Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Realizarea descendentă

Realizarea descendentă

 

La ce bună cunoaşterea, dacă nu te împinge la luptă?
[…] …e ca şi cum ai şti despre o comoară şi nu te-ai duce s-o cauţi…
Jakob Böhme, Aurora…

 

 

Dintotdeauna și pretutindeni, scopul esențial care a guvernat demersul inițiatic tradițional a fost transcendenţa; fie chiar şi într-o variantă incipientă, această stare de conştiinţă realizată prin trăire fiinţială deschide calea desăvârşirii spirituale şi a îndumnezeirii omului. În raport cu orientarea verticală pe care tocmai am precizat-o, toate celelalte abordări, mai mult sau mai puţin iniţiatice, sunt subsecvente și conjuncturale. În practică, vom constata o multitudine de obiective minore şi nesemnificative care animă astfel de acţiuni; chiar şi aşa, dacă acestea decurg din scopul unic, ele pot favoriza o apropiere de Lumina cea mare; obiectivele iregulare însă, urmărite în cadrul organizaţiilor cu pretenţii iniţiatice sunt de natură să întreţină o impresionantă irosire de resurse şi evident, o ratare mai mult sau mai puțin conștientă a realizării spirituale. Cea mai bună dintre formulările teoretice privind realizarea spirituală totală presupune o traiectorie ascendentă și una descendentă, tot astfel cum şi Scara lui Iacob este urcător-coborâtoare, de la om la Dumnezeu. În cuvinte puţine, realizarea ascendentă înseamnă atingerea statutului de homo universalis, trăirea la propriu a iluminării şi atingerea centrului Fiinţei pentru ca, după aceea, să poată fi posibilă parcurgerea, treaptă cu treaptă, a desăvârșirii spirituale. Ni se explică apoi că, în afara celor trei stări obișnute de conștiință – somn, veghe, somn cu vise – ființa care atinge stadiul despre care vorbeam poate intra la propria sa voință în stări de conștiință non-ordinară, mult mai subtile și greu de definit decât stările obișnute. În esență, realizarea ascendentă cu scop strict individual reprezintă doar o reuşită egoistă; o asemenea realizare care nu-şi propune şi efecte în plan social, vine din faptul că aspirantul încă mai confundă Sine transcendent cu Ego-ul limitat şi perisabil. Există, aşadar, dincolo de nemanifestare, o a patra stare …nici manifestat nici non-manifestat, deoarece este principiul şi al unuia şi al celuilalt, dar care, prin chiar aceasta, cuprinde şi manifestat nici non-manifestat. (Guénon, R. – 2008, pp. 216-230) Cu privire la această tematică, ştiinţa modernă vorbeşte despre undele cerebrale ce pot fi evidenţiate cu ajutorul unui simplu encefalograf: Betha (starea de veghe), Alpha (o stare intermediară), Tetha (somn) şi Delta (somn profund). Domeniul Betha corespunde lumii fizice pe care o exersăm prin cele cinci simţuri, Alpha corespunde conştiinţei interioare – lumea spirituală necondiţionată sub aspect spaţio-temporal, Tetha este o extensie mai profundă a stării anterioare, în timp ce Delta corespunde inconştientului. Din perspectiva realizării ascendente, intrarea şi ieşirea voluntară în Alpha şi apoi, în Tetha, au o importanţă covârşitoare. Ajuns la acest nivel aspirantul primeşte la propriu o cunoaştere revelată şi “vede” răspunsul la numeroase întrebări existenţiale; după o îndelungată practică el realizează că aflat în aceste stări poate emite mesaje mentale prin care influenţează derularea evenimentelor. Poate, de asemenea, să recepţioneze mesaje având astfel acces la o alteritate fascinantă şi indicibilă. (Seracu, D. -2010, p. 8)Cunoaşterea invocată aici este cunoaşterea Principiului şi a elementelor fundamentale ce decurg din Acesta fără a se avea în vedere aplicaţii contingente sau de altă natură. Acest gen de cunoaştere pură, radical diferită de cea ştiinţifică (analitică şi secvenţială), este experimentată doar de către cei care prin trăire lăuntrică nemijlocită pot intra în stări de conştiinţă non-ordinare. În tradiţie, s-a considerat că marea Cunoaştere, cea cu majuscule, i-a fost revelată trăitorului, ea neputând fi o invenţie umană sau o emanaţie a temporalităţii curente. Încriptată în simbolistică şi ritual, ştiinţa despre acest Adevăr a fost păstrată în formulă tradiţional-doctrinală, pentru ca apoi, să fie transmisă în secret celor care fac dovada că dispun de o înţelegere mai profundă asupra realităţii. Potrivit Tradiţiei, Cunoaşterea este trasmisă de către Autoritatea spirituală şi, odată cu aceasta, misiunile ce vizează aplicaţii ale doctrinei iniţiatice în cadrul societăţii umane.Date fiind cele arătate, problematica realizării descendente, asupra căreia vom insista mai mult în cadrul acestui articol, decurge dintr-un context mai general, anume acela al raportului dintre cunoaștere şi acțiune. În multe privinţe, acest raport este similar cu cel dintre Autoritate spirituală şi Puterea temporală. Ca atare, realizarea descendentă ne apare ca o coborâre a unui inițiat veritabil, în manifestarea curentă, după ce în prealabil, el a parcurs toate treptele desăvârșirii spirituale și a primit misiunea de a se întoarce în Creație pentru a săvârşi sacrificiul său. Desigur, o asemenea coborâre nu poate fi nicidecum asimilată unei regresii sau căderi, ea având un profund caracter avataric ce presupune, înainte de toate, asumarea unei imense responsabilităţi. Astfel încărcat cu această misiune primită în mod nefiresc, inițiatul devine nimic altceva decât un vehicul prin care este adusă în mundan voința divină. Misiunea despre care vorbim presupune, în mod necesar, o desăvârșită realizarea ascendentă. (Guénon, R. – 2010)Realizarea descendentă nu este acelaşi lucru cu acea “coborâre în infern” pe care neofitul o parcurge la începutul periplului său iniţiatic în scopul purificării de elementul grosier. Din moment ce o fiinţă înnobilată cu toate puterile spirituale îşi asumă rolul de vector al acţiunii divine în lumea curentă, dominanta avatarică a coborârii este mai mult decât evidentă. Pe de altă parte, dimensiunea sacrificială a realizării descendente nu are nimic comun cu altruismul şi filantropia, acestea din urmă putând fi asumate inclusiv de către un profan oarecare animat de sentimente şi idealuri nobile. Prin acceptarea rolului de victimă sigură, fiinţa eliberată îşi asumă sacrificiul ştiind cu exactitate la ce se expune. În limbaj inițiatico-metaforic, construirea Templului ideal al umanităţii reprezintă orizontul de sacrificiu şi de perpetuă dăruire întru emancipare şi cunoaştere. Ajuns din Piatră brută, Cub perfect, maestrul mason îşi va identifica singur un rost în cadrul Templului ideal. Pentru el, perfecţionarea nu se termină niciodată, iar aceasta constituie o garanţie a faptului că va deveni un om veritabil, integru, pe deplin calificat să se implice în marea operă de edificare a unei lumi în acord cu ordinea supremă. Aşadar, un maestru autentic este, concomitent, constructor (sacrificator) dar şi piatră (victimă) în cadrul Templului. Guénon (citându-l pe Coomaraswamy) ne spune, în acest sens, că: „victima […] este o reprezentare a sacrificatorului, […], ea este sacrificatorul însuşi; în acord cu legea universală conform căreia iniţierea constituie deopotrivă o moarte şi o renaştere, este evident că «iniţiatul este o ofrandă», iar victima este în mod substanţial sacrificatorul însuşi.” (Guénon, R. – 1997, p. 294)În tradiţia islamică, de pildă, cele trei funcţiuni prin care este evidenţiată realizarea descendentă sunt denumite al-walϊ, an-nabϊ şi ar-rasül. Chiar dacă, la un moment dat, funcţiunile respective ajung să fie purtate de personaje istorice distincte, se consideră că acestea din urmă, personajele aşadar, nu acţionează din propria lor voinţă ci duc la îndeplinire misiuni poruncite dintr-o dimensiune non-umană, cea a divinităţii ominiprezente.Al-walϊ poate să se afle în procesul de realizare descendentă numai pentru a-şi desăvârşi propria cunoaştere. Astfel spus, misiunea sa constă în a se încărca cu acea Cunoaştere supremă şi în a o trasmite oamenilor, tot astfel cum și Prometeu, după ce a furat focul de la zei, l-a dăruit cu generozitate semenilor săi. Sub aspect acţional, se admite situarea unui al-walϊ pe o treaptă inferioară în raport cu cea pe care o ocupă an-nabϊ căci, sacrificiul acestuia din urmă este mult mai generos şi mai evident decât al primului nominalizat. Şi totuşi, paradoxal, pentru că nu a fost nevoit să parcurgă o coborâre semnificativă, al-walϊ este văzut ca fiind mult mai aproape de Lumină în comparaţie cu an-nabϊ. Deoarece, pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit, an-nabϊ trebuie să revină în manifestarea cea mai cruntă, distanţarea lui faţă de divinitate este mult mai semnificativă în comparaţie cu cea a unui al-walϊ. (Guénon, R. – 2008, pp. 234-235)An-nabϊ are de îndeplinit misiuni cu caracter limitat, vizând una sau mai multe situaţii distincte sau, uneori, un număr relativ mic de persoane. Chiar dacă porneşte la drum încărcat cu toate virtuţile şi puterile divine, în situaţia că se dovedeşte a nu fi pe deplin eliberat, an-nabϊ aflat în contact direct şi nemijlocit cu manifestarea, poate rata misiunea asumată şi astfel, la scurt timp, devine un înger căzut, asemenea lui Lucifer din legenda biblică. În afara Principiului, realizarea descendentă nu poate fi rodnică și legitimă; orice acțiune care ignoră Cunoașterea este, în ultimă instanţă, o agitație sterilă şi resursofagă. Tot astfel, întrucât îi lipsesc reperele esenţiale, Puterea temporală care nu recunoaște Autoritatea spirituală este iluzorie și trecătoare. (Guénon, R. – 2008, p. 234; Cotrescu, V. I. în Verescu, Z. A. coord. – 2012, pp. 26-43)Ar-rasül (legislatorul atotmilostiv) este tot un an-nabi (reciproca nu este adevărată); acesta coboară din cer pe pământ pentru a se angaja într-o misiune de mare amploare şi complexitate, având statut de universalitate. Există patru personaje biblice menţionate ca ar-rasül – Idrîs (Enoh), Ilyas (Ilie), Aissa (Iisus) şi Khidr, acesta din urmă nefiind un personaj socio-istoric, ci o reprezentare generică a realizării descendente, însăşi. (Vâlsan, M. în Verescu, Z. A. – 2015, pp. 121-150) Ar-rasūl este omul pe care Dumnezeu îl trimite creaturilor pentru a le transmite Normele – Statutele divine (ahkām) sau o persoana însărcinată să transmită un mesaj (risāla) în mod categoric. (DSI)Un alt exemplu de realizare descendentă este menţionat în literatura de specialitate pornindu-se de la un simbol masonic misterios – triunghiul inversat de la gradul 33 al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat (R:.S:.A:.A:.). Prin clarificările iniţiatice oferite, René Guénon şi Mihail Vâlsan reuşesc să vină cu elemente şi ipoteze inedite privind înţelegerea statutului tradiţional al Ordinului, precum şi a responsabilităţilor cu care se încarcă aspirantul pe măsură ce urcă în ierarhia gradelor. În esenţă, ni se spune că după ce a primit succesiv iniţierea, până la gradul 30 – Cavaler Kadosh, maestrul este dator să se întoarcă în lume, asemenea unui avatar, pentru a dărui lumina şi cunoaşterea. Acesta ar fi, pe scurt, nobilul sacrificiu pe care trebuie să-l înfăptuiască un veritabil iniţiat în ceea ce priveşte construirea Templului ideal – o autojertfire sacră îndeplinind o misiune care să-i lege numele de o înfăptuire cu adevărat remarcabilă şi semnificativă. Astfel, întregul parcurs iniţiatic se împarte în două etape distincte: realizarea ascendentă (gradele 1-30) şi realizarea descendentă (gradele 31-33). De reţinut că, vârsta christică se împarte şi ea tot în două mari perioade: prima cuprinzînd cei treizeci de ani de pregătire tainică şi cea de-a doua, cei trei ani de viaţă publică, timp în care s-a derulat misiunea propriu-zisă. (Guénon, R. – 2008, pp. 216-230 şi Vâlsan, M. în Verescu, Z. A. – 2015, pp. 121-150)Prin simpla lor nominalizare, cele trei grade administrative ale R:.S:.A:.A:. simbolizează funcţiunile tradiţionale Kshatrya – cea judiciară (balanţa) şi cea militară (sabia) care, împreună, dau consistenţă funcţiunii monarhice, reprezentată de autocratul luminat (coroana). Această triadă supremă este simbolizată printr-un vultur bicefal jumătate alb şi jumătate negru, reprezentând Puterea temporală aflată sub o dublă înrâurire, cea a cunoaşterii şi cea a acţiunii. (Vâlsan, M. în Verescu, Z. A. – 2015, pp. 121-150)Totuşi, o asemenea interpretare precum cea prezentată succint mai sus trebuie privită cu rezervă. Masoneria presupune o iniţiere tradiţională bazată pe practicarea unei meserii şi este limitată la domeniul micilor misterii. În ultimile patru secole, prin acceptarea de membri care nu erau masoni operativi, Tradiţia iniţiatică s-a deschis mai mult spre ceea ce numim astăzi eclectism spiritual. În acelaşi timp, sacrificiul pe care-l presupune realizarea descendentă ţine, în mod cert, de domeniul marilor misterii şi de Autoritatea sacerdotală, astfel că mesajul nu avea cum să ajungă în ritualurile masonice decât printr-o juxtapunere oarecum nefirească. Desigur, aceasta relevă prin ea însăşi o inexplicabilă incoerenţă doctrinală. Este incontestabil că această ierarhie [specifică unui centru spiritual autentic, n.n.] nu apare nici atât de logic şi nici omogen în dezvoltarea sa şi că ea face chiar impresia unei asamblări mai mult sau mai puţin sincretice… În acest sens, poate fi interpretată, de asemenea, şi existenţa literei Iod, preluată în regimul scoţian din iudaism şi poziţionată în mijlocul triunghiului inversat de la gradul 33 prin care pogorământul avataric divin este simbolizat fără echivoc. (Vâlsan, M. în Verescu, Z. A. – 2015, pp. 135-142)În final, ca o sinteză a expunerii noastre, am putea spune că, generic vorbind, Arta regală este procesul intern specific care ar trebui să se desfăşoare într-un mediu inițiatic autentic, urmărind efecte atât în plan strict personal (realizarea ascendentă), cât şi în plan social prin realizarea descendentă. Un proces intern tradiţional ar putea garanta îndeplinirea scopurilor fundamentale, cele care, per ansamblu, alcătuiesc misiunea și menirea de a fi a unei fraternităţii inițiatice regulare. Aşadar, pentru a fi mai aplicaţi, ar trebui să vorbim aici despre rolul Ordinului masonic (ansamblul funcţiilor) şi să răspundem la două întrebări: ce face masoneria şi în ce constă utilitatea sa? Pentru a avea un vag termen de comparaţie în acest demers, ne putem imagina că, în vechime, ordinele cavalereşti din evul mediu aveau ca misiune nemărturisită, aceea responsabilitate de a da popoarelor regii aleşi de Dumnezeu, pe deplini calificați pentru a întruchipa, în persoana lor, Puterea, Iubirea și Înțelepciunea. Tot astfel, în calitate de continuatoare a acestor tradiţii nobile, Ordinul iniţiatic ar trebui să-şi asume responsabilitatea supremă de a pregăti o elită competentă care să exercite Puterea temporală cu profesionalism şi dăruire. (Maestrul Z & Discipolul A, – 2015, pp. 222-223)

 

BibliografieGuénon, R. (2010) – Autoritate spirituală şi putere temporală, Editura Herald, Buc.Guénon, R. (2008) –Iniţiere şi realizare spirituală, Ed. Herald, Buc.Guénon, R. (1997) – Simboluri ale ştiinţei sacre, Ed. Humanitas, Buc.Maestrul Z & Discipolul A. (2015) – Ars moriendi, Ed. Herald, Buc.Seracu, D. (2010) – Autocontrol pentru avansaţi, Ed. Aldo Press, Surdu, A. (2012) – Filosofia pentadică I. Problema Transcendenţei, Ed. Ed. Herald, Buc.Verescu, Z. A. – coord. (2015) – Guénon şi Tradiţia finală, Ed. Civitas, Buc.Verescu, Z. A. – coord. (2012) – Discipoli guénonieni din România, Ed. Civitas, Buc.* Dicţionarul spiritualităţii islamice (DSI), Ed. An-Nuqta, 1995n

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg