Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Radiografia unei invazii ‒ evenimente, fapte, constatări

 

Incontestabila elevațiune a unei excelențe artistice

Numele ilustrului compozitor clujean îl poartă doar două instituții ale urbei: Colegiul de Muzică (Vasile Sandean Ovadiuc ‒ director), o fundație (conf. univ. dr. Ecaterina Banciu ‒ preşedinte), dar şi şcoala doctorală de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. O a patra entitate cu numele compozitorului este un Festivalul internațional de la Cluj, cu un început în 2013 şi deja la a treia ediție în 2016. Ca informare, merită pomenit Festivalul, internațional şi el, „Sigismund Toduță” de la Deva, ajuns în 2016 deja la a XVIII-a ediție (5-7 mai 2016).
Numele instituției-gazdă a festivalului aparține altui ilustru reprezentant al culturii române ‒ Gheorghe Dima ‒ şi este vorba despre Academia de Muzică ce-i poartă numele. Devine vizibilă astfel continuitatea genealogică Dima-Toduță ‒ un puternic filon al culturii muzicale din Transilvania şi în acelaşi timp este evitată tripla redundanță Toduță-Toduță-Toduță în cazul în care Fundația şi-ar ține Festivalul la Colegiu. Acest Festival (cu ale lui trei ediții) ar putea fi încadrat în tradiția marilor evenimente muzicale clujene precum Festivalul „Toamna Muzicală Clujeană” (49 ediții), Festivalul „Cluj-Modern” (11 ediții), Festivalul Mozart (25 ediții) sau Concursul Internațional „Gheorghe Dima” (15 ediții). Cu alte cuvinte, desfăşurarea Festivalului „Sigismund Toduță” la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” nu ar putea fi receptată altfel decât o sărbătoare a muzicii într-un templu al culturii şi artei, evenimentele desfăşurându-se timp de o săptămână. Altfel spus, este vorba despre o incontestabilă elevațiune a unei execelențe artistice pe care unul sau mai multe nume ilustre de pe frontispiciul evenimentului le promit şi le garantează cu deplină măsură.

De la imaginar la realitate: cronica unei mobilizări totale

Săptămâna unei sărbătoriri atât entuziaste a artei, muzicii şi culturii a însemnat, în fapt, paralizarea aproape a tuturor activităților didactice de la instituția-gazdă. Mai mult, în lipsa oricărui act normativ şi evident în afara oricăror vacanțe (sărbătorile de Paşti cu vacanța implicită deja trecuseră), studenții şi personalul didactic (în calitate de participanți-interpreți, voluntari sau public) au fost implicați în acțiunile Festivalului în ideea atât de „filantropică” sau „altruistă” că un simpiozion, mai multe concerte şi master-class-uri ar ține locul cursurilor de altfel obligatorii. În fond, ce înseamnă o săptămână de cursuri în comparație cu „mareea” de evenimente muzicale revărsate asupra Academiei ca o furtună de vară? Nu au lipsit circularele adresate corpului didactic, lansate prin poşta electronică: „Mare parte dintre studentii de la C(ompoziție)M(uzicologie)D(irijat) vor fi implicati in manifestarile prilejuite de Festivalul S.Toduta. Va rog sa verificati programul Festivalului. Studentii dirijori participa zilnic, de luni pana joi, la cursuri de maiestrie. Studentii muzicologi participa la cursuri, conferinte dar au si activitati organizatorice. Studenții compozitori participa la doua cursuri de maiestrie. De asemenea studentii de la pedagogie participa la repetitie luni de la ora 10, la ceremonia de acordare a titlului de DHC la ora 12 iar seara la concert. Studentii membri ai formatiei Icoane (anii 1, 2, 3 ped) vor sustine un concert miercuri.» Şi de parcă nu ar fi fost suficient, după primul «obuz» vine al doilea: Stimati colegi! In perioada 15-21 mai 2016 se va desfasura Festivalul Toduta. Sunteti invitati sa participati la toate evenimentele din cadrul acestuia (atasez caietul program al intregului festival). Semnalez o serie de evenimente la care prezenta dumneavoastra este OBLIGATORIE! (anume aşa, cu bold şi cu MAJUSCULE ‒ n.a.) – Festivitatile de deschidere si de inchidere a Festivalului; –  Luni, 16.05.2016, ora 12.00, sala Studio, conferirea titlului de DHC muzicologului Eero Tarasti; – Marti, 17.05.2016, orele 10.00-18.00, sala 11, Conferinta The Political and The Social in the XXth-XXIth Centuries Music; – Toate concertele in care sunt implicate cadrele didactice si studentii AMGD.» Cu alte cuvinte, a fost vorba despre o mobilizare totală a „trupelor” din dotarea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. După cum reieşea din programul Festivalului, secretariatele şi personalul auxiliar au fost mobilizați cu toții, excepție făcând doar contabilitatea, ocupată cu calculul salariilor, chiar şi pentru săptămâna cursurilor suspendate pe perioada Festivalului. Chiar dacă şi fără sârmă ghimpată, turnuri de pază, proiectoare, gardieni înarmați şi ciobăneşti germani, invitația era formulată în termenii unei mobilizări urgente. Sau, mai simplu, tonul atât de categoric (bold, majuscule şi semnul exclamației) ascundea temerea organizatorilor că nu vor avea public, fapt care ar fi putut compromite internaționalitatea atât de proeminentă a întregului festival. Până la urmă, însă, temerile s-au adeverit a fi nefondate. Chiar dacă evenimentul se desfăşura în 2016 şi în „1984”, un puternic iz orwellian a persistat la Academia de Muzică pe durata întregii săptămâni a Festivalului «Sigismund Toduță».

Un festival în familie

Mult mai palpitante sunt detaliile. Cele invizibile şi nu neapărat menționabile într-o cronică de eveniment în egală măsură elogioasă şi, evident, superficială. O legitimă nedumerire a trezit includerea în comitetul ştiințific al Festivalului a tuturor celor peste treizeci de participanți (pentru o imagine mai solidă?), un parteneriat cu Opera Maghiară (?) şi Universitatea „Babeş-Bolyai”, ataşând la cuplul Dima-Toduță şi pe Babeş, şi pe Bolyai. Interesant este însuşi faptul că desfăşurarea Festivalului „Sigismund Toduță” la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” se datorează unui alt cuplu ‒ al soților Banciu ‒ conf. univ. dr. Ecaterina Banciu fiind preşedinta Fundației „Toduță” şi preşedinta Festivalului „Toduță”, iar prof. univ. dr. Gabriel Banciu fiind preşedintele Senatului Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” şi director ştiințific al aceluiaşi festival. Uniți întru slujirea unei cauze nobile şi printr-un considerabil efort organizatoric, soții Banciu au făcut posibilă această substituire a unei săptămâni de cursuri cu un festival, reformulând şi amplificând retorica şi estetica rutinată a existenței scolastice în exclusivitatea şi excelența valorică a unui autentic „festin” cultural: şcoala ca o sărbătoare, concertul ca un curs, simpozionul ca un seminar şi master-class-ul ca practică artistică. Iar familia Banciu s-a contopit armonios cu întreaga meta-familie a participanților la Festival, dar şi cu întreg corpul didactic al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” angajat în desfăşurarea evenimentelor estivaliere. Întrebarea însă rămâne aceeaşi: cât de oportună a fost această substituire atâta timp cât un Festival este, totuşi, o activitate independentă de activitățile remunerate ale unei instituții de învățământ superior? Altfel spus, până unde poate fi împinsă uniunea (ministerului) Culturii şi (ministerului de) Învățământ fără a trece peste aproape insesizabilă limită a legalității luând în considerare faptul că după cum pretind organizatorii Festivalul a fost finanțat de către Consiliul Local şi nu din fondurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”?

Cronica întâmplărilor „neprevăzute”… Începutul

Începutul Festivalului a putut fi anticipat prin apariția covoarelor roşii, roşii fiind şi draperiile din holul Sălii Studio, dar şi mai multe ghivece suspendate cu flori care într-un mod vizibil au înviorat, în săptămâna 15-21 mai, betoanele triste ale pereților din curtea interioară a Academiei de Muzică. Deschiderea Festivalului „Sigismund Toduță” a urmat de abia în seara zilei de 16 mai, după două master class-uri (susținute de Pablo Valarezo şi Ioan Minda) şi concertul clasei de percuție sub conducerea prof. univ. dr. Mircea Ardeleanu în 15 mai şi alte două master class-uri (Gabriel Banciu şi Dino Verga), conferirea titlului Doctor Honoris Causa muzicologului finlandez Eeero Tarasti şi alte două master class-uri (Eero Tarasti şi Roland Börger) în 16 mai.
Neprevăzută a fost reacția a însuşi profesorului Eero Tarasti care la începutul propriei conferințe a înțeles că de fapt va susține un master-class de muzicologie cu aplicații în semiotica muzicală, cu atât mai mult că diplomele pentru participanți erau deja semnate şi pregătite pentru a fi înmânate fiecăruia din cei prezenți în sală. Necătând însă la nedumerirea celebrului muzicolog, conferința oricum a fost bifată ca master-class întru bucuria tuturor celor care şi-au adăugat un eveniment (şi o diplomă) la lista de realizări. Eu însumi dețin o asemenea diplomăde (fără a o adăuga însă la listă) la conferința muzicoloagei bucureştene prof. univ. dr. Valentina Sandu-Dediu, susținută la Academia de Muzică din Cluj. Această confuzie cu genurile activităților ştiințifice-didactice poate fi cu toată încrederea pusă în seama mentalității postmoderne care le amestecă mai ales genurile diverselor activități într-o devălmăşie pură.

… Continuarea. În căutarea lui Toduță

Concertele, conferințele şi master-class-urile îşi urmau derularea într-o înaintare neabătută, în egală măsură entuziastă şi înghesuită, pe când o întrebare deloc plăcută se prolifera tot mai insistent: unde este Toduță? Din program reieşea cu claritate că lista cu lucrările Maestrului nu este una chiar scurtă: liedul ‒ Septemvrie (interpretat de conf. univ. dr. Marius Vlad Budoiu, la pian Cadmiel Boțac), Fantezia din simfonia BACH (prof. univ. dr. Ursula Philippi), piesa corală Arhaisme (corul Ave Musica, dirijor conf. univ. dr. Ciprian Para, concertul din 16 mai), Sonata pentru violoncel şi pian (Daniel Damian şi Oana Csiky, concertul din 17 mai), Sonata nr. 1 pentru vioară şi pian (conf. univ. dr. Béres Melinda şi Zoltán Horváth) şi Suita de cântece şi dansuri pentru pian (la pian asist. univ. dr. Diana Dava Barb, concertul din 20 mai), sau liedul La obârşie, la izvor şi Sonata pentru oboi şi pian (Adrian Cioban şi Cristina Mureşan, în concertul de închidere, 21 mai), poate impresiona prin „sclipirea” caleidoscopică a genurilor, însă toate camerale şi aproape toate interpretate de cadrele didactice ale Academiei de Muzică „Gh. Dima”. Nu poate fi negată inserția inteligentă a lucrărilor lui Toduță în programul concertelor, una care ar trebui să-i mulțumească pe toți. Iar printre vizitele la Salina din Turda, Concertul ansamblului „Icoane” (coordonatori prof. univ. dr. Ioan Bocşa şi lect. univ. dr. Alina Stan), o lansare de carte (nu despre Toduță, ci despre Critica muzicală: periegeză, exegeză şi hermeneutică de asist. univ. dr. Cristina Şuteu), un concert de muzică bizantină greco-română, lucrările lui Sigismund Toduță ‒ efigia spirituală a întregului Festival ‒ au apărut destul de însingurate, dacă nu şi rătăcite, pierdute printre alte titluri (multe contemporane), iar şuvoiul general al evenimentelor a curs parcă pe lângă „insulița” câte unei lucrări toduțiene.
Cel mai probabil, întâlnirea cu Toduță trebuia să se producă la Conferința muzicologică internațională (de fapt, un simpozion) inclusă în cadrul Festivalului (17 mai), care s-a desfăşurat în două „rafale” consistente de lucrări prezentate de douăzeci şi doi de participanți din întreaga lume (Cluj, Bucureşti, Helsinki, Maastricht, Perugia, Roma, Newcastle, Montpellier, Atena şi Viena). Nimic de zis. Impresionant. În realitate, însă, despre creația lui Sigismund Toduță au fost prezentate doar trei (!) lucrări ‒ una aparținând lui Jan Ezendam (Maastricht), alta lect. univ. dr. Tatiana Oltean (Cluj-Napoca) şi o a treia asist. univ. dr. Cristina Pascu. Presupunând că Fundația „Sigismund Toduță” lucrează de ani de zile la o ediție Opera omnia în mai multe volume a Maestrului ‒ izvor nesecat de idei, concepții şi, mai ales, partituri ‒, această puținătate a derutat, precum a surprins şi titulatura Conferinței, una în stilul studiilor culturale şi a recuperilor postmoderne la modă ‒ The Political and The Social in the XXth-XXIst Centuries Music. Nici mai mult, nici mai puțin. Ori, cu greu ar fi de acceptat ideea că nu ar mai fi nimic de rostit-descoperit-afirmat-studiat-analizat (dincolo de aspectele politice-sociale ale totalitarismului românesc şi nu doar) din Marea Operă, care în fapt ar putea fi înțeleasă şi ca un „Catehism” al şcolii clujene în ambele lui aspecte ‒ pur componistic şi muzicologic. De remarcat a fost şi absența muzicoloagei clujene Hilda Şerdean, specializată în creația lui Toduță şi angajată la Colegiul de muzică „Sigismund Toduță” din localitate. De aici şi un semn de întrebare privind colaborarea între Fundața „Toduță” şi Colegiul de muzică „Toduță”, o adevărată pepinieră de potențial atât pentru Academia de Muzică „Gh. Dima”, cât şi pentru cultura românească în general. Ori, la Conferință s-a dezbătut un „melting pot” sau, mai pe înțeles local, un „gulyás” de teme şi abordări: lumea postcolonială (Eero Tarasti), opera română din anii ‘70-‘80 (Valentina Sandu-Dediu), etape ale receptării creației lui Alexander Skriabin (Laura Vasiliu), compozitori-dirijori vs. dirijori-compozitori (Ecaterina Banciu), o perspectivă psihanalitică asupra dinamicii stilistice (Pavel Puşcaş), „Alexander Nevsky” al lui Eisenstein (filmul) şi Prokofiev (cantata) (Oana Andreica), lirismul liu Arthur Lourie (Claire Bressolette), muzică şi politică: Cazul Operei din Viena (1869-1955) (Fritz Trümpl) ş.a. No comment.

… Climax şi apoteoză. Toduță regăsit şi abandonat

Ziua de 19 mai a început ca un autentic asalt sau mai degrabă cursă cognitiv-euristice printr-o serie de master-class-uri concatenate în valuri amestecate sincron-succesive cu un start de la ora 10.00: compoziție (Agustín Fernández, 10.00-12.00), dirijat (Roland Börger, 10.00-13.00), dans contemporan (?) (Dino Verga, 10.00-14.00), muzică bizantină (Achilleas Chaldaeakes, 18.00-20.00), totul orientat înspre o culminație provizorie care a fost concertul coral susținut de corul „Ave Musica” a Academiei de Muzică „Gh. Dima”, care sub bagheta lui Roland Börger au interpretat lucrări vocale de Johannes Brahms (17.00-18.00). Până aici toate au decurs fără Toduță, decât, poate, o activitate susținută de Silvano Presciuttini intitulată „Toduță Students at the PhD Course. Documents in our Archive” (15.00-17.00).
Cel mai aşteptat eveniment, însă, a fost concertul vocal-simfonic, cu început de la ora 19.00, în care urma să fie interpretat Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră, prima şi sungura lucrare monumentală a lui Toduță interpretată în Festival, care a fost flancată de două lucrări vocal-instrumentale: La cules de îngeri de Valentin Timaru şi Notes from Underground pentru cor şi orchestră pe versuri de Sean O’Brien, de Agustín Fernández. După interpretarea impresionantă a primei lucrări (de V. Timaru) de către membrii corului Cappella Transylvanica (dirijor Cornel Groza) s-a ajuns la mult aşteptatul „tour de force” a lui Toduță care în realitate s-a dovedit a fi un dezastru interpretativ pe întreaga lui desfăşurare. Sub bagheta dirijorului Vlad Agachi, orchestra „Antonin Ciolan” a Academiei de Muzică „Gh. Dima” a „masacrat” partitura toduțiană cu un stupefiant diletantism şi stângăcie grosolană, brutal de antimuzical, aşa-zisa „interpretare” lăsând impresia neputinței, dar şi a totalei indiferențe a orchestranților față de muzica interpretată. Şi nu este vorba doar de multiple întârzieri cu intrările partidelor, spre disperarea totală şi rece a pianistei soliste care a fost Silvia Sbârciu, ci şi despre lipsa celui mai elementar acordaj a orchestrei. Drept exemplu al ignoranței sau nepăsării poate servi şi simplul fapt că având de interpretat un concert pentru PIAN şi orchestră, prim-violonistul nu a dat tonul de acordaj de pe pian, ci în mod uzual a lăsat oboiul să emită la-ul necesar după care orchestranții şi-au „ajustat” instrumentele. Ar fi posibil ca în realitate studenții pur şi simplu să nu-şi fi însuşit textul muzical al acestui Concert. Alarmată de calitatea execrabilă a interpretării în repetiții, pianista a încercat să alerteze ambele conduceri ‒ a Academiei de Muzică, dar şi a Festivalului ‒ însă fără nici un succes, astfel încât s-a ajuns la situația în care în cadrul concertului din 19 mai, în sala Filarmonicii „Transilvania” a fost audiată prima şi singura formă integrală a Concertului nr. 2 pentru pian şi orchestră a lui Sigismund Toduță. Altfel spus, în forma lui INTEGRALĂ, această lucrare nu a fost parcursă nici măcar o singură dată, nici măcar în cadrul repetiției generale, care, în fapt, s-a desfăşurat direct pe scenă în concert. Necătând la neprofesionalismul flagrant al prestației orchestranților, publicul a oferit aplauzele de bun simț, deşi orchestra în mod evident i-a irosit în van timpul şi încrederea.
De la repetițiile propriei lui lucrări, compozitorul Agustín Fernández a ieşit spunând că el nu a scris aşa ceva şi că pur şi simplu nu-şi recunoaşte lucrarea. În concert însă, a fost de remarcat prestația vocală a binecunoscutului bariton Cristian Hodrea, dar şi a ansamblurilor de suport (cor şi orchestră), întreaga lucrare păstrându-şi articulate concepția compozițională şi expresivă.

… constatări

O primă concluzie este de fapt interogativă şi cu aspect retoric: cât de mare este aportul de informații al unui festival încât să se decidă şi să se recurgă la o substituire invazivă a cursurilor prin concerte (de care Clujul nu duce lipsă), master-class-uri (care au loc la Academia de Muzică şi fără a fi nevoie de un festival) şi conferințe sau simpozioane (care în mod normal nu se fac din contul cursurilor şi a altor activități formative)? Altfel spus, substituirea lasă loc suspiciunii că Festivalul „Sigismund Toduță” ar putea aduce un spor formativ tuturor studenților (deoarece într-un cadru academic este vorba doar despre ei) de care corpul profesoral al Academiei de Muzică „Gh. Dima” nu ar fi capabil să-l asigure.
O a doua concluzie ar fi că valoarea acestui Festival este rezumată în mod forțat la o săptămână de antrenamente suplimentare (şi obligatorii) atât pentru studenți, cât şi pentru corpul didactic (de parcă nu le-ar fi suficient) şi chiar dacă sub patronatul spiritual al unui eminent compozitor, muzicolog şi nu în ultimul rând DASCĂL care a fost Sigismund Toduță, în asemenea condiții un festival îşi pierde completamente sensul de sărbătoare şi celebrare a unei personalități (Festivalul „George Enescu”) sau a unei tradiții („Săptămâna Internațională a Muzicii Noi”). Ar fi absurdă situația în care Festivalul „George Enescu” ar trebui organizat la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti, iar întreg personalul didactic şi studenții ar fi mobilizați pentru susținerea repertorială şi ştiințifică a evenimentului.
Chiar dacă acest amestec între propedeutic-didactic şi estivalier ar urmări prin nu se ştie ce raționamente aiurite o amplificare reciprocă, rezultanta este nefastă pentru ambele activități: pe prima o anulează, deoarece însuşi rațiunea fiecărei activități în parte nu presupune nici un fel de intruziune, pe când celei de a doua îi reduce (dacă nu chiar îi anulează) din acel insolit dezirabil, aşteptat cu multă nerăbdare, a unei autentice sărbători care ar trebui să fie titlu de noblețe a oricărui festival autentic. Ori, există, totuşi, o diferență notabilă între un simpozion şi un curs universitar, între o repetiție (chiar şi generală) şi un concert, între o conferință sau master-class şi un seminar, iar în condițiile în care calitatea învățământului nu-i poate motiva pe studenți să frecventeze concerte, să studieze la instrument sau să se dedice cercetării, atunci nici chiar aducerea invazivă a unui festival într-o instituție pentru, chipurile, o mai puternică înrâurire formativă nu va rezolva problema care îşi are soluția în altceva decât poate oferi un festival, oricât de bine ar fi organizat şi oricât de internațional ar putea să fi făcut să fie.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg