice moment. Se obține astfel Relaxarea propriu-zisă, liniștirea totală (hesychia) a simțurilor și a facultăților gândirii referitoare la obiectele exterioare și la simțurile interne, fiind pregătită astfel posibilitatea Gândirii Speculative de a se reproduce catoptronic pe Sine însăși.
4) Extazul este un fel de raptus mentis, de ieșire din sine (proodon) a Gândirii și de reîntoarcere (epistophe) la sine în vederea „emanației” (aporroia) de Sine care ar trebui să fie reproducerea catoptronică finală a obiectivului pe care l-a urmărit meditația. Extazul este faza cea mai avansată a întregului proces la care ajung foarte puțini meditatori, chiar dacă obțin în faza Relaxării rezultate spectaculare (cazul fachirilor care ne uimesc prin forțele lor paranormale) și capacități terapeutice deosebite. Tocmai practicarea acestora dovedește că ei sunt „abandonați” sau „excluși” de pe traseul anevoios al desăvârșirii meditației. Ei n-au avut tăria de a se desprinde, de a se „rupe” de senzorialitate, ci, dimpotrivă, s-au adâncit în ea încercând s-o domine. „Răzbunarea” corporalității vine însă repede, iar puterea se transformă în slăbiciune, sănătatea în boală, suferință și moarte.
Realizarea Extazei este considerată ca un fel de „eliberare” a gândirii speculative, singura garanție a reproducerii catoptronice a Marelui Obiectiv al Meditației Speculative care, în cazul meditației mistice, este de natura Divinității. Dar nici prin această „eliberare” nu se obține încă rezultatul final, ci doar posibilitatea apariției acestuia, după care urmează așteptarea.
Datorită interpretărilor mistice creștine, terminologia, de la theoria și speculatio, are semnificații vizuale în meditația occidentală. Chiar și așteptarea (lat. ad spectare, de la specto=a privi) pare o pregătire (melete) vizuală pentru vederea unei imagini oglindite. Dar așteptarea poate fi auditivă când urmează Cuvântul lui Dumnezeu sau poate să reclame toate simțurile când este „chemată” Lumina Taborică a Duhului Sfânt. Dar toate acestea sunt simbolice, căci simțurile au fost separate prin extaz. Gândirea Speculativă fiind singura care se gândește pe Sine.
În cazul Isihasmului Ortodox, așteptarea este de cele mai multe ori zadarnică, „procesul” meditației nu poate fi desăvârșit decât prin Voința Domnului (Voluntas Domini).
5) Revelația (gr. apokalypsis, lat. revelatio) înseamnă „dezvăluirea” sau „descoperirea” reproducerii catoptronice a Gândirii Speculative.
Într-un anumit sens putem spune că reproducerea catoptronică a Gândirii Speculative poate să ia orice înfățișare, „să devină toate” (to panta ginestai, cum zicea Aristotel) în funcție de obiectivul pe care îl urmărește meditatorul, adică mistic, artistic, științific etc.
Originar, și în greacă și în latină, „descoperirea” înseamnă mai mult „dezvăluirea” a ceva care era asuns, dar poate să însemne și găsirea a ceva care nu exista în prealabil, și, mai important, reproducerea, în terminologia noastră, catoptronică, a ceva care nici n-ar putea să existe, căci este transcendent sau transcendental, adică este dincolo sau dincoace de tot ceea ce există.