Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Remediile neexecutării obligațiilor contractuale

Remediile neexecutării obligațiilor contractuale

Încheierea valabilă a unui contract dă naștere în sarcina părților la o serie de drepturi și, de regulă, la o serie de obligații.
În funcție de tipul contractului încheiat distribuirea drepturilor și obligațiilor în sarcina partenerilor poate fi mai mult sau mai puțin simetrică.
De exemplu, prin încheierea contractului de donație, donatorul este cel care transferă un drept donatarului, în timp ce, acesta din urmă nu este ținut să plătească un echivalent valoric în schimbul dreptului primit. În același mod, prin încheierea unui contract de comodat, comodantul permite comodatarului să utilizez un bun fără a percepe un echivalent valoric în schimbul acestei folosințe.
În exemplele oferite, contractele fac parte din categoria celor unilaterale, obligațiile fiind cu precădere doar în sarcina uneia dintre părți, aceasta având calitatea de debitor a obligației, în timp ce cealaltă parte are calitatea de creditor.
În schimb, în cazul altor contracte, parte din categoria celor sinalagmatice, drepturile și obligațiile corelative se nasc în sarcina fiecărei părți. De exemplu, vânzătorul transferă dreptul de proprietate, iar cumpărătorul are obligația corelativă de a plăti prețul. Locatorul permite locatarului să folosească un bun în schimbul unui preț denumit chirie.
În cazul contractelor sinalagmatice, fiecare parte are concomitent calitatea de creditor și de debitor. Vânzătorul este creditor al obligației de plată a prețului și debitor al obligației de a preda bunul, iar cumpărătorul este creditor al obligației de predare și debitor al obligației de plată a prețului.
Drepturile și obligațiile rezultate din încheierea contractului se impun părților cu principiul forței obligatorii, acestea fiind ținute să execute întocmai obligațiile asumate.
Executarea obligației nu presupune doar oferirea prestației la care s-a obligat debitorul, ci implică și dreptul creditorului de a primi prestația care să întâlnească criteriile de calitate, sau după caz cantitate stabilite în cuprinsul contractului, precum și primirea prestației la locul și timpul stabilit.
În acest sens, Codul civil consacră dreptul creditorului la o executare conformă. Nerespectarea standardului (de timp, de loc, cantitativ sau calitativ) stipulat în cuprinsul contractului îndreptățește creditorul să acceseze remediile prevăzute de lege pentru neexecutarea obligațiilor: excepția de neexecutare; rezoluțiunea sau rezilierea; reducerea propriei prestații; executarea silită a obligațiilor sau angajarea răspunderii contractuale a debitorului.
Un factor relevant în alegerea remediilor este momentul la care intervine neexecutarea obligației asumate de debitor în derularea raporturilor contractuale. Dacă debitorul refuză să execute prestația iar creditorul nu a executat propria prestație sau a executat-o doar în parte, acesta din urmă poate invoca excepția de neexecutare, fiind suspendată executarea propriei prestații, pentru ca ulterior să opteze pentru unul din remediile disponibile, dacă debitorul nu oferă executarea obligației. De exemplu, dacă cumpărătorul nu plătește prima rată din prețul convenit, vânzătorul, la rândul său poate refuza predarea bunului până la momentul la care cumpărătorul își execută obligația sau, după caz, excepția de neexecutare poate fi urmată de rezoluțiunea contractului de vânzare pentru neplata prețului. Desigur, vânzătorul nu va putea invoca excepția de neexecutare dacă potrivit prevederilor contractuale este ținut să predea bunul, iar mai apoi cumpărătorul este ținut la plata prețului.
Opțiunea între aceste remedii revine creditorului, însă alegerea nu poate fi una discreționară, căci, la rândul său creditorul este ținut să acționeze cu bună-credință. Această din urmă exigență impune creditorului să respecte proporționalitatea dintre gradul de neexecutare al obligației și remediul ales.
Astfel, neexecutarea obligațiilor contractuale trebuie să fie suficient de însemnată pentru a atrage rezoluțiunea contractului, desființarea acestuia cu efect retroactiv. Soluția legislativă este ușor de înțeles, având în vedere că rezoluțiunea este unul dintre cele mai severe remedii: aceasta șterge contractul din existența sa juridic, atât pentru trecut cât și pentru viitor, fiind considerat a nu fi fost încheiat niciodată, părțile fiind ținute să înapoieze eventualele prestații primite.
Pornind de la această rațiune, actuala reglementare prevede că rezoluțiunea poate interveni când neexecutarea este suficient de însemnată.
Caracterul însemnat al neexecutării este o chestiune de fapt, care se apreciază în funcție de particularitățile fiecărui contract, neexistând un prag valoric prestabilit.
De exemplu, neplata sumei de 500 lei poate atrage desființarea unui contract de vânzare în care prețul total este de 700 lei, în schimb neexecutarea nu apare ca fiind suficient de însemnată în ipoteza în care debitorul nu a plătit diferența de 100.000 lei dintr-un preț total în cuantum de 400.000 lei.
În schimb, în cazul contractelor cu executare succesivă, rezilierea poate interveni chiar dacă neexecutarea este de mică însemnătate, dar are un caracter repetat.
Locatorul va putea obține rezilierea contractului dacă timp de trei luni locatarul a plătit doar parțial chiria, 450 euro și nu 500 euro cum au convenit părțile.
Spre deosebire de rezoluțiune, rezilierea intervine doar în cazul contractelor cu executare succesivă și desființează contractul doar pentru viitor.
Dacă neexecutarea nu este suficient de însemnată astfel încât să atragă rezoluțiunea, creditorul poate opta pentru reducerea propriei prestații, în măsura în care obligația este divizibilă. De exemplu, dacă dintr-un total de trei produse, debitorul a livrat doar două, creditorul poate reduce într-o măsură proporțională plata prețului.
Pot exista însă situații în care neexecutarea să nu întrunească pragul caracterului suficient de însemnat cerut de regulile rezoluțiunii sau deși este întrunit acest caracter, rezoluțiunea să nu prezinte interes pentru creditor, acesta din urmă fiind mai degrabă interesat de executarea prestației.
În aceste ipoteze, creditorul poate opta pentru executarea silită a obligației debitorului. Conținutul acestui remediu este ușor de intuit: creditorul recurge la măsurile la care este îndreptățit de lege pentru a constrânge debitorul să execute obligația.
Mecanismele acestui remediu diferă în funcție de tipul obligației asumate de debitor: a da; a face sau a nu face ceva.
În cazul în care obligația la a cărei executare este ținut debitorul constă în plata unei sume de bani, de exemplu plata prețului, aceasta poate fi în toate cazurile executată silit prin măsuri impuse asupra patrimoniului debitorului.
Condițiile de drept procesual sunt diferite după cum contractul, suport al obligației este constatat sau nu printr-un înscris care este titlu executoriu. Conținutul acestei din urmă categorii este prevăzut de Codul de procedură civilă și de alte legi speciale. De exemplu contractul de credit încheiat cu o instituție bancară este titlu executoriu. De asemenea, contractul de vânzare autentificat de notarul public constituie titlu executoriu.
În ipoteza în care este întrunită condiția titlului executoriu, creditorul este îndreptățit să se adreseze direct executorului judecătoresc, demarând astfel procedura executării silite. După ce instanța încuviințează executarea silită, executorul judecătorească va lua măsuri specifice în vederea executării creanței: poprire asupra conturilor debitorilor sau poprirea sumelor de bani pe care terții le datorează debitorului; vânzarea la licitație a bunurilor aparținând debitorului.
Dacă înscrisul constatator al obligației nu este titlu executoriu, atunci creditorul este ținut să se adreseze mai întâi instanței de judecată în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești prin care debitorul să fie obligat la executarea creanței. După rămânerea definitivă a hotărârii, creditorul poate sesiza executorul judecătoresc pentru a demara procedura executării silite în vederea îndestulării creanței.
Când obligația asumată de debitor are ca obiect obligația de a face, care nu implică un fapt personal al acestuia din urmă, de exemplu zugrăvirea pereților unui apartament sau obligația de a repara un autoturism, în cazul în care debitorul refuză executarea obligației, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația.
Astfel, creditorul poate zugravi pereții apartamentului singur sau apelând la serviciile unui terț, iar ulterior să ceară de la debitor contravaloarea materialelor și a serviciilor oferite de terț. Suma de bani la care va fi obligat debitorul nu este limitată la prețul convenit în contractul dintre cei doi și plătit de creditor.
De exemplu dacă Primus plătește lui Secundus suma de 5.000 lei pentru a zugrăvi pereții apartamentului său, iar acesta din urmă nu execută obligația asumată, primus poate apela la serviciile lui Tertius pentru a zugravi pereții apartamentului, iar dacă prețul convenit este de 6.000 lei, la acesta din urmă va putea fi obligat Secundus.
Pot exista însă și situații în care executarea obligației de a face poartă amprenta personală a debitorului. Pictarea unui tablou, amenajarea unui apartament, croirea unei haine de un croitor priceput și recunoscut sunt prestații contractate tocmai în considerarea calității debitorului, în temeiul priceperii și îndemânării acestuia.
În cazul acestor obligații nu prezintă nicio utilitate pentru creditor ca obligația să fie executată de un terț, cât timp persoana și calitățile debitorului au determinat încheierea contractului.
Executarea silită ar prezenta utilitate pentru creditor în măsura în care debitorul ar fi constrâns să execute obligația promisă. Din rațiuni ușor de deslușit, creditorul nu poate obține constrângerea fizică a debitorului, determinându-l astfel să execute prestația.
Singurele măsuri de constrângere admise de lege sunt cele care vizează patrimoniul debitorului, sub forma daunelor cominatorii, sume de bani pe care debitorul este obligat să le plătească creditorului pentru fiecare zi de întârziere până la executarea prestației.
Obligarea debitorului la plata daunelor cominatorii se dispune de instanța de executare, iar după trecerea unui termen de trei luni, aceeași instanță va fixa suma pe care debitorul este ținut să o plătească creditorului.
Dacă nici după trecerea termenului de trei luni, debitorul nu execută obligația, creditorul poate opta pentru un alt remediu al neexecutării obligațiilor contractuale.
În cazul în care debitorul nu execută obligația de a nu face, creditorul poate, cu încuviințarea instanței, să înlăture sau să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligației.
Astfel, dacă debitorul a ridicat o construcție încălcând limita de teren stabilită de părți, creditorul poate obține încuviințarea instanței pentru a desființa construcția, cheltuielile fiind suportate de debitor.
Alături sau separat de aceste remedii, creditorul are dreptul la daune – interese pentru a repara prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligației.
Aceste daune-interese pot fi acordate în cazul neexecutării totale, când acoperă contravaloarea prestației și un eventual prejudiciu cauzat creditorului prin neexecutare. De exemplu, Primus și Secundus încheie un contract de subantrepriză, iar Secundus nu execută lucrarea contractată, Primus va putea obține de la Secundus contravaloarea lucrării contractate, precum și suma de bani la care Primus a fost, la rândul său, obligat să o plătească beneficiarului pentru neexecutarea lucrării la termenul stabilit.
Daunele – interese pot fi acordate și pentru cazul în care debitorul nu execută obligația la termenul stabilit, purtând denumirea de daune moratorii. Aceste daune pot fi cumulate cu executarea în natură a obligației.
Exemplul cel mai ușor de identificat pentru această ipoteză este cel în care o sumă de bani nu este plătită la scadență. Creditorul poate obține pe lângă restituirea împrumutului și daune moratorii calculate asupra sumei împrumutate prin raportare la fiecare zi de întârziere, de la scadență până la restituirea împrumutului.
Cuantumul daunelor moratorii poate fi stabilit de părți prin contractul încheiat, prevedere care poartă denumirea de clauză penală. În lipsa unei astfel de clauze sunt aplicabile regulile privind dobânda legală penalizatoare.
Tot prin stipularea unei clauze penale părțile pot să anticipeze o eventuală neexecutare a obligațiilor contractuale și să stabilească, de comun acord, cuantumul despăgubirilor pe care debitorul le va datora în cazul neexecutării obligației contractuale.
Obiectul clauzei penale poate să fie o sumă de bani pe care debitorul se obligă să o plătească creditorului în cazul în care nu execută obligațiile contractuale sau poate fi o altă prestație, să dea un anumit bun, să execute o lucrare, să efectueze un serviciu în folosul creditorului.
În toate aceste cazuri, clauza penală are un cuantum mai ridicat decât cel al obligației principale, fiind astfel și o măsură de constrângere a debitorului la executarea obligației asumate.
De exemplu, părțile prevăd că dacă nu execută lucrarea promisă, echivalent a 50.000 euro, debitorul va plăti creditorului suma de 100.000 euro.
Toate aceste remedii devin opțiuni ale creditorului în cazul în care debitorul nu execută obligația asumată, fiind scindat astfel echilibrul contractual: o parte execută propria prestație,n dar nu a primit prestația corelativă, temeiul și măsura asumării propriei obligații.
O întrebare care se pune legat de opțiunea creditorului este dacă neexecutarea trebuie sau nu să fie imputabilă debitorului. Dacă aceasta din urmă trebuie să refuze cu rea-credință executarea obligației sau doar să nu ofere executarea acesteia, indiferent de factorul care a generat această neexecutare.
Răspunsul se impune, din nou, a fi nuanțat în funcție de tipul remediului ales de creditor și de factorul care a generat neexecutarea și, în cele din urmă, de modul de distribuire a riscurilor în economia contractului.
Fără a intra la acest moment în detalii și dezbateri care impun o analiză mai amplă, putem sintetiza că daunele-interese se acordă doar în ipoteza în care neexecutarea este imputabilă debitorului.
În același sens, rezoluțiunea și rezilierea pot fi incidente și în lipsa culpei debitorului, căci nu este firesc ca părțile să fie ținute de un contract care nu mai poate produce efectele proiectate, deci nu mai are o utilitate practică pentru una sau ambele părți.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg