Absolvent al Universității de Arte ”George Enescu” din Iași (secția grafică), Radu Carnariu este un artist polivalent, interesat de efectele sociale, politice și cognitive ale artei critice asupra mentalităților, imaginației și comportamentului semenilor. Mizând îndeosebi pe ironie și paradox, multe dintre proiectele sale (Dracolax +, Holy Advertising, Statement-ism, Boogie Man Generation, Eyes Wide Fat) vizează conștientizarea publicului cu privire la contextele „problematice” ale vremurilor noastre. Inspirat de acestea, și-a articulat cu timpul o „mitologie personală”, populată cu motive și personaje „emblematice” pentru spiritul decadent al noului „ev media” pe care-l traversăm. Îmbină grafica și pictura de șevalet cu instalații și ready-made-uri ingenioase, în formule compoziționale dintre cele mai îndrăznețe. Are o predilecție pentru fantastic și grotesc, în acord tacit cu sensibilitatea quasi-dominantă astăzi. Între pictorii favoriți, Hieronimus Bosch, William Blake, Francesco Goya, Max Ernst, Viktor Safokin…
Argumented Reality sau Visul unei nopți de carantină este cel mai recent proiect al artistului ieșean. Acesta și-l descrie ca situat la intersecția dintre „critic” și „clinic”, dintre „artificial” și „natural”, urmărind modul în care vehiculăm imagini „emblematice”, „iconice” sau „simptomatice” pentru un imaginar al crizei. Tocmai de aceea, explorează cu prioritate zonele în care interferează aspectele catastrofice, monstruoase și scandaloase ale cotidianului, proliferante la scară largă.
Pentru Radu Carnariu, izolarea a reprezentat momentul „morbid” al conștientizării graniței tot mai relative dintre real și fantastic. Ce este, în fapt, visul unei nopți de carantină? „De-realizare” vizuală, „introspecție anti-imaginantă”, „autopsie morală”, un „vis social-mediatic lucid”, o frustrantă experiență „intra-corporală”, „odisee” critică asupra cotidianului. Artistul constată că realitățile în care ne situăm în prezent se multiplică și hibridează continuu, efasându-și până la indeterminare propriile granițe. Navigările fără busolă de pe Internet, întâlnirile virtuale de pe numeroasele rețele de socializare ne confiscă în bună măsură și timpul și atenția, oferind doar satisfacții iluzorii. Patologia postărilor cu orice prilej, dar și narcisismul acutizat duc la „fetișizarea propriei arhivări”, la mania unei insistente și superficiale re-cosmetizării identitare.
Radu Carnariu propune o diagnoză a crizei prin care trecem, căutând să o „disece” chirurgical și să o „argumenteze” cu luciditate. Lucrările sale oferă privitorilor „indicii” ale pericolelor iminente sau ale riscurilor la care se expun, dublate de sugestii „curative” sau „augmentative” în planul experienței fiecăruia.
Criza este, întâi de toate, una identitară. Din rațiuni mai curând sociale, oamenii își pun măști, se maschează, simulând sau dismulând cu dezinvoltură. Părem incapabili să discernem adevărul de mulțimea fake-urilor și a surogatelor. În Social space concept (inspirată de „conceptele spațiale” ale lui Lucio Fontana), banala mască sanitară este decupată și transformată în icon reprezentativ, în imagine exemplară, așezată pe reversul unui tablou ca „blazon” al unei postmodernități agonice. Măștile purtate astăzi sunt făcute nu să protejeze, ci să ne ascundă – fie de ceilalți, fie de noi înșine. Respectul și stima de sine sunt puse astfel la grea încercare.
Există, pe de altă parte, și o criză a realului accesat. Acesta fuzionează consistent și intempestiv cu virtualul, astfel încât ajungem să trăim tot mai multă vreme în on-line. Lucrări precum Mummification Process, Decorative Explosion, Ritual Virtuality Helmet sugerează că suntem victime ale știrilor contrafăcute, distribuite cu generozitate suspectă de media, dar și ale excesului de aparentă socializare. Realul și ficțiunea se suprapun până la indistincție. Ecranul devine un spațiu înfricoșător, loc al etalărilor coșmarești, în care se consacră monștrii post-umanității. Simbolismul vizual este adaptat reflexelor obișnuite. Ne luăm porția diurnă de optimism funcție de like-urile încurajatoare primite la postări; ajungem deprimați și pesimiști în absența lor. Ne atrofiem – treptat și ireversibil – simțurile. Suntem imobilizați în fața monitoarelor, „orbiți” de stridențele cotidiene și înfășurați în fluxuri informative derutante, aidoma unei mumii captive într-un sarcofag închis.
Există, în al treilea rând, și o criză de comunicare; cu cât comunicăm mai mult, cu atât ne îndepărtăm unii de alții. Internetul este o „bulă” infinită, rizomatică, în care ne închidem fără să vrem. Este chiar „deschiderea care ne închide”. Prinși în mrejele acestuia, experimentăm cu nesaț haosul, încurajând percepția „distrată” și distantă.
Vorbim, în cele din urmă, și despre o criză a consumului. În Dead Star, Zero, Pop-up Planet B sunt reciclate multe din motivele superficialității și frivolității. Lumea noastră pare un grăunte de pop-corn levitând primejdios, în cădere sau în derivă. The future is Wow ne oferă o proiecție distopică asupra viitorului proxim. Apocalipsa nu trebuie așteptată; e deja în noi, doar că trebuie anihilată sau exorcizată.
Fără îndoială, Radu Carnariu este unul dintre cei mai inventivi artiști critici de la noi. Visul unei nopți de carantină trimite, în fapt, la exigențele înțelegerii lumii prezente și implicării cu responsabilitate în politicile de schimbare. Identificând și analizând maladiile societății, putem spera la o posibilă vindecare. Morala concluzivă? In asemenea împrejurări, artiștii nu pot și nici nu trebuie să rămână indiferenți.