Răspunderea delictuală presupune repararea prejudiciului produs altuia printr-o acțiune sau omisiune care constituie în același timp o nerespectare a regulilor de conviețuire socială. Prejudiciul poate fi cauzat prin fapta autorului, când persoana chemată să repare prejudiciul se identifică cu cea care l-a cauzat. Pot exista și ipoteze în care autorul faptei diferă de persoana ținută să repare prejudiciul, cum este cazul părinților care răspund pentru faptele copiilor minori sau al comitenților care răspund pentru faptele prepușilor.
Dar ce se întâmplă în cazul în care prejudiciul este cauzat de un bun sau de un animal? Poate persoana păgubită să obțină repararea prejudiciului, de la cine și în ce condiții? La aceste întrebări oferă răspunsuri regulile privind răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau lucruri, regăsite în articolele 1375 – 1380 Cod civil.
Pentru început se impune a preciza ce înseamnă că prejudiciul e cauzat de animale sau lucruri. Premisa aplicării acestor reguli este aceea că animalul sau lucru nu este folosit ca simplu obiect în cauzarea prejudiciului. Să luăm următoarele ipoteze: Primus, animat de dorința de a se răzbuna pe rivalul său, Secundus, folosește mașina aparținând lui Tertius pentru a distruge statuia lucrată atent de cel de al doilea; în cea de a doua ipoteză, mașina parcată în rampă de Tertius, pornește la vale și distruge statuia lui Secundus.
După cum este ușor de observat, în prima ipoteză, vor fi aplicabile regulile privind răspunderea pentru fapta proprie, prejudiciul fiind cauzat de Primus, bunul fiind un simplu obiect folosit în atingerea rezultatului vizat. În schimb, în cea de a doua ipoteză, prejudiciul este cauzat independent de acțiunea sau inacțiunea lui Tertius, care nu se afla în mașină la acel moment și care a luat măsurile necesare pentru a se asigura că mașina este oprită corespunzător. Doar în cea de a doua ipoteză vor fi incidente regulile privind răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri.
În secțiunea a 5-a din capitolul dedicat răspunderii civile denumită generic Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau lucruri sunt grupate mai multe ipoteze de răspundere: răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale; răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri în general; răspunderea pentru ruina edificiului și răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru. Fiecare din aceste forme de răspundere prezintă unele particularități privind condițiile în care se angajează, cauzele de exonerare care pot fi invocate, precum și cumulul cu alte forme de răspundere.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale devine incidentă, cum sugerează și denumirea, când prejudiciul este cauzat de un animal: un cățel care se înfruptă din găinile vecinului, un cal care distruge recolta unui terț sau un elefant într-un magazin de porțelan.
Răspunderea revine în primul rând proprietarului, acesta având prerogativele de supraveghere și control ale animalului. Proprietarul nu se poate exonera de răspundere invocând lipsa culpei, cum ar fi faptul că a luat toate măsurile de siguranță sau că a instruit animalul. Această formă de răspundere se angajează independent de orice culpă, fiind o formă de răspundere obiectivă. Soluția, este doar aparent inechitabilă. Răspunderea proprietarului este întemeiată pe paza animalului, pe exercitarea puterii de control și supraveghere a acestuia. Astfel, chiar dacă în sarcina proprietarului nu poate fi reținută nicio culpă, răspunderea acestuia va fi angajată prin simplul fapt al deținerii acelui animal.
Soluția contrară, respectiv angajarea răspunderii doar când se poate dovedi culpa proprietarului, ar face ca toate consecințele patrimoniale să fie suportate de persoana păgubită, întrucât proprietarul ar putea fi scuzat de orice răspundere arătând că a luat toate măsurile de siguranță privind animalul. Or, persoana vătămată nu are putere de supraveghere sau de control privind bunul, neputând decât să asiste pasiv la stricăciunile produse de acesta.
Același rațiuni justifică și răspunderea pentru prejudiciile cauzate de bunuri, cu particularitatea, evidențiat în denumire, că în aceste ipoteze, prejudiciul nu este cauzat de un animal ci de un bun.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau bunuri este întemeiată pe ideea de pază a bunului, pe exercitarea puterii de supraveghere și control în interes exclusiv.
Există însă și situații în care aceste prerogative sunt scindate, fiind exercitate în fapt de o altă persoană. De exemplu, proprietarul a lăsat animalul în grija unui prieten sau l-a împrumutat unei fundații pentru a participa la un concurs. În toate aceste cazuri, răspunderea va reveni persoanei în interesul cărei se exercită paza bunului, aceasta fiind cea care are în fapt prerogativele de direcție și control, chiar dacă sunt exercitate prin intermediul unei alte persoane. De exemplu, dacă un utilaj este manevrat de un prepus urmând indicațiile stricte și exacte ale comitentului, răspunderea pentru un eventual prejudiciu va reveni acestuia din urmă. În schimb, dacă utilajul respectiv a fost împrumutat unui prieten, acesta din urmă este răspunzător pentru prejudiciul cauzat de bun, cât timp se afla sub paza sa, întrucât se folosește de acesta în interes propriu.
Această formă de răspundere este incidentă chiar și în ipoteza în care bunul a scăpat de sub paza proprietarului. Astfel, proprietarul unui cățel care a fugit de acasă va răspunde pentru prejudiciile cauzate de acesta în periplul său mai lung sau mai scurt, chiar dacă timp de câteva zile sau săptămâni nu știe unde se află și face demersuri pentru a-l găsi.
Paza bunului sau a animalului poate fi exercitată în comun de mai multe persoane. Această exercitare în comun poate rezulta din coproprietate sau poate fi rezultatul unei simple stări de fapt, cum ar fi un joc de fotbal1 în care mingea lovește și sparge geamul unei case aflate în apropiere. În acest caz, răspunderea nu va reveni doar proprietarului mingii, ci tuturor participanților la joc.
O aplicație a răspunderii pentru bunuri este cazul coliziunii unor vehicule. În această din urmă ipoteză, persoana păgubită poate angaja răspunderea șoferului pe temeiul răspunderii pentru fapta proprie, fiind necesară dovada culpei sau poate angaja răspunderea acestuia în calitate de păzitor al bunului. Finalitatea acestor forme de răspundere este aceeași: repararea prejudiciului, ceea ce diferă sunt condițiile care se impun a fi întrunite și dovedite de persoana vătămată. În cazul răspunderii pentru fapta proprie, aceasta trebuie să dovedească existența și întinderea prejudiciului, fapta ilicită, raportul de cauzalitate, precum și culpa conducătorului auto, probă care poate fi uneori mai dificil de făcut. În schimb, în cazul răspunderii pentru prejudiciul produs de bun, persoana vătămată, este ținută să dovedească doar existența și întinderea prejudiciul, respectiv participarea bunului la producerea prejudiciului.
Limita acestei forme de răspundere este dată de intervenția factorilor externi, care rup legătura de cauzalitate între acțiunea animalului sau a bunului și prejudiciul produs. Astfel, dacă în timpul unei furtuni foarte puternice acoperișul unei case este smuls de vânt și cade peste mașina, proprietarul nu va datora despăgubiri, faptul fiind produs de un caz de forță majoră.
O reglementare distinctă din cadrul răspunderii pentru prejudiciul cauzat de animale sau bunuri este dedicată răspunderii pentru ruina edificiului. Această formă de răspundere prezintă unele particularități privind condițiile în care se angajează și persoanele responsabile.
Să ne imaginăm că autoturismul aparținând lui Primus, parcat regulamentar, este avariat de un element decorativ care s-a desprins din casa aparținând lui Secundus și folosită de Tertius. De la cine va putea obține Primus despăgubiri și în ce condiții?
Pentru a obține repararea prejudiciului, Primus trebuie să dovedească faptul că prejudiciul a fost cauzat de ruina edificiului ori a construcției, fie prin desprinderea unei părți dintr-o construcție urmare a lipsei de întreținere sau a unui viciu de construcție.
Răspunderea revine în toate cazurile proprietarului edificiului sau al construcției. Spre deosebire de răspunderea pentru bunuri, proprietarul nu poate fi exonerat arătând că o altă persoană folosea în fapt imobilul și prejudiciul a fost cauzat de culpa acesteia din urmă care nu a efectuat reparațiile sau lucrările de întreținere necesare. În exemplul dat, Secundus, proprietarul construcției, nu va putea fi exonerat de răspundere arătând că cel care folosea și îngrijea imobilul era Tertius. Desigur, după acordarea despăgubirilor cuvenite lui Primus, Secundus se va putea îndrepta împotriva lui Tertius, pentru a recupera de la acesta suma plătită primului, în temeiul contractului încheiat cu acesta și în care era specificat că revine acestuia din urma sarcina oricărei reparații și lucrări de întreținere privind imobilul.
În schimb, dacă prejudiciul a fost cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru, răspunderea revine celui care ocupă imobilul, chiar și numai în fapt.
Astfel, dacă autoturismul lui Primus este avariat un lucru aruncat din imobilul aparținând lui Secundus, dar ocupat în fapt de Tertius, acesta din urmă va fi ținut la plata despăgubirilor.
Această soluție se menține chiar și în ipoteza în care lucrul care a produs prejudiciul a fost aruncat de un oaspete a lui Tertius, supărat pe rezultatul unei întreceri sportive.
Răspunderea pentru prejudiciul produs de căderea sau aruncarea unui lucru dintr-un imobil are un fundament diferit față de răspunderea pentru fapta proprie. Primus, situat în afara imobilului și care observă doar cum autoturismul său este lovit de un obiect care a căzut din imobilul aflat în apropriere, este în imposibilitatea de a dovedit dacă lucrul respectiv a fost aruncat sau a căzut, cu atât mai mult nu poate dovedi cine a aruncat bunul respectiv și dacă a fost o simplă neglijență.
De aceea, pentru a simplifica sarcina probei care se impune persoanei vătămate, răspunderea revine persoanei care ocupă acel imobil, ea având puterea de control asupra lucrurilor aflate în interiorul acestuia și care poate fi identificată prin depunerea unor diligențe medii. Spre deosebire de răspunderea pentru ruina edificiului, proprietarul care nu folosește în fapt imobilul nu are o putere de supraveghere a lucrurilor aflate în interiorul acestuia.
Desigur, persoana care folosește imobilul și care răspunde pentru prejudiciul produs prin aruncarea unui lucru, se va putea îndrepta împotriva persoanei vinovată de aruncarea lucrului respectiv, pentru a recupera de la acesta despăgubirile plătite, fiind ținută să dovedească întrunirea condițiilor răspunderii pentru fapta proprie.
Dacă bunul aruncat sau care a căzut din imobil aparține unei alte persoane, aceasta din urmă va putea fi obligată la repararea prejudiciului, dacă sunt întrunite condițiile privind răspunderea pentru bunuri, victima având în acest caz un drept de opțiune.

 

 

Notă
1 Paul Vasilescu, Drept civil. Obligații. Ediția a 2-a revizuită, Editura Hamangiu 2017, p. 684