Teme și concepte importante în critica și istoria literară privind Realismul magic
Ambiguități sau echivocuri în definiţia realismului magic

 

Criticul mexican Luis Leal a rezumat pe scurt, dar cam simplist, dificultatea definirii realismului magic susţinând că: „Dacă puteţi să-l explicaţi, atunci nu este realism magic”1. El oferă totuşi propria sa definiţie, afirmând: „Fără a se gândi la conceptul de realism magic, fiecare scriitor dă expresie unei realităţi pe care el o observă în lume, la oameni. Pentru mine, realismul magic este o atitudine din partea personajelor dintr-un roman înspre lume sau către natură”2. Atât Luis Leal cât şi Irene Guenther l-au citat pe scriitorul venezuelean Arturo Uslar Pietri, care a descris „omul ca un mister înconjurat de fapte, împrejurări realiste. O prefigurare poetică sau o negare poetică a realităţii. Ceea ce în lipsa altui termen, ar putea fi numit realism magic”3. Este demn de remarcat faptul că Uslar Pietri, în prezentarea termenului său pentru această tendinţă literară, a păstrat întotdeauna definiţia lui deschisă mai mult limbajului liric şi evocativ decât celui strict critic, ca în afirmaţia de mai sus, iar atunci când criticii academici au încercat să definească realismul magic cu o exactitate savantă, cărturărească, ei au descoperit că acesta era mai puternic, mai intens decât ceva precis.4 Criticii, frustraţi de inabilitatea lor în a fixa înţelesul termenului de realism magic, au îndemnat la abandonarea completă a acestuia.5 Totuşi în utilizarea, înţelegerea vagă, dar amplă a lui Uslar Pietri, termenul de Realism magic „a fost plin de succes în sintetizarea pentru mulţi cititori a percepţiei lor mai mari, mai largi despre ficţiunea latinoamericană; acest fapt sugerează că termenul are întrebuinţările sale, cu condiţia ca sau atât timp cât nu este de aşteptat să funcţioneze cu precizia prevăzută de terminologia tehnică, savantă”6.
Viziunile occidentale şi latinoamericane despre realismul magic
Perspectiva critică asupra realismului magic ca un conflict între realitate şi anormalitate provine de la/ din disocierea cititorului occidental cu/ de mitologia, o rădăcină a realismului magic mai uşor de înţeles de către culturile non-occidentale.7 Confuzia vesticilor privind realismul magic este dată de concepţia asupra realului, concretului, realităţii, să zicem, creată într-un text realist-magic: mai degrabă decât să explice realitatea folosind legile naturale sau fizice, materiale, precum în textele occidentale tipice, scrierile realist-magice creând o realitate „în care relaţia dintre întâmplări, personaje şi cadru care nu se pot baza pe/ sau justifica prin statutele lor în lumea fizică, materială sau pe acceptarea lor normală de către mentalitatea burgheză”8. În căutarea unor formule care să exprime specificitatea naraţiunilor şi romanelor hispano-americane, cuprinzând atât „romanul-mărturie” cât şi „romanul de investigaţie interioară”, Alejo Carpentier şi Miguel Ángel Asturias au propus denumirile de „realism magic” şi „angajarea umană” şi mai ales „real miraculos”9. Hispanistul Paul Alexandru Georgescu este de părere că termenul de „magic” a suscitat ineluctabil, discuţii intense şi precizări, comentatori precum Ángel Flores şi Luis Leal observând că realismul romancierilor sud-americani „nu este magic prin intervenţia vreunui element mistic, supranatural”, ci pentru că în creaţiile lor narative „realitatea dobândeşte o iradiere, o aură”, obţinute, bineînţeles, în foarte diferite moduri: la Asturias, prin „deschidere spre miturile şi mentalităţile indigene”; la Borges, prin „trecere în vis” sau mai bine zis, în „visuri concentrice”; la Cortázar, prin „inserarea fantasticului în interstiţiile realităţii”10. La rândul său, articolul scriitorului și jurnalistului guatemalez William Spindler intitulat Magic realism: a typology/ Realismul magic: o tipologie11 sugerează că există trei feluri de Realism magic, care totuşi nu sunt în niciun caz incompatibile: realismul magic „metafizic” european, cu al său sentiment de înstrăinare sau alienare şi de straniu, exemplificat mai ales prin prozele şi romanele lui Franz Kafka, realismul magic „ontologic”, caracterizat, de fapt, prin relatarea întâmplărilor „inexplicabile” şi realismul magic „antropologic”, unde o concepţie autohtonă este aşezată una lângă alta cu viziunea raţionalistă a Occidentului.12 Tipologia lui Spindler privind realismul magic a fost criticată ca fiind un „act de clasificare” care caută să definească Realismul magic ca pe un „proiect specific cultural”, prin identificarea pentru cititorii săi a acelor societăţi non-moderne unde mitul şi magia încă există şi persistă şi în care Realismul magic ar putea fi de aşteptat să aibă loc, existând obiecţii faţă de această analiză.13 Modurile raţionale sau raţionaliste occidentale nu pot descrie de fapt moduri de gândire vestice şi e posibil să se conceapă cazuri în care „ambele feluri de cunoaştere sunt în mod simultan posibile”14.Tot referitor la tipologii, David D. Danow susţine că o „poetică a excesului” care caracterizează textele realist-magice, se extinde într-o tipologie larg delimitată, de la fantastic la hiperbolic şi de la improbabil la posibil, realismul magic reuşind să prezinte o viziune a vieţii, care emană un „sentiment de energie şi vitalitate într-o lume care promite nu numai bucurie, ci şi o cotă echitabilă de mizerie, de nenorocire”15. De fapt, cititorul este răsplătit cu o perspectivă (s.m.) asupra lumii care încă include mult din ceea ce a fost pierdut în altă parte.16 Acolo unde este posibil, se transformă instantaneu în posibil, deoarece suntem transportaţi, teleportaţi, am spune, din domeniul realului în realitatea magică prin „stratageme asemănătoare neexprimate, neexplorate ale imaginaţiei artistice”17. În opinia unui scriitor oriental stabilit în Occident, ca să facem o fuziune între cele două mari culturi, romancierul indiano-britanic Salman Rushdie, realismul magic, cel puţin aşa cum a fost practicat de columbianul Gabriel García Márquez, este o dezvoltare din surrealism care exprimă o conştiinţă autentică a Lumii a Treia, dar şi o modalitate de a arăta într-adevăr realitatea cu ajutorul minunat al metaforei.18
Realul miraculos carpentierian
Dacă tot l-am amintit puţin mai înainte pe scriitorul cubanez de origine franco-rusă Alejo Carpentier, el este cel care a inventat termenul de lo real maravilloso/ realul miraculos sau lo maravilloso real/ miraculosul real, în prologul microromanului său Împărăţia acestei lumi (1949), prolog care nu apare, din păcate, în traducerea în limba română a romanului menţionat, unii critici interpretând sintagma ca fiind sinonimă cu sintagma de realism magic, cu toate că expresia carpentieriană nu este corectă (a se vedea, de asemenea, opoziţia real – miraculos). În general, conceptul de maravilloso/ miraculos implică „un sentiment al unei surprize neobişnuite şi neaşteptate sau un fenomen improbabil”, acest lucru putând avea loc în mai multe moduri: în mod natural, ca rezultat al manipulării deliberate a realităţii, prin percepţia artistului, şi, în cele din urmă, prin intenţii supranaturale; mai mult acestea determină prezenţa a ceva diferit decât în mod normal.19 Departe de surrealişti, Alejo Carpentier ajungea la concluzia excepționalist-orgolioasă că realul miraculos este “moştenirea Americii Latine”20. Acesta este motivul pentru care unele dintre personajele romanului său Împărăţia acestei lumi au fost „preluate din realitate”, cum ar fi, de exemplu, François Mackandal, cel mai cunoscut lider al Revoluţiei haitiene, influenţa acestui roman, şi de fapt această teorie, fiind importantă ceva mai târziu pentru scriitorii latinoamericani. Oricum, câteva dezbateri dacă el a fost cu adevărat un scriitor realist-magic, sau pur şi simplu un precursor şi o sursă de inspiraţie, există, Maggie Ann Bowers susţinând, de exemplu că el este recunoscut pe scară largă ca „iniţiator al realismului magic latinoamerican, în dubla postură de romancier şi critic”, Bowers descriind concepţia lui Carpentier ca un fel, un soi de „realitate crescută”, intensificată unde elemente ale miraculosului se pot ivi în timp ce ar părea naturale sau neforţate.21 Ea sugerează că disociindu-se el însuşi şi prin scrierile sale de „realismul magic pictural” al lui Franz Roh, Carpentier dorea să demonstreze modul în care – în virtutea varietăţii istoriei, geografiei, demografiei, politicii, miturilor şi credinţelor Americii Latine – pot fi posibile întâmplări improbabile şi „miraculoase”22. În plus, ideea lui Alejo Carpentier, exagerată, în opinia mea, era că America Latină este un tărâm împănat cu minuni și doldora de miracole la tot pasul şi că scriind despre acest tărâm se produce automat o „literatură a realităţii miraculoase”23. Totuși, teoreticianul realului miraculos se lamenta atunci când analiza inferioritatea naturii americane, pe plan cultural; dacă de exemplu, plantele europene, cele din zona Mării Mediterane în special, își descoperă „arborele genealogic glorificat ca participant în scene memorabile” din Vechiul Testament, ipostaziat ulterior de marea literatură și pictură a diferitelor epoci, în schimb, natura latinoamericană, cu toată agresiva ei splendoare, era necunoscută, niciun autor sau creator neevocând-o și nemetamorfozând-o în „fapt cultural”24. Pe de altă parte, s-ar putea crede că surpriza pe care a adus-o în câmpul sau pe piața ideilor și al artei, teza realului miraculos este acreditarea viziunii fantastice drept fenomen abisal implicat în natură – dezvoltând incipiențe, asimilând influențe, unele cu caracter de ultimatum, insistând pe devieri sau ramificații posterioare ale unor motive obiective, preexistente; alteori efortul artistico-literar se limitează la oglindirea conformistă a unor paradoxuri deja secretate de realitate; încetează de a mai fi un produs al imaginației creatoare – inconsecvente, în același timp – pentru a se recomanda drept o „realitate profund revelatoare a spațiului și umanității latinoamericane”25. Așadar, motivațiile realului miraculos alejocarpentierian pot fi descoperite sau identificate și la baza operei fantastice, chiar dacă expresia fiecăruia va dispune de anumite note particulare, sau pe scurt, fuziunea dintre elementul real sau realitate și componenta fantastică și viceversa.26 De asemenea, „miraculosul” poate fi uşor confundat cu realismul magic, pentru că ambele moduri introduc evenimente, întâmplări supranaturale fără ca autorul să se implice, în amândouă modalităţile, aceste întâmplări sau evenimente magice fiind aşteptate şi acceptate ca evenimente cotidiene, de zi cu zi.27 Oricum, lumea miraculoasă este una „unidimensională”; autorul implicat crede că orice se poate întâmpla aici, că întreaga lume este „umplută” cu fiinţe supranaturale şi situaţii pentru început, basmele fiind un bun exemplu de „literatură miraculoasă”28. Ideea importantă în definirea miraculosului este că cititorii înţeleg că această lume ficţională este diferită de lumea (reală) în care ei trăiesc.29 Lumea „miraculoasă” unidimensională diferă de cea „bidimensională” a realismului magic, ca în urmă, ultima, tărâmul supranatural amestecat cu lumea naturală, familiară (sosind la combinaţia a două straturi ale realităţii: bidimensionale).30 În timp ce unii folosesc termenii de realism magic şi real(ism) miraculos interşanjabil, „diferenţa-cheie stă în focalizare”31. După alții, atât realul miraculos, cât și realismul magic, întrucât acesta este o variantă a primului, susține José Camacho, atunci când încearcă să reprezinte lumea ca pe ceva virgin, se întorc la o serie de mituri bazate pe: miturile cosmologice (care se ocupă cu crearea lumii), miturile vieții și miturile apocaliptice, în acest fel, opera literară ajungând să fie impregnată de o atmosferă ireală, care se găsește în mijlocul biblicului și mitologicului, unde se întâmplă de obicei „lucruri incredibile”32 .Criticul Luis Leal atestă că Alejo Carpentier a fost „pilonul originar” al stilului realismului magic, referindu-se implicit la ultimele sale lucrări critice, scriind că „Existenţa realului miraculos este ceea ce a început literatura realist-magică, despre care unii critici susţin că este adevărata literatură americană”33. În consecinţă, se poate trage concluzia că realul miraculos al lui Carpentier este în mod special distinct, deosebit de realismul magic prin faptul că primul se aplică în mod specific la America.34 În acest sens, Lee A. Daniel clasifică criticii lui Carpentier în trei grupuri: aceia care nu-l consideră oricum un realist-magic (Ángel Flores), aceia care îl numesc un autor „mágicorealista”/ un autor magico-realist sau realist-magic cu nicio menţiune la „realul său miraculos” (Gómez Gil, Jean Franco, Carlos Fuentes) şi cei care folosesc cei doi termeni în mod interschimbabil (Fernando Alegria, Luis Leal, Emir Rodríguez Monegal).35 Potrivit hispanistului Andrei Ionescu, magicul şi miraculosul din arta latinoamericană „nu sunt decât aparent înrudite cu literatura onirică a suprarealiştilor”, de fapt, după Carpentier sceptico-pesimişti faţă de creaţiile propriei lor imaginaţii, ci sunt „rodul unei orientări realiste, care înregistrează mentalitatea magică a omului de pe continentul american”, scriitorii latinoamericani nefăcând altceva decât să reprezinte „acte de magie” care au loc în „miraculoasa realitate” cotidiană, nefiind necesare „complicate elaborări imaginative”, prin care să creeze nenatural o „atmosferă magică”36. Autori latinoamericani dotaţi cu o viziune poetizantă a lumii şi vieţii, considerând omul ca pe un „mister în mijlocul datelor realităţii”, se sforţează să afle „acest mister din om şi din lucrurile ce-l înconjoară”37. Aşadar, realismul magic nu este nici literatură fantastică, deşi conţine, în opinia mea, elemente şi motive ale fantasticului, deoarece „nu desfigurează realitatea”, dar nici literatură psihologică, fiindcă „nu urmăreşte în primul rând analiza unor caractere şi ale mobilurilor interioare ale acţiunii acestora” şi nici nu poate fi asemuită cu „literatura magică”, pentru că nu este obsedată să determine „emoţii de magie”, ci să le exprime, să descopere „corola de minuni a lumii” şi „să nu ucidă cu mintea tainele” întâlnite în calea lor.38

 

 

Note
1 Luis Leal, „Magical Realism in Spanish American Literature”, in Irene Guenther, “Magic Realism in the Weimar Republic” from MR: Theory, History, Community, pp. 33, pp. 127-128.
2 Luis Leal, op. cit., pp. 127-128.
3 Arturo Uslar-Pietri, Letras y hombres de Venezuela, Mexico City, Fondo de Cultura Economica, 1949, pp. 161-161.
4 Luis Leal, op. cit., pp. 127-128.
5 Ibidem, pp. 127-128.
6 Ibidem.
7 Wendy B. Faris and Lois Parkinson Zamora, Introduction to Magical Realism: Theory, History, Community, pp. 3-4.
8 Ángel Flores, qtd. in Simpkins, Scott (1988), “Magical Strategies: The Supplement of Realism”, in Twentieth Century Literature, 34 (2), p. 142.
9 Paul Alexandru Georgescu, Prefaţa romanului Moartea lui Artemio Cruz de Carlos Fuentes, Bucureşti, ELU, 1969, p. 14.
10 Paul Alexandru Georgescu, op. cit., p. 14.
11 William Spindler, “Magic realism: a typology”, in Forum for Modern Language Studies, Vol. XXIX, Issue 1, January 1993, pages 75-85.
12 Matthew French, Simon Jackson & Elina Jokisuu, eds., “Diverse Engagement: Drawing in the Margins”, in Proceedings of the University of Cambridge Interdisciplinary Graduate Conference, UK, Cambridge, June 2010, online.
13 Liam Connel, “Discarding Magic Realism: Modernism, Anthropology, and Critical Practice,” in ARIEL, Vol. 29, No. 2, April 1998, pp. 95-110.
14 Liam Connell, op. cit., pp. 95-110.
15 David D. Danow, The Spirit of Carnival Magical Realism and the Grotesque, Lexington, U of KY P, 1995, p. 65 ff.
16 David D. Danow, op. cit., p. 65 ff.
17 Ibidem, p. 65 ff.
18 Patricia Merivale, „Saleem Fathereed by Oskar: Midnight’s Children, Magic Realism and Tin Drum, in Faris & Zamora, eds., Magical Realism: Theory, History, Community, pp. 331 şi 336.
19 Alejo Carpentier, „De lo real maravilloso americano”, originalmente publicado en Tientas y diferencias, Montevideo, Arca, 1967. Tomado de la edición Calicanto, Buenos Aires, Calicanto Editorial, 1976, pp. 83-99.
20 Alejo Carpentier, op. cit., pp. 83-99.
21 Maggie Ann Bowers, Magic(al) Realism, New York, Routledge, 2004, pp. 1-5.
22 Maggie Ann Bowers, op. cit., pp. 1-5.
23 Clark Zlotchew, Varieties of Magical Realism, New Jersey, Academic Press ENE, 2007, p. 15.
24 Iordan Chimet, America Latină. Sugestii pentru o galerie sentimentală, București, Editura Meridiane, 1984, p. 129.
25 Iordan Chimet, op. cit., p. 129.
26 Ibidem, p. 129.
27 Clark Zlotchew, op. cit., p. 15.
28 Ibidem.
29 Ibidem.
30 Ibidem.
31 Dr. Clark Zlotchew, Varieties of Magical Realism, New Jersey, Academic Press ENE, 2007. p. 11.
32 Adriana Maria Ortiz Cardozo, La dualidad en Doña Barbara de Rómulo Gallegos, München, Grin Verlag, 2013, online.
33 Luis Leal, “Magical Realism in Spanish America”, in MR: Theory, History, Community, pp. 122.
34 Juan Barroso VIII, Lee A. Daniel, “Realismo Magico: True Realism with a Pinch of Magic”, in The South Central Bulletin, Vol. 42, Nr. 4 (1982), pp. 129-130, Web.
35 Lee A. Daniel, “Realismo Magico: True Realism with a Pinch of Magic”, in The South Central Bulletin, Vol. 42, Nr. 4 (1982), pp. 129-130, Web.
36 Andrei Ionescu, „O lume unde se măsoară adâncimea durerii”, prefaţa romanului Pedro Páramo, Bucureşti, Editura Univers, 1970, p. 7.
37 Andrei Ionescu, op. cit., p. 7.
38 Ibidem, pp. 7-8.