Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Realismul magic latinoamerican și universal: perspective literare și filosofice (VII)

Realismul magic latinoamerican și universal: perspective literare și filosofice (VII)

 

 

Multiple planuri hibride ale realității și realului

 

Înşiruirile intrigii realismului magic angajează, ocupă, folosesc în mod caracteristic multiple planuri hibride ale realităţii și realuluicare au loc în „arene nearmonioase ale unor astfel de locuri opuse, contrare, cum ar fi mediul urban şi rural, şi Occidentul şi indigenii, băştinaşii”1. Un exemplu concludent, în acest sens, este semnificativa şi seducătoarea povestire a lui Julio Cortázar, Noaptea, cu faţa spre cer, despre un accident obișnuit de motocicletă care-l catapultează pe protagonist într-o viață anterioară, după ce se lasă în voia somnului și se visează noaptea, cu fața spre cer sau spre văzduhul plin de stele2, fugărit și capturat de aztecii ieșiți la vânătoarea de oameni în care există o experienţă individuală şi două situaţii realiste ce au loc simultan în acelaşi loc, dar în timpul a două perioade diferite, în două secole deosebite, separate.3 Starea lui de vis leagă aceste două realităţi; această bucăţică sau mică secundă de magie face ca aceste multiple planuri ale realităţii să fie posibile.4 Per total, acestea instituie „o realitate mai profundă şi adevărată decât tehnicile convenţionale realiste ilustrate”5. După Roger Caillois, povestirea cortazariană menţionată s-ar încadra în categoria intitulată „intervertirea domeniilor visului şi realităţii”, Noaptea, cu faţa spre cer demonstrând profunzimea şi importanţa acestei teme, ce-i drept, rară, greu de tratat, dar care capătă o „extraordinară putere din răsturnarea totală pe care încearcă să o facă admisă”6. Acest tip de povestire reprezintă inversul celor în care lectorul este calm la sfârşit, realizând că nu era vorba decât de un „coşmar”, însă, aici avem de-a face, din contra, de un „coşmar care-şi dezvăluie dintr-o dată realitatea; de unde oroarea”7.

 

Metaficţiune și textualizare

 

Metaficțiunea este asociată în principal cu literatura modernă și postmodernă, dar poate fi găsită încă din secolul al IX-lea în celebra carte 1001 de nopți, în secolul al XIV-lea, în Povestiri din Canterbury de Geoffrey Chaucer și, de asemenea, în capodopera lui Cervantes, Don Quijote, care este considerată, printre altele, un „roman metaficțional” sau în bizarul dar inovatorul roman al lui Laurence Sterne, Tristram Shandy. Metaficțiunea a luat avânt în anii 1960, în Statele Unite, odată cu impunerea romanului postmodern american, un roman parodic, polemic și protestatar, ce recurgea abil și rafinat la „cele mai neprevăzute jocuri ale imaginației și fanteziei, la cele mai variate mijloace ale comicului și la cele mai îndrăznețe invenții în domeniul formei romanești și al limbajului”8, prin cărți și autori precum: Rătăcit în Casa oglinzilor de John Barth, autor cunoscut mai ales pentru latura postmodernă și metafictivă  a scrierilor sale, Strigarea lotului 49 și Curcubeul gravitației (poate „capodopera absolută” a postmodernismului american) de Thomas Pynchon, Babysitter/ Dădaca și Magic Poker/ Pokerul magic de Robert Coover, Abatorul 5 de Kurt Vonnegut jr. și Willie Master’s Lonesome Wife/ Soția singuratică a lui Willie Masters de William H. Gass. Evoluțiile romanului postmodern american, și nu numai, din anii 1960 au reprezentat parțial reflectarea unei mișcări internaționale spre experimentalism în roman, crede criticul britanic Malcolm Bradbury, manifestată în impactul asupra scriitorilor americani a Noului roman francez, al lui Nabokov, Borges și Samuel Beckett și al Realismului magic latinoamerican (s.m.)9. Începând cu anii 1980, literatura contemporană Latino din SUA cuprinde o abundență de opere, creații „auto-reflexive, metaficționale” interesante, incluzând romane și povestiri de: Junot Díaz (Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao)10, Giannina Braschi (Empire of Dreams, Yo-Yo Boing!)11, Sandra Cisneros (Caramelo)12, Salvador Plascencia (The People of Paper)13, Carmen Maria Machado (Her Body)14, Rita Indiana (Tentacle)15 și Valeria Liuselli (Lost Children Archive)16. În literatura realist-magică, metaficțiunea și textualizarea se centrează pe rolul cititorului în literatură, cu ale ei realităţi multiple şi referinţa specifică la lumea cititorului, explorând impactul ficţiunii asupra realităţii, realitatea asupra ficţiunii şi rolul cititorului printre ele; ca atare, este potrivită pentru a atrage atenţia criticii sociale sau politice17. În plus, este instrumentul primordial în tehnica (executarea) unui fenomen înrudit şi realist-magic major: textualizarea, acest termen definind, cuprinzând două condiţii – prima, când un cititor fictiv introduce povestea înăuntrul poveştii în timp ce o citeşte, făcându-ne conştienţi de sine şi de statutul nostru ca/ de cititor – şi a doua, când lumea textuală intră în lumea cititorilor (lumea noastră)18. Bunul simţ ar anula acest proces dar „magicul” este convenţia flexibilă care o permite19.

 

Conştientizarea crescândă a misterului

 

Ceva cu care criticii au fost de acord este această temă majoră; literatura realist-magică tinde să fie citită, interpretată sau înțeleasă la un nivel intensificat, crescut20. Luând ca exemplu obsedantul și mult-amintitul Un veac de singurătate de García Márquez, cititorul trebuie să renunţe la legăturile, conexiunile cu „expozițiunea convenţională preexistentă”, progresul intrigii, structura lineară sau liniară a timpului, motivaţia ştiinţifică etc., ca să depună eforturi pentru o „stare de conştientizare crescândă a conectivităţii vieţii ori a înţelesurilor ascunse”21.Luis Leal articulează acest sentiment „pentru a profita de misterul care respiră în spatele lucrurilor”22 şi susţine această afirmație prin a spune că un scriitor trebuie să ascundă, să obnubileze sensurile şi înţelesurile sale până la punctul de „estado limite” (tradus prin „stare-limită” sau „limita extremă”) în scopul de a realiza, atinge toate nivelurile realităţii, cel mai important fiind acela al misterului23.
Critică politică și discursul de putere
Realismul magic conţine o „critică implicită a societăţii, mai ales a elitei”24, în special al celei politice. În extile priveşte America Latină, stilul dezbate, rezultă sau se rupe din/ de discursul neargumentabil al „centrelor privilegiate ale literaturii”25. Acesta este un mod care vorbește în principal despre şi pentru „ex-centrici”: marginalizaţi, periferici din punct de vedere extileic, social şi economic; prin urmare, „lumea alternativă” a realismului magic operează pentru a corecta realitatea unor extil de vedere stabilite, instituite (precum realismul, naturalismul, modernismul)26. Conform acestei logici interesante, extile realist-magice sunt subversive, revoluţionare împotriva forţelor sociale dominante, iar în mod alternativ, „socialul dominant” sau hegemonic poate pune în aplicare realismul magic pentru a se disocia el însuşi de „discursul său de putere”27. Theo D’haen numeşte această schimbare în perspectivă decentering/ „descentrare”28.

 

Concluzii

 

Literatura latinoamericană, îndeosebi cea hispano-americană aparținând realismului magic s-a bucurat, la un moment dat și în toată lumea de o fascinație și o apreciere aproape unanime, atât în rândul criticilor literari cât și al marelui public, acesta din urmă rămânând de multe ori extaziat în fața operelor și capodoperelor semnate de Jorge Luis Borges, Gabriel García Márquez, Julio Cortázar, Carlos Fuentes, Mario Vargas Llosa, Miguel Ángel Asturias, Alejo Carpentier, Juan Rulfo, José Donoso, Juan Carlos Onetti, Arturo Uslar Pietri și alții. Romanele și prozele acestor scriitori magici debordau de imaginație și fantezie mirobolantă, realism magic și fantastic neobișnuit, imagini surrealiste nemaivăzute, stil luxuriant baroc, magia verbului și a scriiturii, intersectarea planurilor narative, splendide și inteligente jocuri de cuvinte, profunzime, metafore bizare și neașteptate, pe scurt, miracolul realismului magic latinoamerican. Deși majoritatea statelor latinoamericane erau sărace, chiar paupere, conduse de dictatori inumani și sângeroși, subdezvoltate și înglodate în datorii de necuprins și de neplătit, în anii 1960 ai „veacului de singurătate” XX a avut loc un boom literar cum nu prea se văzuse nici la Paris, nici la New York și nici măcar la Madrid, Milano, Roma, Madrid, Barcelona, Londra, Bonn, ca să nu mai vorbim de țările est-europene și de celelalte țări și continente. În perioada menționată au apărut simultan sau pe rând opere literare de excepție, capodopere scrise de columbianul Gabriel García Márquez – Un veac de singurătate (1967), de argentinienii Jorge Luis Borges – Făuritorul (1960), Julio Cortázar – Șotron (1963) și Ernesto Sábato – Despre eroi și morminte (1961), de peruvianul Mario Vargas Llosa – Casa Verde (1966) și Conversație la Catedrala (1969), de mexicanul Carlos Fuentes – Moartea lui Artemio Cruz (1962) și Schimb de piele (1967), de uruguayanul Juan Carlos Onetti – Șantierul-fantomă (1961), de Alejo Carpentier – Secolul luminilor (1962), José Lezama Lima – Paradiso (1966), José Donoso ș.a. Astfel, în anul realist-magic 1967 se ivea unul dintre cele mai frumoase romane ale tututror timpurilor și cel mai bun roman de limbă spaniolă după Don Quijote al lui Cervantes, miracolul literar numit Un veac de singurătate de García Márquez, o capodoperă de realism magic și de fantezie debordantă, care a schimbat lumea literară. Această operă singulară ne introducea încă de la prima pagină și de la primele fraze în fascinantul ținut sau tărâm Macondo, asemănător până la un punct cu Yoknapatawpha nord-americanului William Faulkner, dar mult mai atrăgător, straniu și captivant decât al acestuia, unde ploua timp de 4 ani, 11 luni și 2 zile, bunicile levitau de zor, frumoasa Remedios zbura către ceruri sau spre Paradis, țigani vânjoși cu labe de vrăbioi făceau în public demonstrații grandioase cu doi drugi de fier magici și cu lupe de mărimea unei tobe, colonei care reușeau să scape din 14 atentate, 3 ambuscade și fin fața unui pluton de execuție, flamanzi care mâncau 82 de ouă de iguană o dată, iar țăranii comunicau tot timpul cu spiritele. Aceste imagini uluitoare și nemuritoare au influențat nu numai două generații de scriitori din America Latină și din restul lumii, ci și modul în care mapamondul își imagina țările sud-americane, ce apăreau, incredibil, drept ținuturi de basm! Ceea ce este foarte interesant și fascinant ar fi faptul că realismul magic, în plan literar, fusese inventat în Italia, o țară ce-i drept neolatină, barocă și magică, în 1922 (anul nemagic al venirii la putere al dictatorului Benito Mussolini!) de către scriitorul Massimo Bontempelli, care a impus oficial noua poetică sau estetică în 1926, în plină dictatură fascistă, în revista 900 sau Novecento, cu scopul de „a captura fantasticul, misterioasa natură a realităţii”, probabil ca o contrapondere la realitatea dură de atunci ca idee de escapism literar și artistic din realitatea cruntă totalitară mussoliniană. Însă, cel care a utilizat pentru prima oară termenul de realism magic a fost criticul de artă german Franz Roh în 1925, în timpul democraticei dar firavei Republici de la Weimar, în legătură însă cu un stil pictural mai cunoscut sub denumirea de Neue Sachlichkeit/ Noua Obiectivitate. Realismul magic literar purcede totuși din America Latină, scriitorii de aici călătorind adesea între ţările lor natale şi centre culturale din Europa, cum ar fi Paris sau Berlin şi fiind influenţaţi de mişcarea artistică a timpului, de asemenea, venezueleanul Arturo Uslar Pietri a fost strâns legat îndeaproape de forma sau tipul de realism magic a germanului Roh şi l-a cunoscut pe Bontempelli la Paris. Nefiind un curent literar sau o mișcare de avangardă, cu un program estetic bine definit și cu un manifest literar, precum futurismul, dadaismul ori surrealismul, Realismul magic s-a suprapus peste Boom-ul literar latinoamerican, care a reprezentat o înflorire a literaturii, poeziei şi criticii literare din America Latină din perioada anilor 1960 şi 1970, când scriitori din această zonă, regiune, au explorat idei noi şi au devenit autori de renume internaţional, global într-un mod, de o manieră care nu a mai existat în trecut, aceștia fiind în marea lor majoritate și exponenți și reprezentanți ai realismului magic: Julio Cortázar, Gabriel García Márquez, Carlos Fuentes, Mario Vargas Llosa și alții. Ei au explodat literar, ajungând la o faimă mondială mai mare faţă de alţi autori sud-americani dintr-o generaţie mai veche ca Jorge Luis Borges şi Alejo Carpentier, consolidându-şi statutul, iar un Miguel Ángel Asturias a devenit primul romancier latinoamerican care a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1967. Niciun fenomen cultural și literar nu a reuşit să stârnească mai mult tumult pentru a atrage atenţia lumii asupra Americii Latine, decât aparenta explozie a creativităţii în romanul hispano-american, susţine criticul Gerald Martin, care consideră că nu este o exagerare să afirmăm că America de Sud era cunoscută în anii 1960 pentru două lucruri, mai presus de toate celelalte, în primul rând prin Revoluţia cubaneză castristă din 1959 şi impactul ei atât asupra Americii Latine cât şi asupra Lumii a Treia în general. În opinia lui Mario Vargas Llosa, numeroşi europeni, nord-americani şi asiatici observau cum prinde viaţă pe „continentul cazărmilor şi comandanţilor”, (…) „un nou romantism revoluţionar” şi, în acelaşi timp, descopereau stupefiați şi o literatură sud-americană bogată, curajoasă şi inventivă, care, „dincolo de faptul că deborda de imaginaţie şi de inteligenţă artistică, experimenta noi modalităţi de a spune poveşti şi dorea să împrospăteze limbajul narativ tradiţional”. Literatura boom-ului a rupt barierele între fantastic şi lumesc, transformând această mixtură într-o nouă realitate; dintre autorii acestei „mişcări”, Gabriel García Márquez este cel mai strâns asociat cu folosirea realismului magic; într-adevăr, el a fost creditat cu aducerea “în vogă” a acestuia după publicarea romanului său-basorelief Un veac de singurătate în 1967. De atunci, realismul magic a devenit un fenomen global, s-a universalizat, influențând numeroși scriitori din întreaga lume.
Începând cu anii 1980 a devenit, însă, comună ideea să vorbeşti despre scriitorii Post-Boom, numeroși dintre aceştia fiind născuţi în timpul anilor 1940, 1950 şi 1960, de exemplu, Roberto Bolaño, scriitorul Post-Boom hispano-american care a avut cea mai mare influență asupra literaturii universale. Totuși, după perioada de excepţie, uluitor-magică a literaturii anilor 1960-1970, a Boom-ului literar latinoamerican, reprezentanţii Post-Boom-ului au încercat, pe de o parte, să continue tradiţia strălucită a unor autori ca Asturias, Borges, Cortázar, Márquez, Sábato ori Vargas Llosa şi să aducă ceva nou, pe de altă parte, să conecteze creaţiile lor la mişcarea internaţional-universală spre o literatură realistă, social-politică.
Mai târziu, pe la jumătatea anilor 1990, realismul magic a născut și o contrareacție, prin apariția mișcării McOndo, o nouă orientare literară latinoamericană, denumirea combinând numele companiei americane de „fast food” McDonald’s cu ţinutul magic al scriitorului Gabriel García Márquez, Macondo, adică realul cu fictivul și magicul, ingenioasa invenţie aparținând fondatorului mișcării, chilianul Alberto Fuguet. Mișcarea sau direcția literară McOndo s-a ivit în 1996, când Alberto Fuguet şi Sergio Gómez au publicat în Spania McOndo, o antologie de povestiri de literatură contemporană latinoamericană conținând proze realiste, într-un stil literar non-baroc, non-luxuriant, simplu, concis, despre viața cotidiană dură, sex, droguri, poluare și muzică pop-rock, la antipodul celor scrise de Borges sau Márquez, numeroși latinoamericani locuind din anii 1990 încoace într-un mediu urban supraaglomerat, mizerabil, imoral și nu într-un continent al realismului magic. McOndo s-ar fi născut din schimbările de-a dreptul tectonice care au redesenat și rearanjat mapamondul și lumea latinoamericană la sfârșitul secolului XX și începutul celui de-al XXI-lea, analiștii și politicienii numind această forță „globalizare”, în timp ce Fuguet a preferat o altă expresie, mai apropiată de realitate și anume „bastardizare”, McOndo vorbind despre sfârșitul granițelor și „amestecul a orice și al oricui, al tuturor”. Unul dintre autorii McOndo, Edmundo Paz Soldán sublinia și aproape concluziona că această orientare literară „a întors ușa realismului magic” și că lumile descrise în povestirile din antologia menționată „sunt mai apropiate realității și experienței Americii Latine, decât este lumea lui Gabriel García Márquez”. Cu toată popularitatea și spiritul ei novator, mișcarea McOndo nu va atinge, credem, niciodată frumusețea, stranietatea, anvergura, farmecul și faima universală a realismului magic latinoamerican, scriitorul american William Kennedy subliniind că „opera lui Márquez nu e nostimă și frumoasă, ci este originală și întotdeauna va exista cu sau fără generația McOndo”. Și va exista, pentru că face parte din rândul operelor perene, nemuritoare.
În concluzie, realismul magic a propus un demers literar original și fascinant, în care realul se îmbină în mod fericit cu magicul și miraculosul, realitatea cotidiană și mundană cu visul, reveria și utopia, istoria cu imaginația dezlănțuită și exuberantă, într-o nemaipomenită intersectare a fanteziei creatoare și istoria tumultuoasă a unui continent a unei lumi, care exprimă profund temele și perspectivele literare și filosofice de ieri, de azi și dintotdeauna, viața, moartea, dragostea, libertatea, și fericirea omului.

 

 

Note
1 Lee A. Daniel, Realismo Magico: True Realism with a Pinch of Magic, in The South Central Bulletin, 42.4 (1982), pp. 129-130, Web.
2 Julio Cortázar, Noaptea, cu fața spre cer, în vol. Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri, Iași, Editura Polirom, p. 178.
3 Lee A. Daniel, op. cit., pp. 129-130.
4 Ibidem, pp. 129-130.
5 Cf. Post Colonial Studies at Emory, 1998, Retrieved June 18, 2009 şi Lee A. Daniel, “Realismo Magico: True Realism with a Pinch of Magic”, in The South Central Bulletin, Vol. 42, Nr. 4 (1982), pp. 129-130, Web.
6 Roger Caillois, Eseuri despre imaginaţie, Bucureşti, Editura Univers, 1975, p. 162.
7 Roger Caillois, op. cit., p. 162.
8 Raymond M. Olderman, Beyond the Waste Land: The American Novel in the Ninteen-Sixties, New Haven and London, Yale University Press, 1972, online.
9 Malcolm Bradbury, The Modern American Novel, Oxford/ New York, Oxford University Press, 1984, p. 160.
10 Christopher González, Reading Junot Diaz, University of Pittsburgh Press, 2015, online.
11 Frederick Luis Aldama, Poets, Philosophers, Lovers: On the Writings of Giannina Braschi, Pittsburgh, U Pittsburgh, 2020, online.
12 Christopher González, Permissible narratives: the promise of Latino/a literature, Columbus, The Ohio State University Press, 2017, online.
13 Frederick Luis Aldama, All Shades of Brown: Latinx Literature Today, in American Book Review, Vol. 41, No 2, January/ February 2020, p. 3.
14 Sabrina Vourvoulias, The metafictional, luminal, lyrical ways of writer Carmen Maria Machado, in AL DÍA News, December 03, 2015, online.
15 Ellen Jones, Little Book with Big Ambitions: Rita Indiana’s Tentacle, in Los Angeles Review of Books, December 13, 2018, online.
16 Frederick Luis Aldama (2020), op. cit., p. 3.
17 Jon Thiem, The Textualization of the Reader in Magical Realist Fiction, in MR: Theory, History, Community, Durham, North Carolina, Duke University Press, 1995, pp. 235-244.
18 Jon Thiem, op. cit., pp. 235-244.
19 Ibidem, pp. 235-244.
20 Luis Leal, Magical Realism in Spanish American Literature, in MR: Theory, History, Community, 1995, pp. 119-124.
21 Luis Leal, op. cit., pp. 119-124.
22 Ibidem, pp. 119-124.
23 Alejo Carpentier, On the Marvelous Real in America, the Introduction to his novel, The Kingdom of this World, online.
24 Cf. Twentieth-Century Spanish American Literature, University of Texas Press, 194, retrieved June 18, 2009.
25 Theo D’haen, Magical realism and postmodernism: decentering privileged centers, in MR: Theory, History, Community, 1995, p. 195.
26 Theo D’haen, op. cit., p. 195.
27 Ibidem, p. 195.
28 Ibidem.

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg