George State
Crux
București, Editura Cartea Românească 2016

 

Apărute în 2016, multe din volumele legendare ale poeziei universale ar rămâne fără ecou. Un criteriu esențial pentru evaluarea unei cărți de poezie îl reprezintă cel al actualității. Dincolo de nucleul mereu actualizabil al poeticilor mari rămâne acel rest lingvistic, stilistic sau de viziune care se datorează zeitgeistului, bagajul imediat recogniscibil, care nu poate fi imputat odată ce s-a produs integrarea în canonul literar major și care, pe deasupra, conferă un specific cărților în discuție și deschid discuția critică spre zone adiacente precum sociologia poeziei sau evoluția limbii. Publicate după 2000, Elegiile Duineze nu ar mai produce mutația pe care au produs-o la receptare. Lăudabile în demers/ formulă, în orice caz încă valoroase, astfel de cărți anacronice ar putea face deliciul celor pentru care poezia nu deține o dimensiune puternic temporală și pentru care literatura nu ar trebui să respecte nicio cronologie.
Vorbim în cazul acesta de debutul poetic al lui George State, Crux, publicat la Cartea Românească și câștigător al Concursului de debut organizat de editură, ediția din 2015. În mediile literare, autorul era deja cunoscut ca traducător al operelor complete ale lui Paul Celan în română. Menționez acest fapt, pentru că interesul său pentru poetul german este foarte relevant pentru propria poetică, ba chiar definitoriu. Fiindcă deși avem de-a face cu un debut, autorul pare să se revendice dintr-un nucleu de sensibilitate modernă, fiind rupt de tânăra poezie și de formulele poetice mai noi. Ba chiar este de remarcat că zonele lui de influență pot cu foarte mare greutate trasate în cadrul tradiției literare românești, analogiile rămânând vagi și nesatisfăcătoare. În ceea ce privește ermetismul, George State aduce în multe momente cu Ion Barbu, iar dacă aducem în discuție volutele filozofice și religioase, cu Lucian Blaga. O influență mai apropiată temporal, dar nu mai puțin exotică ea însăși pentru discursul poetic actual ar putea s-o constituie pentru George State Ionel Ciupureanu, cu bizareria sintactică și rupturile de sens (“Pe buze-nflorește ca-n cer/ numele tău./ sub limbă – nimic./ gura se umple de crini./ de nespus, un geamăn/ cuvânt lovește în inimi./ Martie-n carne”)
Într-o cronică la Crux, Nicolae Manolescu remarca asemănarea poetului cu William Carlos Williams, punctând în poemele acestui volum „notația lapidară”. Consider mai degrabă că trebuie trasată o paralelă cu expresionismul german, cu Trakl și Rilke, mai ales în apetența pentru imaginile fracturate, pentru numele germanice (Marie, Marianne) și pentru misticismul cu accente dark: „miluit fie-ne trupul,/ Tată, în ceruri,/ putreda pâine a/ Fiului, scârna inimii mele./ otrăvit e și limpede/ vinul iertării, sânge/ din sângele tău./ un cadavru, un/ hoit ne strânge-mpreună, în/ Numele tău./ Gemeni sunt vii, Marie,/ și morții.” Volumul este împărțit în trei secțiuni, corespunzând cu trei etape de scriere a poemelor, Ferpare, Hybris și Lazăr, iar elipsa, ruptura sintactică, sacadarea cu valoare de incantație sunt constantele poeziei lui State. Domină inversiunile (“în inimă-i beznă”), formele arhaice (“învârtejește”, „învârtoșează”), aliterațiile (“mir miresmează”) etc. Totul conturează profilul unui poet familiarizat mai mult cu lecturi străine – atât literalmente, cât și străine în sensul inactualității lor –, încercând să imprime versurilor un feel german și grotesc. Ceea ce funcționează într-o oarecare măsură, dar care construiește o poetică total paralelă cu liniile definitorii pentru lirica actuală.
Ceea ce se remarcă de la prima lectură a textelor sunt artificiile stilistice de natură modernă: concretizarea abstractului, limbajul cu valențe oculte, imaginile grele și simbolistica ritualică (“PE TINE TE MĂRESC/ piatră-nflorită povară/ crin împletit îndurat/ îndurate -ndurare/ îndurerare ne dă/ tuturor scârbiților scârbă/ celor suferinzi suferință/ morților moarte/ Aliluia aliluia aliluia/ slavă ție pieire/ putrezire trezire.”) Pe de altă parte, acest demers ermetic și bolboroseala metafizică duc adesea la formulări fără sens, total opace interpretării (“chipul și timpul/ se-mpletesc, împietresc un/ ianuarie. Vineri.”), și jocuri de limbaj insipide („CU MOARTEA pe/Viaţă călcând/Deschizând o/Bortă-n burtă – /Spre ceruri/O uşă o nişă o/Nuşă”, „de cealaltă/ Parte un sept-/ Embrie-n sept/ sângerând”). Textele sunt inundate de germanisme, ba chiar apar și câteva poeme scrise complet în germană, experiment care reușește, ce-i drept, să îngreuneze atmosfera poemelor și să le imprime acel suflu a la Hoffmann, dar care le face total ininteligibile pentru cei care nu cunosc germana.
Făcând rezumatul acestui volum, e clar că nu aterizează foarte oportun în literatura română contemporană. Interesant ca proiect, totodată total anacronic și cu zero ecou critic, volumul e un exercițiu imitativ destul de reușit. Privit în convenția unei lecturi fidele tradiției și conștiente de evoluția poeziei, George State se situează undeva prin interbelic. O carte nu extraordinar de proastă, totodată departe de a intra în canon, chiar dacă facem această încercare de imersiune în epocă. Revenind în 2016, acest debut e slab, iar singurul mod în care îl putem salva de rușine este dacă-l trecem printr-o grilă de lectură biasată, detașată și intelectuală, făcând din identificarea influențelor un joc, pe scurt, dacă-l citim împotriva sa.