Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Realismul magic latinoamerican și universal: perspective literare și filosofice (V)

 

 

O necesară și utilă paralelă cu genurile și artele adiacente

 

Când încerci să defineşti ce este ceva, e adesea util să stabileşti, să determini ce nu este ceva, de asemenea este important să comentezi sau să notezi că numeroşi critici literari încearcă să clasifice romanele şi operele literare numai într-un singur gen, cum ar fi „romantic” sau „naturalist”, nu întotdeauna ţinând cont că multe opere se pot înscrie în categorii multiple1. Se pare că numeroase comentarii va fi stârnit cartea lui Maggie Ann Bowers Magic(al) Realism/ Realismul magic, pentru că ea a încercat să delimiteze termenii de magic (şi magie, totodată) şi realism magic, examinând, analizând relaţia cu alte genuri cum sunt realismul, surrealismul, postmodernismul, arta filmului, versiunea africană a realismului magic, numită „Realismul animist” și altele2.

 

Realismul, narațiunea realistă şi realismul magic

 

Ideea fundamentală a realismului este de a înfățișa realitatea în mod direct, pe o cale neocolită, cu imparțialitate sau nepărtinire, într-o scriitură inexpresivă și echidistantă, care avantajează viziunea sau weltanschauung-ul autorului și într-o tehnică în care naratorul de tip heterodiegetic, omniscient, omnipotent și ubicuu este esențial. Realismul reprezintă o încercare de a crea o descriere a vieţii reale; un roman nu poate pur şi simplu să se bizuie pe ce prezintă, ci pe cum prezintă viaţa în realitate3. În acest fel, o naraţiune realistă acţionează ca o ramă, construcţie literară, prin care cititorul construieşte o lume folosind „materiile prime ale vieţii”4. Realismul a fost, atât în literatură cât și în pictură o reacție la adresa romantismului, el venind împotriva fanteziei, subiectivismului, „furtunii și avântului” romantic cu idei precum realul și conștientizarea lui, restrângerea la contingență, obiectivitate și observația științifică, aceasta din urmă dusă la extrem de către naturaliștii zolieni și epigonii lor. Înţelegerea atât a realismului, cât şi a realismului magic în cadrul unui mod narativ, reprezintă „cheia înţelegerii ambilor termeni”5. Realismul magic „se bazează pe prezentarea elementelor reale, imaginate sau magice ca şi cum ar fi reale. El se sprijină pe realism, dar numai atât cât să poată extinde sau întinde ceea ce este acceptabil ca fiind real la limitele sale”6. Teoreticianul literar Kornelije Kvas este de părere că ceea ce este creat în operele sau cărțile realismului magic ar fi „o lume fictivă apropiată de realitate, marcată de o prezență puternică a neobișnuitului și a fantasticului, pentru a evidenția, printre altele, contradicțiile și neajunsurile societății”7. Prezența elementului fantastic nu încalcă coerența manifestă a unei opere caracteristice literaturii realiste tradiționale, iar elementele fantastice (magice) apar ca „parte a realității cotidiene”, funcționând ca „salvatoare sau izbăvitoare ale umanului împotriva atacului conformismului, al răului și al totalitarismului”8. Mai mult, în creațiile realismului magic găsim o narațiune obiectivă caracteristică realismului tradițional din secolul al XIX-lea9.
Comparaţii între Surrealism
şi Realismul magic
Surrealismul este adesea confundat cu realismul magic pentru că amândouă explorează şi cercetează aspectele ilogice sau non-realiste ale umanităţii şi existenţei10. Istoricii literari şi de artă sunt aproape unanimi în a considera că surrealismul este o „mişcare colectivă”, complexă şi internaţional-globalizantă chiar, evident avangardistă, a unor intelectuali şi artişti din secolul XX, nu numai francezi, dar care s-a născut în Franţa, urmărind, printre altele, „emanciparea omului prin contestarea radicală a valorilor utilitare ale societăţii burgheze”, ce făcuse posibilă monstruozitatea Primului Război Mondial, dar care a fost focalizată şi pe problematica visului, magiei, miraculosului, aş adăuga, desfăşurată pe o perioadă lungă de timp, poate cea mai lungă din istoria unei avangarde, între 1924-1969, în trei faze sau etape. Mişcarea surrealistă s-a regrupat după Primul Război Mondial, pe care l-a criticat, cu tot cu societăţile şi ţările responsabile de „marele măcel”, sub tutela lui André Breton, care a rămas Papa, guru-ul său spiritual până la moartea lui, în 1966 şi foarte rapid, mişcarea s-a delimitat de nihilismul manifestărilor dadaiste, definindu-se prin adeziunea la un anumit număr de valori, nu doar literare, concretizate în proiecte, reviste, expoziţii, manifeste, reuniuni11. Discursul teoretizant al surrealismului are la bază psihanaliza lui Freud, iar originile sale pot fi identificate în revolta radicală a dadaismului12. După cele mai recente teorii, mişcarea surrealistă a fost una politică per se, chiar şi atunci când şi-a ales ca motto-uri sintagme-slogan ca: „a transforma lumea” a lui Marx şi „a schimba viaţa” aparţinând lui Rimbaud, surrealiştii înţelegând prin acestea o mixtură de revoluţie artistică şi revoluţie politică13. Totuşi, revolta surrealistă a fost, la început, una de tip literar: eliberarea de limbajul tradiţional, raţionalist, logic etc. şi pătrunderea într-un univers dominat de miraculos, mirobolant, magic, imaginaţie, iubire şi vis14. De asemenea, societatea, morala, legile, religia şi tradiţia sunt responsabile, în viziunea surrealiştilor, de anihilarea „facultăţilor creatoare”, canionul fiind stabilit nu numai cu „instituţia literară”, dar şi cu societatea în ansamblul ei: revolta literară se metamorfozează în „revoltă politică”15. În opinia poetului şi eseistului mexican, Octavio Paz, surrealismul îşi propunea să depăşească „realitatea vizibilă, imediată, banală” şi să acceadă la o realitate miraculoasă (s.m.), „să descopere sau să inventeze o alta – magică, supranaturală, suprareală”, aşa cum îşi doreau înşişi romanticii16. Rezultă că surrealismul este şi un „iraţionalism”, aceasta fiind latura lui „neoromantică”: profund-abisalul, realul sunt dincolo de aparenţe, inaccesibile raţiunii, logicii şi în versiunea psihologică şi freudizantă, „ele trebuie să fie căutate acolo unde se află visul şi inconştientul”17. Un alt important autor latinoamerican, argentinianul Ernesto Sábato, care se apropiase de surrealişti în 1938, când oboseala sa şi chiar greaţa, mai mult sau mai puţin sartriană, pe care o simţea în faţa spiritului ştiinţei ajunseseră la maximum, şi care se întâlnea la Paris cu pictorul spaniol Oscar Domìnguez, un „autentic suprarealist”, ce a sfârşit prin a se sinucide, considera că surrealismul se situa în afara esteticii şi chiar a artei: era, mai curând, „o atitudine generală în faţa vieţii, o căutare a omului profund pe sub convenţiile decrepite”, dar care s-a metamorfozat, paradoxal, într-o „metodă de obţinere a unui nou gen de frumuseţe, un soi de frumuseţe în stare sălbatică”, ca a unei noi morale sau etici, cea care se păstrează după ce sunt azvârlite „toate măştile impuse de societatea laşă şi ipocrită: morala instinctelor şi a visului”18. Sábato, pentru care, cea mai valoroasă producţie a surealiştilor a fost „un anume stil de viaţă”, sublinia că în pofida cristalizării acestor idealuri în manifeste şi reţete, surrealismul se menţine prin convingerea că „s-a sfârşit cu dominaţia simplei literaturi şi a simplei arte şi că a sosit momentul situării dincolo de purele procupări estetice, pentru a se înfrunta problemele omului şi al destinului său”19.
În America Latină, surrealismul a avut sprijinul entuziast al unor poeți precum chilianul Braulio Arenas Carvajal, fondatorul grupului suprarealist „La Mandrágora”20 și peruanii César Moro (figură centrală în circulația ideilor și esteticii de avangardă din perioada 1920-1950, bun prieten cu André Breton și fondator al revistei surrealiste El uso de la palabra), Xavier Abril (cel care a introdus surrealismul în Peru) și Emilio Adolfo Westphalen21, pe lângă influențe asupra operei realistului magic sau miraculos Alejo Carpentier și a poeților chilieni Pablo Neruda și Gonzalo Rojas (la început expresionist, ulterior influențat de surrealism)22, dar și a peruvianului Cesar Vallejo (unul dintre marii inovatori poetici ai secolului XX, autorul fascinantei cărți Heralzii negri, întotdeauna cu un pas înaintea curentelor literare, fiecare dintre cărțile sale fiind „diferită de celelalte și, în felul său, revoluționară”)23. În Argentina, în pofida disprețului lui Jorge Luis Borges, surrealismul l-a sedus pe tânărul Julio Cortázar24 și a produs un rod târzielnic în opera Alejandrei Pizarnik25. Scriitorul Octavio Paz ocupă un loc anume în istoria mișcării suprarealiste, prietenul personal al lui Breton dedicând mai multe eseuri acestui curent artistic, autorul mexican devenind un poet existențial(ist), chiar dacă unele producții lirice paziene manifestă „o formă de surrealism”26. După cum s-a arătat până acum, există o puternică legătură istorică între conceptul de realism magic al lui Franz Roh şi surrealism, precum şi influenţa rezultată din realul miraculos al lui Alejo Carpentier dar oricum, între surrealism şi realismul magic rămân diferenţe importante; astfel, surrealismul „este cel mai îndepărtat de realismul magic în privința faptului că aspectele pe care le explorează sunt asociate nu cu realitatea materială, ci cu imaginaţia şi mintea şi în particular încearcă să exprime «viaţa interioară» şi psihologia fiinţelor umane prin intermediul artei”27. Surrealismul se focalizează pe „exprimarea subconştientului, inconştientului, refulatului şi inexprimabilului”, iar realismul magic, pe de altă parte, prezintă rareori extraordinarul sub forma unui vis sau ca o „experienţă psihologică”28. „A face acest lucru”, scrie Maggie Ann Bowers, înseamnă „să iei magia unei realităţi materiale recognoscibile şi să o plasezi într-o lume a imaginaţiei puţin înţeleasă sau cunoscută. Obişnuinţa realismului magic se bazează pe poziţia sa acceptată şi indiscutabilă în cadrul realităţii palpabile, tangibile şi materiale”29.

 

 

Note
1 Ángel Flores, Magical Realism in Spanish American Fiction, în Hispania, Vol. 38, Nr. 2 (1955), pp. 187-192, Web.
2 Wendy B. Faris, op. cit., pp. 1-14.
3 Maggie Ann Bowers, Magic(al) Realism, New York, Routledge, 2004, p. 22, print, online.
4 Ibidem, p. 22.
5 Ibidem.
6 Ibidem.
7 Kornelije Kvas, The Boundaries of Realism in World Literature, Lanham, Boulder, New York, London, Lexington Books, p. 29.
8 Kornelije Kvas, op. cit., p. 29.
9 Ibidem, p. 29.
10 Cf. The Concise Oxford Dictionary of Literary Terms, 3rd ed., 2008.
11 Adeline Delezay, Suprarealism, în Dicţionar de cultură generală, Timişoara, Editura Amarcord, 2001, p. 640-641 şi Alain Besançon, Imaginea interzisă. Istoria intelectuală a iconoclasmului de la Platon la Kandinsky, Bucureşti, Editura Humanitas, 1996, p. 341.
12 Dan Grigorescu, Dicţionarul avangardelor, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 645.
13 Carole Reynaud Paligot, Ambitions et desillusions politique du Surréalisme en France (1919-1969), en Wolfgang Asholt, W. et Hans T. Siepe (eds.), Surréalisme et politique-politique du surréalisme, New-York/ Amsterdam, Rodopi B.V., 2007, p. 27.
14 Carole Reynaud Paligot, op. cit., p. 27.
15 Ibidem, p. 28.
16 Octavio Paz, Point de convergence. Du romantisme a l’avant-garde, Paris, Éditions Gallimard, 1974, p. 141.
17 Alain Besançon, Imaginea interzisă, pp. 341-342.
18 Ernesto Sábato, Scriitorul şi fantasmele sale, în Eseuri, vol. 1, Bucureşti, Editura RAO, 2004, p. 372.
19 Ernesto Sábato, op. cit., p. 373.
20 Cf. Surrealismo en Chile, presentación de Arenas en el portal Memoria Chilena; acceso 03.07.2011.
21 Michele Greet, (2013), César Moro’s Transnational Surrealism, în Journal of Surrealism and the Americas, 7, pp. 19–51 și Luis Alberto Sánchez, La literatura peruana. Derrotero para una historia cultural del Perú, tomo V, págs. 1524 A 1526, cuarta edición y definitive, Lima, P. L. Villanueva Editor, 1975, online.
22 Cf. Gonzalo Rojas (1916-2011), en Memoria Chilena, consultado el 23 de enero de 2012.
23 Pedro Escribano (17 de enero de 2005), César Vallejo fue uno de los creadores del cuento-ensayo, en La República, archivado desde el original el 1 de diciembre de 2008, online.
24 VV. AA., Julio Cortázar desde tres perspectivas, en Google Books. México, Universidad de Guadalajara/ U.N.A. México/ F.C.E., 2002, p. 43.
25 Francisco Cruz, Alejandra Pizarnik: el extravío en el ser, en Cuadernos Hispanoamericanos, Núm. 520, Madrid, Ediciones Cultura Hispánica, octubre 1993, online.
26 Lourdes Andrade, Octavio Paz étoile errante du surrealism [archive], online.
27 Maggie Ann Bowers, Magic(al) Realism, New York, Routledge, 2004, pp. 22-24.
28 Maggie Ann Bowers, op. cit., pp. 22-24.
29 Ibidem, pp. 22-24.

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg