Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Reînțelegerea lui Albert Camus

Montarea piesei Neînțelegerea/ Le Malentendu la Teatrul „Aureliu Manea” din Turda prilejuieşte reîntâlnirea cu problematica dramaturgiei lui Albert Camus, scriitor intrat într-un nemeritat con de umbră în ultimele decenii, după ce în anii ’70-’80 din secolul trecut era intens comentat, mediatizat şi jucat pe scenele din România. Primul meu contact cu Le Malentendu a avut loc în 1974, când Studioul „Cassandra” al I.A.T.C.-ului a prezentat piesa pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj, în regia lui Adrian Lupu, student à l’époque în clasa de regie a lui Radu Penciulescu, montare de mare forță conceptuală, cu Ioana Pavelescu în rolul Marthei. Am regăsit în arhiva personală caietul de sală de atunci, cu informații prețioase despre scriitor şi automat m-am întors în prezent, când teatrele noastre nu mai editează caiete de sală. Mare păcat. E drept, unele caiete de sală deveniseră broşuri informative cu multe pagini, destul de scumpe, dar îți deschideau o perspectivă asupra piesei şi realizatorilor, ceea ce azi pare că nu mai e la modă. Spectatorul de azi e cel puțin geniu, cunoaşte din start numele tuturor actorilor din distribuție, ştie totul despre dramaturg şi regizor, aşa că… restul găseşti (cât găseşi, trunchiat şi nesigur) pe facebook. Mi-am zis că rațiunea pentru care s-a renunțat la aceste programe o fi de natură pecuniară, atât pentru teatru, cât şi pentru spectator. După ce-şi plăteşte biletul, să-l mai pui pe bietul om să scoată bani pentru un caiet-program e prea mult. De aceea, unele teatre au apelat la mult mai funcționalii fluturaşi cu distribuția, fireşte pe gratis, ceea ce e îmbucurător, desigur. Dar să-l laşi pe bietul spectator fără aceşti fluturaşi, adică fără o minimă informație despre ceea ce urmăreşte pe scenă, este o impietate. Poate că secretariatele literare din teatre (acolo unde există!) îşi vor impune punctul de vedere şi vor primi dreptul (şi banii necesari) pentru a edita caietele de sală atât de necesare.
Digresiunea de mai sus porneşte din nemulțumirea că nici la teatrul turdean n-am dat peste un minim ghid al spectatorului, fenomen negativ întâlnit şi în alte teatre.
Abordarea textului camusian în regim de tragedie sumbră şi de meditație gravă de tip existențialist denotă o corectă înțelegere a problematicii piesei, structurată pe tema camusiană a imposibilului devenit posibil. Regia semnată de Mirela Dodd are în vedere rezonanțele cutremurătoare ale procesului de dezumanizare în care cad cele două eroine sub mirajul înavuțirii rapide, cu orice preț. Vizual, spectacolul este construit pe contrastul negru-alb; de la interiorul pensiunii cu mobilier negru funebru şi rochii negre, la imaculatul alb al neprihănirii. Spațiul teatral este pus să vibreze prin simpla prezență a straniului servitor, costumat şi fardat ca mesager al groazei. El acționează asupra balanței din mijlocul scenei, inducând ideea unui dezechilibru major, niciodată recuperat. Pregnante sunt aparițiile lui Călin Mihai Roajdă în rolul servitorului cu mersul lui au relenti de piază rea. Simbolistica scriiturii este susținută la nivel superior prin interpretări memorabile. Din acest perimetru al recluziunii într-o țară de umbră, cele două femei vor să ajungă la țara luminii ideale de pe malul mării. Prețul plătit este crima sau un şir de crime săvârşite cu sânge rece. Dar neînțelegerea în legătură cu ultima crimă le răstoarnă planul.
Echilibrul dramatic este menținut prin cele două cupluri: mamă şi fiică pe de o parte; soț şi soție pe de altă parte. Confruntarea este una nedreaptă şi are la mijloc fatala „neînțelegere” a adevăratei identități a fiului întors după 20 de ani să-şi regăsească mama şi sora; dar în loc de sentimente şi armonie îşi va găsi moartea. Diabolică în graba ei de a face bani, Martha, interpretată de Ramona Radu, are toate caracteristicile unei ființe voluntare, fără suflet, de un egocentrism fără margini. Voce şi capabilități actoriceşti remarcabile trebuie subliniate la Ramona Radu. Admirabila Doina Şoproni în rolul mamei susține o partitură cu pondere profundă în ansamblul dialogărilor, pe măsura posibilităților expresive probate de-a lungul unei cariere semnificative în serviciul teatrului turdean. Cu multă simțire îşi însuflețeşte personajul Maria, proaspăta soție a lui Jan, Alexandra Duşa. Ea nici nu poate evolua altfel decât augmentând trăirile şi tensiunea interioară pulsativă ale sărmanei îndrăgostite. Egal cu sine şi cu reticențele afective ale personajului Jan este Valentin Oncu, interesat să exploreze şi să se mențină în aparenta linearitate glacială a replicilor.
De un mare efect este finalul anexat de regizoarea Mirela Dodd, în care cei cinci actori înalță o rugă emoționantă, cântată, spre cerul milostivirii, restabilind la nivel simbolic relația pierdută cu divinul. Text dificil de montat în ciuda simplității aparente, viziunea propusă de Mirela Dodd rezistă prin robustețea neostentativă imprimată ansamblului. Prezentată sub forma unui „caz de mutilare” a conştiințelor strivite de magia îmbogățirii, cu sugestive nuanțări scenice, piesa Neînțelegerea este un minunat prilej de reîntâlnire cu dramaturgia lui Albert Camus.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg