Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Răspândirea limbii române literare. Rețeaua socio-culturală

Răspândirea limbii române literare. Rețeaua socio-culturală

Este incontestabilă legătura dintre începuturile limbii române literare și activitatea tipografică a lui Coresi. Dar, înainte de tipăriturile coresiene (inclusiv înainte de Micul Octoih în slavonă, încheiat la 14 iunie 1557), Filip Moldoveanul tipărise deja la Sibiu Catehismul românesc1, în 1554, respectiv Evangheliarul (Tetraevangheliarul) slavo-român între 1551 și 1553, găsit la peste 350 de ani de slavistul brașovean Ioan Bogdan la Biblioteca „Saltîkov-Șcedrin” din Sankt-Petersburg. Cumva, albia limbii literare ar fi trebuit să fi fost prestabilită prin Evangheliarul lui Filip Moldoveanul, dar traducerea pre-coresiană (susține Al. Piru în Istoria literaturii române de la origini până în 18302) a fost realizată cel mai probabil în Moldova, argumente în acest sens fiind fonetismele specifice acestei regiuni românești. Tipărirea la Sibiu a însemnat și impregnarea, prin ucenicii tipografi din sudul Transilvaniei, a unor elemente specifice graiului hunedorean. Filip Moldoveanul împrumutase în 1550 de la autoritățile sibiene 100 de florini pentru tipărirea lucrărilor, bani pe care i-a restituit imediat după ce s-a apucat de tipărirea Evangheliarului, în 1552, așa cum rezultă din arhiva locală, iar o parte a acestora i-a folosit pentru a cumpăra hârtie de la Brașov, de la singura fabrică din Țările Române, „moara de pe Ghimbășel” a lui Johannes Fuchs. Această legătură a tipografului sibian cu Brașovul nu este singura care să conducă, într-un fel, spre înțelegerea conexiunilor dintre centrele tipografice românești (devenite ulterior focare culturale) cu celelalte centre economice și culturale românești. Tipografia sibiană – care funcționa înainte de data de 16 iulie 1544, dată importantă prin mențiunea Ex voluntate dominorum dati sunt Magistro Philippo pictori pro impressione Catechismi Valachici bibalia fl.2 din Socotelile consulare ale Sibiului – avea numeroase conexiuni cu cetățile românești. De altfel, răspândirea centrelor tipografice a devenit, în sine, importantă pentru curțile domnești și familiile nobiliare, care au înțeles că acest prim mijloc de comunicare de masă, cartea, este un veritabil instrument de obținere și menținere a influenței asupra unui public larg.
De aici pornește, logic, cercetarea noastră: de la înțelegerea cărții drept primă formă de comunicare de masă și a apariției tiparului drept primă ipostază în care puterea simbolică a condus la aplatizarea ierarhiilor (socio-culturale) și la transformarea lor în rețele3. În cazul primelor tipărituri românești, activitatea tipografică a fost susținută fie de domnitori, fie de administrațiile publice locale. Spre exemplu, prima carte tipărită în Țările Române, Liturghierul lui Macarie (1508), a fost comanda domnului Radu cel Mare (1494-1508), care, însă, nu a apucat să vadă lucrarea finalizată. Octoihul (1510) a apărut sub oblăduirea lui Vlad cel Tânăr (1510-1512), iar Tetraevanghelul cu cărțile așezate în ordinea canonică (1512) sub Neagoe Basarab (1512-1521), care a girat lucrarea printr-un cuvânt înainte. Toate cele trei cărți, tipărite în slavona medio-bulgară de secol XVI, includeau stema Țării Românești – o dovadă a faptului că tipografia era domnească – și erau, de asemenea, rezultatul unui dialog între centrele culturale românești. Indiferent dacă aceste cărți au fost tipărite la Mănăstirea Dealu (ipoteza Rosetti-Piru) sau la Mănăstirea Bistrița vâlceană (ipoteza Odobescu-Micle), a existat cu siguranță susținerea curții domnești, chiar dacă între 1508 și 1512 pe scaunul de la Târgoviște s-au perindat patru domnitori.
Revenind la scrierile românești și la legăturile cu Brașovul, în 1556 îl găsim pe domnul valah Pătrașcu cel Bun (1554-1557), tatăl lui Mihai Viteazul, comandând un exemplar din Catehismul românesc judelui Brașovului, nimeni altul decât cunoscutul Johannes Benckner, care a trimis un emisar la Sibiu, la tipografia lui Theobaldus Gryphus din Reutlingen, să o procure4. Nu întâmplător, însuși tipograful primei cărți în limba română, angajat al Sfatului din Sibiu, mai precis șeful secției românești al Cancelariei sibiene (spre exemplu, la 4 noiembrie 1551 era menționat în arhiva sibiană ca martor într-un proces, drept circumspectus magister Philippus Pictor et scriba litterarum Valachicarum), fusese trimis în numeroase misiuni diplomatice în Țara Românească, la curtea domnitorilor munteni. Cel puțin pentru început, triunghiul geografic Târgoviște – Sibiu – Brașov părea să definească arealul din care izvorâse ceea ceea ce avea să devină limba română literară. Tot în același an, 1556, Gheorghe Coresi, tipograf și diacon, se mută sub oblăduire domnească și cu sprijinul judelui Benckner din Brașov de la școala lui Dimitrie Liubavici din Târgoviște la Prima Școală Românească de pe lângă Biserica „Sf. Nicolae din Șchei, începând monumentala activitate de tipărire a unor lucrări fundamentale în limba română. Prima asemena lucrare este Catehismul realizat la comanda judelui Benckner, într-o traducere diferită de cea a lui Filip Moldoveanul, din care s-au păstrat doar 11 file, aflate la Biblioteca Academiei Române. Catehismul în limba română de la 1559 servea, pe de o parte, consolidării legăturilor Brașovului cu Țara Românească, iar pe de alta încercării autorităților luterane ale urbei de reformare a bisericii române. Autoritățile au înțeles din modelul lucrării omiletice a lui Luther – un catehism, practic – o cale de a forma, de a pune accent pe importanța educativă a lucrărilor tipărite, pe capacitatea acestui mijloc de comunicare în masă, cartea tipărită, drept instrument de presiune al cultelor protestante asupra celor creștine istorice (ortodox și catolic). Tipăriturile coresiene apăreau la Brașov cu știrea principelui Ioan Sigismund Zapolya și a episcopului ortodox Sava de Geoagiu-Lancrăm, dar susținerea din partea judelui Brașovului se datora, probabil, intenției acestuia de a converti românii ortodocși la luteranism.
Toate acestea nu s-au întâmplat neprogramat, într-o limbă care își căuta așezarea în forma ei literară, ci în baza unei bine argumentate intenții (asumat exprimate în toate lucrările românești ieștie de sub teascurile tipografiei coresiene), precum cea din Predoslovia care justifică geneza Catehismului:
„Sfinţii părinţi, Vasile, Grigore, Ioan Zlataust, Atanasie şi Chiril Filozoful şi ei socotiră şi scoaseră den cartea grecească pre limba sârbească (slavă). După aceea, neşte creştini buni socotiră şi scoaseră cartea den limba sârbească pre limba rumânească cu ştirea Măriei lu Crai şi cu ştirea episcopului Savei, Ţării Ungureşti (n.n. Transilvania) şi scoasem – spune Coresi în continuare – Sfânta Evanghelie şi zeace cuvinte şi Tatăl nostru şi Credinţa Apostolilor (Crezul) să înţeleagă toţi oamenii cine-s rumăni creştini, cum grăiaşte şi Sfântul Pavel apostol cătră Corinteani, 14 capete, în sfânta besearecă mai bine e a grăi 5 cuvinte cu înţeles, decât 1 mie de cuvinte neînţelease în limbă striină după aceaia vă ugăm toţi sfinţii părinţi, oare vlădici, oare ep(i)scopi, oare popi, în cărora mână va veni acestea cărţi creştineşti cum mainte să cetească, necetind să nu judece, neci să săduiască, că nu e întrănsele alte nemică ce numai ce au propovăduit sfinţii apo(st)oli şi sfinţii părinţi şi închinăm cinste şi dăruim sfinţiei tale, arhiereui (şi) mitropolit Efrem, că va fi cu blagoslovenie sfinţie(i) lu Is.Hs. Mântuitoriul nostru. Amin (Vasile Oltean)”.

Dar nici așezarea lui Coresi la Brașov nu a fost întâmplătoare. Să notăm că Brașovul de la jumătatea secolului al XVI-lea era important centru comercial și cultural, locul de legătură dintre dintre provinciile românești și locul din care a pornit cartea de învățătură românească spre difuzare „s-o înțeleagă toți oamenii cine-s rumâni creștini”. În plus, Brașovul era singurul oraș care avea infrastructura necesară să susțină două tipografii (cea a lui Honterus și cea a lui Coresi). Judele orașului avea legături directe cu domnul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu și cu domnul Țării Românești, Pătrașcu cel Bun. Preoții ortodocși din Moldova și Țara Românească erau prezenți în număr mare la Brașov, ținând legătura cu o parte a comunității românești din Șchei și, prin intermediul acesteia, cu biserica românească din diferitele părți ale Transilvaniei. Pe acest fond, munca lui Coresi a fost aceea de așezare sub tipar a unei limbi inteligibile în arealul geografic Târgoviște – Sibiu – Brașov și în întreaga arie de răspândire a tipăriturilor sale, însemnând regiunile românești: Moldova, Țara Românească și Transilvania. Era, așadar, nevoie de o limbă inteligibilă în toate regiunile românești, indiferent de diferențele dintre graiuri și subgraiuri, care să devină referențial în raport cu limba din tipăriturile ulterioare. De aceea, poate, limba scrierilor coresiene este una care reflectă mai întâi stratul subdialectal muntenesc – sud-transilvănean, caracterizat, printre altele, prin prezența labialelor moi și prin evoluția grupului consonantic sv(su) în sf, adică a fricativei labiodentare sonore în corespondenta ei surdă, dar și (aparent atipic) stratul subdialectal nordic (din nordul Moldovei și Transilvaniei), justificabil prin traducerea aparținând unei persoane provenind din acest areal (v. Alexandra Roman Marcu). Dar nu numai Catehismul coresian este încărcat de elemente lingvistice din arealul nordic al teritoriilor românești, ci și Cazania (sau Tâlcul evangheliilor) sau Psaltirea tipografului târgoviștean sunt texte scrise într-un grai rotacizant, specific arealului nordic.
Probabil că, dacă la nivelul conținutului intenția lui Coresi exprimată explicit în Predoslovii a fost aceea a difuzării învățăturii creștine în limba română, și la nivelul limbii strădania școlii de tipografie de la Brașov a fost aceea de a o oferi o limbă unitară, inteligibilă în toate regiunile țării. Axa Târgoviște – Brașov, sau triunghiul Târgoviște – Sibiu – Brașov constituie leagănul limbii române literare, dar această limbă s-a așezat în matca ei, la Brașov, spre a se răspândi în toate regiunile locuite de români, ca urmare a unei interacțiuni complexe între reprezentanții diferitelor centre culturale și ecumenice românești, într-o rețea funcțională, specifică trecerii de la cultura oralla cea scrisă.

Note
1 Din păcate, lucrare nedescoperită până în prezent și, prin urmare, nestudiată. Se pare că Timotei Cipariu o cunoscuse și o studiase, conform notițelor lui Nicolae Iorga din Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, Vol.I, Ediția a II-a, revăzută și adăugită (1930). București: Editura Ministeriului de Culte. p.165.
2 Al. Piru. (1977). Istoria literaturii române de la origini până în 1830. București: Editura Științifică și Enciclopedică.
3 Adnotarea din Arhivele de Stat ale Sibiului, Konsularrechnungen, No.56 (1544), f. 21v, a fost preluată în numeroase studii, începând cu volumul 11 al Documentelor privitoare la istoria românilor (E. Hurmuzaki-N. Iorga, 1901). Trimiterea noastră are la bază textul „La typografie cyrillique de Sibiu au milieu du XVIe siècle” a lui Ludovic Demény, inclus în 1973 în Rumanian Studies. An International Annual of the Humanities and Social Sciences, vol.II, 1971-1972. Leiden: E.J. Brill. 30-47, v. p.33. Interesant de observat raportul dintre suma împrumutată de Filip Moldoveanul pentru tiprirea cărților: 100 de florini și recompensa administrației sibiene pentru finalizarea ei: 2 florini.
4 A se vedea, în acest sens, lucrarea lui Niall Fergusson. (2017). The Square and the Tower: Networks, Hierachies and the Struggle for Global Power. Londra: Penguin Books, care identifică două perioade în evoluția umanității când ierarhiile au fost aplatizate și transformate în rețele: la trecerea de la cultura orală la cea scrisă (rețelele preponderent tipografice) și la trecerea de la cultura scrisă la cea preponderent audio-vizuale, mai precis la new media (rețelele virtuale).
5 A se vedea studiul brașovenilor A. Hutmann și P. Binder. (1965). Prima carte tipărită în limba română. Călăuza bibliotecarului. Anul 18, nr.2. 94-96, dar mai ales Contribuții la tipografia lui Filip Moldoveanul, primul tipograf român. Limba și literatura. vol.16, publicată în același an, în care sunt aduse la lumină surse arhivistice sibiene cu privire la activitatea tipografului, angajat al Sfatului orașului.
6 Cărturarul brașovean citează în „Catehismul românesc tipărit de Diaconul Coresi la Brașov”, Lumina, 26 aug. 2016, din Bibliografia românească veche (BRV), vol.IV (Adăugiri) a lui Ioan Bianu, Nerva Hodoș și Dan Simonescu, publicată în 1944 la Biblioteca Academiei Române.
7 Alexandra Roman Marcu. (1982). Studiu lingvistic la Catehismul lui Coresi. Text stabilit, studiu filologic, studiu lingvistic și indice de Alexandra Roman Moraru. În Ion Gheție (coord.). Texte românești din secolul al XVI-lea. București: Editura Academiei.

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg