Definiții și caracteristici

 

Realism magic, real miraculos, realism vrăjitoresc, în literatură, pictură, film şi altele, cuprinzând o serie de concepte subtile şi diferite, are în comun, în domeniile menționate, dar şi în esența sa, o „acceptare a magicului în lumea rațională”1. Realismul magic este numit uneori, de asemenea, „fabulism”, cu referire la convențiile fabulei, miturilor şi alegoriei2. Din cei patru termeni menționați, realismul magic este cel mai frecvent folosit, referindu-se în particular la literatură, şi care descrie elementele magice sau ireale ca „parte naturală într-o ambianță” altfel realisti(c)ă sau mundană, pământească3. Termenii sunt în linii mari descriptivi mai degrabă decât riguros critici, astfel, Matthew Strecher defineşte realismul magic ca fiind ceea ce se întâmplă când un „cadru sau fundal extrem de detaliat, realist(ic) este invadat de ceva prea straniu pentru a putea fi crezut”4. Acest curent artistic, după unii, care nu are un program estetic ori un manifest, deși, în opinia mea, prefața romanului Împărăția acestei lumi de Alejo Carpentier, despre realul miraculos, ar putea fi considerat un fel de manifest cel puțin pentru zona latinoamericană, realizează o unitate a contrariilor: viață şi moarte, trecut precolonial şi prezent postindustrial şi sintetizează două perspective, care, în mod obişnuit, sunt antagonice: perspectiva rațională asupra realității şi acceptarea supranaturalului ca realitate prozaică5. În cadrul acestei orientări literare, mai degrabă, descrierile cele mai realiste se împletesc cu elemente fantastice şi onirice, cu motive din mituri şi din basme6. După Lindsay Moore, caracteristicile realismului magic sunt: caracterul hibrid (urban şi rural, occidental şi indigen), perspectiva ironică a autorului, reticența auctorială (lipsa unei opinii clare, tranșante a naratorului în legătură cu caracterul real sau imaginar al evenimentelor relatate)7. Numeroşi scriitori sunt categorisiți ca „realist-magici”, ce confundă termenul şi larga sa definiție.8 Realismul magic este utilizat adesea, şi pe bună dreptate, aş spune, în legătură cu literatura latinoamericană, mai ales prin autori ca: Miguel Ángel Asturias, Alejo Carpentier, Gabriel García Márquez, Jorge Luis Borges, Julio Cortázar, Adolfo Bioy Casares, Juan Rulfo, Isabel Allende şi alții. Totuşi, el este prezent şi în literatura de limbă engleză, exponenții de frunte ai realismului magic sunt autorul indo-britanic Salman Rushdie, englezul John Fowles şi americanca Alice Hoffman, dar termenul menționat se poate referi şi la lucrările unor scriitori din alte literaturi mari, precum cea italiană, Massimo Bontempelli şi Tommaso Landolfi, de pildă, sau germană, cu nobelizatul Günter Grass.

 

Etimologie și geneză

 

În timp ce termenul englezesc de magical realism/ realism magic a apărut pentru prima dată în anul 19559, expresia germană Magischer Realismus, tradusă în engleză ca Magic Realism sau Magical Realism şi în română ca Realism magic, a fost utilizată pentru prima oară de criticul de artă german Franz Roh în anul de grație 192510, în legătură cu un stil pictural mai cunoscut sub denumirea de Neue Sachlichkeit/ Noua Obiectivitate11, o alternativă inedită la Expresionismul promovat de colegul său german, directorul de muzeu Gustav Hartlaub12. Mai precis, termenul rohian caracteriza „unele aspecte” ale imaginii Neue Sachlichkeit/ Noua Obiectivitate, anume „reprezentarea exactă a detaliului”13. Noua Obiectivitate este o expresie folosită pentru a defini şi înfățişa nu numai atitudinea vieții publice în democratica dar fragila Germanie a Republicii de la Weimar, ci şi arta, literatura, muzica şi arhitectura creată pentru a se adapta la ea14. Mai degrabă decât un scop al obiectivității filosofice, noua mişcare culturală a fost menită să implice o cotire spre un angajament practic, pragmatic cu lumea – o atitudine „all-business”, înțeleasă de germani ca fiind intrinsec americană, potrivit lui Dennis Crockett: „Noua Obiectivitate este Americanism, cult al obiectivului, faptului concret, predilecția pentru opera sau munca funcțională, conştiinciozitate profesională şi utilitate”15. Eseistul elvețian Denis de Rougemont caracteriza pe scurt, dar pripit și nefundamentat, Neue Sachlichkeit ca fiind de un „cinism materialist”16. La rândul său, romancierul şi eseistul argentinian Ernesto Sábato crede că Noua Obiectivitate ar fi trebuit mai exact numită „realism magic”, cum a făcut prudent Franz Roh, ținând seama de improprietatea pe care o implică evocarea obiectivității în artă17. Sábato subliniază că obiectivismul este o tendință repetată în dialectica şcolilor, artiştii utilizându-l în sensul lui neriguros, ori de câte ori l-au considerat eficace, „de câte ori le-o cerea nevoia expresivă, nu din manie totalitară”18. Sintagma Noua Obiectivitate a reprezentat inițial titlul unei expoziții de artă realizată de Gustav Friedrich Hartlaub, directorul muzeului „Kunsthalle“ din Mannheim, pentru a prezenta artişti care au lucrat în „spirit post-expresionist”, dar care au mers pe o cale proprie, depăşind intențiile hartlaubiene19. Aşa cum aceşti artişti au respins auto-implicarea şi nostalgiile romantice ale expresionismului, intelectualii de la Weimar au făcut apel la „colaborare publică, angajament şi idealism romantic”20. Mişcarea a luat sfârşit, în esență, odată cu căderea democraticei dar fragilei Republici de la Weimar şi ascensiunea la putere a nazismului hitlerian dictatorial, autoritățile totalitare condamnând în mod arbitrar şi disprețuitor operele „Noii Obiectivități” ca fiind „artă degenerată”, astfel încât operele respective au fost confiscate şi distruse iar autorii lor, printre care pictorii Karl Hubbuch, Adolf Uzarski şi Otto Nagel, au fost evident interzişi21. În lucrarea lui Franz Roh în care apărea sintagma de Realism magic, intitulată Nach-Expressionismus, Magischer Realismus, Probleme der neuesten europäischen Malerei, erau cuprinşi, neselectiv, şi câțiva pictori din afara Germaniei, puşi de Roh sub aceeaşi etichetă – Picasso, Miró, Severini, care făceau parte din cu totul alte curente, precum cubism, surrealism şi respectiv futurism22. Franz Roh a identificat în detaliu Realismul magic, „claritatea fotografică lucioasă” şi a portretizat natura „magică” a lumii raționale, acestea reflectând misterele, ciudățeniile sau bizareriile şi supranaturalul lumii, al oamenilor şi mediul nostru modern şi tehnologic23. Roh credea că Realismul magic era legat, dar în mod distinct, de Surrealism, datorat de focalizarea realismului magic asupra obiectului material şi pe „actuala existență a lucrurilor în lume”, în contrast cu realitatea mai cerebrală, psihologică şi subconştientă a Surrealismului24. Mai târziu, criticii vor folosi termenul de Realism magic pentru a defini diverse tipuri de pictură, în care obiectele sunt reprezentate cu „minuție fotografică” dar, datorită formei paradoxale sau juxtapunerii stranii, comunică o „senzație de irealitate, de mister”, pictura lui René Magritte fiind citată des în acest sens25. În critica de limbă engleză, termenul de Magical Realism s-a răspândit după inaugurarea expoziției „American Realists and Magic Realists” de la MOMA („Muzeul de Artă Modernă” din New York), în 1943, organizatorul expoziției, Alfred H. Barr, alături de Dorothy Miller, notând că „acest cuvânt se aplică uneori la opera unor pictori care, printr-o tehnică realistă exactă, încearcă să facă plauzibilă şi convingătoare viziunea lor improbabilă, onirică sau fantastică”26. Aşadar, Realismul magic a fost utilizat pentru a descrie realismul misterios, ciudat, supranatural al pictorilor americani din expoziția menționată, din care făceau parte, printre alții, Ivan Albright, Paul Cadmus, George Tooker şi alți artişti în timpul anilor 1940 şi 1950, dar oricum, în opoziție cu folosirea lui în literatură, arta realist-magică nu include adesea un conținut fantastic şi magic deschis, dar mai degrabă se uită la lumesc, la mundan, prin lentile sau obiective „hiper-realiste” şi adesea misterioase27. Termenul a fost preluat de critica literară, el referindu-se aici la „un tip al narațiunii moderne, în care întâmplări fabuloase şi fantastice sunt introduse într-o acțiune ce păstrează, altminteri, tonul unei relatări realiste obiective”28. Pictorii realist-magici germani l-au influențat pe scriitorul italian Massimo Bontempelli, teoretician şi reprezentant al Realismului magic, opus celui Verist al lui Verga, Capuana și De Roberto, care a fost într-adevăr primul care a folosit termenul de Realism magic în literatură, cu scopul de „a captura fantasticul, misterioasa natură a realității”, în 1926 el fondând revista 900 (Novecento), iar scrierile sale i-au inspirat, de exemplu, pe scriitorii realist-magici belgieni Johan Daisne (care a introdus prin romanele Scara de piatră și de nori, 1942 și Omul cu capul ras, 1947 a introdus realismul magic în literatura de limbă olandeză) şi Hubert Lampo (1920-2006; cel mai cunoscut roman al său în maniera realismului magic fiind Sosirea lui Joachim Stiller, 1961, el scriind și Lebedele din Stonehenge, o carte de eseuri despre literatura fantastică și realismul magic)29. De exemplu, în Sosirea lui Joachim Stiller, Lampo consideră că orice fenomen așa-numit supranatural poate fi explicat printr-o „accidentală străpungere oblică a izolării” și că timpul, o temă literară și filosofică importantă nu numai în creația autorului belgian, „timpul convențional, timpul aparent unilateral” este și el străpuns30. Totuși, realismul magic al lui Hubert Lampo din romanul menționat este, în opinia mea, unul forțat, artificial și livresc, o încercare de a explica realismul magic sau fantastic, pe alocuri, inclusiv dintr-o perspectivă filosofică. La rândul său, Johan Daisne, în eseurile sale Reflecții libere despre dosarul realismului magic (1949) și Literatură și magie (1958), a subliniat că realismul magic reprezintă o „împletire a realității și a visului, încorporând totodată și o dimensiune transcendentală misterioasă care se ascunde în spatele realității”31.
Realismul magic rohian din pictură i-a influențat pe scriitorii din America hispanică, unde termenul a fost tradus prin Realismo mágico/ Realism magic în 1927, dar, pe de altă parte, scriitorul venezuelean Arturo Uslar Pietri, care l-a cunoscut pe Bontempelli, a scris influente povestiri realist-magice în anii 1930 şi 1940 care se focusau pe „misterul şi realitatea modului în care trăim”32. Luis Leal atestă faptul că Uslar Pietri a părut să fi fost primul scriitor care a adoptat termenul de realismo mágico în America Hispanică în 194833. Scriitorul cubanez de origine franceză şi rusă Alejo Carpentier, care a respins realismul magic al lui Franz Roh ca pretenție plictisitoare, a dezvoltat conceptul său înrudit, numit lo Real maravilloso/ Marvelous realism/ Realul miraculos, în 194934. Maggie Ann Bowers nota că literatura şi arta real(ist)-miraculoasă exprimă „perspective aparent opuse ale abordării pragmatice, practice şi tangibile la realitate şi o acceptare a magiei şi superstiției” în cadrul ambianței, mediului diferitelor culturi35. Termenul de magical realism, în opoziție cu magic realism, a apărut pentru prima oară într-un eseu din 1955, intitulat Magical Realism in Spanish American Fiction/ Realismul magic în ficțiunea hispano-americană, al criticului Ángel Flores în legătură cu scrierea, scriitura sau textele care combină aspecte ale realismului magic şi realismului miraculos sau fantastic36. În timp ce Flores îl numeşte pe argentinianul Jorge Luis Borges ca fiind „primul realist-magic”, el eşuează în a recunoaşte dacă Arturo Uslar Pietri sau Alejo Carpentier au adus realismul magic al germanului Roh în America Latină37. Borges este văzut adesea ca un predecesor al realiştilor-magici, doar Flores considerându-l pe argentinian un „adevărat realist-magic”38. După eseul lui Ángel Flores a avut loc o redeşteptare a interesului privind realul miraculos, care, după revoluția cubaneză comunistă din 1959 a viitorului dictator astuțios Fidel Castro, a condus la termenul de realism magic aplicat unui nou tip de literatură cunoscut pentru portretizarea realistă a evenimentelor, întâmplărilor magice39.

 

Originile realismului magic

 

Realismul magic literar purcede din America Latină, scriitorii de aici călătorind adesea între țările lor natale şi „hub”-uri (centre) culturale din Europa, cum ar fi Paris sau Berlin şi fiind influențați de mişcarea artistică a timpului40. Scriitorul cubanez Alejo Carpentier şi cel venezuelean Arturo Uslar Pietri, de exemplu, au fost puternic influențați și inspirați de mişcările artistice europene, cum a fost Surrealismul, în timpul şederii lor la Paris în anii 1920 şi 193041. Un eveniment major, important care a făcut legătura între realismul magic din pictură şi cel din literatură, a fost traducerea şi publicarea cărții lui Franz Roh în limba spaniolă de către publicația culturală Revista de Occidente în 1927, condusă de eseistul şi filozoful spaniol José Ortega y Gasset; „în decurs de un an, realismul magic era aplicat în proza autorilor europeni în cercurile literare din Buenos Aires”42. Criticul venezuelean Victor Bravo subliniază că noțiunea de realism magic s-a născut aproape simultan cu cea a realului miraculos: „Formularea inițială a ambelor expresii – ca referință sau trimitere la un mod de producție literară din America Latină – se face aproape simultan, astfel în 1947, Arturo Uslar Pietri introduce termenul de realism magic pentru a a se referi la proza scurtă venezueleană, iar în 1949 Alejo Carpentier vorbește despre real miraculos în introducerea romanului său Împărăția acestei lumi, unii considerând că este romanul inițiator al acestui curent literar”43.Tot în 1949, Miguel Ángel Asturias publică romanul Oameni de porumb, considerat de asemenea un precursor al realismului magic44, iar la rândul său, fascinantul Jorge Luis Borges a inspirat şi încurajat alți scriitori latinoamericani în dezvoltarea realismului magic – în mod particular cu primul său minunat volum realist-magic Historia universal de la infamia/ Istoria universală a infamiei în 193545. Între 1940 şi 1950, realismul magic din America Latină a atins apogeul, cu apariția unor proeminenți scriitori mai ales în Argentina46. Implicațiile teoretice ale artei Realismului magic au influențat în mare măsură literatura europeană şi latinoamericană, valorosul scriitor italian Massimo Bontempelli, de pildă, a susținut că arta respectivă ar putea fi un mijloc de a crea o conştiință colectivă prin „deschiderea de noi perspective mitice şi magice asupra realității”, şi a folosit scrierile sale pentru „a inspira o națiune italiană guvernată de fascism”47. Totodată, Bontempelli considera că dacă secolul al XIX-lea a fost unul al observației, al exactității descriptive, al pasiunii pentru viața cotidiană, numindu-l „secolul realității”, veacul XX va fi trebuit să fie unul al fanteziei, trebuind ca scriitorii, creatorii să inventeze, să învețe de la vechii greci, de exemplu, arta de a inventa alte mituri și alte legende48. Scriitorul italian conchidea: „Fantezia novecentistă așază în jurul celei mai precise realități un nimb de magie. Pe drept cuvânt arta noastră a fost definită ca realism magic”49. Venezueleanul Arturo Uslar Pietri a fost strâns legat, asociat îndeaproape, de/ cu forma sau tipul de realism magic a germanului Roh şi l-a cunoscut pe Bontempelli la Paris50. Mai degrabă decât să urmeze versiunea dezvoltată de Alejo Carpentier a „Realului miraculos latino-american”, scrierile lui Uslar Pietri accentuează, subliniază „misterul vieții umane în cadrul realității vieții”, el crezând că realismul magic era „o continuare a literaturii de avangardă modernistă experimentală din America Latină”51.

 

 

Note
1 Maggie Ann Bowers, Magic(al) Realism, New York, Routledge, 2004, pp. 1-5.
2 Maggie Ann Bowers, op. cit., pp. 1-5.
3 Ibidem.
4 Matthew C. Strecher, “Magical Realism and the Search for Identity in the Fiction of Murakami Haruki”, in Journal of Japanese Studies, Volume 25, Number 2, Summer 1999, pp. 263-298, at 267.
5 Cf. Literatură universală – Manual pentru clasa a XII-a – Autori: Florin Ioniță, Maria Ioniță, Marilena Lascăr şi Gheorghe Lăzărescu, Bucureşti, Editura Art, 2007, p. 115.
6 Cf. Literatură universală, p. 115.
7 Ibidem.
8 Irene Guenther, “Magic Realism in the Weimar Republic”, in MR: Theory, History, Community, Durham, North Carolina, Duke University Press, 1995, pp. 33-74, tackles German roots of the term, and how art is related to literature.
9 Maggie Ann Bowers, Magic(al) Realism, New York, Routledge, 2004, p. 16.
10 Stephen Slemon, “Magic realism as post-colonial discourse”, in Canadian Literature, 116 (Spring 1988), p. 9.
11 Franz Roh, Nach-Expressionismus. Magischer Realismus. Probleme der neuesten europäischen Malerei, Leipzig, Klinkhardt & Biermann, 1925, online.
12 Maggie Ann Bowers, Magic(al) Realism, New York, Routledge, 2004, pp. 9-11 şi Irene Guenther, “Magic Realism in the Weimar Republic”, in MR: Theory, History, Community, p. 33.
13 Dan Grigorescu, Dicționarul avangardelor, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 550.
14 Dennis Crockett, German Post-Expressionism: the art of the Great Disorder 1918-1924, University Park, PA., Pennsylvania State University Press, 1999, p. 1.
15 Dennis Crockett, op. cit., p. 1.
16 Denis de Rougemont, Iubirea şi Occidentul, Bucureşti, Editura Univers, 1987, p. 310.
17 Ernesto Sábato, “Scriitorul şi fantasmele sale”, în Eseuri, vol. 1, Bucureşti, Editura RAO, 2004, p. 318.
18 Ernesto Sábato, op. cit., p. 319.
19 Dennis Crockett, op. cit., p. 1.
20 Ibidem, p. 1.
21 Wieland Schmied, Neue Sachlichkeit and German Realism of the Twenties, London, Arts Council of Great Britain, 1978, p. 30.
22 Dan Grigorescu, op. cit., p. 550.
23 Maggie Ann Bowers, Magic(al) Realism, New York, Routledge, 2004, pp. 9-10.
24 Maggie Ann Bowers, op. cit., pp. 12.
25 Dan Grigorescu, op. cit., p. 550.
26 Ibidem, p. 550.
27 Irene Guenther, “Magic Realism in the Weimar Republic”, in MR: Theory, History, Community, Durham, North Carolina, Duke University Press, 1995, p. 33.
28 Dan Grigorescu, op. cit., p. 550, apud Concise Oxford Dictionary of Literary Terms, 1990.
29 Maggie Ann Bowers, op. cit., pp. 13-14 şi Gabriela Danțiş, Scriitori străini. Mic dicționar, Bucureşti, Ed. Ştiințifică şi Enciclopedică, 1981, p. 79.
30 Hubert Lampo, Sosirea lui Joachim Stiller, București, Editura Univers, 1977, pp. 173-174.
31 Johan Vanhecke, Johan Daisne 1912-1978. Între magie și realitate, Anvers, Houtekiet, 2014, online.
32 Maggie Ann Bowers, op. cit., pp. 14-15.
33 Luis Leal, “Magical Realism in Spanish America”, in MR: Theory, History, Community, Durham, North Carolina, Duke University Press, 1995, p. 120.
34 Maggie Ann Bowers, op. cit., p. 14.
35 Ibidem, pp. 2-3.
36 Ibidem, pp. 16-18.
37 Ibidem.
38 Ibidem.
39 Ibidem, p. 18.
40 Wendy B. Faris and Lois Parkinson Zamora, Introduction to Magical Realism: Theory, History, Community, Durham, North Carolina, Duke University Press, 1995, pp. 3-4 şi Alejo Carpentier, “The Baroque and the Marvelous Real” (1975), in MR: Theory, History, Community, Durham, North Carolina, Duke University Press, 1995, pp. 89-108.
41 Maggie Ann Bowers, Magic(al) Realism, New York, Routledge, 2004, pp. 1-5.
42 Irene Guenther, “Magic realism in the Weimar Republic”, in MR: Theory, History, Community, Durham, North Carolina, Duke University Press, 1995, p. 61.
43 Víctor Bravo, Magias y maravillas en el continente literario, Caracas, Ediciones de la Casa de Bello,1991, p. 13.
44 Victor Bravo, op. cit., p. 13.
45 Ángel Flores, “Magical Realism in Spanish American Fiction”, in Hispania, Vol. 38, nr. 2 (1955), pp. 187-192, Web.
46 Ángel Flores, op. cit., pp. 187-192.
47 Maggie Ann Bowers, op. cit., pp. 1-5.
48 Șerban Stati, „Massimo Bontempelli și poetica realismului magic”, prefața romanului Oameni în timp de Massimo Bontempelli, București, ELU, p. 10.
49 Șerban Stati, op. cit., p. 10, apud Enrico Falqui, “Per una cronistoria della rivista 900”, partea a doua, în revista Fiera letteraria, nr. 30/ 1959.
50 Maggie Ann Bowers, op. cit., pp. 1-5.
51 Ibidem, pp. 1-5.