Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Puțin sub linie, mult peste

Puțin sub linie, mult peste

 

Robert Şerban
Puțin sub linie
București, Editura Cartea Românească, 2015

 

Despre poezia contemporană scriu tinerii critici că se poate sabota din interior prin menținerea mitului la azimut. Biografismul, sugerează douămiiștii sub influența altor repere generaționiste, poate salva opera, dar această cerință, a valului actual de receptare, trebuie înțeleasă în limitele trendului perceptiv, al celor 15 minute de celebritate biografistă (în termenii lui Warhol menținându-ne, bineînțeles). Atipic e ceea ce se întâmplă în cazul încă tânărului poet Robert Șerban, cu un debut în forță în 1994 (Firește că exagerez – Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România) și cu o menținere în prim-planul literaturii române contemporane, care reușește să se reinventeze la mai toate nivelurile textului poetic, în special la nivel stilistic și al imaginilor artistice, propunând prin Puțin sub linie (Cartea Românească, 2015) o schimbare majoră de registru, o trecere de la poetica suprafeței la cea a stării lucrurilor, cum semnalează Simona Sora pe coperta 4 a cărții:

În urmă cu câtva timp, Robert Șerban ducea până în pânzele albe poetica suprafeței: o suprafață îndelung șlefuită, a ultimelor gesturi și, într-un sens, a ultimelor cuvinte. Acum, în acest nou și neașteptat Puțin sub linie, reinventează o poetică a stării lucrurilor, a singurei-frici-care-contează, a texturilor realității care se află imediat sub suprafață, a cuvintelor mici care trec podul.

Poezia sa rămâne factuală, sentențială, apoftegmatică chiar: „cerul e întotdeauna frumos/ fiindcă-i oglinda în care/ oricât am privi/ nu ne vedem niciodată” (Oglinda, p.40); „se face tot mai frig/ iar deodată auzi pași/ ce se apropie prin omăt// e adevărat:/ moartea te găsește mult mai ușor pe întuneric” (Corn de melc în melc, p.46), dar proiectează învățăturile pildelor cu o ușurătate a expresiei care subminează, în acest fel gravitatea sentenței. Or, subminarea aceasta a grandilocvenței, a expresiei mari, a perenului care riscă să intre sub lupa ridicolului (șlefuită de douămiiști), dă aripi unei poezii aparent îndesate sub linie. Autorul se distanțează (autoironic) de propriile sentențe, rezumă factualul la o realitate de împrumut, la o realitate a livrescului chiar: „ce te mai pricepi la moarte/ ai șoptit/ după ce mi-ai citit câteva poezii// deloc/ deloc/ sunt doar un impostor/ tot ce am scris acolo/ e văzut și auzit de la alții.” (Priceput la moarte, p.30).
Poezia lui Robert Șerban se produce în proximitatea acestei realități, dar perspectiva factualului și biografismului generaționist este de mult depășită. Realitatea e reprodusă în pagini cu adâncime; în subteranele textului său se ascund înțelesuri care exced biografismul căutat, superficia. Puțin sub linie e, mai întâi, o situare voită, o aduce a lectorului sub linia textului, fie „printre rânduri”, în pagina verticală, fie în adâncimea textului, în palimpsestul sugerat de Bogdan-Alexandru Stănescu, în care foițele diferite ale aceleiași membrane a realității redate poartă adevăruri de substrat, din ce în ce mai adânci și mai depersonalizate. Biografismul lui Robert Șerban e punctul de plecare. Crina și Tudor, copiii, sunt simple călăuze într-un univers în care o hermeneutică de-a-ndoaselea, în orice caz sucită, dau sens pildelor, ex. „câinele ei a mușcat-o de inimă/ într-o zi:/ a ieșit pe poartă/ și nu s-a mai întors” (Înfometați, precauți, p.26). De altfel, Robert Șerban este cunoscut pentru Jurnalul unei copilării văzute prin ochii părintelui, ținut în paginile revistei Orizont, un jurnal al bucuriei prin toți porii, al extazului pe care mostrele de înțelepciune numite generic tudorisme călăuzesc cunoașterea, palparea poetică a unei naturi de care l-a îndepărtat vârsta. Așadar, biografismul e
aparent inserat „sub linie”; mai degrabă autorul se inserează sub coaja biografismului pentru a identifica forme de supurație, de eliminare a infectării cu supra-realitate. În această incizie prin pielea realului, țesuturile acestuia sunt interogate despre funcționalitatea lor. Doar că, prin poezia sa, Robert Șerban nu pătrunde laparoscopic sub coaja acestor țesuturi, sub epiderma realului, ci cu acel cuțit fără vârf cu care întinde dragostea ca pâine: „dragostea e un pachet de unt/ din care ca să iei/ și să întinzi pe unii și pe alții/ ca pe niște pâini/ moi albe pufoase proaspete/ îți trebuie un cuțit/ fără vârf” (Dragostea, cuțitul și pâinea, p.37), sau cu cioburile prietenei, de asemenea invocate: „ai spart vreodată o sticlă?/ ai adunat cioburile?/ te-ai tăiat la degete?// vezi/ prietenii sunt precum cioburile:// deși curge sânge/ continui să le strângi” (Cioburi, p.36). Carnea poemului suferă, palpită, se zbate. Poemul trăiește, astfel, drenează surplusul de realitate și biografism, se prezintă autentic și viu sub privirile lectorilor.
Și aici se petrece miracolul receptării. Ultimii ani au corespuns unui ritm mai alert de subducție a crustei culturale și a sistemelor de valori sub o aparentă democrație a gustului, înțeleasă de mulți critici drept democratizare a lecturii (lipsa reperelor culturale nu justifică apelul la această democrație, totuși!). În acest peisaj, poemele lui Robert Șerban răspund deopotrivă și exigențelor cititorului care apelează la instrumentarul științific al unui câmp epistemic numit „critica literară”, și nevoilor cititorului hedonist și grăbit. Apropierea textelor semnate Robert Șerban de lectura de masă – autorul este el însuși un om care nu se ferește de invazia audiovizualului, noilor media: „mă uit la ecranul mic și luminos al laptopului/ ca la o minune/ mulțumesc Doamne că mi l-ai dat/ căci de la Tine vin toate/ singurătatea asta grotescă/ plină de spaime/ dar și ușița asta de ieșire” (Mic și luminos, p.56), care călărește, în surfing, valuri de rating ale unei emisiuni narrowcast cu acoperire națională – nu le îndepărtează de profunzimea lecturii aplicate. Textul place și la suprafața lui, la lectura în raport cu valurile imediatului și ale culturii media, dar și în profunzime, „sub linie”.
Dacă mai luăm în discuție două posibile grile de lectură – „puțin sub linie” în înțelesul de insinuare sub pielea prezentului, sub linia lui, a suspendării sale (pe care o invocă, de altfel, unii comentatori ai cărții), respectiv „puțin sub linia”, manierist trasată, în prelungirea poemelor sale din anterioarele volume, nu din perspectivă valorică privind, ci din perspectiva căutării, prospectării, explorării filonului vitalist – vom putea înțelege nu doar complexitatea, ci și adecvarea acestor poeme la valurile unei culturi în dinamica sa. Și, mai ales, capacitatea de reinventare de sine a lui Robert Șerban.

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg