Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Prozopoeme

 

 

1
Sunt zile când sunt tânăr și zile când sunt bătrân
Zile în care-mi place să respect ortografia
Zile în care mi se pare că mă pot încinge cu circumferința pământului
Ori cu brâul umilinței
În care țin pasul și cadranul sufletului
Mai mult îndreptate spre istorie
Întotdeauna istoria zvâcnește în pasul meu
Apasă pe inima mea
Mormântul Pelaghiei Roșu de la Mărișelu
Mausoleul ostașilor români de la Mărășești
Monumentul de la Fântâna Albă
Și locurile unde-au comis crime odioase horthyștii
Fasciștii și comuniștii de orice neam ar fi
Bată-i Dumnezeu să-i bată!
Îmi place că acum în democrație
Măcar poți pentru ca să spui despre toate acestea câte ceva, cât de cât
În schimb geometria euclidiană nu-mi place deloc
Nici geometria în spațiu
Cum să stai cocoțat în spațiu să trasezi o linie dreaptă sau curbă
Să trasezi o tangentă unui cerc, unui copac
Un pas poate fi un mic arc de cerc, o mică coardă sau șoaptă
Depinde de proprietarul pașilor care le imprimă înzestrarea
Încercuirea, tangența, elocința ori agoniseala lui sufletească.

2

Bocșar ce arde lemne pentru a obține cărbune
Am adunat într-o moviliță toate cărțile și manuscrisele mele și le-am dat foc
Am dat foc atâtor plăceri ale mele, atâtor lucruri ce mă făceau fericit.
Am dat foc singurătății mele, tristeții ce a apucat-o pe drumuri greșite
Circula prin instalațiile, prin conductele, prin stativele neșterse ale uzinei visărilor mele
Abur cald de caiete și cărți, rugina arzândă a filelor arse de vii.
M-am despărțit de trecut.
i-am spus adio.
mi-am ars pe rug o parte a vieții ca să încep alta.
Sunt pierdut în lumea textualistă
Textele îmi dau foc și mie în cele din urmă și ard de viu ca Nessus.
Să încerc să scriu altceva, mai bine
Să scrii mai bine, iată principiul suprem al unui om superficial.
Agregatele nefericirii sunt în plină funcționare
Să le transformi dintr-odată într-un om riguros
Tot timpul m-a ros această opțiune.
Sunt leneș, nu știu să iau cuvintelor decât praful los suspendat în atmosferă
Scriu alandala
Beție de cuvinte.

3

Am scris de toate cum spuneam mai sus
Am scris reportaje socialiste
Am fost un gazetar certat cu textul, cu reflexul, cu textura
Și intertextualitatea
Cu cenzura și centrul galaxiei
Am scris despre Programul partidului eșuat
Despre partidul unic
Am scris cum merge melcul în cruciș
Cum scânteie de la distanță supremația sufletului
Cum poți vedea în răcoare liniștea poienii
Brațul crengii deținătoare a păsărilor
Așezate pe umerii ei
Copilașii ancestrali ai vocii tale
Vocile pot vorbi ca un copil
Azi nimeni nu crede că sunt un copil
Unul din acei ce sug lapte din Calea Lactee
Care nu-și potrivește pașii conform pendulului lui Foucault
Sau sferelor din Magdeburg
Care nu mai crede în mișcarea browniană
Nici în teoria relativității
Care nu alăptează nimic, măcar un pui de somn
Azi sunt prin pădure rătăcitor și nu cunosc marginile reliefului
Ele mă pot duce aiurea
Prin buzunarele reliefului se face toamnă în plin ianuarie
Când cobor de la șes și mă cațăr pe poruncile Domnului
Sunt pe undeva între cer și pământ
Tristețe funciară, sintagmele nefericirii
De când eram mic îmi plăcea cuvântul ,,trist’’ ce semăna cu ,,exist’’
Încă din copilărie cunoșteam cuvintele
Ele sunt nefericirea mea și a prietenului Maldoror.

4

Poetesa îmi povestește despre fiica ei din Spania
Vântul șuieră, vorba dospește, persistă
Noi îmbătrânim din mers
Mi se vede falca delăsată, pasul policrom, mersul handicapat
Cine lustruiește în așa hal realitatea ca noi
Să alunecăm prea repede pe suprafața ei?
După ce m-m despărțit de poetesă am vrut să mă duc Dracului
Mai precis la Mama Dracului
Dar am ajuns în pădure
Eu niciodată nu pot ajunge altundeva
Eu niciodată nu pot merge până la capăt
Întotdeauna între mine și gândirea mea se interpune ceva
Claritatea, ingeniozitatea, protuberanța, distincția, sobrietatea termenilor
Nu-s de mine, de gândirea mea anacronică, anastazică, anahoretă
Eu nu pot gândi niciodată până la capăt
Mie-mi place obscuritatea, întunericul, amurgul, ceața, semiluna, semipăcatul și pacostea
Sunt o pacoste urcând dealul sau coborându-l cu sacii în spate
Pitit la masa de scris în așteptarea progresului
A regresului, a întunericului care scaldă inima mea
Sunt ultimele insulte ce le proliferez
Cu țintă la propria-mi deznădeje
Nu poți scoate din mine pădurea care e înfiptă adânc
Sub coaja mea
Cuie să-mi bați în palme ca lui Iisus Cristos și tot n-ai putea
Scoate din mine pădurea
Cu ramuri cu tot
Din codul meu genetic
Arde-nflăcărarea mea, spiritul meu anacronic și blând
Descrește faima mea peste hotare și-n țară
Faima unui faun dezghețat.

………………………………………………………………………..

11

Confuzia valorilor din urbe te poate trimite
în văi
Unde materia nu-i lipsită de progres
Unde deşertăciunea deşertăciunilor nu sforăie noaptea
Aici îmi instalez cortul şi sărăcia verbală
Aici culeg cele mai frunze amare
Pe care să le pun la diferite pagini
Ale cărţilor mele de memorii încă nescrise
Tai crenguţe pentru a le aşeza în păhăruţul de pe birou
Şi stau de veghe până înmuguresc
Ca o fantomă veghez apropierea nopţii
Ca o fantomă veghez înmugurirea
Apoi plec la incendiat păduri
Sunt un incendiator de păduri
Aprind totul în calea mea
Pârjolesc moartea ce-mi iese-n cale cu arginţi legaţi la gât
Eu cu prietenul meu Vereştay Atilla.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg