Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Recurs la magie

Recurs la magie

Pandemia de Coronavirus, ca atâtea alte molime din istoria omenirii, a adus înainte de toate teama. Amenințarea unui inamic necunoscut și nevăzut a alimentat comportamentele panicarde peste tot în lume. Știința s-a dovedit depășită, cu toate mărețele-i cuceriri de-a lungul timpului, în presă au apărut tot felul de știri și articole alarmiste, multe dintre ele dovedindu-se la scurt timp ca fiind false, zvonistica a înflorit. Începând cu punctele de vedere ale specialiștilor (și ale celor mai puțin specialiști, dar care și-au văzut notorietatea brusc avantajată de context) și până la promovarea părerilor a tot soiul de neo-șamani și cititori în stele, toată paleta de interpretări a fost atinsă. Printre altele, la finele anului trecut, se vorbea la mai multe posturi de televiziune despre șamanii din Peru care au prezis sfârșitul pandemiei în 2022. Dincolo de un amuzament al situației, comun probabil marii majorități a celor care au vizionat știrea, stă tristețea faptului că noi românii suntem întotdeauna gata să îmbrățișăm obiceiuri și tradiții de aiurea în loc să căutăm în propriul nostru trecut, să descoperim propriile noastre tradiții ancestrale, să le cunoaștem și să le ducem mai departe prin timp, ca dovadă a identității și a existenței îndelungate pe aceste plaiuri.
O astfel de sondare în trecut, căutând printre credințele și obiceiurile magice românești, a făcut Athena Dumitriu1, artist plastic textilist, prin recenta expoziție2 „Cămașa ciumei” de la Muzeul Național al Țăranului Român din București. Aducând la lumină un vechi ritual, artista, se spune în textul de prezentare al Muzeului, „speră în secret ca refacerea acestui act magic să ne aducă vindecarea pe care cu toții o dorim și după care tânjim”.
Rădăcinile acestui obicei se pierd în trecut, datând, cel mai probabil, din perioada medievală. Eu am aflat povestea în copilărie, bunica mea paternă era o tezaurizatoare a vechilor tradiții și mi-a vorbit despre cămașa ciumei, un obicei despre care ea auzise, la rându-i, de la bunica ei. În vremea celei mai cumplite dintre maladii, ciuma, exista un ritual despre care se credea că are puterea să alunge boala, cu condiția să fie îndeplinit fără nicio abatere de la reguli. Se desfășura cam așa: seara, la apusul soarelui, se adunau mai multe femei într-o casă a uneia dintre ele, de obicei o femeie singură, unde se apucau să toarcă, să țeasă, să croiască și să coasă o cămașă din cânepă. Totul trebuia isprăvit înainte de miezul nopții, pentru ca, la momentul trecerii în ziua următoare, cămașa să fie aruncată între hotare (adică la marginea satului), de unde ciuma ar fi luat-o, și, astfel, ea era alungată de pe acele meleaguri. Obiceiul este cunoscut în mai multe regiuni din țară. În Maramureș, de pildă, în Țara Lăpușului, s-au confecționat cămăși ale ciumei și în vreme de război. S-a considerat războiul ca fiind tot un fel de ciumă. Acolo circulă chiar mai multe variante cu privire la confecționarea cămășii, dar și în ceea ce privește „livrarea” ei. De obicei numărul femeilor care lucrează la o astfel de cămașă este de nouă, dar ele sunt fie fete tinere, sub supravegherea uneia vârstnice, care cunoaște tainele obiceiului, fie toate bătrâne și văduve, care nu mai sunt supuse ispitelor cărnii. Am citit și despre o variantă a ritualului în care cămașa este purtată spre marginea satului de o femeie văduvă, bătrână, care a depășit toate stadiile feminității, și care merge goală ținând cămașa ciumei agățată pe o cruce. Toți membrii comunității o urmează, dar nimeni nu-i observă nuditatea! Prin goliciunea femeii erau alungate spiritele rele. În alte variante, cămașa era fie agățată pe o cruce, fie îmbrăcată pe un manechin confecționat din paie, dar odată ajunsă la marginea satului nu era abandonată, ci i se dădea foc. Ion Ghinoiu3 vorbește despre acest ritual, că s-ar ține în mod frecvent pe 10 februarie, ziua Sf. Haralambie, sfântul care are putere asupra ciumei, holerei și a morții.
Dată care a fost aleasă, neîntâmplător desigur, de către Athena Dumitriu pentru deschiderea expoziției sale. Curatoarea Iuliana Dumitru, muzeograf în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, și-a dorit, după cum mărturisea într-un interviu la Radio România Cultural, contextualizarea actului artistic, aducând în expoziție imagini ale icoanelor care îl reprezintă pe Sfântul Haralambie, aflate în patrimoniul Muzeului. Lucrarea principală însă, în jurul căreia s-a organizat întregul eveniment, o constituie o cămașă din cânepă, de dimensiuni uriașe, pe pânza căreia, în partea din față, este desenată harta lumii. O metaforă extrem de expresivă și, în același timp, tulburătoare, care ne transpune într-un ritual ancestral magic adus în contemporaneitate. Prin această „actualizare” artista (re)creează cadrul modern de desfășurare a ceremonialului, implicând deopotrivă și privitorii într-un act de magie în a cărui putere de înlăturare a răului suntem chemați să credem cu toții. „Cămașa ciumei” este realizată de Athena Dumitriu la fel ca în vechime, din fire de cânepă. Alegere deloc întâmplătoare dacă ne gândim că materialul are o însemnătate aparte. „Simbolismul cămășii este nuanțat de materialul din care este ea făcută și care se află în contact direct cu trupul: cânepă grosolană pentru țăran și ascet, in fin pentru oamenii de lume, mătase de preț pentru cei bogați, ornamente brodate pentru cămașa purtată la diferite ceremonii…” – ne spune „Dicționarul de simboluri”4. Și cum ciuma trebuia alungată din sate, acolo unde locuiau țăranii, ritualul era, așadar, doar pentru acest tip de comunitate iar cânepa era singurul material care ar fi putut avea eficacitate. De asemenea, din același dicționar mai aflăm că „faptul de a-ți da și cămașa de pe tine este un gest de nețărmurită generozitate. În măsura în care cămașa este o a doua piele, aceasta înseamnă să te dăruiești pe tine însuți, să-ți împărtășești intimitatea”. Prin cămașa ciumei, locuitorii satelor se dăruiau, simbolic, răului, reușind astfel să-l potolească, să-l oprească, salvându-se în final.
Mai trebuie spus că Athena Dumitriu nu este la prima încercare de realizare a unei „cămăși a ciumei”. La sfârșitul anului trecut, tot la Muzeul Național al Țăranului Român, în cadrul „Salonului Național de Miniatură Textilă” a expus o lucrare cu aceeași tematică dar, evident, în miniatură. Artista afirma că „dorința de a face această cămașă a apărut cu mult înainte de pandemie iar perioada pe care o traversăm doar a accentuat un gând mai vechi”. Parte din expoziție au fost și fotografiile vechi, găsite în arhiva de imagine a MNȚR, grăitoare despre procesul prin care firele de cânepă ajungeau obiecte de îmbrăcăminte. Un procedeu uitat astăzi, dar care cu atât mai mult trezește curiozitatea.
Expoziția „Cămașa Ciumei” reușește prin recursul la magie să aducă „un bob de speranță” în vremurile de astăzi. De altfel, bolul cu semințe de cânepă care a putut fi văzut pe o masă în sala de expunere, alături de o serie de materiale documentare, are și această conotație, de trimitere la germinație, la viață nouă, adică la speranță, după cum afirmă Iuliana Dumitru.

 

 

Note
1 Athena Dumitriu, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, trăiește și lucrează în București. A absolvit Facultatea de Arte Decorative și Design – Secția Arte și Design Textil – din cadrul Universității Naționale de Arte București și are un masterat în Arte Textile. Din anul 2011 este prezentă în mai multe expoziții de grup și are multiple participări la „Salonul Național de Miniatură Textilă”, unde a câștigat premiul salonului în 2020 și premiul II în anul 2021. Expoziția „Cămașa Ciumei” din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român (2022) este cea de-a doua expoziție personală după expoziția „Fragil” care a avut loc la Galeria Orizont (2021).
2 „Cămașa ciumei”, expoziție de Athena Dumitriu, 10-20 februarie 2022, Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Acvariu, curatoare: Iuliana Dumitru
3 Ion Ghinoiu, „Obiceiuri populare de peste an. Dicționar”, Editura Fundației Culturale Române, 1997
4 Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, „Dicționar de simboluri”, vol.1, Editura Artemis, București, 1993

 

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg