Locul: o sală-simulacru de tribunal.
Timpul: prezentul continuu.
Personaje: Judecătorul și Vinovatul.

Judecătorul, un bărbat scund, gras, unsuros, cu fața pudrată, buzele rujate, cu mișcări repezite, nervoase, e îmbrăcat într-un costum negru, elegant, poartă pantofi roșii, cu toc mic și pătrățos. Vinovatul, un bărbat înalt, zvelt, îmbrăcat în pantaloni albi, cămașă albă, descheiată la gât, desculț, o apariție fantomatică, rămâne nemișcat până la finalul scenei.

Judecătorul: Recunoaște că ești vinovat!
Vinovatul: …
Judecătorul: Târâtură!
Vinovatul: …
Judecătorul: Îți arăt eu ție!
Vinovatul: …
Judecătorul: Nu mișca!
Vinovatul: …
Judecătorul: Taci!
Vinovatul: …
Judecătorul: O singură tresărire și pun biciul pe tine!
Vinovatul: …
Judecătorul: Aici nu vorbești, nu dormi, nu mănânci!
Vinovatul: …
Judecătorul: Clar?
Vinovatul: …
Judecătorul: Aici ești exact ceea ce ești! Un nimeni!
Vinovatul: …
Judecătorul: Clar?
Vinovatul: …
Judecătorul: Așa!
Vinovatul: …
Judecătorul: Deci!
Vinovatul: …
Judecătorul: Așadar!
Vinovatul: …
Judecătorul: Hâm!
Vinovatul: …
Judecătorul: Nu mă întrerupe!
Vinovatul: …
Judecătorul: Știu!
Vinovatul: …
Judecătorul: Eşti vinovat de nevroză obsesională!
Vinovatul: …
Judecătorul: Șât!
Vinovatul: …
Judecătorul: Ia să văd!
Vinovatul: …
Judecătorul: Să verific.
Vinovatul: …
Judecătorul: Ce crezi tu?
Vinovatul: …
Judecătorul: Ai fost adus într-o instituție serioasă.
Vinovatul: …
Judecătorul: Cu tradiție.
Vinovatul: …
Judecătorul: Nu te agita că mă enervezi!
Vinovatul: …
Judecătorul: Și eu trebuie să fiu calm.
Vinovatul: …
Judecătorul: Unde eram?
Vinovatul: …
Judecătorul: A, da!
Vinovatul: …
Judecătorul: Răspunde la întrebare!
Vinovatul: …
Judecătorul: Ține-ți gura!
Vinovatul: …
Judecătorul: Când au apărut primele simptome?
Vinovatul: …
Judecătorul: A, da! Nu! Ba da! Acum trei luni…
Vinovatul: …
Judecătorul: … ai simțit nevoia acută să te reîntorci la sânul mamei…
Vinovatul: …
Judecătorul: Perversule!
Vinovatul: …
Judecătorul: Din declarațiile martorilor reiese că manifești un comportament aberant declanșat, logic, nu-i așa?, de obsesia pentru sânul idilic al mamei.
Vinovatul: …
Judecătorul: Da!
Vinovatul: …
Judecătorul: Asta e!
Vinovatul: …
Judecătorul: Rușine!
Vinovatul: …
Judecătorul: Să trecem la declarații!
Vinovatul: …
Judecătorul: Te-am întrebat ceva? Nu, vreau să știu, te-am întrebat eu ceva pe tine?! Golanule!
Vinovatul: …
Judecătorul: Fir-ar!
Vinovatul: …
Judecătorul: Liniște!
Vinovatul: …
Judecătorul: Citez din mărturia vânzătorului de banane, persoană de încredere, cu care ai întreținut o scurtă, dar semnificativă conversație în data de 24 septembrie anul curent, la ora 10 dimineața: „Când individul a apărut brusc lângă taraba mea, m-am tulburat rău și am pus mâna pe pistolul din buzunar. Eram pregătit să mă apăr. Dacă îndrăznea să înhațe vreo banană, îl împușcam pe loc. El, cu o privire visătoare, m-a întrebat: „Nu știi de ce azi soarele e de un roșu mai intens decât ieri”? Mi-am zis: e limpede. Am de-a face cu un dereglat. I-am răspuns brutal: „Vrei să cumperi? Dacă nu, întinde-o”! „Da, mi-a răspuns el, dar bani nu am. Vinde-mi fructul dulce pe o poezie!”
Vinovatul: …
Judecătorul: Zât!
Vinovatul: …
Judecătorul: Cutezi să te aperi în fața unei dovezi incriminatorii indubitabile?
Vinovatul: …
Judecătorul: Hahaha! Din start ești acuzat de lipsă de respect în relația vânzător-cumpărător, de tentativă de denigrare a sistemului financiar prin înlocuirea banului de circulație publică cu un produs de creație.
Vinovatul: …
Judecătorul: Idiotule! Totul se vinde! Totul!
Vinovatul: …
Judecătorul: Mai departe!
Vinovatul: …
Judecătorul: Redactorul-șef de la revista Bang-Zbang relatează: „Inculpatul mi s-a părut suspect de la prima întâlnire. A năvălit în biroul meu, cu fața aprinsă, ochi scânteietori, respirația întretăiată. Mâna dreaptă îi tremura sub greutatea unui teanc de hârtii înnegrite cu un scris mărunt. A început să vorbească repezit: „Nu contează cine sunt eu, persoana mea nu are nicio importanță. Ai un pic de timp și pentru mine? Lasă-mă să-ți recit o poezie”. „Ieși, afară! am urlat scos din pepeni, m-am săturat de poețași care scapă de controlul pazei, se proțăpesc în fața mea, îmi vântură pe la nas manuscrise ieftine! Cum vine asta?! Să vii așa, pur și simplu, cu opera în geantă, fără nicio recomandare, niciun telefon în prealabil? Unde ne trezim, domnule? În regatul nimănui și al tuturor? Afară!” A pus hârtiile pe masă, a șoptit un „mulțumesc” și a zbughit-o. Înfuriat, le-am rupt și înfundat în coșul de gunoi. Noroc că una s-a rătăcit sub dulăpiorul cu alcooluri fine, altminteri nu aș fi putut prezenta o probă edificatorie la dosar. Poemul care s-a păstrat, din întâmplare, dezvăluie o suită de perversiuni la care anchetatul s-a dedat. Redau textul în întregime: M-am trezit, într-o dimineață, mort. Și mă gândeam de ce m-am mai trezit dacă sunt mort. Toate în jurul meu erau la fel. Fereastra deschisă, așternutul mototolit. Cărțile așezate în aceeași ordine. M-am neliniștit. Poate nu sunt mort, mi-am zis. Să mă controlez, să văd, să-mi dau seama. Am mirosit florile. Parfum nu mai aveau. Am deschis o carte. În stare să citesc n-am fost. Mi-am pregătit cafeaua. Aroma nu i-am aflat. Am privit afară și nu am văzut nici cer nici soare. Spre seară, ea a venit la mine acasă. Am vrut să facem dragoste. Și am făcut sex. Din analiza acestor versuri, reiese, cu limpiditate, faptul că autorul suferă de o acută dorință de a face sex, ceea ce devoalează caracterul său de depravat. Florile, parfumurile, cafeaua, soarele nu sunt decât capcane în care îşi atrage victimele, de sex exclusiv feminin, cu scopul precis de a le poseda. Totodată, poemul indică apetența autorului pentru regăsirea stării de copilărie paradisiace, întoarcerea la originile uterine. Din experiența mea bogată, afirm că am mai văzut multe cazuri de poeți marcați de boala genialității și care erau predispuși la acte necugetate, dar niciunul nu întrece inteligența și versatilitatea incriminatului în cauză. Este extrem de periculos! În fine, când a venit a doua oară, care a fost și ultima oară, a ciocănit timid la ușă, a întredeschis-o, cu teamă, și, din prag, mi-a spus: „Știu că nu vă interesează poeziile mele. Nu am să vă mai deranjez niciodată. Vă mulțumesc pentru timpul acordat. O zi magică, la revedere”. Și s-a evaporat. Cum? Cum este posibil așa ceva? N-am apucat să îngaim niciun cuvințel. Am avut senzația că-mi crapă rânza în fața unei asemenea lipse de respect față de mine, superiorul lui! Mă grăbesc să închei, nu merită să-mi mănânc timpul meu prețios cu astfel de ipochimeni păduchioși! Insul este un exemplu al desfrânării, un virus social, un nevropat netrebnic! Propun să fie executat! Fără milă! De exemplu, împușcat! Spor!”
Vinovatul: …
Judecătorul: Perfect!
Vinovatul: …
Judecătorul: Ia să văd!
Vinovatul: …
Judecătorul: Ha!
Vinovatul: …
Judecătorul: Hahaha! Ia uite, Paznicul Parcului Îndrăgostiților declară: „Era aproape șapte seara. Deodată, privirea mi-a fost atrasă de apariția unei femei frumoase care s-a așezat pe banca a cincea de pe aleea principală a parcului. Nu am reușit s-o identific. După două secunde, un ins înalt, distins, cu aer de aventurier, a sosit la locul faptei cu un buchet de flori de câmp pe care îl ținea strâns în brațe. Când s-a apropiat de ea, a început să respire greu. Ochii îi scăpărau luciri de fiară. S-au îmbrățișat pasional, i-a sărutat mâna stângă. Sigur a hipnotizat-o, căci l-a ascultat cu capul plecat, supusă. Am tras cu urechea la șoaptele lui păcătoase și le-am înregistrat cu telefonul: „Viața mea? Nu a interesat pe nimeni. Niciodată. Cui îi pasă c-am adorat nuferii însângerați? C-am aprins ruguri pentru a da foc poemelor mele? C-am plâns amarnic după chipul pierdut al mamei? Mi-a fost teamă să-ți spun. Să nu te plictisesc cu amintirile mele. Însă tu mă iubești. Sunt sigur. Când mă asculți e ca și cum ai respira în mine. Privește! Aici, în mâinile mele, ești tu cea mică și ascultătoare. O luminiță care palpită, îmi luminează mintea. Aș vrea să ne ascundem în mijlocul pădurii și-acolo să construim o căsuță și să ne iubim. Liberi. Împreună vom fi liberi. Ți-e frig? La ce te gândești? Cu tine pot vorbi orice. Timid? Da. Când eram adolescent, mă rușinam ca o fecioară. Obrajii mi se împurpurau, capul mi se înclina agale spre stânga, pleoapele mi se zbăteau frenetic, și de-abia reușeam să murmur: „mulțumesc”. Mulțumeam pentru orice. Un sfat, un zâmbet. Cei din jur erau uimiți când surâdeam stângaci și le mulțumeam pentru că se încruntau la mine sau mă certau. Urlau la mine: „Tu nu vezi ce fac ceilalți din jurul tău? Mint, fură, te înșală la fiecare secundă! Și tu să le mulțumești? Cui mulțumești? Pentru ce anume mulțumești? Pentru că își bat joc de tine? Te disprețuiesc? Tratează cu aroganță? Viața e scurtă! Nu avem timp pentru mulțumesc”! Sau răcneau: „Căcănarule! Dacă mai spui o dată mulțumesc, îți crăpăm capul”! Mă înroșeam, colțurile gurii mi se umpleau de amar, privirea mi se strângea într-un ungher de tristețe și bâiguiam, cu un aer chinuit, „mulțumesc”. Așa am rămas singur. Toți m-au părăsit. Nu mai erau în stare să mă asculte cum mulțumesc pentru că respir, mănânc, dorm, exist. Dar acum te am pe tine. O să facem un băiat care o să se zbată în burtica ta. Când va învăța cuvinte, o să ne întrebe cu ochii mari de curiozitate: „Cine aduce bebelușul? Barza? Sau iese prin buricul mamei? Și ea, mama, când moare, se ridică la cer și devine înger”? Și noi îi vom spune prostii și vom râde”. Și, pe urmă, s-au sărutat. Un sărut lung. Nu mai rezistam. Mă dureau testiculele îngrozitor. Noroc că brusc s-au ridicat și au plecat.”
Vinovatul: …
Judecătorul: Clar!
Vinovatul: …
Judecătorul: Nu se poate mai clar!
Vinovatul: …
Judecătorul: Obsedat ordinar!
Vinovatul: …
Judecătorul: Propria ta mărturisire arată că ești vinovat de hipnotizarea femeilor dotate cu o capacitate extraordinară de empatie și identificare. Rezultă că toate femeile cu care ai întreținut relații sexuale obscene au fost biete victime supuse influențelor tale sugestive. Nu am nicio îndoială că ai hipnotizat-o chiar și pe mama ta! Ticălosule! Cum ai putut? Mama, această femeie minunată, devotată copilului ei până la sacrificiu! Ah, dacă ar fi fost în viață, cine știe ce poveste zguduitoare ne-ar fi lăsat! Ar fi rostit adevărul! Ce spui? Mă faci mincinos?! Pe mine?! Gura!
Vinovatul: …
Judecătorul: (într-o agitație crescândă): Vorbele oamenilor noștri devotați pun în lumină faptele tale mârșave! Ai fost surprins, de nenumărate ori, cu ochii larg deschiși, căzut pe gânduri sau pierdut în stări de vis! Te-ai făcut vinovat de tentative de tulburare a ordinii publice precum împrăștierea de pliante cu poeme pornografice, de instigare la vers! La dispoziția comisiei de analiză a cazului s-au pus materiale filmate care te surprind murmurând cuvinte ininteligibile, vorbind cu voce tare de unul singur, alergând și cântând pe străzile târgușorului nostru respectabil! O atitudine intolerabilă în societatea noastră care funcționează pe principii sănătoase! O societate înfloritoare, cu gura larg zâmbitoare! Ai ceva de spus în apărarea ta? Taci din gură! Spurcatule! Tu, marele om liber, ce glumă!, ești cel care nu ai săvârșit niciodată nicio infracțiune, ai?! Nu ai încălcat nicio lege, ai?! Tu nu ai încercat decât să te exprimi și-ai fost persecutat, ai?! Obsedatule! Cine ar fi crezut? Un poet ratat să aibă atâta sânge în el! Cine?! Dar îți vin eu de hac! Hipnotizatorule! Pe mine nu mă vrăjești! Cu mine nu-ți merge! Eu, deținătorul adevărului absolut, te declar vinovat și te condamn la moarte! Artist împuțit!

Judecătorul încremenește într-o atitudine de violență în climax. Vinovatul iese din scenă calm, cu pași egali, pe măsură ce lumina se stinge treptat și rămâne, în final, pe fața hidoasă, cu gura căscată, a Judecătorului.